ÎCCJ, decizie (scj.ro #83761)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83761) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Revizuirea
în cazul deciziilor Curții Constituționale. Instanța competentă
Cuprins pe materii:
Drept procesual penal.
Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Revizuirea
Indice alfabetic:
Drept procesual penal
- revizuirea în cazul deciziilor Curții Constituționale
C.
proc. pen.,
art. 408
2
Cererea
de revizuire împotriva hotărârilor definitive pronunțate în cauzele în care
Curtea Constituțională a admis o excepție de neconstituționalitate se introduce,
conform dispozițiilor art. 408
2
alin. (3) C. proc. pen., la instanța
care a pronunțat hotărârea rămasă definitivă a cărei revizuire se cere. În
temeiul acestor dispoziții, coroborate cu dispozițiile art. 408
2
alin. (6) C. proc. pen. - potrivit cărora hotărârea instanței de revizuire este
supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea supusă revizuirii -, instanța
competentă să soluționeze cererea de revizuire în cazul deciziilor Curții
Constituționale este instanța care a judecat cauza în primă instanță.
I.C.C.J., Secția penală,
sentința nr. 935 din 20 iunie 2012
I. Prin decizia nr. 3219 din 23 septembrie 2011 pronunțată de
Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală s-a respins, ca nefondat,
recursul declarat de inculpata
C.R.
împotriva deciziei nr. 44/A din 14 februarie
2011 a Curții de Apel București, Secția I penală.
Pentru a decide în acest sens, instanța de recurs a reținut
următoarele:
Prin sentința nr. 829
/F
din 26 noiembrie 2010 a Tribunalului București,
Secția a ll-a penală, în baza art. 2 alin. (2) din Legea nr.
143/2000, a fost condamnată inculpata C.R., la o pedeapsă de 10 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatei pe o durată de 5
ani exercitarea drepturilor prevăzute în
art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și b) C. pen., după executarea pedepsei
principale.
În baza art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, a condamnat-o
pe aceeași inculpată la o pedeapsă de 2 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen.,
s-au contopit cele două pedepse, urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea
mai grea, aceea de 10 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatei pe o durată de
5 ani exercitarea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a
ll-a și b) C. pen., după executarea pedepsei principale.
S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a
ll-a și b) C. pen.
2.
Prin decizia nr. 44/A din
14 februarie
2011 a Curții de Apel București, Secția I penală, s-a admis apelul declarat de inculpata C.R. împotriva
s
entinței nr. 829/F din 26 noiembrie 2010,
pronunțată de
Tribunalul București, Secția a ll-a penală, s-a
desființat, în parte, sentința penală apelată și, în fond, rejudecând:
S-a descontopit pedeapsa rezultantă
în
pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor.
În temeiul art. 2 alin. (2) din Legea nr.
143/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1)
lit. a) și alin. (2) raportat
la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpată la pedeapsa
principală de 5 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii
drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și b) C. pen.,
pe o perioadă de 3 ani după
executarea
pedepsei principale, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de
droguri
de mare risc.
În temeiul art. 4 alin. (2) din Legea nr.
143/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1)
lit. a) și alin. (2) raportat
la art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., a condamnat pe inculpată la pedeapsa
principală de un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri
de mare risc pentru consumul propriu.
În temeiul art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b)
și art. 35 alin. (1) C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatei și a
dispus ca aceasta să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare și 3 ani
interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și
b) C. pen., după executarea pedepsei închisorii.
În temeiul art. 71 C. pen., a interzis inculpatei, ca
pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei
închisorii, drepturile
prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a
ll-a și b) C. pen.
Împotriva deciziei, în termen legal,
s-a exercitat calea de atac a recursului de către inculpată, care a solicitat
reindividualizarea pedepsei
.
Ca și caz de casare prevăzut de pct. 17
2
de la art.
385
9
alin. (1) C. proc. pen., a solicitat a se reține atitudinea
procesuală manifestată de inculpată în prezent, iar împrejurarea că nu a
recunoscut fapta de la început se datorează faptului că a fost sfătuită în
acest sens. Așadar, a apreciat că poate beneficia de dispozițiile
art. 3201 C. proc. pen., reducându-i-se pedeapsa așa
încât să se facă aplicarea
dispozițiilor
art. 861 C. pen., cu stabilirea de obligații și a unui
termen de
încercare.
Instanța de recurs a reținut că
inculpata, în fața instanței de apel, a recunoscut faptele, așa cum au
fost
reținute în actul de sesizare. Inclusiv în fața instanței de recurs
aceasta a înțeles a reitera poziția juridică de recunoaștere.
