ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4694/2007

Asupra recursului

de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 2

iunie 2005 reclamata C. a chemat în judecată pe pârâta S.R.T. solicitând

instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să o oblige pe pârâtă la plata

sumei de 2 985 686 932 lei reprezentând remunerația privind difuzarea pe

posturile de televiziune a operelor autorilor reprezentați, conform

play-list-urilor comunicate pe anul 2004.

Prin sentința civilă nr. 1272 din 8 noiembrie

2005 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis excepția lipsei

calității procesuale active a reclamantei și a respins acțiunea ca fiind

formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Pentru a pronunța această hotărâre,

tribunalul a reținut următoarele:

Potrivit art. 123 alin. (1) din Legea nr.

8/1996, titularii drepturilor de autor și ai drepturilor conexe își pot

exercita drepturile recunoscute de acest act normativ personal sau prin

organismele de gestiune colectivă.

Potrivit Legii nr. 8/1996 gestiunea colectivă

este, așadar, facultativă, iar reclamanta nu a făcut dovada unui mandat

convențional în condițiile art. 129 alin. (4), art. 125 alin. (2) și art. 129

alin. (1) din lege.

În ceea ce privește un eventual mandat legal,

în absența unor dispoziții imperative, prin care reclamanta să fie

împuternicită de către artiștii interpreți și executanți, titulari de drepturi

conexe, ipoteza reprezentării legale este nedovedită.

Prin decizia civilă nr. 145 din 29 iunie 2006

Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind

proprietatea intelectuală, a admis apelul declarat de reclamantă, a desființat

sentința și a trimis cauza spre rejudecare la același tribunal.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a

reținut următoarele:

În primul rând, legea aplicabilă este Legea

nr. 8/1996 anterioară modificării, deoarece vizează plata remunerației pe anul

2007.

Premisa de la care a pornit tribunalul în

analiza excepției este greșită, câtă vreme a considerat că în speță este vorba

despre o gestiune colectivă facultativă, drept pentru care reclamanta era

ținută să facă dovada mandatului convențional de reprezentare, conform art. 129

alin. (3) din Legea nr. 8/1996.

Această premisă este greșită, deoarece nu a

avut în vedere natura drepturilor de autor și conexe gestionate, pe care

reclamanta le-a menționat în mod expres ca fiind cele prevăzute de art. 13 lit.

g), h), j), k) și 1) și care corespund unui mod de exploatare a operelor care

face imposibilă autorizarea individuală, fiind în mod deosebit susceptibile de

a fi gestionate colectiv.

Cum aceste categorii de drepturi nu pot fi

gestionate în mod individual, teza necesității unor mandate individuale în baza

cărora reclamanta ar fi putut promova acțiunea este greșită.

Cerințele legate de existența unui repertoriu

de opere aparținând membrilor prin voința cărora s-a constituit organismul de

gestiune colectivă C. au fost verificate cu ocazia emiterii deciziei O.R.D.A.

nr. 8 din 1 iunie 1997, act administrativ necontestat, recunoscut inclusiv de

către pârâtă, care a purtat negocieri cu reclamanta pentru stabilirea

drepturilor și obligațiilor reciproce și pentru încheierea unui contract de

autorizare privind utilizarea repertoriului gestionat de reclamantă.

Împrejurarea că s-a adoptat sau nu o hotărâre

de guvern care să stabilească, în concret, dacă drepturile patrimoniale în

discuție sunt sau nu susceptibile de gestionare individuală depășește cadrul

judecății asupra excepției lipsei calității procesuale active.

Aspectele legate de întinderea obligațiilor

de plată și de natura răspunderii pârâtei țin, de asemenea, de fondul cauzei.

Împotriva deciziei a declarat recurs pârâta,

invocând, în drept, dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., fără a

dezvolta separat cele două motive.

Recurenta susține, în esență, că instanța de

apel a ajuns greșit la concluzia că gestiunea operelor scrise este imposibil de

realizat individual, câtă vreme legea nu prevedea nici în forma inițială acest

lucru, iar guvernul nu a emis o hotărâre prin care să stabilească aceasta, așa

cum a făcut-o în cazul operelor muzicale și în cel al fonogramelor și operelor

audiovizuale.

În atare situație, gestiunea operelor scrise

este evident una facultativă și pentru a dovedi calitatea procesuală activă

reclamanta era ținută să facă dovada contractelor de mandat încheiate cu

autorii operelor scrise pentru utilizarea cărora solicită plata remunerației.

De asemenea, instanța de apel trebuia să aibă

în vedere și dispozițiile Legii nr. 285/2004 de modificare și completare a

Legii

nr.8/1996, care este aplicabilă litigiului cel puțin

pentru perioada iulie-decembrie 2004.

Problema întinderii obligației de plată, atât

ca număr de membri, cât și în ce privește operele scrise pe care fiecare autor

a dorit să le înscrie în repertoriul C., nu este o chestiune care ține de

fondul cauzei, ci de însăși natura gestiunii și a îndeplinirii condițiilor

impuse de art. 123 din lege.

