ÎCCJ, decizie (scj.ro #86787)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #86787) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

remunerației pentru copia privată ce revine

importatorilor de aparate care permit reproducerea

operelor fixate pe suport grafic sau analog.

Cuprins pe materii :

Drept civil. Dreptul proprietății intelectuale.

Drepturi de autor.

Index alfabetic :

drepturi de

autor

-

copie privată

-

remunerație compensatorie

-

operă fixată pe un suport grafic sau analog

Legea nr. 8/1996 : art. 34, art. 107

Autorii și editorii

au dreptul de a încasa o remunerație compensatorie pentru copia

privată, deci pentru acele reproduceri ale operei pentru care aceștia

nu-și exprimă consimțământul, dar care sunt permise de

legiuitor în condițiile și în limitele prevăzute de art.34 din

Legea nr.8/1996.

În situația în care

societatea pârâtă a importat aparate care permit reproducerea operelor

fixate pe suport grafic sau analog, gestionate de reclamantă, are

obligația de a achita remunerația compensatorie pentru copia

privată.

Această obligație nu

este condiționată de perceperea de către importatori a vreunui

procent sau  a vreunei sume de bani de la beneficiarii cărora le

vindeau ulterior aparatele. Obligația incumba tuturor importatorilor de

aparate, fără vreo distincție după cum acest import era sau

nu preponderent în obiectul lor de activitate.

ICCJ, Secția civilă și de proprietate

intelectuală, decizia civilă nr. 3693 din  6 iunie 2008

Prin cererea înregistrată la 7

aprilie 2003 reclamanta COPYRO – SOCIETATE DE GESTIUNE COLECTIVĂ A

DREPTURILOR DE AUTOR a chemat în judecată S.C. SERCO GROUP S.A.,

solicitând obligarea pârâtei la plata sumei cuvenite în raport cu volumul

importurilor efectuate de pârâtă, sumă corespunzătoare

procentului de 5% din valoarea aparatelor importate ce permit reproducerea

operelor fixate pe suport grafic sau analog, respectiv: copiatoare, scanere

și aparate multifuncționale ce permit fotocopierea și scanarea

operelor fixate pe suport grafic sau analog.

În motivarea cererii, s-a arătat că pârâta este o societate ce are ca

obiect de activitate comerț exterior de import – export de bunuri și

servicii și comercializarea bunurilor obținute

en gros

și

en detail

, iar în perioada 2000 – 2003 a făcut mai multe importuri

de aparate și tehnică ce permit reproducerea operelor fixate pe

suport grafic sau analog, fără a-și respecta obligațiile

legale de plată către reclamantă a procentului legal de 5% din

valoarea operațiunilor de import și desfacere a aparaturi destinate

reproducerii.

Prin sentința civilă nr.1020/2003, Tribunalul București, a anulat

cererea pentru lipsa obiectului, reținându-se că reclamanta nu s-a

conformat dispoziției instanței în sensul de a preciza cuantumul

pretențiilor deduse judecății.

Prin decizia civilă nr.103/2005, Curtea de Apel București,

Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea

intelectuală a admis apelul declarat de reclamantă, a anulat

sentința și a reținut cauza pentru evocarea fondului.

Instanța de apel a constatat că obiectul a fost indicat, conform art.

112 C.proc.civ., ca fiind reprezentat de obligația prevăzută de

Legea nr. 8/1996, cuantificată de lege printr-un procent de 5% aplicat

valorii aparatelor

importate ce permit reproducerea operelor fixate pe

suport grafic sau analog.

Evocând fondul cauzei, Curtea de Apel București a admis acțiunea

și a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 64.942,40 lei cu titlul de

despăgubiri, din care 35.560,28 lei procentul de 5% aplicat valorii

importurilor de aparate efectuate în perioada 7 aprilie 2000 - 31 decembrie

2003, iar 29.382,12 lei dobânda legală aferentă, reținând

următoarele :

Conform art.109 din Legea nr.8/1996, remunerația compensatorie pentru

copia privată efectuată în condițiile art. 34 din lege, la care

sunt îndreptățiți autorii și editorii de opere fixate pe un

suport grafic sau analog (alin.1), va fi plătită de fabricanții

sau importatorii de aparate ce permit reproducerea unor asemenea opere, în

momentul punerii în circulație pe teritoriul național a acestor

aparate (alin.2).

Referirea din normă la “aparate ce permit reproducerea operelor fixate

pe suport grafic” este clară, susceptibilă de

interpretare logică, în sensul că legea nu distinge între diferitele

tipuri de reproducere compatibile cu suportul pe care sunt fixate asemenea

opere, importantă este calitatea operei de a fi fixată pe acest tip

de suport; așadar, nu este permisă vreo distincție pe acest

aspect, în absența voinței legiuitorului.

Este lipsit de semnificație juridică faptul - pretins de către

pârâtă - că în art. 34 alin.(2) în forma inițială nu se

face referire la “aparate ce permit reproducerea grafică”, ci doar la

“aparate ce permit reproducerea înregistrărilor efectuate sonor sau

audiovizual”: menționarea și în art. 34 a aparatelor ce permit

reproducerea operelor fixate pe suport grafic ar fi reprezentat o

repetiție inutilă a textului din art. 109, legiuitorul

intenționând reglementarea regimului juridic al altor tipuri de aparate

și suporturi decât cele arătate în alte norme din aceeași lege.

Temeiul pretențiilor reclamantei se regăsește în principal în

art.109, trimiterea la art.34 justificându-se numai prin prisma alin.(1), ce

conține definiția copiei private și condițiile în care

aceasta se realizează.

