ÎCCJ, decizie (scj.ro #83746)

Sentință

pronunțată de judecătorie în materia executării hotărârilor penale. Revizuire.

Recurs. Instanța competentă

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal.

Partea generală. Competența. Felurile competenței. Competență după materie și

după calitatea persoanei

Indice alfabetic:

Drept procesual penal

-

sentință pronunțată de judecătorie în materia executării

hotărârilor penale

-

revizuire

-

recurs

C.

proc. pen.,

art. 27 pct. 3

În conformitate cu dispozițiile art. 27 pct. 3 C. proc. pen., tribunalul judecă recursurile împotriva sentințelor pronunțate de judecătorii în

materia executării hotărârilor penale. În temeiul dispozițiilor art. 27 pct. 3 C. proc. pen., tribunalul constituie instanța competentă să judece recursul împotriva sentinței

pronunțate de judecătorie în calea extraordinară de atac a revizuirii,

exercitată contra unei sentințe prin care această instanță a respins o cerere

de revizuire care se referă la o hotărâre prin care judecătoria a soluționat

contestația împotriva încheierii judecătorului delegat pentru executarea

pedepselor privative de libertate, prevăzută în art. 74 din Legea nr.

275/2006.

I.C.C.J., Secția penală,

încheierea nr. 1269 din 21 septembrie 2012

Tribunalului București și s-a declinat competența de soluționare a recursului

declarat de recurentul-revizuient C.A. împotriva sentinței penale nr. 713 din

15 martie 2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în favoarea

Curții de Apel București.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul București a constatat

următoarele:

Prin sentința penală nr. 713 din 15 martie 2012, pronunțată de

Judecătoria Sectorului 4 București, în baza art. 403 C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuientul

C.A. cu privire la sentința penală nr. 2905 din 22 noiembrie 2011 a Judecătoriei Sectorului 4 București.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a

constatat următoarele:

Prin sentința penală nr. 1731 din 29 iunie 2011 a Judecătoriei Sectorului 4 București a fost respinsă, ca nefondată, contestația formulată de

petentul condamnat C.A. împotriva încheierii nr. 306 din 11 aprilie 2011,

pronunțată de judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de

libertate la Penitenciarul București - Jilava.

Împotriva acestei soluții, petentul a formulat o altă cerere de

revizuire, ce a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin sentința penală nr. 2905

din 22 noiembrie 2011, sentință ce a rămas definitivă prin decizia penală nr.

89 din 30 ianuarie 2012 a Tribunalului București.

Împotriva sentinței penale nr. 2905 din 22 noiembrie 2011,

sentință ce a rămas definitivă prin decizia penală nr. 89 din 30 ianuarie 2012 a Tribunalului București, petentul a formulat prezenta cerere de revizuire, întemeind-o pe

dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. poc. pen.

În baza art. 403 alin. (1) și (3) C. proc. pen., instanța de

fond a examinat dacă cererea de revizuire a fost formulată în condițiile

prevăzute de lege și dacă din probele strânse în cursul cercetării efectuate de

procuror au rezultat date suficiente pentru admiterea în principiu a cererii.

Astfel, potrivit art. 394 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea

unei hotărâri judecătorești definitive poate fi cerută atunci când: a) s-au

descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la

soluționarea cauzei; b) un martor, un expert sau un interpret a săvârșit

infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; c) un înscris

care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat

fals; d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a

efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a

cărei revizuire se cere; e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești

definitive nu se pot concilia. În ceea ce privește cazul de la lit. a) este

necesar ca elementele noi să dovedească netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză,

iar în ceea ce privește cazurile de la lit. b), c) și d) este necesar ca

acestea să fi dus la pronunțarea unei hotărâri netemeinice sau nelegale.

De asemenea, revizuirea este o cale extraordinară de atac ce

poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive care evocă

fondul. O astfel de cale de atac nu poate privi decât hotărârile judecătorești

prin care se soluționează fondul unei cauze penale, neputându-se exercita

aceasta cale de atac cu privire la sentințele prin care s-a respins ca

inadmisibilă o altă cerere de revizuire, sentință ce nu are nicio legătură cu

soluționarea pe fond a unei cauze penale.

Chiar dacă s-ar fi lăsat deoparte acest motiv de

inadmisibilitate al acestei cereri și s-ar fi considerat că petentul a dorit,

de fapt, tot revizuirea sentinței penale nr. 1731 din 29 iunie 2011 a Judecătoriei Sectorului 4 București, instanța de fond a considerat că și o astfel de cerere ar

fi tot inadmisibilă. În acest sens s-a observat că art. 403 alin. (3

1

)

C. proc. pen. a prevăzut că o a doua cerere de revizuire întemeiată pe aceleași

considerente ca o alta care a fost anterior respinsă este, la rândul ei,

inadmisibilă.

