ÎCCJ, decizie (scj.ro #82675)

Drept internațional privat. Acțiuni reciproce de divorț ale soților cu domiciliul în străinătate. Căsătorie încheiată în România. Instanța competentă Acțiunile de divorț introduse de soți, unul, cetățean străin, iar celălalt cetățean român, sunt de competența Judecătoriei Sectorului 1, conform art.150 pct.1 și art.155 din Legea nr.105/1992 în cazul în care soții au domiciliul în străinătate și căsătoria s-a înregistrat în România. Secția civilă, decizia nr.3295 din 3 septembrie 2003 La data de 21 octombrie 2001, Judecătoria Bistrița, județul Bistrița-Năsăud, a înregistrat acțiunea introdusă de A.D.M., cetățean american, cu domiciliul în S.U.A., împotriva soțului ei A.S.F., cetățean român, cu același domiciliu și reședința în S.U.A., pentru desfacerea căsătoriei încheiate între părți la data de 17 iunie 2000 și înregistrată în registrul stării civile al Municipiului Bistrița, jud. Bistrița-Năsăud la nr. 179/2000.

Aceeași instanță, prin încheierea din 7 aprilie 2003, în temeiul art.607 C.proc.civ., respingând excepția de necompetență teritorială, invocată de pârât, s-a declarat competentă să judece pricina. La data de 12 decembrie 2002, Judecătoria Sectorului 1 București, a înregistrat contraacțiunea de divorț introdusă de pârât împotriva reclamantei, referitor la care, prin încheierea din 9 iunie 2003, această instanță s-a declarat deopotrivă competentă să judece pricina și, în temeiul art.21 C.proc.civ., a trimis Curții Supreme de Justiție dosarul pentru a hotărî asupra conflictului de competență ivit în cauză. În temeiul art.20 pct.1 C.proc.civ., se constată că regulatorul de competență solicitat poartă asupra unui conflict pozitiv de competență cu element de extraneitate, fiind incidente, ca atare, dispozițiile art.150 pct.1 din Legea nr.105 din 22 septembrie 1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat.

Într-adevăr, din cuprinsul celor două acțiuni, aflate în raport de litispendență, rezultă că procesul există între două persoane cu domiciliul în străinătate, referitor la un act de stare civilă înregistrat în România și că una dintre părți este cetățean român. Ca urmare, în temeiul dispozițiilor legale enunțate, instanțele române sunt competente să judece pricina. Cum părțile nu au domiciliul în țară, se constată că, teritorial, competența se determină potrivit art.155 din Legea nr.105/1992, fiind inaplicabile pentru absența ipotezei de reglementare, particulară speței, normele art.607 C.proc.civ. Așa fiind, regulatorul de competență urmează a fi pronunțat în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 al Municipiului București.