ÎCCJ, decizie (scj.ro #84319)

Efectul extensiv al recursului. Extinderea efectelor recursului cu privire la partea care a declarat recurs după expirarea termenului prevăzut de lege Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Căile de atac ordinare. Recursul Indice alfabetic: Drept procesual penal - efectul extensiv al recursului - extinderea efectelor recursului cu privire la partea care a declarat recurs după expirarea termenului prevăzut de lege C. proc . pen ., art . 385 7 alin. (1) Efectul extensiv al recursului, prevăzut în art . 385 7 alin. (1) C. proc . pen ., se produce atât cu privire la părțile care nu au declarat recurs, cât și cu privire la părțile care au declarat recurs după expirarea termenului prevăzut de lege, dacă aparțin grupului procesual al recurentului, iar acesta a declarat recursul în termen.

Prin urmare, dacă unul dintre inculpați a declarat recursul în termen, instanța de recurs examinează cauza prin extindere și cu privire la inculpații care au declarat recurs după expirarea termenului prevăzut de lege. I.C.C.J., secția penală, decizia nr . 5672 din 2 octombrie 2006 Prin sentința penală nr . 314 din 8 iunie 2005, Tribunalul Brașov a condamnat pe inculpații C.V. și B.F. pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prevăzută în art . 192 alin. (2) C. pen . și pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de tâlhărie prevăzută în art . 20 raportat la art . 211 alin. (2) lit . b) și alin. (2 1 ) lit . a) și c) C. pen . Prin decizia penală nr . 351/Ap din 9 noiembrie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Brașov , au fost respinse, ca nefondate , apelurile declarate de inculpați.

Împotriva acestei decizii inculpații au declarat recurs. Inculpatul B.F., prin apărătorul ales, a invocat cazurile de casare prevăzute în art . 385 9 alin. (1) pct . 18 și pct . 14 C. proc . pen ., solicitând în principal achitarea sa, în temeiul dispozițiilor art . 11 pct . 2 lit . a) raportat la art . 10 alin. (1) lit . a) C. proc . pen ., deoarece faptele ce i-au fost reținute în sarcină nu ar exista în materialitatea lor, iar în subsidiar, acordarea unei mai mari eficiențe circumstanțelor atenuante judiciare recunoscute în favoarea sa, cu consecința coborârii cuantumului pedepselor, până la nivelul la care să poată beneficia de dispozițiile art . 86 1 C. pen . privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

Pentru inculpatul C.V., la termenul din 2 octombrie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție a pus în discuția părților tardivitatea recursului formulat de acesta. Recursul declarat de inculpatul C. V. este tardiv introdus. Formularea cererilor de recurs se poate face numai în cadrul termenului expres prevăzut de lege și, în mod excepțional, peste aceste limite, dacă există motive legale ce au împiedicat exercitarea în termen a dreptului de a ataca o hotărâre. Potrivit art . 385 3 alin. (1) C. proc . pen . termenul de recurs este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel. Totodată, în conformitate cu dispozițiile art . 363 alin. (3) C proc . pen ., aplicabile potrivit art . 385 3 alin. (2) din același cod, pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunțare, termenul curge de la pronunțare, iar pentru inculpatul deținut care a lipsit de la pronunțare, termenul curge de la comunicarea copiei de pe dispozitivul hotărârii.

Inculpatul C.V., judecat în apel în stare de libertate, a fost prezent la dezbateri la data de 2 noiembrie 2005, lipsind numai la pronunțarea hotărârii în apel, astfel că termenul de 10 zile prevăzut în art . 385 3 alin. (1) C. proc . pen . a început să curgă de la data pronunțării hotărârii, respectiv de la 9 noiembrie 2006. Întrucât inculpatul C.V. a depus cererea prin care a declarat recurs la 23 noiembrie 2005, ultima zi de declarare a recursului fiind 20 noiembrie 2005, rezultă că exercitarea căii de atac s-a făcut în afara termenului de 10 zile în care putea fi exercitat dreptul de recurs. Apărătorul ales al inculpatului C.V. a solicitat să se dea eficiență dispozițiilor art . 385 7 alin. (1) C. proc . pen . și să extindă efectele recursului declarat de inculpatul B.F.

și asupra inculpatului C.V. Având în vedere că recursul inculpatului B.F. este un recurs valabil declarat, introdus în termen, că cei doi inculpați au aceeași calitate și un interes comun, aparținând aceluiași grup procesual ( consortium litis ), între ei operând solidaritatea procesuală, precum și că recursul inculpatului B.F. este susceptibil de a fi util coinculpatului C.V., care nu a exercitat calea de atac în termenul prevăzut de lege, Înalta Curte de Casație și Justiție a dat eficiență prevederilor art . 385 7 alin. (1) C. proc . pen ., examinând cauza în întregul ei, și cu privire la inculpatul C.V.

Examinând atât motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art . 385 9 alin. (3) C. proc . pen ., combinate cu art . 385 6 alin. (1) și art . 385 7 C. proc . pen ., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpaților pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptelor comise de către aceștia încadrarea juridică corespunzătoare. De asemenea, prima instanță a efectuat o justă individualizare a pedepselor aplicate inculpaților, atât sub aspectul naturii și al cuantumului acestora, cât și ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute în art . 72 C. pen . Invocarea de către cei doi inculpați a nevinovăției în raport cu faptele săvârșite contrazice probatoriile administrate în cauză.

Simpla afirmație a unei alte stări de fapt, fără coroborarea acesteia cu mijloace de probă credibile, nu poate fi acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpați constând în negarea săvârșirii faptelor nu poate influența convingerea bazată pe probe, ambele instanțe - prima instanță și instanța de apel - făcând o corectă apreciere a materialului probator administrat în cauză și reținând, în mod întemeiat, vinovăția inculpaților în comiterea faptelor. Ca măsură de constrângere, pedeapsa are - pe lângă scopul său represiv - și o finalitate de exemplaritate, concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ce privește comportarea făptuitorului.

Pe de altă parte, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în așa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea în viitor a săvârșirii unor fapte penale similare. Operațiunea de individualizare a pedepsei este un proces obiectiv, de evaluare a tuturor elementelor circumscrise faptei și autorului, având ca finalitate stabilirea unei pedepse în limitele prevăzute de lege. Câtă vreme inculpații recurenți nu au realizat, nici în ultimul lor cuvânt, o reevaluare a propriei situații, prin adoptarea unei poziții sincere, ci, dimpotrivă, au încercat în continuare să denatureze adevărul, nu există motive pentru o reducere a cuantumului pedepselor în beneficiul acestora.

Față de considerentele ce preced, recursul declarat de inculpatul B.F. a fost respins ca nefondat , iar recursul declarat de inculpatul C.V., ca tardiv introdus.