ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2862/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2862/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra

recursurilor de față;

Din

examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea ce a format

obiectul Dosarului nr. 6374/212/2010 al Judecătoriei Constanța, reclamanta SC I.D.C.

SA a solicitat în contradictoriu cu pârâții S.M.A. și S.S.M. obligarea acestora

la plata unor sume de bani reprezentând contravaloarea serviciului de pază și

de control acces.

La termenul

de judecată din data de 14 august 2010, pârâții S.M.A. și S.S.M. au depus la

dosarul cauzei cerere reconvențională, prin care au solicitat obligarea

reclamantei la plata de despăgubiri cu privire la obligativitățile

contractuale, constând în majorări, penalități, dobândă legală, daune

cominatorii pe zi de întârziere, pentru nerespectarea termenului de radiere a

ipotecii de rang l în termen de 10 zile de Ia data achitării ultimei rate

scadente, cu cheltuieli de judecată.

În motivare au

arătat că solicită obligarea reclamantei-pârâte Ia plata daunelor produse cu privire

Ia contractul de execuție construcție din 25 aprilie 2003 și actul adițional încheiat

la data de 01 octombrie 2004 și contractul de vânzare-cumpărare cu garanție imobiliară

din 14 octombrie 2005, datorită faptului că reclamanta-pârâtă nu a respectat condițiile

contractuale, valoarea lor, proiectul - schița cadastrală, calitatea lucrărilor,

termenele de execuție cu finalizarea lor predate către beneficiarii cumpărători

și obiectivele conexe din condominiu către Asociația B. Constanța. Au precizat că

solicită: obligarea la plata despăgubirilor prin calcul de dobândă legală, penalități,

0,20% la valoarea contractuală, calculate de Ia data nerespectării termenului de

construcție, respectiv 22 februarie 2004 cu cinci zile de grație, nefiind încheiat

procesul-verbal de recepție finală; daune cominatorii prin nerespectarea termenului

de radiere a ipotecii de rang I, în termen de 10 zile de la data achitării ultimei

rate scadente, în valoare de 81 euro pe zi de întârziere, curs B.N.R., cu indice

de inflație de la data de 24 iulie 2004 data plății ultimei rate cu sume achitate

în plus; despăgubirile totale au fost estimate la suma de 500.000 euro,

S-a mai solicitat

în dovedire ca reclamanta să prezinte și să justifice în fața instanței dovada proprietății

ce reprezintă condominiul Ansamblul Rezidențial de Vile B. Constanța, conform proiect,

PUD-PUZ aprobat prin H.C.L.M. nr. 280 din 30 mai 2002, proiectele de recepție finală,

scadențarul de rate, situația de plăți lunară, fișa contului pentru plata utilităților,

dovada cu prețurile practicate achitate în numele și pentru pârâți, facturate fiscal

de reclamanta-pârâtă și justificarea prețurilor practicate.

În drept au fost

invocate dispozițiile ari. 115, 119-120, 720

1

C. proc. civ., art. 942,

969, 970, 971, 1021, 1073, 1074 și urm., art. 1079, 1080, 1081, 1084, 1156, 1314

și urm., art. 1391-1408, 1479 și urm. C. civ.,

Legea nr. 60/1991, O.G. nr. 9/2000, Legea nr. 10/1995, H.G. nr. 273/1994,

Legea nr. 571/2003.

Prin precizările

depuse la dosar în data de 04 septembrie 2010, pârâții-reclamanți au arătat că valoarea

contractului de execuție și construcție din 25 aprilie 2003, astfel cum a fost modificată

prin actul adițional, în sumă de 85.379 euro plus TVA și a contractului de vânzare-cumpărare

din 15 octombrie 2005, de 21.332 euro, au fost achitate integral și anticipat, cu

plăți în plus, ultima rată fiind achitată în data de 04 iulie 2009. Constructorul

executant avea obligația ca în termen de 10

zile să ridice ipoteca de rang I, acesta emițând declarația de acord în data

de 10 martie 2010, interval pentru care se calculează daune cominatorii de 61 euro/zi

de întârziere, însumând 56.713,31 RON. Au precizat valoarea dobânzii legale solicitate

pe perioada nefinalizării și nepredării construcției cu termen de finalizare pe

27 februarie 2004, calculată până la data de 30 august 2004, data încheierii procesului-verbal

de recepție Ia terminarea lucrărilor cu reprezentanții Primăriei, în valoare de

24.561,72 RON. S-a precizat totodată și contravaloarea majorărilor, penalităților

solicitate și calculate conform prevederilor contractuale - Cap. VII art. 1

lit. b) - la valoarea contractuală pe perioada nefinalizării și nepredării construcției

+ teren + rețele, aferente perioadei 27 februarie 2004 - 30 august 2004, în sumă

de 102.498,69 RON. Întrucât s-a achitat în plus suma de 11.911,39 RON, pârâții-reconvenienți

au solicitat restituirea acesteia cu dobândă, majorări, penalități de la data plății,

24 iulie 2009.

Prin aceleași

precizări s-a indicat modul de calcul al tuturor sumelor solicitate la plată.

Prin încheierea

din data de 25 octombrie 2010 a Judecătoriei Constanța s-a dispus disjungerea cererii

reconvenționale formulate de pârâții-reclamanți și formarea unui nou dosar având

ca obiect pretenții.

Prin notele de

ședință din data de 06 decembrie 2010, pârâta SC I.D.C. SA a invocat excepția necompetenței

materiale a Judecătoriei Constanța, iar prin sentința civilă nr. 27165 din 13

decembrie 2010 va admis această excepție și s-a declinat competența de soluționare

a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța.

