ÎCCJ, decizie (scj.ro #84319)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #84319) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Efectul
extensiv al recursului. Extinderea efectelor recursului cu privire la partea
care a declarat recurs după expirarea termenului prevăzut de lege
Cuprins pe materii:
Drept procesual penal. Partea specială. Căile
de atac ordinare. Recursul
Indice alfabetic:
Drept procesual penal
- efectul extensiv al recursului
- extinderea efectelor recursului cu privire la partea care a declarat recurs
după expirarea termenului prevăzut de lege
C.
proc
.
pen
.,
art
. 385
7
alin. (1)
Efectul
extensiv al recursului, prevăzut în
art
. 385
7
alin. (1) C.
proc
.
pen
., se
produce atât cu privire la părțile care nu au declarat recurs, cât și cu
privire la părțile care au declarat recurs după expirarea termenului prevăzut
de lege, dacă aparțin grupului procesual al recurentului, iar acesta a declarat
recursul în termen. Prin urmare, dacă unul dintre inculpați a declarat recursul
în termen, instanța de recurs examinează cauza prin extindere și cu privire la
inculpații care au declarat recurs după expirarea termenului prevăzut de
lege.
I.C.C.J., secția penală, decizia
nr
. 5672 din 2
octombrie 2006
Prin sentința penală
nr
. 314 din 8 iunie 2005,
Tribunalul
Brașov
a condamnat pe inculpații C.V. și
B.F. pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prevăzută în
art
. 192 alin. (2) C.
pen
. și
pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de tâlhărie prevăzută în
art
. 20 raportat la
art
. 211
alin. (2)
lit
. b) și alin. (2
1
)
lit
. a) și c) C.
pen
.
Prin decizia penală
nr
. 351/Ap din 9 noiembrie 2005,
pronunțată de Curtea de Apel
Brașov
, au fost
respinse, ca
nefondate
, apelurile declarate de
inculpați.
Împotriva acestei decizii inculpații au declarat recurs.
Inculpatul B.F., prin apărătorul ales, a invocat cazurile de casare prevăzute
în
art
. 385
9
alin. (1)
pct
.
18 și
pct
. 14 C.
proc
.
pen
., solicitând în principal achitarea sa, în temeiul
dispozițiilor
art
. 11
pct
.
2
lit
. a) raportat la
art
.
10 alin. (1)
lit
. a) C.
proc
.
pen
., deoarece faptele ce i-au fost reținute în
sarcină nu ar exista în materialitatea lor, iar în subsidiar, acordarea unei
mai mari eficiențe circumstanțelor atenuante judiciare recunoscute în favoarea
sa, cu consecința coborârii cuantumului pedepselor, până la nivelul la care să
poată beneficia de dispozițiile
art
. 86
1
C.
pen
. privind suspendarea sub supraveghere a
executării pedepsei.
Pentru inculpatul C.V., la termenul din 2 octombrie 2006, Înalta Curte de
Casație și Justiție a pus în discuția părților tardivitatea recursului formulat
de acesta.
Recursul declarat de inculpatul C. V. este tardiv introdus.
Formularea cererilor de recurs se poate face numai în cadrul termenului expres
prevăzut de lege și, în mod excepțional, peste aceste limite, dacă există
motive legale ce au împiedicat exercitarea în termen a dreptului de a ataca o
hotărâre.
Potrivit
art
. 385
3
alin. (1) C.
proc
.
pen
. termenul de recurs
este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel. Totodată, în conformitate cu
dispozițiile
art
. 363 alin. (3) C
proc
.
pen
., aplicabile potrivit
art
.
385
3
alin. (2) din același cod, pentru partea care a fost prezentă
la dezbateri sau la pronunțare, termenul curge de la pronunțare, iar pentru
inculpatul deținut care a lipsit de la pronunțare, termenul curge de la
comunicarea copiei de pe dispozitivul hotărârii.
