ÎCCJ, decizie (scj.ro #81992)

16.

Organism

de gestiune colectivă a drepturilor de autor. Calitate procesuală

activă

Cuprins pe materii

: Drept civil; Drept de proprietate intelectuală;

Drepturi de autor; Gestiunea drepturilor de autor; Mandat de gestiune

colectivă; Drept de remunerație pentru difuzarea operelor ;

Index alfabetic

: Dreptul proprietății intelectuale ;

-

Drepturi de autor ;

-

Organism de gestiune colectivă ;

-

Mandat de gestiune colectivă ;

-

Drept de remunerație.

Legea nr. 8/1996 : art.13 lit.g, lit.h, lit.i, lit.k, lit.l ;

art. 43 alin.2 ; art. 123 alin.1; art.123

1

; art.123

2

;

art.125 alin.2 ; art. 129 alin. 1, alin. 3, alin. 4 ;

H.G. nr. 769/1999 ;

Legea nr. 285/2004

Reclamanta COPYRO este organismul de gestiune

colectivă care a fost abilitat în temeiul Legii nr.8/1996 să

gestioneze drepturile de autor în domeniul operelor scrise.

În această calitate, reclamanta are dreptul de a se

adresa instanței pentru a solicita obligarea pârâtei, despre care

susține că a utilizat în anul 2004 opere aflate în repertoriul

gestionat de ea, pentru plata drepturilor bănești cuvenite autorilor

respectivelor opere, indiferent că acționează  în

virtutea unei gestiuni obligatorii sau facultative.

ICCJ, Secția civilă și de proprietate

intelectuală, decizia civilă nr. 4694 din 8 iunie 2007

Prin acțiunea înregistrată la 2 iunie 2005

reclamata C. a chemat în judecată pe pârâta Societatea Română de

Televiziune, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 2.985.686.932 lei,

reprezentând remunerația privind difuzarea pe posturile de televiziune a

operelor autorilor reprezentați, conform play-list-urilor comunicate pe

anul 2004.

Prin sentința civilă nr.1272 din 8 noiembrie

2005 Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis

excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei

și a respins acțiunea ca fiind formulată de o persoană

fără calitate procesuală activă.

Pentru a pronunța această hotărâre,

tribunalul a reținut următoarele:

Potrivit art.123 alin. (1) din Legea nr.8/1996, titularii

drepturilor de autor și ai drepturilor conexe își pot exercita

drepturile recunoscute de acest act normativ personal sau prin organismele de

gestiune colectivă.

Potrivit Legii nr. 8/1996 gestiunea colectivă este,

așadar, facultativă, iar reclamanta nu a făcut dovada unui

mandat convențional în condițiile art.129 alin. (4), art.125 alin.

(2) și 129 alin. (1) din lege.

În ceea ce privește un eventual mandat legal, în

absența unor dispoziții imperative, prin care reclamanta să fie

împuternicită de către artiștii interpreți și

executanți, titulari de drepturi conexe, ipoteza reprezentării legale

este nedovedită.

Prin decizia civilă nr.145 din  29 iunie 2006

Curtea  de  Apel București,

secția a IX-a civilă și pentru cauze

privind proprietatea  intelectuală  a  admis

apelul declarat de reclamantă, a desființat

sentința și a trimis cauza spre rejudecare la același tribunal.

Pentru a decide astfel, Curtea de apel a reținut

următoarele:

În primul rând, legea aplicabilă este Legea

nr.8/1996 anterioară modificării, deoarece vizează plata

remunerației pe anul 2007.

Premisa de la care a pornit tribunalul în analiza

excepției este greșită, câtă vreme a considerat că, în

speță, este vorba despre o gestiune colectivă facultativă,

drept pentru care reclamanta era ținută să facă dovada

mandatului convențional de reprezentare, conform art.129 alin. (3) din

Legea nr.8/1996.

Această premisă este greșită,

deoarece nu a avut în vedere natura drepturilor de autor și conexe

gestionate, pe care reclamanta le-a menționat în mod expres ca fiind cele

prevăzute de art.13 lit. g, h, j, k și l și care corespund unui

mod de exploatare a operelor care face imposibilă autorizarea

individuală, fiind în mod deosebit susceptibile de a fi gestionate colectiv.

Cum aceste categorii de drepturi nu pot fi gestionate în

mod individual, teza necesității unor mandate individuale în baza

cărora reclamanta ar fi putut promova acțiunea, este

greșită.

Cerințele legate de existența unui repertoriu

de opere aparținând membrilor prin voința cărora s-a constituit

organismul de gestiune colectivă COPYRO, au fost verificate cu ocazia

emiterii deciziei O.R.D.A. nr.8 din 1 iunie 1997, act administrativ

necontestat, recunoscut inclusiv de către pârâtă, care a purtat negocieri

cu reclamanta pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor reciproce

și pentru încheierea unui contract de autorizare privind utilizarea

repertoriului gestionat de reclamantă.

Împrejurarea că s-a adoptat sau nu o hotărâre

de guvern care să stabilească, în concret, dacă drepturile

patrimoniale în discuție sunt sau nu susceptibile de gestionare

individuală, depășește cadrul judecății asupra

excepției lipsei calității procesuale active.

Aspectele legate de întinderea obligațiilor de

plată și de natura răspunderii pârâtei țin, de asemenea, de

fondul cauzei.

Împotriva deciziei  a declarat recurs pârâta,

invocând, în drept, dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 C.pr.civ.

Recurenta susține, în esență,

că instanța de apel a ajuns greșit la concluzia că gestiunea

operelor scrise este imposibil de realizat individual, câtă vreme legea nu

prevedea nici în forma inițială acest lucru, iar Guvernul nu a emis o

hotărâre prin care să stabilească aceasta, așa cum a

făcut-o în cazul operelor muzicale și în cel al fonogramelor și

operelor audiovizuale.

