ÎCCJ, decizie (scj.ro #85334)

Impozite. Regie autonomă. Lipsa de resurse financiare Faptul că regia autonomă nu a dispus de resuse financiare din cauza neasigurării finanțării producției, nu poate constitui un temei pentru înlăturarea obligației bugetare (Secția de contencios administrativ, decizia nr.838 din 4 martie 2003) Colegiul jurisdicțional Mehedinți al Curții de Conturi a admis actul de sesizare formulat de procurorul financiar și a obligat pe pârâta Regia Autonomă pentru Activități Nucleare – Sucursala R.-T. D. T.-S. să plătească la bugetul local al comunei I. B. următoarele sume de bani: - 6.392.688.732 lei, cu titlu de impozit pe salarii; - 5.336.847.323 lei, majorări de întârziere aferente calculate până la 8 iunie 2000 și în continuare până la stingerea efectivă a debitului; -639.268.873 lei, cu titlu de penalizări.

Colegiul jurisdicțional a reținut că sucursala menționată a regiei autonome nu a virat la bugetul local comunal cotele datorate din impozitul pe salarii în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 1999. În aceste condiții, organele de control financiar au calculat majorări de întârziere aferente impozitului și penalizări conform normelor cuprinse în Ordonanța Guvernului nr.53/1997, aprobată și modificată prin Legea nr.258/1998. S-au invocat totodată, dispozițiile Legii bugetare nr.36/1999 și cele conținute în Ordonanța Guvernului nr.11/1996 privind executarea creanțelor bugetare, aprobată și modificată prin Legea nr.108/1996. Împotriva sentinței a declarat recurs jurisdicțional Regia Autonomă pentru Activități Nucleare Drobeta Turnu Severin.

Curtea de Conturi a României, Secția Jurisdicțională a respins recursul jurisdicțional ca nefondat, deoarece lipsa resurselor financiare ca urmare a neasigurării finanțării producției de apă grea, nu constituie un motiv de înlăturare a obligației bugetar-fiscale care revine pârâtei conform legii. Și această ultimă hotărâre a fost atacată de către regia autonomă cu recurs. Recurenta a reiterat susținerea făcută în recursul jurisdicțional, arătând că neplata impozitului pe salarii s-a datorat exclusiv inexistenței disponibilităților bănești necesare pentru desfășurarea activității în anul 1999. Critica este neîntemeiată. Potrivit art.8 alin.3 din Legea nr.189/1998 privind finanțele publice locale și art.32 alin.2 din Legea nr.36/1999, unitatea plătitoare are obligația să vireze din impozitul pe venit încasat la bugetul de stat, cote diferențiate la bugetul unității administrativ-teritoriale în a cărei rază își desfășoară activitatea, precum și la bugetul județean.

Neplata cotelor de impozit datorate constituie abatere fiscală. În condițiile unui raport juridic cu caracter bugetar-fiscal, obligația fiscală generată de acesta decurge din legea sau un alt act normativ cu valoare de lege, care instituie și reglementează venitul la bugetele de stat și locale. Neexecutarea la termen a acelei obligații atrage răspunderea unității plătitoare care implică atât plata impozitului propriu-zis, cât și a majorărilor de întârziere și penalizărilor aferente. Așa cum corect s-a reținut în decizia atacată, împrejurarea că regia autonomă recurentă nu a dispus de resurse financiare din cauza neasigurării finanțării producției de apă grea, nu poate constitui un temei pentru înlăturarea obligației bugetare, care are caracter legal.

În sfârșit, nici faptul achitării ulterioare a unei părți din creanțele fiscale menționate în actul de sesizare, dovedit cu înscrisurile noi depuse de regie în recurs, nu justifică măsura reformării soluției criticare, care se vădește legală și temeinică. Față de considerentele expuse, recursul s-a respins ca nefondat.