Cauza a fost înregistrată

sub nr. 40442/212/2010 pe rolul Tribunalului Constanța.

La primul termen

de judecată în fața acestei instanțe, respectiv 24 martie 2011, reclamanții și-au

precizat câtimea obiectului cererii, în sumă ele 235.440,03 RON, funcție de care

instanța a stabilit și cuantumul taxei judiciare de timbru datorate, de 8.319,8

RON, achitată de reclamanți.

La termenul de

judecată următor, în data de 05 mai 2011, pârâta SC I.D.C. SA a formulat întâmpinare,

prin care a invocat excepția lipsei calității de reprezentant a mandatarului în

formularea cererii de chemare în judecată și în reprezentarea în fața instanței

de judecată, excepția lipsei procedurii prealabile și excepția prescrierii dreptului

material Ia acțiune.

Prin încheierea

de ședință din data de 08 septembrie 2011 instanța a respins excepția decăderii

pârâtei din dreptul de a formula întâmpinare.

Prin încheierea

din data de 28 noiembrie 2011, pentru motivele expuse pe larg în acea încheiere,

instanța a respins ca neîntemeiate excepțiile lipsei calității de reprezentant și

a înadmisibilității cererii, a admis în parte excepția prescripției extinctive,

în ceea ce privește capetele de cerere, astfel cum au fost precizate, având ca obiect:

- obligarea pârâtei

la plata de despăgubiri sub formă de dobânzi, majorări, penalități, pentru nerespectarea

condițiilor contractuale privind executarea, finalizarea și predarea construcției

conform contractului din 25 aprilie 2003;

- obligarea pârâtei

Ia restituirea sumelor încasate cu titlu de utilități și la plata de dobânzi, majorări

și penalități aferente acestora, pentru perioada septembrie 2004 - 14 iunie 2007.

De asemenea, a

unit cu fondul excepția prescripției extinctive a capătului de cerere având ca obiect

obligarea pârâtei la plata sumei achitate în plus cu titlu de rate contractuale

și a dobânzii legale, majorărilor și penalităților aferente, de Ia data plății.

Asupra excepției

prescripției extinctive, s-a reținut că obiectul prezentei acțiuni, astfel cum a

fost precizată în data de 04 septembrie 2010 și 25 martie 2011, îl constituie atragerea

răspunderii contractuale a pârâtei pentru nerespectarea diverselor obligații contractuale

care îi reveneau în temeiul contractului de execuție construcție și vânzare teren

cu plata în rate din 25 aprilie 2003, al actului adițional din 01 octombrie 2004

și al contractului de vânzare-cumpărare din 14 octombrie 2005, precum și restituirea

sumelor achitate în plus de către reclamanți cu titlu de rate, cu dobânzi și alte

accesorii, precum și a sumelor achitate cu titlu de utilități, facturate și încasate

fără drept de pârâtă, cu accesoriile acestora.

Sunt aplicabile

astfel dispozițiile art. 3 alin. (1) al Decretului nr. 167/1958 privind termenul

de prescripție general de 3 ani, care curge conform art. 7 alin. (1) de la data

când se naște dreptul la acțiune.

Dreptul Ia acțiune

al reclamanților în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect obligarea

pârâtei Ia plata de despăgubiri sub formă de dobânzi, majorări, penalități, pentru

nerespectarea condițiilor contractuale privind executarea, finalizarea și predarea

construcției conform contractului din 25 aprilie 2003 a început să curgă la data

finalizării lucrării stabilită prin contract, respectiv data de 27 februarie 2004,

astfel că formularea acestui capăt de cerere în data de 14 august 2010 a fost făcută

după expirarea termenului legal de prescripție.

Prescrise sunt

și pretențiile reclamanților având ca obiect obligarea pârâtei la restituirea sumelor

încasate cu titlu de utilități și la plata de dobânzi, majorări și penalități aferente

acestora, pentru perioada septembrie 2004 - 14 iunie 2007, având în vedere că termenul

de 3 ani începe să curgă de la data achitării sumelor considerate nedatorate. Astfel,

s-a formulat în interiorul termenului de prescripție doar capătul de cerere având

ca obiect obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate cu titlu de utilități

și Ia plata de dobânzi, majorări și penalități aferente acestora, pentru perioada

15 august 2007 - 14 august 2010 și, în continuare, până Ia data plății efective.

Față de soluția

reținută cu privire Ia excepția prescripției, instanța va respinge ca fiind prescrise

pretențiile aferente capetelor de cerere având ca obiect obligarea pârâtei Ia plata

de despăgubiri sub formă de dobânzi, majorări, penalități, pentru nerespectarea

condițiilor contractuale privind executarea, finalizarea și predarea construcției

conform contractului din 25 aprilie 2003 și obligarea pârâtei Ia restituirea sumelor

încasate cu titlu de utilități și Ia plata de dobânzi, majorări și penalități aferente

acestora, pentru perioada septembrie 2004 - 14 iunie 2007.

În privința capătului

de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei achitate în plus cu titlu

de rate contractuale și a dobânzii legale, majorărilor și penalităților aferente,

de la data plății, instanța a unit cu fondul excepția prescripției extinctive a

acestuia, apreciind necesară administrarea/aprecierea de probe comune cu fondul

cauzei.