Inculpatul C.V., judecat în apel în stare de libertate, a fost prezent la
dezbateri la data de 2 noiembrie 2005, lipsind numai la pronunțarea hotărârii
în apel, astfel că termenul de 10 zile prevăzut în
art
.
385
3
alin. (1) C.
proc
.
pen
. a început să curgă de la data pronunțării hotărârii,
respectiv de la 9 noiembrie 2006. Întrucât inculpatul C.V. a depus cererea prin
care a declarat recurs la 23 noiembrie 2005, ultima zi de declarare a
recursului fiind 20 noiembrie 2005, rezultă că exercitarea căii de atac s-a
făcut în afara termenului de 10 zile în care putea fi exercitat dreptul de
recurs.
Apărătorul ales al inculpatului C.V. a solicitat să se dea eficiență
dispozițiilor
art
. 385
7
alin. (1) C.
proc
.
pen
. și să extindă efectele
recursului declarat de inculpatul B.F. și asupra inculpatului C.V.
Având în vedere că recursul inculpatului B.F. este un recurs valabil declarat,
introdus în termen, că cei doi inculpați au aceeași calitate și un interes
comun, aparținând aceluiași grup procesual (
consortium
litis
), între ei operând solidaritatea
procesuală, precum și că recursul inculpatului B.F. este susceptibil de a fi
util coinculpatului C.V., care nu a exercitat calea de atac în termenul
prevăzut de lege, Înalta Curte de Casație și Justiție a dat eficiență
prevederilor
art
. 385
7
alin. (1) C.
proc
.
pen
., examinând cauza în
întregul ei, și cu privire la inculpatul C.V.
Examinând atât motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri,
conform prevederilor
art
. 385
9
alin. (3)
C.
proc
.
pen
., combinate cu
art
. 385
6
alin. (1) și
art
.
385
7
C.
proc
.
pen
.,
Înalta Curte de Casație și Justiție constată că prima instanță a reținut în mod
corect situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpaților pe baza unei juste
aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptelor comise de către
aceștia încadrarea juridică corespunzătoare.
De asemenea, prima instanță a efectuat o justă individualizare a pedepselor
aplicate inculpaților, atât sub aspectul naturii și al cuantumului acestora,
cât și ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale
prevăzute în
art
. 72 C.
pen
.
Invocarea de către cei doi inculpați a nevinovăției în raport cu faptele
săvârșite contrazice probatoriile administrate în cauză.
Simpla afirmație a unei alte stări de fapt, fără coroborarea acesteia cu
mijloace de probă credibile, nu poate fi acceptată ca adevăr, iar modalitatea
de apărare utilizată de inculpați constând în negarea săvârșirii faptelor nu
poate influența convingerea bazată pe probe, ambele instanțe - prima instanță
și instanța de apel - făcând o corectă apreciere a materialului probator
administrat în cauză și reținând, în mod întemeiat, vinovăția inculpaților în
comiterea faptelor.
Ca măsură de constrângere, pedeapsa are - pe lângă scopul său represiv - și o
finalitate de exemplaritate, concretizând dezaprobarea legală și judiciară,
atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ce privește
comportarea făptuitorului.
Pe de altă parte, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie
individualizate în așa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea
respectării legii penale și evitarea în viitor a săvârșirii unor fapte penale
similare. Operațiunea de individualizare a pedepsei este un proces obiectiv, de
evaluare a tuturor elementelor circumscrise faptei și autorului, având ca
finalitate stabilirea unei pedepse în limitele prevăzute de lege.
Câtă vreme inculpații recurenți nu au realizat, nici în ultimul lor cuvânt, o
reevaluare a propriei situații, prin adoptarea unei poziții sincere, ci, dimpotrivă,
au încercat în continuare să denatureze adevărul, nu există motive pentru o
reducere a cuantumului pedepselor în beneficiul acestora.
Față de considerentele ce preced, recursul declarat de inculpatul B.F. a fost
respins ca
nefondat
, iar recursul declarat de
inculpatul C.V., ca tardiv introdus.