ÎCCJ, decizie (scj.ro #83668)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83668) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Natura contractului. Hotărâre care cuprinde motive străine de natura pricinii Dacă instanțele, schimbând natura contractului, au apreciat că în cauză au fost deduse judecății pretenții decurgând dintr-un contract de asociere în participațiune deși clauzele contractului stabilite de părți, probau indubitabil încheierea unui contract de vânzare-cumpărare, în condițiile art.1295 C.civ., acestea s-au pronunțat cu neobservarea obiectului și cauzei precizate astfel că hotărârea recurată cuprinde motive străine de natura pricinii, fiind supusă cazului de modificare prevăzut de art.304 pct.7 și 8 C.proc.civ. Secția comercială, decizia nr.1422 din 28 februarie 2002 Reclamanta SC „G & G.E.I.” SRL Timișoara a chemat în judecată Regia Națională a Pădurilor – Direcția silvică Reșița, pentru a fi obligată la restituirea sumei reprezentând garanție nerestituită, reactualizarea sumei și dobânda legală.
Conform clauzelor contractuale reclamanta a achitat un avans calculat la întreaga cantitate stabilită a fi livrată, pentru a garanta seriozitatea sa în derularea contractului, conform punctului 7 din contract. Dar, în luna iulie 1997 când s-a încheiat contractul, nici una din părțile contractante nu a putut prevedea faptul că nu se vor face ciuperci în 1997, iar pârâta nu s-a conformat notificării reclamantei prin care aceasta a cerut restituirea avansului în raport cu faptul că vânzarea-cumpărarea nu a mai avut loc. Pârâta, prin întâmpinare, a susținut că nerestituirea garanției, prevăzută pentru a asigura plata valorii minime de ciuperci ce s-ar fi putut recolta de pe suprafața Ocolului Silvic Păltiniș, este prevăzută în contract și că vânzarea a avut loc în condițiile art.1299 C.civ.
Prin sentința civilă nr.273 din 7 aprilie 1999 Tribunalul Caraș Severin a admis cererea reclamantei, instanța de fond reținând că în cauză s-a constituit o asociere în participațiune cu clauze contrare dispozițiilor art.251 și 252 C.com., în care pârâta nu și-a onorat obligațiile asumate. Apelul pârâtei a fost respins prin decizia nr.880/A din 3 noiembrie 1999 a Curții de Apel Timișoara – Secția comercială, cu motivarea că prima instanță a reținut corect caracterul contractului, contract de asociere în participațiune dar că acea clauză privind nerestituirea garanției este lovită de nulitate, așa că suma achitată de reclamantă cu titlu de garanție, în baza unei clauze nelegale, urmează să fie restituită.
În temeiul art.304 pct.8 C.pr.civ. pârâta a declarat recurs, susținând că, încă din petitul cererii rezultă încheierea unui contract de vânzare-cumpărare, prin care s-a convenit vânzarea-cumpărarea a 30 tone de ciuperci la prețul de 0,6 DM/kg și că în contract s-a prevăzut și depunerea unei garanții (5400 DM – prețul a 9 tone ciuperci, cantitatea minimă ce se putea recolta de pe acel fond forestier) pentru situații de renunțare la contract și care urma să nu se mai restituie, iar asumarea unor obligații colaterale vânzării-cumpărării nu poate duce la concluzia că voința părților a fost în sensul de a se acorda participații la beneficii și pierderi. Recursul pârâtei este fondat.
Prin contractul încheiat, reclamanta, în calitate de cumpărător și pârâta în calitate de vânzător (așa cum sunt denumite constant în contract și calități în care semnează contractul) au convenit vânzarea-cumpărarea mărfii la prețul convenit de părți, plătibil în lei la cursul de referință din ziua plății. Totodată, părțile au convenit și asupra depunerii anticipate, la data începerii campaniei de recoltare, a unei garanții nerestituibile. În condițiile în care nu se face dovada achitării prețului pentru cantitatea de marfă stabilită (de 30 tone ciuperci), nu se poate deduce judecății nici o pretenție, funcționând nerestituirea avansului, convenită prin contract.
Deși clauzele contractului, așa cum au fost convenite de părți, probează indubitabil încheierea unui contract de vânzare-cumpărare, în condițiile art.1295 C.civ., instanțele au schimbat natura contractului, înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, apreciind că în cauză au fost deduse judecății pretenții decurgând dintr-un contract de asociere în participațiune. În același timp, instanțele s-au pronunțat cu neobservarea obiectului și cauzei acțiunii precizate de reclamantă și, în consecință, hotărârile cuprind motive străine de natura pricinii. Ca atare, hotărârea recurată este supusă cazului de modificare prevăzut de art.304 pct.7 și 8 C.proc.civ. În consecință, recursul declarat de pârâtă a fost admis și decizia atacată modificată în sensul admiterii apelului iar acțiunea a fost respinsă.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.