ÎCCJ, decizie (scj.ro #85334)

Impozite.

Regie autonomă. Lipsa de resurse financiare

Faptul că regia autonomă nu a dispus de resuse financiare

din cauza neasigurării finanțării producției, nu poate constitui un temei

pentru înlăturarea obligației bugetare

(Secția de contencios administrativ,

decizia nr.838 din 4 martie 2003)

Colegiul

jurisdicțional Mehedinți al Curții de Conturi a admis actul de sesizare

formulat de procurorul financiar și a obligat pe pârâta Regia Autonomă pentru

Activități Nucleare – Sucursala R.-T. D. T.-S. să plătească la bugetul local al

comunei I. B. următoarele sume de bani:

- 6.392.688.732 lei, cu titlu de impozit pe salarii;

- 5.336.847.323 lei, majorări de întârziere aferente calculate până la 8 iunie

2000 și în continuare până la stingerea efectivă a debitului;

-639.268.873 lei, cu titlu de penalizări.

Colegiul jurisdicțional a reținut că sucursala menționată a regiei autonome nu

a virat la bugetul local comunal cotele datorate din impozitul pe salarii în

perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 1999.

În aceste condiții, organele de control financiar au calculat majorări de

întârziere aferente impozitului și penalizări conform normelor cuprinse în

Ordonanța Guvernului nr.53/1997, aprobată și modificată prin Legea nr.258/1998.

S-au invocat totodată, dispozițiile Legii bugetare nr.36/1999 și cele conținute

în Ordonanța Guvernului nr.11/1996 privind executarea creanțelor bugetare,

aprobată și modificată prin Legea nr.108/1996.

Împotriva sentinței a declarat recurs jurisdicțional Regia Autonomă pentru

Activități Nucleare Drobeta Turnu Severin.

Curtea de Conturi a României, Secția Jurisdicțională a respins recursul

jurisdicțional ca nefondat, deoarece lipsa resurselor financiare ca urmare a

neasigurării finanțării producției de apă grea, nu constituie un motiv de

înlăturare a obligației bugetar-fiscale care revine pârâtei conform legii.

Și această ultimă hotărâre a fost atacată de către regia autonomă cu recurs.

Recurenta a reiterat susținerea făcută în recursul jurisdicțional, arătând că

neplata impozitului pe salarii s-a datorat exclusiv inexistenței

disponibilităților bănești  necesare pentru desfășurarea activității în

anul 1999.

Critica este neîntemeiată.

Potrivit art.8 alin.3 din Legea nr.189/1998 privind finanțele publice locale și

art.32 alin.2 din Legea nr.36/1999, unitatea plătitoare are obligația să vireze

din impozitul pe venit încasat la bugetul de stat, cote diferențiate la bugetul

unității administrativ-teritoriale în a cărei rază își desfășoară activitatea,

precum și la bugetul județean.

Neplata cotelor de impozit datorate constituie abatere fiscală.

În condițiile unui raport juridic cu caracter bugetar-fiscal, obligația fiscală

generată de acesta decurge din legea sau un alt act normativ cu valoare de

lege, care instituie și reglementează venitul la bugetele de stat și locale.

Neexecutarea la termen a acelei obligații atrage răspunderea unității

plătitoare care implică atât plata impozitului propriu-zis, cât și a

majorărilor de întârziere și penalizărilor aferente.

Așa cum corect s-a reținut în decizia atacată, împrejurarea că regia autonomă

recurentă nu a dispus de resurse financiare din cauza neasigurării finanțării

producției de apă grea, nu poate constitui un temei pentru înlăturarea

obligației bugetare, care are caracter legal.

În sfârșit, nici faptul achitării ulterioare a unei părți din creanțele fiscale

menționate în actul de sesizare, dovedit cu înscrisurile noi depuse de regie în

recurs, nu justifică măsura reformării soluției criticare, care se vădește

legală și temeinică.

Față de considerentele expuse, recursul s-a  respins ca nefondat.