ÎCCJ, decizie (scj.ro #82675)

Drept

internațional privat. Acțiuni reciproce de divorț ale soților cu domiciliul în

străinătate. Căsătorie încheiată în România. Instanța competentă

Acțiunile de divorț introduse de

soți, unul, cetățean străin, iar celălalt cetățean român, sunt de competența

Judecătoriei Sectorului 1, conform art.150 pct.1 și art.155 din Legea

nr.105/1992 în cazul în care soții au domiciliul în străinătate și căsătoria

s-a înregistrat în România.

Secția

civilă, decizia nr.3295 din 3 septembrie 2003

La data de 21 octombrie 2001, Judecătoria Bistrița, județul Bistrița-Năsăud, a

înregistrat acțiunea introdusă de A.D.M., cetățean american, cu domiciliul în

S.U.A., împotriva soțului ei A.S.F., cetățean român, cu același domiciliu

și  reședința în S.U.A., pentru desfacerea căsătoriei încheiate între părți

la data de 17 iunie 2000 și înregistrată în registrul stării civile al

Municipiului Bistrița, jud. Bistrița-Năsăud la nr. 179/2000.

Aceeași instanță, prin încheierea din 7 aprilie 2003, în temeiul art.607

C.proc.civ., respingând excepția de necompetență teritorială, invocată de

pârât,

s-a declarat competentă să judece  pricina.

La data de 12 decembrie 2002, Judecătoria Sectorului 1 București, a înregistrat

contraacțiunea de divorț introdusă de pârât împotriva reclamantei, referitor la

care, prin încheierea din 9 iunie 2003, această instanță s-a declarat

deopotrivă competentă să judece pricina și, în  temeiul art.21

C.proc.civ., a trimis Curții Supreme de Justiție dosarul pentru a hotărî asupra

conflictului de competență ivit în cauză.

În temeiul art.20 pct.1 C.proc.civ., se constată că regulatorul de competență

solicitat poartă asupra unui conflict pozitiv de competență cu element de

extraneitate, fiind incidente, ca atare, dispozițiile art.150 pct.1 din Legea

nr.105 din 22 septembrie 1992 cu privire la reglementarea raporturilor de

drept  internațional privat.

Într-adevăr, din cuprinsul celor două acțiuni, aflate în raport de

litispendență, rezultă că procesul există între două persoane cu domiciliul în

străinătate, referitor la un act de stare civilă înregistrat în România și că

una dintre părți este cetățean român. Ca urmare, în temeiul dispozițiilor

legale enunțate, instanțele române sunt competente să judece pricina.

Cum părțile nu au domiciliul în țară, se constată că, teritorial, competența se

determină potrivit art.155 din Legea nr.105/1992, fiind inaplicabile pentru

absența ipotezei de reglementare, particulară speței, normele art.607

C.proc.civ.

Așa fiind, regulatorul de competență urmează a fi pronunțat în favoarea

Judecătoriei Sectorului 1 al Municipiului București.