ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2323/2003

La apelul nominal au lipsit recurenta reclamantă SC” F.”SA Năvodari prin lichidator SC „S.” SRL Constanța, intimatele pârâte SC „G.I. SRL București și SC”P. I. I. S.” SRL Constanța. Procedura legal îndeplinită. Magistratul asistent referă că recursul reclamantei a fost timbrat, declarat și motivat în termen și părțile au solicitat în scris judecarea cauzei în lipsă. Curtea constatând pricina în stare de judecată o reține în vederea pronunțării. C U R T E A Asupra recursului se rețin următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Constanța sub nr.3116/COM/1998 SC „F.” SA a solicitat instanței ca prin sentința ce o va da în contradictoriu cu SC” P.” SA, SC” G. I.” SRL să oblige pârâta ce va fi găsită în culpă la plata sumei de 508.170.000 lei cu titlu de daune și la cheltuieli de judecată.

Tribunalul Constanța, prin sentința civilă nr.698COM din 30 aprilie 1999 a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta SC „G. I”. SRL la plata sumei de 508.170.000 lei cu titlu de daune și la 13.346.700 lei cheltuieli de judecată. S-a admis excepția privind lipsa calității procesuale pasive a pârâtei SC „P.” SA Constanța respingându-se acțiunea față de acesta cu 10.000.000 lei cheltuieli de judecată în sarcina reclamantei. S-a stabilit ca SC” P.” SA nu are calitate procesuală pasivă deoarece între acesta și reclamantă nu au existat raporturi contractuale, iar conform art.406 Cod comercial răspunderea pentru eventuale pagube revine comisionarului care este SC „G.I.”,prejudiciul fiind dovedit.

Curtea de Apel Constanța, prin decizia civilă nr.285 din 14 aprilie 2000 a admis apelul declarat de SC „G.I.”SRL împotriva sentinței mai sus menționate pe care a schimbat-o în parte în sensul că a respins acțiunea față de ea și a obligat intimata reclamantă la 6.750.000 lei cheltuieli de judecată. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. S-a reținut lipsa culpei comisionarului în producerea prejudiciului deoarece nu a depășit limitele împuternicirii primite.

SC” F.” SA a declarat recurs împotriva deciziei invocând dispozițiile art.304 pct.8, 9, 10 și 11 Cod procedură civilă, arătând în esență că, instanța de apel nu a analizat temeinic contractul de comision în care la art.2.2.10 al.2 se prevede că SC „G.I.”se obliga să încheie contracte sau convenții pentru transportul extern, prestații portuare, de asigurare navlosire, vămuire și orice alte operațiuni necesare exportului pentru care a fost împuternicit de comitent pe cheltuiala acestuia, urmărind însă executarea lor necorespunzătoare. În acest caz este deci vorba de o răspundere excepțională asumată contractual, permisă expres de art.412 al.2 Cod comercial. Față de această obligație asumată SC „G.

I.” garanta verificarea calității mărfii de către SC „P:”,prin nerespectarea ei li s-au cauzat pagube ce se ridică la suma pretinsă prin acțiune. Recursul a fost respins ca nefondat pentru următoarele motive: La data de 17 martie 1995 între reclamantă și pârâta SC” G.I.”s-a încheiat contractul de comision nr.1356, prelungit până în 1998. În baza acestui contract pârâta a încheiat cu SC „G.” Italia un contract pentru livrarea de către SC „F.” SA a cantității de 15.000 to. superfosfat simplu granulat în vrac. La sosirea mărfii în Italia, verificându-se de beneficiar calitatea mărfii prin laboratorul TCI W. Belgia și cel al unei universități din Bari s-a constatat că marfa nu corespunde din punct de vedere calitativ, situație în care SC „F.” a fost pusă în situația de a acorda cumpărătorului un discaunt în sumă de 65.000 USD.

Este adevărat că potrivit dispozițiilor art.2.2.10 din contractul de comision, pârâts s-a obligat să încheie contracte sau convenții pentru transportul extern, prestații portuare, de asigurare navlosire, vămuire și orice alte operațiuni necesare exportului pentru care a fost împuternicit de comitent, urmărind executarea lor corespunzătoare.. Din probele dosarului rezultă că acesta și-a îndeplinit obligațiile mai sus menționate. Nu se contestă faptul că marfa a ajuns la destinație, aceste obligații fiind îndeplinite nu se pune problema aplicării dispozițiilor art.412 al.2. Din cuprinsul contractului nu rezultă că pârâta intimată s-a obligat a răspunde pentru calitatea mărfii, în condițiile art.412 al.2, dimpotrivă din prevederile art.2.1.1 al.2 și ale art.2.1.4 rezultă răspunderea comitentului, respectiv a reclamantei pentru calitatea mărfii.

Nu este lipsit de relevanță o reține însă, că pârâta intimată, cu acordul reclamantei recurente, pentru verificarea calității mărfii s-a adresat unei societăți specializate, respectiv SC „P. I.” care îndeplinindu-și necorespunzător obligațiile a confirmat calitatea corespunzătoare a mărfii (acte filele 22 și 23 fond). Rezultă din cele mai sus arătate că, instanța de apel a reținut și interpretat corect datele ce rezultă din contractul de comision și din celelalte probe administrate, dispozițiile legale aplicabile în speță fiind cele la care face trimitere decizia recurată. Pentru motivele arătate s-a respins ca nefondat recursul, decizia apelată fiind legală și temeinică. PENTRU

ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC” F.”SA Năvodari prin lichidator SC „S.” SRL Constanța împotriva decizieinr.285/COM din 14 aprilie 2000 a Curții de Apel Constanța - Secția Comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 aprilie 2003.