Prin sentința

civilă nr. 441 din 08 februarie 2012, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă,

a respins ca fiind prescrise pretențiile aferente capetelor de cerere având ca obiect:

- obligarea pârâtei

Ia plata de despăgubiri sub formă de dobânzi, majorări, penalități, pentru nerespectarea

condițiilor contractuale privind executarea, finalizarea și predarea construcției

conform contractului din 25 aprilie 2003;

- și obligarea

pârâtei Ia restituirea sumelor încasate cu titlu de utilități și la plata de dobânzi,

majorări și penalități aferente acestora, pentru perioada septembrie 2004 - 14

august 2007;

- a respins excepția

prescripției extinctive a dreptului material la acțiune în ceea ce privește capătul

de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei achitate în plus cu titlu

de rate contractuale și a dobânzii legale, majorărilor și penalităților aferente,

de la data plății;

- a respins ca

neîntemeiate celelalte capete de cerere, astfel cum au fost precizate, formulate

de reclamanții S.M.A. și S.S.M., în contradictoriu cu pârâta SC I.D.C. SA cu sediul

ales în Constanța, având ca obiect:

- obligarea pârâtei

Ia plata sumei achitate în plus cu titlu de rate contractuale și a dobânzii legale,

majorărilor și penalităților aferente, de la data plății;

- obligarea pârâtei

la restituirea sumelor încasate cu titlu de utilități și Ia plata de dobânzi, majorări

și penalități aferente acestora, pentru perioada 15 august 2007 - 14 august 2010

și în continuare, până la data plății efective;

- obligarea pârâtei

la plata de despăgubiri, sub forma daunelor cominatorii și a dobânzilor pentru nerespectarea

termenului de radiere a ipotecii.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut următoarele:

I. În ceea ce

privește capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei achitate

în plus cu titlu de rate contractuale și a dobânzii legale, majorărilor și penalităților

aferente, de la data plății:

Între reclamanții

S.M.A. și S.S.M., în calitate de beneficiari cumpărători, și SC I. SA (actuală SC

I.D.C. SA) s-a încheiat contractul de execuție construcție și vânzare teren cu plata

în rate din 25 aprilie 2003, prin care pârâta s-a obligat să execute în beneficiul

reclamanților imobilul construcție tip AS în varianta cărămidă și a rețelelor aferente

conform planurilor și a specificației care fac parte integrantă din contract, ce

va fi construită pe Iotul X situat pe DN 2A, termenul contractual de finalizare

a lucrărilor fiind 27 februarie 2004.

Contractul, astfel

cum a fost modificat prin actul adițional din 01 octombrie 2004, prevedea valoarea

totală a contractului Ia suma de 85.379 euro plus TVA aferent teren și construcție,

reprezentând: 4.476 euro plus TVA - teren; 59.571 euro plus TVA - construcție; 21.332

euro - dobânzi.

În contractul

în forma inițială a fost prevăzut și un scadențar al plăților, care stabilea următoarele

plăți:

- contract rezervare

lot: 3.000 euro plus TVA reprezentând teren;

- la semnarea

contractului pe data de 25 aprilie 2003 8.528 euro plus TVA reprezentând construcție;

- la mutare 12.805

euro plus TVA, din care 934 euro teren și restul construcție;

- începând cu

data de 25 ianuarie 2005, din 6 în 6 luni, până la 25 ianuarie 2011 inclusiv, rate

individuale de 3.842 euro plus TVA aferent construcție, compuse din 1.829 euro dobânda

și 2.213 euro plus TVA reprezentând construcție, menționându-se expres că modul

de repartizare a ratei între cele trei elemente (teren, construcție și dobândă)

servește doar înregistrării contabile.

Prin actul adițional

s-a prevăzut că suma de 2.521 euro plus TVA datorată la predarea casei, precum și

suma de 542 euro plus TVA corespunzătoare unei suprafețe suplimentare de teren de

9,85 m.p. se vor achita până Ia 30 noiembrie 2004, iar restul de 50.101 euro plus

TVA, aferent construcției, rămas de plată se vor achita în 13 rate semestriale,

începând cu 25 ianuarie 2005, în sumă de 3.855 euro plus TVA, din care 1.642 euro

reprezentând dobândă, ultima rată de achitat de 25 ianuarie 2011 fiind în sumă de

3.841 euro plus TVA.

De asemenea, s-a

prevăzut că „în cazul în care beneficiarul cumpărător dorește achitarea în avans

a sumei achitabile în rate, executantul vânzător va recalcula dobânda datorată.

La recalculare se va ține cont de sumele datorate considerând dobânda aplicată lunar

la diferența între suma achitată și cea datorată. Sumele rămase de plată, nou calculate,

vor face obiectul unui act adițional semnat ele ambele părți.”

Părțile au încheiat

în 14 octombrie 2005 contractul de vânzare-cumpărare cu garanție imobiliară autentificat

de B.N.P. C. și A., prin care pârâta a vândut reclamanților imobilul teren și construcție

situat în Constanța, lot X, pentru prețul de 84.047 euro plus TVA aferent, din care

vânzătoarea a primit până la data autentificării suma de 4.478 euro plus TVA aferent

teren și 35.228 euro plus TVA aferent construcție, iar restul sumei de 24.343 euro

plus TVA va fi achitată conform contractului de execuție din 25 aprilie 2003. Cumpărătorii

au garantat plata sumei de 42.391 euro, din care 24.343 euro plus TVA rest plată

construcție și 18.048 euro contravaloare dobânzi conform contractului de execuție

din 2003, prin constituirea unei ipoteci de rangul l asupra imobilului.

Din înscrisurile

de la dosar instanța reține că într-adevăr sumele datorate au fost achitate anticipat

de către reclamanți, în comparație cu termenele fixate prin scadențar, ultima plată

efectuată fiind în data de 24 iulie 2009, în sumă de 18.848,42 RON, reprezentând

echivalentul la cursul de 4.2356 RON/euro din 23 iulie 2009 a sumei de 4.446 euro.

