ÎCCJ, decizie (scj.ro #83515)

Contract de vânzare-cumpărare. Clauza compromisorie. Acțiunea în anularea hotărârii arbitrale. Instanța competentă Criticile privind neprecizarea obiectului litigiului și numele arbitrilor nu pot atrage nulitatea clauzei compromisorii, așa cum eronat s-a considerat în acțiunea în anulare, întrucât aceste cerințe, prevăzute în art.343 C.proc.civ. sunt obligatorii numai în cazul compromisului. Totodata clauza compromisorie din contractul părților viza numai litigiile izvorând din contractul de vânzare-cumpărare, neavând aplicabilitate în cazul altor litigii chiar între aceleași părți , cum este cazul litigiului în speță, în care izvorul pretențiilor îl constituie staționarea navei și eventuala plată a contrastaliilor de către armator, intervenite în cadrul altor raporturi juridice decât cele stabilite între părți, în temeiul contractului, nefiind de competența arbitrajului.

(Secția comercială, decizia nr.3659 din 15 iunie 2005) Reclamanta SC CBL S. LTD Nicosia Cipru, prin reprezentantul său în România, V.S ., a solicitat obligarea pârâtei SC M. SA Galați la plata daunelor, reprezentând contrastalii și despăgubiri pentru reținerea navei în portul Galați, penalități de întârziere cu titlu de dobânzi bancare.

În motivarea acțiunii, reclamanta a invocat contractul nr.240 din 12 februarie 1995, prin care părțile au convenit vânzarea în condiția de livrare FOB a cantității de 8000.t., rulouri la cald, făcându-se plăți în avans, dar pârâta nu și-a îndeplinit obligația contractuală de încărcare a mărfii pe nave, a cărei staționare pentru lipsă de marfă a condus la suportarea de contrastalii . Prin hotărârea nr.5 din 18 aprilie 1997, pronunțată de Arbitrajul Camerei de Comerț și Industrie Galați, acțiunea a fost admisă în parte și pârâta a fost obligată să plătească reclamantei daune, dobânzi bancare și cheltuieli arbitrale, capătul de cerere privind plata penalităților de întârziere fiind respins.

Pentru a hotărî astfel, Arbitrajul a reținut că începerea încărcării navei s-a efectuat de către pârâtă în executarea clauzei FOB Galați, care presupunea ca încărcarea să se termine la data de 5 aprilie 1995, dar în fapt, pârâta a primit prețul din 28 februarie 1995, a determinat staționarea navei la 22 aprilie 1995; pentru cheltuielile suportate de reclamantă pentru staționarea navei s-a reținut culpa pârâtei, care nu a respectat norma zilnică de livrare a mărfii din contractul nr.240/1995. Împotriva acestei hotărâri, pârâta a formulat acțiune în anulare, în temeiul prevederilor art.364 lit.a ), b), și f ) C. proc . civ ., invocând următoarele: - în mod greșit, cauza a fost soluționată de Arbitraj care nu era competent, clauza compromisorie din contract fiind nulă, întrucât nu s-a prevăzut obiectul litigiului - instanța arbitrală a respins capătul de cerere privind plata penalităților de întârziere deși reclamanta a renunțat la acest capăt de cerere.

Prin decizia civilă nr.212 din 13 aprilie 2004, Curtea de Apel Galați a respins ca nefondată acțiunea în anulare. Contrar susținerilor pârâtei din acțiunea în anulare privind nulitatea clauzei compromisorii se constată că părțile au stipulat în contractul nr.240 din 12 februarie 1995, clauza potrivit căreia locul soluționării oricăror litigii legale este Camera de Comerț , filiala Galați. Clauza compromisorie îndeplinește cerințele art.343 alin. (2) C.proc.civ., încât în mod justificat instanța arbitrală s-a considerat competentă în soluționarea litigiului care s-a declanșat pentru nerespectarea obligațiilor din contract. Criticile privind neprecizarea obiectului litigiului și numele arbitrilor nu pot atrage nulitatea clauzei compromisorii, cum eronat s-a considerat în acțiunea în anulare, întrucât aceste cerințe, prevăzute în art.343 2 C. proc.

civ., sunt obligatorii numai în cazul compromisului. Reclamanta din acțiunea în anulare a confundat clauza compromisorie cu compromisul, a ignorat prevederile art.343 1 C. proc. civ., potrivit cărora convenția arbitrală se poate încheia în două modalități: fie sub forma unei clauze compromisorii, înscrisă în contract, așa cum s-a procedat în speță, fie sub forma unei înțelegeri de sine stătătoare, denumită compromis. Legiuitorul a prevăzut ,sub sancțiunea nulității, omisiunea indicării obiectului litigiului și a numelui arbitrilor, numai în cazul compromisului, pentru că în prima situație, la data perfectării contractului nu se poate cunoaște, dacă se vor ivi litigii, neputându-se anticipa nici natura pretențiilor ulterioare ale partenerilor contractuali.

