ÎCCJ, decizie (scj.ro #83761)

Revizuirea în cazul deciziilor Curții Constituționale. Instanța competentă Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Revizuirea Indice alfabetic: Drept procesual penal - revizuirea în cazul deciziilor Curții Constituționale C. proc. pen., art. 408 2 Cererea de revizuire împotriva hotărârilor definitive pronunțate în cauzele în care Curtea Constituțională a admis o excepție de neconstituționalitate se introduce, conform dispozițiilor art. 408 2 alin. (3) C. proc. pen., la instanța care a pronunțat hotărârea rămasă definitivă a cărei revizuire se cere. În temeiul acestor dispoziții, coroborate cu dispozițiile art. 408 2 alin. (6) C. proc.

pen. - potrivit cărora hotărârea instanței de revizuire este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea supusă revizuirii -, instanța competentă să soluționeze cererea de revizuire în cazul deciziilor Curții Constituționale este instanța care a judecat cauza în primă instanță. I.C.C.J., Secția penală, sentința nr. 935 din 20 iunie 2012 I. Prin decizia nr. 3219 din 23 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpata C.R. împotriva deciziei nr. 44/A din 14 februarie 2011 a Curții de Apel București, Secția I penală. Pentru a decide în acest sens, instanța de recurs a reținut următoarele: 1. Prin sentința nr. 829 /F din 26 noiembrie 2010 a Tribunalului București, Secția a ll-a penală, în baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, a fost condamnată inculpata C.R., la o pedeapsă de 10 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatei pe o durată de 5 ani exercitarea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și b) C. pen., după executarea pedepsei principale. În baza art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, a condamnat-o pe aceeași inculpată la o pedeapsă de 2 ani închisoare. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit cele două pedepse, urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 10 ani închisoare. În baza art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatei pe o durată de 5 ani exercitarea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și b) C. pen., după executarea pedepsei principale. S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și b) C. pen.

2. Prin decizia nr. 44/A din 14 februarie 2011 a Curții de Apel București, Secția I penală, s-a admis apelul declarat de inculpata C.R. împotriva s entinței nr. 829/F din 26 noiembrie 2010, pronunțată de Tribunalul București, Secția a ll-a penală, s-a desființat, în parte, sentința penală apelată și, în fond, rejudecând: S-a descontopit pedeapsa rezultantă în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor. În temeiul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) raportat la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpată la pedeapsa principală de 5 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

În temeiul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) raportat la art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., a condamnat pe inculpată la pedeapsa principală de un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc pentru consumul propriu. În temeiul art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatei și a dispus ca aceasta să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și b) C. pen., după executarea pedepsei închisorii. În temeiul art. 71 C. pen., a interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei închisorii, drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și b) C. pen.

3. Împotriva deciziei, în termen legal, s-a exercitat calea de atac a recursului de către inculpată, care a solicitat reindividualizarea pedepsei . Ca și caz de casare prevăzut de pct. 17 2 de la art. 385 9 alin. (1) C. proc. pen., a solicitat a se reține atitudinea procesuală manifestată de inculpată în prezent, iar împrejurarea că nu a recunoscut fapta de la început se datorează faptului că a fost sfătuită în acest sens. Așadar, a apreciat că poate beneficia de dispozițiile art. 3201 C. proc. pen., reducându-i-se pedeapsa așa încât să se facă aplicarea dispozițiilor art. 861 C. pen., cu stabilirea de obligații și a unui termen de încercare. Instanța de recurs a reținut că inculpata, în fața instanței de apel, a recunoscut faptele, așa cum au fost reținute în actul de sesizare.

Inclusiv în fața instanței de recurs aceasta a înțeles a reitera poziția juridică de recunoaștere. Ca și aspect procesual, recunoașterea faptelor așa cum au fost reținute fiind făcută în apel, deci după începerea cercetării judecătorești, nu mai poate constitui temei al aplicării efective a dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. Cu toate acestea, instanța de fond, la individualizarea pedepsei, a avut în vedere o serie de împrejurări, respectiv lipsa antecedentelor penale, vârsta inculpatei, conduita sa anterioară comiterii acesteia, preocuparea pentru pregătirea sa profesională, dar și nesinceritatea acesteia pe parcursul cercetărilor, împrejurări care au avut ca efect aplicarea unei pedepse la minimul special prevăzut de lege.