Această sumă de 4.448 euro a fost însă rezultatul recalculării conform dispozițiilor

contractuale menționate anterior, la solicitarea expresă a reclamantei S.S.M. adresată

reprezentanților pârâtei prin intermediul poștei electronice, conținutul acestor

conversații fiind imprimat în format hârtie și depus la dosar chiar de către reclamanți.

Din această corespondență rezultă că în 10 iulie 2009 reclamanta s-a adresat unei

angajate a pârâtei pentru a afla suma pe care o mai avea de achitat la ratele pentru

casă, deoarece a făcut plăți în avans inclusiv ianuarie 2010 și sumele trebuie recalculate;

în aceeași zi reclamanta a primit răspuns de la o altă angajată căreia îi fusese

transmisă solicitarea, prin care a fost informată că restul de plată până la finalul

contractului este în sumă de 7.327,90 euro; în data de 13 iulie 2009 i s-a transmis

suma recalculată, ținând seama de plățile deja efectuate, fiind recalculat un rest

de 4.448 euro cu TVA inclus, care nu numai că nu a fost contestat de reclamanți,

dar a fost și achitat. Rezultă astfel că din suma totală inițială pe care trebuia

să o achite conform scadențarului, datorită plăților anticipate dobânzile au fost

recalculate, fiind reduse cu suma de 2.881,9 euro, ceea ce în echivalent RON la

data achitării ultimei sume (23 iulie 2009) reprezenta 12.190,43 RON; această sumă

depășește calculul efectuat de reclamanți prin precizările aflate la dosar, potrivit

cărora ar fi achitat în plus suma de 11.911,39 RON; de altfel, din fișa contului

rezultă că debitul de 254.393,89 RON a fost integral acoperit, soldul fiind 0 la

21 decembrie 2009.

Prin urmare, instanța

a respins ca neîntemeiat acest capăt de cerere, nefiind incidentă excepția prescripției

extinctive, în condițiile în care nu s-au dovedit plățile făcute în plus.

II. În privința

capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata de despăgubiri, sub

forma daunelor cominatorii și a dobânzilor pentru nerespectarea termenului de radiere

a ipotecii, instanța reține următoarele:

Conform contractului

de vânzare-cumpărare cu garanție imobiliară autentificat din 14 octombrie 2005 de

B.N.P. C. și A., prin care pârâta a vândut reclamanților imobilul teren și construcție

situat în Constanța, lot X, cumpărătorii au garantat plata sumei de 42.391 euro,

din care 24.343 euro plus TVA rest plată construcție și 18.048 euro contravaloare

dobânzi conform contractului de execuție din 2003, prin constituirea unei ipoteci

de rangul l asupra imobilului. La rândul său, vânzătoarea - pârâta - s-a angajat

ca la data achitării integrale a prețului să radieze ipoteca constituită în termen

de 10 zile lucrătoare de la această dată.

Conform celor

reținute anterior, reclamanții au achitat restul de preț Ia data de 24 iulie 2009,

iar în urma solicitărilor și notificărilor emise de aceștia, pârâta a dat declarația

autentificată în 10 martie 2010 prin care și-a exprimat acordul de radiere a ipotecii.

Raporturile dintre

părți sunt guvernate de contract, convenția reprezentând legea părților, conform

art. 989 C. civ.; reclamanții și-au întemeiat pretențiile pe dispozițiile C.

civ. privind obligațiile contractuale, invocând drept temei răspunderea contractuală.

Instanța reține astfel că potrivit contractului de vânzare-cumpărare cu garanție

imobiliară autentificat în 14 octombrie 2005, părțile nu au prevăzut nici o sancțiune

- clauză penală, daune interese pentru nerespectarea obligației de a face asumate

de vânzătoare, nefiind aplicabile dispozițiile din contractul de execuție din 2003

privind penalizările datorate pentru executarea necorespunzătoare a obligațiilor

din acel contract. Reclamanții aveau la dispoziție o acțiune având ca obiect obligarea

pârâtei la emiterea declarației de consimțământ, în cadrul căreia ar fi avut temei

pentru solicitarea obligării la executarea obligației de a face sub sancțiunea daunelor

cominatorii ori solicitarea de pronunțare a unei hotărâri care să suplinească acordul

pârâtei, conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 7/1996, demersuri judiciare pe

care însă nu le-au efectuat. După executarea obligației de către pârâtă, chiar și

cu întârziere, nu există temei contractual pentru obligarea acesteia la daune interese,

iar cele cominatorii nu mai pot fi acordate, întrucât nu pot privi o obligație deja

executată, având în vedere natura lor de mijloc de constrângere a debitorului obligației

spre a-l determina la executare.

Față de aceste

considerente, instanța a respins ca neîntemeiat acest capăt de cerere.

III. Asupra capătului

de cerere privind obligarea pârâtei Ia restituirea sumelor încasate cu titlu de

utilități și la plata de dobânzi, majorări și penalități aferente acestora, pentru

perioada 15 august 2007 - 14 iunie 2010 și în continuare, până la data plății efective,

în temeiul îmbogățirii fără justă cauză, instanța reține că este neîntemeiat.

Potrivit convențiilor

dintre părți, reclamanții și-au asumat plata utilităților de care au beneficiat

individual prin intermediul pârâtei, în regim de șantier, după cum s-a organizat

activitatea de construire și dezvoltare a imobilelor în cartier și astfel cum a

rămas și în prezent, până la deschiderea partidelor de utilități, respectiv încheierea

de contracte individuale cu furnizorii de utilități, ale căror costuri sunt în sarcina

reclamanților, conform contractului de execuție din 2003.