Ca și aspect procesual, recunoașterea faptelor așa cum au fost
reținute fiind făcută în apel, deci după
începerea cercetării judecătorești,
nu mai poate constitui temei al
aplicării efective a dispozițiilor art. 320
1
C. proc. pen.
Cu toate acestea, instanța de fond, la individualizarea
pedepsei, a avut în vedere o serie de împrejurări, respectiv lipsa
antecedentelor penale, vârsta inculpatei, conduita sa anterioară comiterii
acesteia, preocuparea pentru pregătirea sa profesională, dar și nesinceritatea
acesteia pe parcursul cercetărilor, împrejurări care au avut ca efect aplicarea
unei pedepse la minimul special prevăzut de lege. În apel,
s-au depus înscrisuri în circumstanțiere,
inculpata arătând că are loc de
muncă și urmează tratamente de
dezintoxicare, manifestând dorința evidentă de a se reeduca și a se reintegra
în societate. O situație
asemănătoare
pozitivă inculpatei s-a constatat a fi funcțională și în calea
de atac a
recursului.
În aceste împrejurări, declarația de recunoaștere a faptelor, cu
arătarea motivului nerecunoașterii de la început, declarație care face parte
din aceeași conduită de dorință de îndreptare, a dobândit o eficacitate
concretă și efectivă.
În astfel de circumstanțe concrete, instanța de recurs a
constatat că pedepsele au fost just calibrate de către prima instanță de
control judiciar, iar în ceea ce privește modalitatea de executare, în
contextul faptic dat, s-a constatat că regimul de detenție asigură atingerea
scopului prevăzut în art. 52 C. pen., suspendarea executării solicitată nefiind
întemeiată.
II. La data de 29 februarie 2012,
condamnata C.R.
a formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 408
2
C. proc. pen., având în vedere că art. 320
1
a fost
declarat neconstituțional în măsura în care înlătură aplicarea legii
penale
mai favorabile, potrivit deciziei Curții Constituționale nr. 1470
din 8
noiembrie 2011 publicată în M. Of.
nr. 853 din 2 decembrie 2011.
În motivarea cererii de revizuire, condamnata a arătat că și-a
recunoscut vinovăția în faza de apel, însă cererea de aplicare a dispozițiilor
art. 320
1
C. proc. pen., formulată inclusiv în fața
instanței de recurs, a fost respinsă cu motivarea
că a fost depășit stadiul
procesual în care se putea face o astfel de
recunoaștere.
Examinând cererea de revizuire formulată de condamnata C.R.,
Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 408
2
C. proc. pen.: „Hotărârile definitive pronunțate în cauzele în care Curtea
Constituțională a admis o
excepție de neconstituționalitate pot fi
supuse revizuirii, dacă soluția pronunțată în cauză s-a întemeiat pe dispoziția
legală declarată neconstituțională sau pe alte dispoziții din actul atacat
care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate de prevederile menționate
în sesizare.
Pot cere revizuirea:
a)
oricare parte din proces, în
limitele calității sale procesuale;
b)
soțul și rudele apropiate ale
condamnatului, chiar și după moartea acestuia;
c)
procurorul.
Cererea de revizuire se introduce la instanța care a pronunțat
hotărârea rămasă definitivă a cărei revizuire se cere.
Cererea de revizuire se poate face în termen de 3 luni de la
publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei Curții
Constituționale.
Dispozițiile art. 408
1
alin. (5) - (11) se aplică în
mod corespunzător.
Hotărârea instanței de revizuire este supusă acelorași căi de
atac ca și hotărârea supusă revizuirii.”
Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că prezenta cerere
de revizuire întrunește cerințele art. 408
2
, respectiv vizează o
hotărâre definitivă pronunțată într-o cauză în care s-a invocat dispoziția
legală declarată neconstituțională și a fost formulată de inculpată în termen
de 3 luni de la publicarea în Monitorul Oficial al României a deciziei Curții
Constituționale.
În ceea ce privește instanța competentă, Înalta Curte de Casație
și Justiție constată că formularea alin. (3) al textului de lege invocat nu
este suficient de clară,
referirea la instanța
care a pronunțat hotărârea rămasă definitivă a cărei
revizuire se cere trebuind
coroborată cu dispozițiile alin. ultim, potrivit cărora hotărârea instanței de
revizuire este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea supusă revizuirii.
Ca atare, având în vedere și considerentul de a nu priva partea de gradele de
jurisdicție de care ar fi beneficiat dacă s-ar fi judecat după procedura
reglementată de dispozițiile art. 320
1
C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că instanța competentă este Tribunalul
București, care a soluționat cauza în fond.
De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că nu
sunt incidente dispozițiile art. 399 C. proc. pen., întrucât, în cauză, nu se
impune efectuarea actelor de cercetare de către procuror, nefiind vorba de o
cerere de revizuire întemeiată pe motivele de la art. 394, unde este necesară
verificarea temeiniciei cererii.
În consecință, Înalta Curte de Casație și
Justiție, în
temeiul art. 408
2
alin. (3) C. proc. pen., a trimis
cererea de revizuire formulată de revizuenta C.R. la Tribunalul București spre competentă soluționare.