Față de cele arătate, având în vedere și dispozițiile art. 403

alin. (3

1

) C. proc. pen., în baza art. 403 C. proc. pen., instanța de fond a respins cererea, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe penale a formulat recurs revizuientul

C.A., solicitând admiterea recursului formulat, casarea sentinței penale și, pe

fond, rejudecând, să se dispună admiterea cererii de revizuire.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor invocate,

precum și din oficiu, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen.,

tribunalul a constatat că excepția de necompetență materială a Tribunalului

București în soluționarea prezentului recurs, invocată de reprezentantul

Ministerului Public, a fost fondată, pentru următoarele considerente:

Prin sentința penală nr. 1731 din 29 iunie 2011 a Judecătoriei Sectorului 4 București a fost respinsă, ca nefondată, contestația formulată de

petentul condamnat C.A. împotriva încheierii nr. 306 din 11 aprilie 2011,

pronunțată de judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de

libertate la Penitenciarul Jilava, sentința fiind definitivă, conform art. 74

alin. (8) din Legea nr. 275/2006.

Împotriva acestei sentințe petentul C.A. a formulat revizuire,

respinsă prin sentința penală nr. 2905 din 22 noiembrie 2011 a Judecătoriei Sectorului 4 București.

Împotriva acestei sentințe a formulat cerere de revizuire

petentul C.A., fiind respinsă prin sentința penală nr. 713 din 15 martie 2012 a Judecătoriei Sectorului 4 București, împotriva căreia petentul a formulat recursul care a

constituit obiectul prezentei cauze.

Potrivit art. 27 pct. 3 C. proc. pen., tribunalul judecă, ca instanță de recurs, recursurile împotriva sentințelor pronunțate de judecătorii

privind infracțiunile pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale se face

la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, precum și recursurile împotriva

hotărârilor penale pronunțate de judecătorii în materia măsurilor preventive, a

liberării provizorii sau a măsurilor asigurătorii, a hotărârilor penale

pronunțate de judecătorii în materia executării hotărârilor penale sau a

reabilitării, precum și în alte cazuri anume prevăzute de lege. Pe de altă

parte, potrivit art. 28

1

pct. 3 C. proc. pen., curtea de apel judecă, ca instanță de recurs, recursurile împotriva hotărârilor penale pronunțate de

judecătorii în primă instanță, cu excepția celor date în competența

tribunalului, precum și în alte cazuri anume prevăzute de lege. În consecință,

curtea de apel are o competență generală în judecarea recursurilor, iar

tribunalul are o competență specială, de excepție, limitată la materiile expres

prevăzute în art. 27 pct. 3 C. proc. pen.

Or, tribunalul nu a avut competența de a judeca un recurs

împotriva unei sentințe de revizuire a unei sentințe de revizuire a unei

hotărâri pronunțate de judecătorie, prin care s-a respins contestația formulată

de petentul condamnat împotriva încheierii pronunțate de judecătorul delegat

pentru executarea pedepselor privative de libertate, nefiind inclusă în

enumerarea limitativă prevăzută de dispozițiile invocate.

Prin urmare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel

București, Secția I penală.

București, Secția I penală, în temeiul art. 42 alin. (1) raportat la art. 27

pct. 3 C. proc. pen., a declinat competența de judecare a recursului declarat

de revizuientul C.A. în favoarea Tribunalului București și, prin aceeași

hotărâre, constatând conflictul negativ de competență, potrivit art. 43 alin.

(1) și (3) C. proc. pen., a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, în

vederea soluționării acestuia.

În considerentele hotărârii se arată că, deși Tribunalul

București a avut în vedere dispozițiile art. 27 pct. 3 C. proc. pen., așa cum au fost modificate prin art. XVIII din Legea nr. 202/2010, a ignorat faptul

că hotărârea împotriva căreia recurentul a formulat cererea de revizuire și,

ulterior, recurs, este pronunțată în materia executării hotărârilor penale, situație

în care, potrivit art. 27 pct. 3 C. proc. pen., competența de soluționare a

recursului revine instanței tribunalului. S-a arătat că nu interesează dacă

recurentul a formulat mai multe cereri de revizuire, ci obiectul cauzei ce a

declanșat raportul litigios de drept penal, hotărârea inițială fiind sentința

penală nr. 1731 din 29 iunie 2011 a Judecătoriei Sectorului 4 București, prin

care s-a respins ca neîntemeiată contestația condamnatului C.A. împotriva

încheierii nr. 306 din 11 aprilie 2011 pronunțată de judecătorul delegat pentru

executarea pedepselor privative de libertate la Penitenciarul București - Jilava.