De asemenea, în

privința utilităților aferente spațiilor comune, se reține că potrivit acestui contract,

parte integrantă a acestuia este și Regulamentul de ordine interioară pentru viitorii

locatari ai Ansamblului Rezidențial B., pe care reclamanții și l-au însușit la semnarea

contractului de execuție. Din dispozițiile acestui regulament rezultă că toate utilitățile

sunt prestate la comun, proprietarii având obligația de a achita cota parte din

cheltuielile comune, proporțional cu suprafața de teren deținută în proprietate.

Astfel, potrivit art. 1 din acest regulament, pârâta și-a asumat obligația de asigurare

a accesului în zona Ansamblul Rezidențial B. prin păzirea porții de către un paznic,

post permanent, cu sarcina de a supraveghea traficul de persoane și mașini în zonă;

reclamanții și-au asumat obligația de a achita contravaloarea serviciilor de pază,

proporțional cu suprafața de teren deținută în proprietate. De asemenea, prin regulament,

reclamanții aveau obligația de a achita utilitățile aferente energiei electrice,

destinate iluminatului stradal, alimentării cu apă și canalizare, care urmau a fi

repartizate de pârâtă în raport cu numărul de imobile din ansamblu, precum și cheltuielile

privind curățenia părților comune, tunsul ierbii, ridicarea gunoaielor menajere,

proporțional cu suprafața casei de locuit.

De altfel, reclamanții

au înțeles să achite contravaloarea utilităților consumate de către ei și refacturate

de către pârâtă, încă de la intrarea în posesia imobilului, după cum rezultă și

din corespondența electronică purtată cu reprezentanții pârâtei în cursul anului

2009, contestând beneficierea efectivă numai în ceea ce privește serviciul de pază,

pe care au refuzat să îl achite și care face obiectul altor litigii dintre părți.

Prin urmare, convenția părților a existat încă de Ia începutul relațiilor dintre

părți și a fost executată de bună-voie până în anul 2009.

Aspectele invocate

de reclamanți legate de lipsa dreptului pârâtei de a încasa sumele aferente utilităților

nu pot fi reținute de instanță drept temei al restituirii. Relațiile dintre părți

sunt guvernate de convențiile dintre acestea, iar din corespondența purtată electronic,

precum și în cadrul multiplelor convocări la conciliere, notificări și răspunsuri

la acestea rezultă cu claritate faptul că pârâta este parte în contractele încheiate

cu furnizorii de utilități - de energie electrică, apă menajeră etc., fiind cea

care suportă plata acestor servicii de care în fapt beneficiază reclamanții, iar

pe baza indexurilor comunicate de către proprietari, emite facturi pentru fiecare

imobil.

Această situație

este confirmată și de adresa din 17 iunie 2010 emisă de SC E.E. SA, din care reiese

că pentru locul de consum Cartierul B., Constanța, SC E.E. SA are încheiat un contract

de furnizare a energiei electrice cu SC I.D.C. SA, în baza căruia energia înregistrată

la locul de consum este facturată clientului SC I.D.C. SA; pentru facturarea individuală

a energiei consumate, reclamanții trebuie să încheie un contract de furnizare cu

un furnizor, condiționat de obținerea unui aviz tehnic de racordare. Și în privința

relației cu furnizorul de apă, aceleași aspecte rezultă și din adresele emise de

acesta.

Posibilitatea

încheierii de contracte direct cu furnizorii este deschisă și pentru restul utilităților

(apă menajeră, canalizare etc.), după cum reclamanții au primit răspuns și de Ia

A.N.P.C. în urma sesizărilor efectuate, iar eventuala neexecutare a obligațiilor

proprii pârâtei în vederea „deschiderii partidelor de utilități”, al căror cost

cade în sarcina beneficiarilor conform contractului, nu face obiectul prezentei

cauze, ci al altui dosar aflat pe rolul instanțelor de judecată. Nu sunt relevante,

față de obiectul și temeiul cererii, celelalte aspecte invocate de reclamanți legate

de lipsa dreptului pârâtei de a încasa sumele aferente utilităților, cum ar fi cele

privind inexistența licenței pârâtei de a distribui energia electrică.

Nu sunt îndeplinite

prin urmare condițiile acțiunii în restituire întemeiată pe îmbogățirea fără justă

cauză, întrucât nu s-a dovedit în primul rând mărirea patrimoniului pârâtei pe seama

celui al reclamanților, ci din contră, în situația admiterii acestui capăt de cerere

s-ar ajunge la situația măririi patrimoniului reclamanților în dauna celui aparținând

pârâtei, prin beneficierea de utilități în mod gratuit, pe seama plăților efectuate

de pârâtă către furnizori, deși nu îi incumbă o astfel de obligație, potrivit convențiilor

dintre părți.

Prin decizia civilă

nr. 108 din 05 iulie 2012, Curtea de Apel Constanța, secția a ll-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, a respins apelul declarat de reclamanții S.M.A.

și S.M.C., ambii prin mandatar I.M. împotriva sentinței civile nr. 441 din 08

februarie 2012 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. 40442/212/2012,

în contradictoriu cu intimata pârâtă SC I.D.C. SA cu sediul în Voluntari, județul

Ilfov, ca nefondat. Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a reținut

următoarele:

În cauză, având

în vedere obiectul cererii reconvenționale, cu capetele sale de cerere, excepțiile

invocate de părți, actele și lucrările dosarului, ca și dispozițiile legale aplicabile,

se constată că întemeiat prima instanță a respins ca fiind prescrise pretențiile

aferente capetelor de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata de despăgubiri

sub formă de dobânzi, majorări, penalități pentru nerespectarea condițiilor contractuale

privind executarea, finalizarea și predarea construcției conform contractului

din 25 aprilie 2003 încheiat de părți, precum și obligarea pârâtei la restituirea

sumelor încasate cu titlu de utilități și la plata de dobânzi, majorări și penalități

aferente acestora, pentru perioada septembrie 2004 - 14 august 2007.