În apel, s-au depus înscrisuri în circumstanțiere, inculpata arătând că are loc de muncă și urmează tratamente de dezintoxicare, manifestând dorința evidentă de a se reeduca și a se reintegra în societate. O situație asemănătoare pozitivă inculpatei s-a constatat a fi funcțională și în calea de atac a recursului. În aceste împrejurări, declarația de recunoaștere a faptelor, cu arătarea motivului nerecunoașterii de la început, declarație care face parte din aceeași conduită de dorință de îndreptare, a dobândit o eficacitate concretă și efectivă. În astfel de circumstanțe concrete, instanța de recurs a constatat că pedepsele au fost just calibrate de către prima instanță de control judiciar, iar în ceea ce privește modalitatea de executare, în contextul faptic dat, s-a constatat că regimul de detenție asigură atingerea scopului prevăzut în art. 52 C. pen., suspendarea executării solicitată nefiind întemeiată.

II. La data de 29 februarie 2012, condamnata C.R. a formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 408 2 C. proc. pen., având în vedere că art. 320 1 a fost declarat neconstituțional în măsura în care înlătură aplicarea legii penale mai favorabile, potrivit deciziei Curții Constituționale nr. 1470 din 8 noiembrie 2011 publicată în M. Of. nr. 853 din 2 decembrie 2011. În motivarea cererii de revizuire, condamnata a arătat că și-a recunoscut vinovăția în faza de apel, însă cererea de aplicare a dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., formulată inclusiv în fața instanței de recurs, a fost respinsă cu motivarea că a fost depășit stadiul procesual în care se putea face o astfel de recunoaștere.

Examinând cererea de revizuire formulată de condamnata C.R., Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 408 2 C. proc. pen.: „Hotărârile definitive pronunțate în cauzele în care Curtea Constituțională a admis o excepție de neconstituționalitate pot fi supuse revizuirii, dacă soluția pronunțată în cauză s-a întemeiat pe dispoziția legală declarată neconstituțională sau pe alte dispoziții din actul atacat care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate de prevederile menționate în sesizare. Pot cere revizuirea: a) oricare parte din proces, în limitele calității sale procesuale; b) soțul și rudele apropiate ale condamnatului, chiar și după moartea acestuia; c) procurorul.

Cererea de revizuire se introduce la instanța care a pronunțat hotărârea rămasă definitivă a cărei revizuire se cere. Cererea de revizuire se poate face în termen de 3 luni de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei Curții Constituționale. Dispozițiile art. 408 1 alin. (5) - (11) se aplică în mod corespunzător. Hotărârea instanței de revizuire este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea supusă revizuirii.” Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că prezenta cerere de revizuire întrunește cerințele art. 408 2 , respectiv vizează o hotărâre definitivă pronunțată într-o cauză în care s-a invocat dispoziția legală declarată neconstituțională și a fost formulată de inculpată în termen de 3 luni de la publicarea în Monitorul Oficial al României a deciziei Curții Constituționale.

În ceea ce privește instanța competentă, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că formularea alin. (3) al textului de lege invocat nu este suficient de clară, referirea la instanța care a pronunțat hotărârea rămasă definitivă a cărei revizuire se cere trebuind coroborată cu dispozițiile alin. ultim, potrivit cărora hotărârea instanței de revizuire este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea supusă revizuirii. Ca atare, având în vedere și considerentul de a nu priva partea de gradele de jurisdicție de care ar fi beneficiat dacă s-ar fi judecat după procedura reglementată de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că instanța competentă este Tribunalul București, care a soluționat cauza în fond.

De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că nu sunt incidente dispozițiile art. 399 C. proc. pen., întrucât, în cauză, nu se impune efectuarea actelor de cercetare de către procuror, nefiind vorba de o cerere de revizuire întemeiată pe motivele de la art. 394, unde este necesară verificarea temeiniciei cererii. În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 408 2 alin. (3) C. proc. pen., a trimis cererea de revizuire formulată de revizuenta C.R. la Tribunalul București spre competentă soluționare.