În atare situație, gestiunea operelor scrise este

evident una facultativă și pentru a dovedi calitatea procesuală

activă, reclamanta era ținută să facă dovada

contractelor de mandat încheiate cu autorii operelor scrise pentru utilizarea

cărora solicită plata remunerației.

De asemenea, instanța de apel trebuia să

aibă în vedere și dispozițiile Legii nr. 285/2004 de modificare

și completare a Legii nr.8/1996, care este aplicabilă litigiului cel

puțin pentru perioada iulie-decembrie 2004.

Problema întinderii obligației de plată – atât

ca număr de membri, cât și în ce privește operele scrise pe care

fiecare autor a dorit să le înscrie în repertoriul COPYRO  - nu este

o chestiune care ține de fondul cauzei, ci de însăși natura

gestiunii și a îndeplinirii condițiilor impuse de art.123 din lege.

Instanța de apel confundă capacitatea

procesuală a COPYRO cu calitatea procesuală activă, atunci când

se referă la modul cum se dovedește aceasta din urmă, prin

referire la decizia ORDA nr.8/1997; această decizie nu valorează

mandat de reprezentare a titularilor de drepturi, iar în lipsa acestor mandate

individuale acțiunea trebuia respinsă.

Art.43 alin. (2) din lege, la care face referire Curtea

de apel vizează exercitarea individuală a drepturilor de către

titulari, prin contractele de cesiune, și nu gestiunea colectivă.

Din

punct de vedere istoric, Legea nr.285/2004 a înlocuit obligația din

varianta inițială a Legii nr.8/1996, aceea ca Guvernul să

stabilească prin hotărâre care sunt operele imposibil de gestionat în

mod individual, cu precizarea expresă din art.123

1

și 123

2

a cazurilor de gestiune colectivă obligatorie și, respectiv,

facultativă, păstrând gestiunea operelor scrise ca fiind

facultativă.

În ce privește plata făcută de pârâtă

reclamantei, aceasta nu a avut ca temei H.G. nr.769/1999, aplicabilă

operelor muzicale, ceea ce face ca motivarea să fie străină de

natura pricinii, ci dreptul de opțiune al titularilor de opere scrise,

exprimate prin contracte de cesiune încheiate cu aceștia, prin care au

optat a fi plătiți fie direct, fie prin intermediul organismului de

gestiune colectivă, dacă a fost mandatat în acest sens.

Recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea

deciziei și respingerea apelului.

Recursul

a fost respins pentru următoarele considerente:

1.Motivul de recurs de ordine publică, prevăzut

de art.304 pct. 1 C.pr.civ., este nefondat.

Chiar dacă în preambulul deciziei atacate sunt

menționate numele a trei judecători, cei care semnează decizia

sunt doar primii doi și anume aceiași care figurează și în

încheierea de dezbateri din data de 23 iunie 2006.

De asemenea, minuta întocmită imediat după

deliberare poartă doar două semnături, ceea ce denotă

că, atât în data de 23 iunie 2006 când au avut loc dezbaterile pe fond,

cât și cu ocazia deliberării - în vederea căreia s-a amânat

pronunțarea - completul instanței de apel a fost alcătuit din

doi judecători, cu respectarea dispozițiilor art.54 alin. (2) din Legea

nr.304/2004, menționarea în practicaua deciziei a unui al treilea

judecător fiind în mod evident o eroare de tehnoredactare.

active a reclamantei a fost corect soluționată de către curtea

de apel.

Astfel, este necontestat că reclamanta COPYRO este

organismul de gestiune colectivă care a fost abilitat în temeiul Legii

nr.8/1996 să gestioneze drepturile de autor în domeniul operelor scrise,

așa cum s-a reținut pe baza deciziei nr.8/1997 a Oficiului Român

pentru Drepturile de Autor – ORDA.

În această calitate, reclamanta are dreptul de a se

adresa instanței pentru a solicita obligarea pârâtei, despre care

susține că a utilizat în anul 2004 opere aflate în repertoriul

gestionat de ea, pentru plata drepturilor bănești cuvenite autorilor

respectivelor opere.

Din această perspectivă nu are

relevanță dacă gestiunea pe care o exercită reclamanta, a

avut în anul 2004 un caracter obligatoriu sau facultativ.

Este întemeiată critica potrivit căreia,

pentru perioada din anul 2004 ulterioară intrării în vigoare a Legii nr.285/2004

de modificare a Legii nr.8/1996, dispozițiile legii noi sunt aplicabile.

De asemenea, este real că legea astfel cum a fost

modificată nu prevede printre drepturile a căror gestiune

colectivă este obligatorie menționate în art.123

1

și

dreptul de comunicare publică a operelor scrise.

Cu toate acestea, indiferent că acționează

în virtutea unei gestiuni obligatorii sau facultative, reclamanta are dreptul

să solicite plata drepturilor cuvenite acelor autori care au

consimțit la includerea operelor lor în repertoriul gestionat de COPYRO.

Care sunt acești autori, care sunt aceste opere,

care din ele au fost

utilizate de către pârâtă în anul 2004 și

care a fost întinderea utilizării sunt chestiuni care țin de

temeinicia pretențiilor reclamantei și nu de legitimarea sa

procesuală activă.

Astfel, în măsura în care acestea aspecte vor fi

contestate, se vor administra probe pentru lămurirea lor.

Cum hotărârea atacată este legală, iar

considerentele acesteia au legătură cu natura cauzei, nu sunt

incidente dispozițiile art.304 pct. 9 și pct. 7 C.pr.civ.

În baza art.312 alin.(1) C.pr. civ., Înalta

Curte a menținut decizia și a respins recursul ca nefondat.