În privința celorlalte

cereri, judecate pe fond în continuare, excepția prescripției invocată de pârâtă

fiind respinsă, de asemenea legal se constată că au fost respinse ca neîntemeiate,

având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei achitate în plus cu titlu de rate

contractuale și a dobânzii legale, majorărilor și penalităților aferente, de la

data plății; obligarea pârâtei Ia restituirea sumelor încasate cu titlu de utilități

și la plata de dobânzi, majorări și penalități aferente acestora pe perioada 15

august 2007 - 14 iunie 2010 și, în continuare, până Ia data plății efective, obligarea

pârâtei Ia plata de despăgubiri, sub forma daunelor cominatorii și a dobânzilor

pentru nerespectarea termenului de radiere a ipotecii.

Astfel, instanța

legal a reținut în raport de obiectul cauzei, respectiv atragerea răspunderii pârâtei

pentru nerespectarea anumitor obligații contractuale ce-i reveneau în temeiul contractului

din 25 aprilie 2004, actului adițional din 01 octombrie 2004 și al contractului

de vânzare-cumpărare din 14 octombrie 2005, precum și restituirea sumei achitate

în plus de către reclamanți cu titlu de rate, dobânzi și alte accesorii, precum

și a sumelor achitate cu titlu de utilități, facturate și încasate fără drept de

pârâtă, cu accesoriile aferente acestora, sunt aplicabile dispozițiile art. 3

alin. (1) din Decretul nr. 187/1958 privind prescripția extinctivă, termenul de

prescripție curgând conform art. 7 alin. (1) din Decret, de la data când se naște

dreptul la acțiune.

Dreptul la acțiune

în ce privește solicitarea de obligare a pârâtei la plata de despăgubiri pentru

nerespectarea condițiilor contractuale privind executarea, finalizarea și predarea

construcției conform contractului din 25 aprilie 2003 au început să curgă de la

data finalizării lucrării stabilită prin contract, aceea de 27 februarie 2004, dată

la care apelanții-reclamanți cunoșteau că pârâta nu și-a respectat obligația precizată

privind terminarea lucrărilor, încheierea unui proces-verbal de recepție finală

fiind prevăzută pentru alte consecințe asupra lucrărilor și cu privire la alte obligații

ce-i incumbă constructorului, momentul în care apelanții au cunoscut paguba prin

nerespectarea termenului de execuție fiind data de 27 februarie 2004, față de aceasta,

cererea fiind prescrisă.

Mai mult decât

atât și dacă termenul s-ar calcula de Ia data procesului-verbal de recepție 03 martie

2004 acțiunea reclamanților e prescrisă.

Cererea e prescrisă

și față de data prevăzută în contractul de vânzare-cumpărare din 14 octombrie 2005,

din cuprinsul acestuia rezultând că posesia și proprietatea asupra imobilului se

predau la data autentificării.

Corect a fost

respinsă ca prescrisă de prima instanță și cererea de restituire a contravalorii

utilităților, cu dobânzi, majorări și penalități pentru perioada septembrie 2004

- 14 august 2007 având în vedere dezlegarea dată cererii sus-expuse.

În ce privește

cererea privind sumele achitate în plus cu titlu de rate contractuale și a dobânzii

legale, majorări și penalități aferente de la data plății, se constată că legal

prima instanță a avut în vedere actele depuse de pârâți la dosar și contractele

încheiate, urmare analizei acestora, rezultând că nu s-au dovedit plățile făcute

în plus, iar reclamanții apelanți, la calculul instanței, explicit, nici în apel

nu au depus un contracalcul, cu actele doveditoare, în raport de acestea, nefiind

necesară efectuarea unei expertize, pe care de altfel reclamanții apelanți nu au

solicitat-o.

În ce privește

capătul de cerere privind sumele încasate cu titlu de utilități, cu dobânzi, majorări

și penalități pentru perioada 15 iunie 2007 - 14 iunie 2010 și în continuare până

la data plății efective, corect s-a reținut, de asemenea, că reclamanților apelanți

le revenea obligația plății acestora, întrucât potrivit convenției părților, au

beneficiat de acestea prin intermediul pârâtei, în regim de șantier, până la deschiderea

partidelor de utilități.

Mai mult decât

atât, problema refacturerii utilităților a format obiectul Dosarului nr. 8805/118/2009,

prin care s-a stabilit irevocabil că pârâta intimată nu are obligația deschiderii

partidei de utilități pe numele locuitorilor și că această obligație îi revine fiecăruia

dintre aceștia, în cazul refacturării utilităților, pârâta nepercepând decât sumele

achitate furnizorilor (operatorilor) de utilități, în consecință patrimoniul pârâtei

nu s-a mărit în detrimentul celui al apelanților.

