ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2323/2003

La apelul nominal

au lipsit  recurenta reclamantă  SC” F.”SA Năvodari prin lichidator SC „S.” SRL

Constanța, intimatele pârâte SC „G.I. SRL București și SC”P. I. I. S.” SRL

Constanța.

Procedura legal

îndeplinită.

Magistratul

asistent referă  că recursul reclamantei a fost timbrat, declarat  și motivat

în termen și părțile au solicitat în scris judecarea cauzei în lipsă.

Curtea

constatând pricina în stare de judecată o reține în vederea pronunțării.

C U

R T E A

Asupra

recursului se rețin următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată la Tribunalul Constanța sub nr.3116/COM/1998 SC „F.” SA a

solicitat instanței ca prin sentința ce o va da în contradictoriu cu SC” P.”

SA, SC” G. I.” SRL să oblige pârâta ce va fi găsită în culpă la plata sumei de

508.170.000 lei cu titlu de daune și la cheltuieli de judecată.

Tribunalul

Constanța, prin sentința civilă nr.698COM din 30 aprilie 1999 a admis în parte

acțiunea și a obligat pârâta SC „G. I”. SRL la plata sumei de 508.170.000 lei

cu titlu de daune și la 13.346.700 lei cheltuieli de judecată.

S-a admis

excepția privind lipsa calității procesuale pasive a pârâtei SC „P.” SA

Constanța respingându-se acțiunea față de acesta cu 10.000.000 lei cheltuieli

de judecată în sarcina reclamantei.

S-a stabilit ca

SC” P.” SA nu are calitate procesuală pasivă deoarece între acesta și

reclamantă nu au existat raporturi contractuale, iar conform art.406 Cod

comercial răspunderea pentru eventuale pagube revine comisionarului care este

SC „G.I.”,prejudiciul fiind dovedit.

Curtea de Apel

Constanța, prin decizia civilă nr.285 din 14 aprilie 2000 a admis apelul

declarat de SC „G.I.”SRL împotriva sentinței mai sus menționate pe care a

schimbat-o în parte în sensul că a respins acțiunea față de ea și a obligat

intimata reclamantă la 6.750.000 lei cheltuieli de judecată. Au fost menținute

celelalte dispoziții ale sentinței.

S-a reținut

lipsa culpei comisionarului în producerea prejudiciului deoarece nu a depășit

limitele împuternicirii primite.

SC” F.” SA a

declarat recurs împotriva deciziei invocând dispozițiile art.304 pct.8, 9, 10

și 11 Cod procedură civilă, arătând în esență că, instanța de apel nu a

analizat temeinic contractul de comision în care la art.2.2.10 al.2 se prevede

că SC „G.I.”se obliga să încheie contracte sau convenții pentru transportul

extern, prestații portuare, de asigurare navlosire, vămuire și orice alte

operațiuni necesare exportului pentru care a fost împuternicit de comitent pe

cheltuiala acestuia, urmărind însă executarea lor necorespunzătoare.

În acest caz

este deci vorba de o răspundere excepțională asumată contractual, permisă

expres de art.412 al.2 Cod comercial.

Față de această

obligație asumată SC „G. I.” garanta verificarea calității mărfii de către SC

„P:”,prin nerespectarea ei li s-au cauzat pagube ce se ridică la suma pretinsă

prin acțiune.

Recursul a fost

respins ca nefondat pentru următoarele motive:

La data de 17

martie 1995 între reclamantă și pârâta SC” G.I.”s-a încheiat contractul de

comision nr.1356, prelungit până în 1998. În baza acestui contract pârâta a

încheiat cu SC „G.” Italia   un contract pentru livrarea de către SC „F.” SA a

cantității de 15.000 to. superfosfat simplu granulat   în vrac.

La sosirea

mărfii în Italia, verificându-se  de beneficiar calitatea mărfii prin

laboratorul TCI W. Belgia și cel al unei universități din Bari s-a constatat că

marfa nu corespunde din punct de vedere calitativ, situație în care SC „F.” a

fost pusă în situația de a acorda cumpărătorului un discaunt în sumă de 65.000

USD.

Este adevărat

că potrivit dispozițiilor art.2.2.10 din contractul de comision, pârâts s-a

obligat să încheie contracte sau convenții pentru transportul extern, prestații

portuare, de asigurare navlosire, vămuire și orice alte operațiuni necesare

exportului pentru care a fost împuternicit de comitent, urmărind executarea lor

corespunzătoare..

Din probele

dosarului rezultă că acesta și-a îndeplinit obligațiile mai sus menționate.

Nu se contestă

faptul că marfa a ajuns la destinație, aceste obligații fiind îndeplinite nu se

pune problema aplicării dispozițiilor art.412 al.2.

Din cuprinsul

contractului nu rezultă că pârâta intimată s-a obligat a răspunde pentru

calitatea mărfii, în condițiile art.412 al.2, dimpotrivă din prevederile

art.2.1.1 al.2 și ale art.2.1.4 rezultă răspunderea comitentului, respectiv a

reclamantei pentru calitatea mărfii.

Nu este lipsit

de relevanță o reține însă, că pârâta intimată, cu acordul reclamantei

recurente, pentru verificarea  calității mărfii s-a adresat unei societăți

specializate, respectiv SC „P. I.” care îndeplinindu-și necorespunzător

obligațiile a confirmat calitatea corespunzătoare a mărfii (acte filele 22 și

23 fond).

Rezultă din

cele mai sus arătate că, instanța de apel a reținut și interpretat corect

datele ce rezultă din contractul de comision și din celelalte probe

administrate, dispozițiile legale aplicabile în speță fiind cele la care face

trimitere decizia recurată.

Pentru motivele

arătate s-a respins ca nefondat recursul, decizia apelată fiind legală și

temeinică.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta SC” F.”SA Năvodari prin lichidator SC „S.” SRL Constanța

împotriva decizieinr.285/COM  din 14 aprilie 2000  a Curții de Apel   Constanța

- Secția Comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 16 aprilie 2003.