De aceea, art.343 1 alin.(2) C. proc. civ. nu a prevăzut o atare sancțiune pentru cazul când părțile au ales încheierea convenției arbitrale sub forma clauzei compromisorii. Nici susținerea referitoare la respingerea capătului de cerere privind penalitățile de întârziere nu se justifică întrucât acestea au format obiectul acțiunii iar instanța arbitrală s-a pronunțat asupra capătului de cerere, invocându-se nejustificat prevederile art.364 lit.f) C. proc. civ.. Cu privire la celelalte concluzii ale reprezentantului pârâtei, acestea nefiind formulate până la data de 21 mai 1997, când a expirat termenul de 30 zile prevăzut în art.315 C. proc. civ., în raport cu data comunicării hotărârii arbitrale, nu este cazul a fi analizate.

Împotriva deciziei, pârâta a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului Galați sau spre rejudecare Curții de Apel Galați. În susținerea recursului au fost invocate următoarele motive: 1. Hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art.304 pct.9 C. proc. civ.) întrucât curtea de apel nu s-a pronunțat asupra unor motive invocate în acțiunea în anulare după expirarea termenului prevăzut de art.315 C. proc. civ., fără să pună în discuția părților o astfel de excepție ridicară din oficiu. Nici art.365 C.proc. civ. și nici o altă dispoziție din cap.VIII „Desființarea hotărârii arbitrale” nu impun părții motivarea acțiunii în anulare în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii arbitrale.

Mai mult, acest aspect pus în discuție și neanalizat de curtea de apel era motivul prevăzut de art.364 lit.b C. proc. civ. și anume inoperabilitatea clauzei compromisorii din contract la raporturile litigioase supuse arbitrajului, ceea ce atrăge necompetența arbitrajului și competența instanțelor de drept comun. 2. Instanța nu s-a pronunțat asupra motivului acțiunii în anulare de la art.364 lit.b) și i) C. proc. civ. (art.304 pct.10 și 304 1 C. proc. civ.), că litigiul nu era susceptibil de a fi fost soluționat pe calea arbitrajului, clauza compromisorie fiind inoperantă în speță, întrucât această clauză din contract viza exclusiv litigiile cu privire la executarea acelui contract și nu orice litigiu între părți indiferent de izvorul său.

3. Instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității ale art.105 alin.(2) C. proc. civ. (art.304 pct.5 C. proc. civ.) în sensul că la data judecării în fond a cauzei procedura cu reclamanta nu era îndeplinită în mod legal. 4. Recurenta nu a făcut confuzie între compromis și clauza compromisorie întrucât atât art.343 1 . cât și art.343 2 impun arătarea numelui arbitrilor și modalitatea numirii lor. Examinând recursul, ICCJ a constatat că acesta este fondat. Din acțiunea arbitrală și din analiza contractului intervenit între părți și a celorlalte probe aflate la dosar, rezultă că, deși prin acțiune se invocă acest contract, cauza litigiului dintre părți și a prejudiciului invocat în acest litigiu nu își are izvorul în contractul în care se află clauza compromisorie.

Astfel, prejudiciul invocat de reclamanta și-ar avea izvorul în încărcarea de către pârâtă cu întârziere a unor produse livrate în afara cadrului stabilit în contract și în alte condiții de livrare: cantitate diferită, lipsa termenului de livrare, contract de charter-party în care pârâta nu figurează ca încărcător și deci nu este parte, data prezentării navei la încărcare fiind mult decalată față de data prevăzută în contract și capacitatea de încărcare a navei mult redusă față de cantitatea prevăzută în contract ș.a.

Cum clauza compromisorie cuprinsă în contractul din 12 decembrie 1995 viza doar litigiile izvorând din acel contract rezultă că ea nu își are aplicabilitate în cazul litigiilor ivite, chiar între părțile contractului, dar care nu își au cauza în acel contract, cum este cazul prezentului litigiu în care izvorul pretențiilor reclamantei îl constituie staționarea navei și eventuala plată a contrastaliilor de către armator, intervenite în cadrul altor raporturi juridice decât cele stabilite între părți în temeiul contractului în discuție. Față de aceste motive, litigiul dintre părți neputând fi supus arbitrajului prin prisma prevederilor art.343 1 și 343 3 C. proc. civ., competența de soluționare a acestuia revine instanțelor judecătorești.

În consecință, recursul a fost admis, hotărârea atacată modificată și hotărârea arbitrală anulată iar cauza trimisă spre soluționare instanței judecătorești competente,Tribunalul Galați.