În ce privește

capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata de despăgubiri sub forma daunelor

cominatorii și a dobânzilor pentru nerespectarea termenului de radiere a ipotecii,

se constată că, de asemenea, legal prima instanță a reținut că din contractul autentificat

în 14 octombrie 2005 (invocat și de apelantă) nu rezultă ca părțile să fi prevăzut

vreo sancțiune pentru nerespectarea obligației de a face de către vânzătoare, iar

dispozițiile din contractul de execuție (invocat de apelantă) își au aplicabilitate

exclusiv la executarea, neexecutarea, sau executarea cu întârziere a obligațiilor

asumate prin acel contract, deci nu are aplicabilitate și Ia împrejurări extracontractuale,

în acest sens, criticile apelanților sunt nefondate.

Mai mult decât

atât, în cauză, reclamanții apelanți nu au făcut dovada vreunui prejudiciu produs

în acest sens, dovezile nefiind făcute nici în apel (decât simple afirmații, nedovedite).

De aceea, cererea

de aplicare a penalităților de 81 euro/zi de întârziere este nefondată, neavând

niciun temei legal, acestea fiind prevăzute în beneficiul pârâtei intimate, afirmațiile

din apel, că ar fi deopotrivă aplicabile și în favoarea apelantei fiind fără nici

un suport legal, după cum s-a arătat mai sus.

Prin decizia civilă

nr. 122 din 20 septembrie 2012, Curtea de Apel Constanța, secția a ll-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de completare a deciziei

nr. 108 din 05 iulie 2012 a Curții de Apel Constanța formulată de către pârâta SC

I.D.C. SA Voluntari și a obligat reclamanții la plata către pârâtă a sumei de 3.100

RON reprezentând cheltuieli de jucată (onorariu avocat).

Pentru a pronunța

această decizie, instanța a reținut că în raport de dispozițiile art. 281

2

alin. (1) C. proc. civ. intimata pârâtă a solicitat cheltuieli de judecată prin

întâmpinarea depusă la dosar la care se afla atașată și factura din 07 august 2012

în valoare de 3.100 RON, astfel că a admis cererea.

Reclamanții S.M.A.

și S.S.M. au declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 108 din 06 iulie 2012

și a deciziei civile nr. 122 din 20 septembrie 2012, pronunțate de Curtea de Apel

Constanța, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Prin recursul

declarat împotriva deciziei civile nr. 108 din 05 iulie 2012, pronunțată de Curtea

de Apel Constanța, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal,

întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanții S.M.A. și S.S.M. formulează

critici de nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea

deciziei în sensul admiterii apelului, schimbării sentinței și admiterea acțiunii.

În criticile formulate,

recurenții reclamanți, după o prezentare a situației de fapt au susținut în esență

următoarele:

- câtimea obiectului

cererii de chemare în judecată în sumă de 235.440,03 RON este rezultatul calculului

efectuat conform prevederilor din contractul de execuție-construcție și vânzare

teren cu plata în rate din 25 aprilie 2003 și actul adițional încheiat la data de

01 octombrie 2004, cu termen de finalizare la 27 februarie 2004 și contractului

de vânzare-cumpărare cu garanție imobiliară din 14 octombrie 2005, autentificat,

încheiate de părți, sume calculate la cursul Băncii Naționale a României din data

plății, conform prevederilor contractuale și graficului de plăți anexă ce face parte

integrantă din contract, exemplificând în acest sens amănunțit calculul pentru dobânzi,

penalități, a sumei achitate în plus și a sumei reprezentând utilități și prestări

servicii, precum și pentru perioada prescrisă septembrie 2004 - 14 iunie 2007.

În acest sens

a susținut că instanța a respins o serie de probe necesare și elocvente soluționării

cauzei, precum cercetarea Ia fața locului, verificarea de scripte, efectuarea unei

expertize tehnice imobiliare, a unei expertize contabile, de natură a stabili situația

de fapt, fără să țină cont de faptul că imobilul în cauză deși este situat într-un

ansamblu rezidențial condițiile oferite nu sunt la nivelul așteptărilor. Mai mult

decât atât nu au fost analizate toate înscrisurile aflate la dosar care fac dovada

neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către pârâtă și nici răspunsul acesteia

Ia interogatoriu, încălcându-se formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității

de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Se face referire

la un regulament de ordine interioară pentru o perioadă viitoare pentru viitorii

locatari care nu Ie este opozabil întrucât nu este ștampilat și semnat de reprezentantul

legal al pârâtei, aceasta emițând facturi fiscale ilegale, deși nu avea nici o calitate

în acest sens.

Greșit s-a considerat

că reclamanții și-au asumat plata utilităților prin intermediul intimatei pârâte,

deoarece nu a luat act de faptul că Regulamentul de ordine interioară intră în aplicare

după finalizarea lucrărilor și încheierea procesului-verbal de recepție finală care

prevede angajarea unui administrator.

Referitor la excepția

de neexecutare a convenției părților reprezentată de Regulamentul de ordine

interioară, a susținut că pârâta nu și-a exercitat corespunzător obligațiile izvorâte

din acest regulament, în sprijinul acestei concluzii fiind și sentința civilă nr.

6092 din 02 noiembrie 2011 a Tribunalului Constanța, irevocabilă prin respingerea

apelului și recursului, ceea ce statuează cu putere de lucru judecat neîndeplinirea

de către pârâta SC I.D.C. SA a obligației de asigurare acces.

Au arătat că lucrările

de construcții nu au fost executate la timp și nu s-a încheiat un proces-verbal

final de recepție, nerespectându-se condițiile contractuale, că prin contractele

încheiate, beneficiarii-cumpărători sunt proprietarii de drept și de fapt ai terenului,

construcției, rețelelor de utilități apă, canalizare, energie electrică, gaze, telefonie,

cablu TV, internet și cum obiectul cererii de față vizează și contravaloarea acestor

servicii, excepția de neexecutare apare în mod evident ca întemeiată pe acest aspect,

situație în raport de care urmează a fi respinsă acțiunea pârâtei și excepțiile

invocate.