Curtea de apel a subliniat că este limpede că ne aflăm în

materia executării hotărârii penale, situație în care calea de atac a

recursului este de competența instanței tribunalului, potrivit art. 27 pct. 3 C. proc. pen.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând conflictul

negativ de competență ivit între Tribunalul București, Secția I penală și

Curtea de Apel București, Secția I penală, cu privire la competența de

soluționare a recursului formulat de recurentul-revizuient C.A. împotriva

sentinței penale nr. 713 din 15 martie 2012 a Judecătoriei Sectorului 4 București, expune:

În prezenta cauză recursul promovat de revizuientul C.A.

privește sentința penală nr. 713 din 15 martie 2012, sentință penală prin care

Judecătoria Sectorului 4 București, în conformitate cu art. 403 C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de același condamnat

împotriva sentinței penale nr. 2905 din 22 noiembrie 2011 a Judecătoriei Sectorului 4 București.

Inițial, petentul condamnat formulase contestație împotriva

încheierii nr. 306 din 11 aprilie 2011, pronunțată de judecătorul delegat

pentru executarea pedepselor privative de libertate la Penitenciarul București - Jilava, iar prin sentința penală nr. 1731 din 29 iunie 2011,

Judecătoria Sectorului 4 București îi respinsese contestația.

Împotriva acestei sentințe condamnatul a înțeles să formuleze

cerere de revizuire, respinsă, de asemenea, ca inadmisibilă prin sentința

penală nr. 2905 din 22 noiembrie 2011 (sentință rămasă definitivă prin decizia

penală nr. 89 din 30 ianuarie 2012 a Tribunalului București).

În fine și împotriva acestei ultime sentințe penale, același

condamnat a formulat o nouă cerere de revizuire, respinsă ca inadmisibilă prin

sentința penală nr. 713 din 15 martie 2012 a Judecătoriei Sectorului 4 București, iar în împrejurarea în care condamnatul a promovat recurs s-a născut

conflictul negativ de competență, Tribunalul București și Curtea de Apel

București declinându-și reciproc competența cu privire la soluționarea

recursului.

În adevăr, art. 27 pct. 3 C. proc. pen. statuează cu privire la competența tribunalului, ca instanță de recurs, prin aceea că judecă

recursurile pronunțate de judecătorii privind infracțiunile pentru care punerea

în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei

vătămate, precum și recursurile în materia măsurilor preventive, a liberării

provizorii sau a măsurilor asigurătorii, a hotărârilor penale pronunțate de

judecătorii în materia executării hotărârilor penale sau a reabilitării, precum

și în alte cazuri anume prevăzute de lege.

În speța de față, hotărârea împotriva căreia condamnatul a

înțeles să formuleze repetate cereri de revizuire, ulterior recurs a fost

pronunțată în materia executării hotărârii penale, astfel încât corecta

interpretare a normelor invocate determină concluzia că soluționarea recursului

revine Tribunalului București.

În concret, hotărârea ce a declanșat promovarea cererilor de

revizuire, ulterior a prezentului recurs de către condamnatul C.A. a purtat

asupra unei contestații formulate de acesta împotriva unei încheieri a

judecătorului delegat pentru executarea pedepsei privative de libertate, și

anume sentința penală nr. 1731 din 29 iunie 2011 a Judecătoriei Sectorului 4 București, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată contestația

împotriva încheierii nr. 306 din 11 aprilie 2011 a judecătorului delegat pentru executarea pedepselor cu închisoarea.

Or, în situația în care materia este aceea a executării

pedepsei, dispozițiile art. 27 pct. 3 C. proc. pen., astfel cum au fost

modificate prin art. XVIII pct. 5 din Legea nr. 202/2010, sunt incidente în

cauză.

Interpretând în mod eronat normele de competență, Tribunalul

București a stabilit că nu are competența de a judeca un recurs împotriva unei

sentințe de revizuire a unei sentințe de revizuire, privind o hotărâre

pronunțată de judecătorie, motivând că un asemenea atribut de competență nu

estre inclus în enumerarea limitativă prevăzută de dispozițiile invocate.

Tribunalul București a omis a observa că deplina competență îi

era conferită chiar de dispozițiile art. 27 pct. 3 C. proc. pen., modificate - dispoziții pe care, de altfel, le-a invocat, însă într-un sens greșit -

prin aceea că stabilesc cu privire la competența, ca instanță de recurs, a

tribunalului în materia executării hotărârilor penale. Pe de altă parte,

invocarea prevederilor art. 28

1

pct. 3 C. proc. pen., ce ar da în competența curții de apel soluționarea unui astfel de recurs, precum cel

promovat în cauza de față și motivarea, potrivit căreia curtea de apel are o

competență generală în judecarea recursurilor, iar tribunalul o competență

specială de excepție, nu poate fi primită, atâta timp cât situația ce se impune

a fi rezolvată (soluționarea recursului formulat de condamnatul C.A. împotriva

sentinței penale nr. 713 din 15 martie 2012 a Judecătoriei Sectorului 4 București) era expres prevăzută în materiile reglementate în art. 27 pct. 3 C. proc. pen.

În virtutea considerentelor expuse, Înalta Curte de Casație și

Justiție a stabilit competența de soluționare a cauzei privind pe revizuentul

C.A. în favoarea Tribunalului București, instanță căreia i s-a trimis dosarul.