ÎCCJ, decizie (scj.ro #83515)

Contract de vânzare-cumpărare. Clauza compromisorie.

Acțiunea în  anularea  hotărârii  arbitrale. Instanța competentă

Criticile privind neprecizarea

obiectului litigiului și numele arbitrilor nu pot atrage nulitatea clauzei

compromisorii, așa cum eronat s-a considerat în acțiunea în anulare, întrucât

aceste cerințe, prevăzute în art.343 C.proc.civ. sunt  obligatorii

numai  în cazul  compromisului.

Totodata clauza compromisorie din

contractul  părților viza numai litigiile izvorând din contractul de

vânzare-cumpărare, neavând aplicabilitate în cazul altor  litigii

chiar  între aceleași părți , cum este cazul litigiului în speță, în care

izvorul  pretențiilor îl constituie staționarea navei și eventuala plată a

contrastaliilor de către armator, intervenite în cadrul altor raporturi

juridice decât cele stabilite între părți, în temeiul contractului,

nefiind  de competența  arbitrajului.

(Secția comercială, decizia nr.3659 din 15 iunie

2005)

Reclamanta SC

CBL

S.

LTD

Nicosia

Cipru, prin reprezentantul său în România,

V.S

., a solicitat obligarea pârâtei SC M. SA Galați la

plata daunelor, reprezentând

contrastalii

și

despăgubiri pentru reținerea navei în portul Galați, penalități  de

întârziere  cu titlu  de  dobânzi bancare.

În motivarea acțiunii, reclamanta a invocat contractul nr.240 din

12 februarie 1995, prin care părțile au convenit vânzarea în condiția de

livrare

FOB

a cantității de 8000.t., rulouri la cald,

făcându-se plăți în avans, dar pârâta nu și-a îndeplinit obligația contractuală

de încărcare a mărfii pe nave, a cărei staționare pentru lipsă de marfă a

condus la suportarea de

contrastalii

.

Prin  hotărârea nr.5 din 18 aprilie 1997, pronunțată de

Arbitrajul Camerei de Comerț și Industrie Galați, acțiunea a fost admisă în

parte și pârâta a fost obligată să plătească reclamantei daune, dobânzi bancare

și cheltuieli arbitrale, capătul de cerere privind plata penalităților de

întârziere fiind respins.

Pentru a hotărî astfel, Arbitrajul a reținut că începerea

încărcării navei s-a efectuat de către pârâtă în executarea clauzei

FOB

Galați, care presupunea ca încărcarea să se termine la

data de 5 aprilie 1995, dar în fapt, pârâta a primit prețul din 28 februarie

1995, a determinat staționarea navei  la 22 aprilie 1995; pentru

cheltuielile suportate de reclamantă pentru staționarea navei s-a reținut culpa

pârâtei, care nu a respectat norma zilnică de livrare a mărfii din contractul

nr.240/1995.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta a formulat acțiune în anulare,

în temeiul prevederilor art.364

lit.a

), b),  și

f ) C.

proc

.

civ

., invocând

următoarele:

- în mod

greșit, cauza a fost soluționată de Arbitraj care nu era competent, clauza

compromisorie din contract fiind nulă, întrucât nu s-a prevăzut obiectul

litigiului

- instanța arbitrală a respins capătul de cerere privind

plata penalităților de întârziere deși reclamanta a renunțat la acest capăt de

cerere.

Prin decizia civilă nr.212 din 13 aprilie

2004, Curtea de Apel Galați a respins ca nefondată acțiunea în anulare.

Contrar susținerilor pârâtei din acțiunea în

anulare privind nulitatea clauzei compromisorii se constată că părțile au

stipulat în contractul nr.240 din 12 februarie 1995, clauza potrivit

căreia  locul soluționării oricăror  litigii  legale este

Camera de Comerț , filiala Galați.

Clauza compromisorie îndeplinește cerințele

art.343 alin. (2) C.proc.civ., încât în mod justificat instanța arbitrală s-a

considerat competentă în soluționarea litigiului care s-a declanșat pentru

nerespectarea obligațiilor din contract.

Criticile  privind neprecizarea

obiectului litigiului și numele arbitrilor nu pot atrage nulitatea clauzei

compromisorii, cum eronat s-a considerat în acțiunea în anulare, întrucât

aceste cerințe, prevăzute în art.343

2

C. proc. civ., sunt

obligatorii numai în cazul compromisului.

Reclamanta din acțiunea în anulare a confundat

clauza compromisorie cu compromisul, a ignorat prevederile art.343

1

C. proc. civ., potrivit cărora convenția arbitrală se poate încheia în două

modalități: fie sub forma unei clauze compromisorii, înscrisă în contract, așa

cum s-a procedat în speță, fie sub forma unei înțelegeri de sine stătătoare,

denumită compromis.