Recurenții fac

referiri la cererea de chemare în judecată a reclamantei SC I.D.C. SA (fostă SC

I. SA) reluând prin expunere punctuală capetele de cerere din acțiunea reconvențională

cu descrierea situațiilor de fapt și temeiurile legale aplicabile pretențiilor sale

ca și trimiteri la hotărâri judecătorești pronunțate în diferite litigii în care

partea a fost intimată.

Prin recursul

formulat împotriva deciziei civile nr. 122 din 20 septembrie 2012, pronunțată de

Curtea de Apel Constanța, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal, întemeiat pe art. 304 teza I C. proc. civ., reclamanții S.M.A. și S.S.M.

au susținut că aceasta este nelegală întrucât au fost încălcate dispozițiile

art. 16 din Constituția României și art. 8 parag. 1 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului,

reținându-se greșit că nu se impune a fi despăgubiți conform condițiilor contractuale

și că în calitate de cetățeni europeni se impune a le fi respectate drepturile pe

care le au în această calitate, apreciind că prin soluțiile pronunțate de instanțele

românești au fost păgubiți moral și material.

Intimata SC I.D.C.

SA Constanța prin notele scrise depuse la dosar la data de 30 mai 2013 a solicitat

admiterea excepției nulității recursurilor, conform dispozițiilor art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ. pentru reîncadrarea motivelor de recurs în art.

304 C. proc. civ., iar, pe fond, respingerea recursurilor reclamanților ca nefondate

pentru motivele expuse.

Înalta Curte,

examinând cererile de recurs formulate de reclamanții S.M.A. și S.S.M. împotriva

deciziei civile nr. 108 din 05 iulie 2012 și a deciziei civile nr. 122 din 20 septembrie

2012, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a ll-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, din perspectiva criticilor indicate de părți,

așa cum acestea au fost circumscrise temeiurilor de drept menționate, reține nemotivarea

în drept a acestora în raport de reglementarea cuprinsă în art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

Recursul, cale

extraordinară de atac, poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate,

în reglementarea expresă și limitativă redată în art. 304 C. proc. civ.

Potrivit art.

302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde,

sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul

și dezvoltarea lor.

Conform, art.

304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru

motivele de nelegalitate, prevăzute expres și limitativ la pct. 1-9, iar potrivit

dispozițiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ. indicarea greșită a motivelor de

recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea

lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Practic, prin

criticile invocate recurenții reclamanți S.M.A. și S.S.M. își exprimă nemulțumirea

cu privire la soluția pronunțată de instanța de apel, dar aduc în susținere argumente

ce își propun să repună în discuție situații de fapt, precum și reinterpretarea

probatoriului, împrejurare care situează analiza acestora în sfera controlului de

temeinicie și nu în aceea a controlului de legalitate configurat expres și limitativ

de art. 304 C. proc. civ.

Astfel, trimiterile

pe care recurenții-reclamanți le fac cu privire la stabilirea câtimii obiectului

cererii de chemare în judecată, la modul de calcul al acesteia, la respingerea de

către instanță a probelor solicitate necesare și elocvente soluționării cauzei,

precum cercetarea la fața locului, verificarea de scripte, efectuarea unei expertize

tehnice imobiliare, a unei expertize contabile, Ia neanalizarea înscrisurilor aflate

Ia dosar care fac dovada neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către pârâtă

și nici a răspunsului acesteia Ia interogatoriu, la neexecutarea rețelelor de utilități

menționate, la neîntocmirea procesului-verbal final de recepție, vizează situația

de fapt și administrarea probatoriului, neîncadrabile în temeiurile de drept indicate.

De altfel, nici

criticile formulate prin recursul îndreptat împotriva deciziei civile nr. 122 din

20 septembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a ll-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal, nu pot fi încadrate în art. 304 C. proc.

civ., avându-se în vedere că prin această decizie a fost completat dispozitivul

deciziei civile nr. 108 din 05 iulie 2012 cu cheltuielile de judecată din apel,

iar acestea se referă la pagubele suferite de reclamanți prin soluțiile pronunțate

de instanțele românești și la nerespectarea drepturilor lor de cetățeni europeni,

prin încălcarea dispozițiilor art. 16 din Constituția României și art. 6 parag.

1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și a jurisprudenței Curții

Europene a Drepturilor Omului.

Așadar, simpla

prezentare a motivelor de netemeinicie de către recurenți, reiterarea unor situații

de fapt, invocarea probatoriului administrat, în lipsa unei argumentații în drept

care să situeze criticile în sfera temeiurilor de modificare indicate, face imposibilă

exercitarea efectivă a controlului de legalitate de către instanța de recurs.

În considerarea

celor ce preced, constatând că recurenții nu s-au conformat obligației reglementată

de dispozițiile art. 302

1

alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora cererea

de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de recurs și dezvoltarea

lor, Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care

să inducă aplicarea art. 308 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea cererilor

de recurs formulate de reclamanții S.M.A. și S.S.M. împotriva deciziei civile nr.

108 din 05 iulie 2012 și a deciziei civile nr. 122 din 20 septembrie 2012, pronunțate

de Curtea de Apel Constanța, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ

și fiscal, în temeiul art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGIl

D E C I D E

Constată nulitatea

cererilor de recurs formulate de reclamanții S.M.A. și S.S.M. împotriva deciziei

civile nr. 108 din 05 iulie 2012 și a deciziei civile nr. 122 din 20 septembrie

2012, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a ll-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 26 septembrie 2013.