Instanța de apel confundă capacitatea

procesuală a C. cu calitatea procesuală activă, atunci când se referă la modul

cum se dovedește aceasta din urmă, prin referire la decizia ORDA nr. 8/1997;

această decizie nu valorează mandat de reprezentare a titularilor de drepturi,

iar în lipsa de la dosar a acestor mandate individuale acțiunea trebuia

respinsă.

Art. 43 alin. (2) din lege, la care face

referire curtea de apel vizează exercitarea individuală a drepturilor de către

titulari, prin contractele de cesiune, și nu gestiunea colectivă.

Din punct de vedere istoric, Legea nr.

285/2004 a înlocuit obligația din varianta inițială a Legii nr. 8/1996, aceea

ca guvernul să stabilească prin hotărâre care sunt operele imposibil de gestionat

în mod individual, cu precizarea expresă din art. 123

1

si art. 123

2

a cazurilor de gestiune colectivă obligatorie și, respectiv, facultativă,

păstrând gestiunea operelor scrise ca fiind facultativă.

În ce privește plata făcută de pârâtă

reclamantei, aceasta nu a avut ca temei H.G. nr. 769/1999, aplicabilă operelor

muzicale, ceea ce face ca motivarea să fie străină de natura pricinii, ci

dreptul de opțiune al titularilor de opere scrise, exprimate prin contracte de

cesiune încheiate cu aceștia, prin care au optat a fi plătiți fie direct, fie

prin intermediul organismului de gestiune colectivă, dacă a fost mandatat în

acest sens.

Recurenta solicită admiterea recursului,

modificarea deciziei și respingerea apelului.

Intimata a depus la dosar întâmpinare, solicitând

respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta a completat proba cu înscrisuri,

conform art. 305 C. proc. civ. și a mai invocat, în temeiul art. 306 alin. (2)

C. proc. civ., un motiv de recurs de ordine publică, referitor la alcătuirea

nelegală a completului de judecată, susținând că apelul a fost judecat în

complet de trei judecători, în loc de doi, cu încălcarea art. 54 alin. (2) din

Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

Recursul este nefondat și va fi respins

pentru următoarele considerente:

1.Motivul de recurs de ordine publică,

prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ., este nefondat.

Chiar dacă în preambulul deciziei atacate

sunt menționate numele a trei judecători, cei care semnează decizia sunt doar

primii

doi și anume aceiași care figurează și în încheierea

de dezbateri din data de 23 iunie 2006.

De asemenea, minuta întocmită imediat după

deliberare poartă doar două semnături, ceea ce denotă că, atât în data de 23

iunie 2006 când au avut loc dezbaterile pe fond, cât și cu ocazia deliberării,

în vederea căreia s-a amânat pronunțarea, completul instanței de apel a fost

alcătuit din doi judecători, cu respectarea dispozițiilor art. 54 alin. (2) din

Legea nr. 304/2004, menționarea în practicaua deciziei a unui al treilea

judecător fiind în mod evident o eroare de tehnoredactare.

active a reclamantei a fost corect soluționată de către curtea de apel.

Astfel, este necontestat că reclamanta C.

este organismul de gestiune colectivă care a fost abilitat în temeiul Legii nr.

8/1996 să gestioneze drepturile de autor în domeniul operelor scrise, așa cum

s-a reținut pe baza deciziei nr. 8/1997 a Oficiului Român pentru Drepturile de

Autor - ORDA:

În această calitate, reclamanta are dreptul

de a se adresa instanței pentru a solicita obligarea pârâtei, despre care

susține că a utilizat în anul 2004 opere aflate în repertoriul gestionat de ea,

pentru plata drepturilor bănești cuvenite autorilor respectivelor opere.

Din această perspectivă nu are relevanță dacă

gestiunea pe care o exercită reclamanta a avut în anul 2004 un caracter

obligatoriu sau facultativ.

Este întemeiată critica potrivit căreia,

pentru perioada din anul 2004 ulterioară intrării în vigoare a Legii nr.

285/2004 de modificare a Legii nr. 8/1996, dispozițiile legii noi sunt

aplicabile.

De asemenea, este real că legea astfel cum a

fost modificată nu prevede printre drepturile a căror gestiune colectivă este

obligatorie menționate în art. 123

1

și dreptul de comunicare publică

a operelor scrise.

Cu toate acestea, indiferent că acționează în

virtutea unei gestiuni obligatorii sau facultative, reclamanta are dreptul să

solicite plata drepturilor cuvenite acelor autori care au consimțit la

includerea operelor lor în repertoriul gestionat de C.

Care sunt acești autori, care sunt aceste

opere, care din ele au fost utilizate de către pârâtă în anul 2004 și care a

fost întinderea utilizării sunt chestiuni care țin de temeinicia pretențiilor

reclamantei și nu de legitimarea sa procesuală activă.

Astfel, în măsura în care acestea aspecte vor

fi contestate, se vor administra probe pentru lămurirea lor.

Cum hotărârea atacată este legală, iar

considerentele acesteia au legătură cu natura cauzei, nu sunt incidente

dispozițiile art. 304 pct. 9 și 7 C. proc. civ.

În baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

Înalta Curte va menține decizia și va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâta S.R.T. împotriva deciziei nr. 145 A din 29 iunie 2006 a

Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind

proprietatea intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 8 iunie 2007.