Legiuitorul a prevăzut ,sub sancțiunea

nulității,  omisiunea indicării obiectului litigiului și a numelui

arbitrilor, numai în cazul compromisului, pentru că în prima situație, la data

perfectării contractului nu se poate cunoaște, dacă se vor ivi litigii,

neputându-se anticipa nici natura pretențiilor ulterioare ale partenerilor

contractuali.

De aceea, art.343

1

alin.(2) C.

proc. civ.  nu a prevăzut o atare sancțiune pentru cazul când părțile au

ales încheierea convenției arbitrale sub forma clauzei compromisorii.

Nici susținerea referitoare la respingerea

capătului de cerere privind penalitățile de întârziere nu se justifică întrucât

acestea au format obiectul acțiunii iar instanța arbitrală s-a pronunțat asupra

capătului de cerere, invocându-se nejustificat prevederile art.364 lit.f) C.

proc. civ..

Cu privire la celelalte concluzii ale

reprezentantului  pârâtei, acestea nefiind formulate până la data de 21

mai 1997, când a expirat termenul de 30 zile prevăzut în art.315 C. proc. civ.,

în raport cu data comunicării hotărârii arbitrale, nu este cazul  a fi

analizate.

Împotriva deciziei, pârâta a declarat recurs,

solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre competentă

soluționare Tribunalului Galați sau spre rejudecare Curții de Apel Galați.

În susținerea recursului au fost invocate

următoarele motive:

aplicarea greșită a legii (art.304 pct.9 C. proc. civ.) întrucât  curtea

de apel nu s-a pronunțat asupra unor motive invocate în acțiunea în anulare

după expirarea termenului prevăzut de art.315 C. proc. civ., fără să pună în

discuția părților o astfel de excepție ridicară din oficiu. Nici art.365

C.proc. civ.  și nici o altă dispoziție din cap.VIII „Desființarea

hotărârii arbitrale” nu impun părții motivarea acțiunii în anulare în termen de

30 de zile de la comunicarea hotărârii arbitrale. Mai mult, acest aspect pus în

discuție și neanalizat de curtea de apel era motivul prevăzut de art.364 lit.b

C. proc. civ. și anume inoperabilitatea clauzei compromisorii din contract la

raporturile litigioase supuse arbitrajului, ceea ce atrăge necompetența

arbitrajului și competența instanțelor de drept comun.

anulare de la art.364 lit.b) și i) C. proc. civ. (art.304 pct.10 și 304

1

C. proc. civ.), că litigiul nu era susceptibil de a fi fost soluționat pe calea

arbitrajului, clauza compromisorie fiind inoperantă în speță, întrucât această

clauză din contract viza exclusiv litigiile  cu privire la executarea

acelui contract și nu orice litigiu între părți indiferent de izvorul său.

sancțiunea nulității ale art.105 alin.(2) C. proc. civ. (art.304 pct.5 C. proc.

civ.) în sensul că la data judecării în fond a cauzei procedura cu

reclamanta nu era îndeplinită în mod legal.

clauza compromisorie întrucât atât art.343

1 .

cât și art.343

2

impun arătarea numelui arbitrilor și modalitatea numirii lor.

Examinând recursul, ICCJ a constatat că acesta

este  fondat.

Din acțiunea arbitrală și din analiza

contractului intervenit între părți și a celorlalte probe aflate la dosar,

rezultă că, deși prin acțiune se invocă acest contract, cauza litigiului dintre

părți și a prejudiciului invocat în acest litigiu nu își are izvorul în

contractul în care se află clauza compromisorie. Astfel, prejudiciul invocat de

reclamanta  și-ar avea izvorul în încărcarea de către pârâtă cu întârziere

a unor produse livrate în afara cadrului stabilit în contract și în alte

condiții de livrare: cantitate diferită, lipsa termenului de livrare, contract

de charter-party în care pârâta nu figurează ca încărcător și deci nu este

parte, data prezentării navei la încărcare fiind mult decalată  față

de data prevăzută în contract și capacitatea de încărcare a navei mult redusă

față de cantitatea prevăzută în contract ș.a.

Cum clauza compromisorie cuprinsă în

contractul din 12 decembrie 1995 viza doar litigiile izvorând din acel contract

rezultă că ea nu își are aplicabilitate în cazul litigiilor ivite, chiar între

părțile contractului, dar care nu își au cauza în acel contract, cum este cazul

prezentului litigiu în care izvorul pretențiilor reclamantei îl constituie

staționarea navei și eventuala plată a contrastaliilor de către armator,

intervenite în cadrul altor raporturi juridice decât cele stabilite între părți

în temeiul contractului în discuție.

Față de aceste motive, litigiul dintre părți

neputând fi supus arbitrajului prin prisma prevederilor art.343

1

și

343

3

C. proc. civ., competența de soluționare a acestuia

revine  instanțelor judecătorești.

În consecință, recursul a fost admis,

hotărârea atacată modificată și hotărârea  arbitrală  anulată iar

cauza trimisă  spre soluționare instanței judecătorești

competente,Tribunalul  Galați.