Pentru acest motiv, este nerelevant și argumentul de interpretare

istorico-teleologică în sensul că modificarea explicită

ulterioară a dispozițiilor art. 34 alin.(2), făcând referire

și la “reproduceri ale operelor exprimate grafic, precum și aparate

ce permit realizarea de cópii”, ar confirma absența din reglementarea

anterioară a unei obligații de plată a remunerației.

Mai mult, în acest context este de reținut că modificarea art. 34

alin.(2) din Legea nr. 8/1996 prin Legea nr. 285/2004 a survenit concomitent cu

abrogarea art.109, reglementarea obligației de plată a

remunerației pentru copia privată fiind preluată în art.107 al

Legii nr.8/1996.

Modificarea legală din anul 2004 nu are legătură cu

aparatele ce permit reproducerea, ci cu operele în sine. Astfel, s-a restrâns

sfera operelor susceptibile a  fi  remunerate  pentru

copia  privată,  fără  a  fi

afectată  sfera

suporturilor ori a aparatelor de realizare a copiilor

prin reproducere.

În prezent, nu pot beneficia de acest tip de remunerație decât

autorii ai căror opere sunt redate pe suport hârtie, așadar,

susceptibile de a fi reproduse „de pe hârtie”, indiferent de modalitatea

concretă de realizare a copiilor.

Pârâta a contestat existența în sarcina sa a unei

obligații de natura celei prevăzute de art.109 prin raportare la

condiția calității de importator impusă în normă.

Referirea la operațiunea de “import”, în esență un act de

comerț, determină a fi avuți în vedere comercianții, în

marea majoritate a cazurilor organizați ca persoane juridice.

Pârâta se încadrează în această ultimă categorie,

calitatea de importator fiind, de altfel, asigurată în persoana celui care

efectuează în concret operațiunea comercială, iar prin expertiza

efectuată s-au identificat în evidențele pârâtei existența

declarațiilor vamale de import și facturi externe de export, ceea ce

confirmă identitatea dintre pârâtă și persoana titularului

obligației de plată a remunerației pentru copia privată.

În aceste condiții, pârâta datorează reclamantei atare

remunerație, calculată într-un procent de 5% din valoarea

înscrisă în documentele vamale pentru aparatele importate. Cu toate

că reclamanta a solicitat plata remunerației corespunzătoare

unui procent de 5%  din valoarea importurilor, fără a identifica

în concret aparatele susceptibile de a atrage atare obligație de

plată, obiectivele expertizei contabile au fost concepute cu referire

strictă la trei categorii de aparate ce permit reproducerea operelor

fixate pe suport grafic sau analog, importate de pârâtă în perioada 2000 –

2003, respectiv copiatoare, scanere și aparate multifuncționale.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta, invocând generic

dispozițiile art.304 C.proc.civ, fără a structura și

încadra în motivele de recurs

prevăzute la pct.1-9 ale textului de lege

menționat criticile formulate.

Se susține în motivarea cererii că, analizând textele art.34 și

art.109 din Legea nr.8/1996, atât în forma anterioară modificării

prin legile nr.285/2004 și nr. 329/2006, cât și în forma

ulterioară acestor modificări, se constată că, în forma

inițială, legea nu a urmărit includerea aparaturii de fotocopiere

în categorie celor pentru care se datorează remunerație

compensatorie, din economia legii neputându-se stabili că un echipament

fotocopiator este un aparat de reproducere de opere.

Acest fapt este întărit de

modificările ulterioare ale legii și de contextul în care aceasta a

fost adoptată, ca fiind unul în care se punea problema protecției

drepturilor autorilor și limitării pirateriei.

Recurenta mai susține că nici din

punctul de vedere al obiectului său de activitate, nu datorează plata

remunerației la care a fost obligată. Astfel, obiectul principal de

activitate este asigurarea asistenței tehnice, service pentru toată

gama de echipamente de birotică, precum și asigurarea de piese de

schimb și a materialelor și consumabilelor necesare

funcționării acestora, în timp ce activitatea de import de echipamente

și aparatură de fotocopiere a fost foarte redusă pentru perioada

2000 - 2003.

De asemenea, până la modificarea legii

din anul 2004, pârâta nu a avut în vedere procentul de 5% pe care-l

solicită reclamanta și, prin urmare, nici nu l-a perceput de la clienții

cărora le-a livrat aparatele, unele fiind livrate chiar în pierdere.

Astfel că, în atare situație, ar fi nedrept și

împovărător să achite o taxă de 5%, care nici nu era

prevăzută expres în lege cu privire la aparatele de fotocopiere.

Referindu-se și la dispozițiile

Codului vamal, recurenta mai susține că, prin coroborare cu art.48

din Legea nr.8/1996 se poate deduce că cel care poate reproduce opera este

editorul, în baza unui contract, editorul dispunând de echipamentul necesar pentru

reproducerea operei, și nu importatorul de

aparate care permit reproducerea.

Analizând decizia civilă

recurată, Înalta Curte a constatat că recursul este nefondat, pentru

următoarele considerente :

În ceea ce privește legea

aplicabilă, aceasta este Legea nr.8/1996, în forma anterioară

modificării prin Legea nr.285/2004, dat fiind că întreaga

perioadă pentru care s-a solicitat remunerația compensatorie pentru

copia privată este anterioară acestei  modificări

legislative și, evident, și celor care au mai urmat.

Conform art.109 alin.(1) din Legea

nr.8/1996, anterior modificării, autorii și editorii de opere fixate

pe un suport grafic sau analog au dreptul la o remunerație compensatorie

pentru copia privată efectuată în condițiile art.34 din lege.

Alin.(2) prevede că remunerația

va fi plătită de fabricanții sau importatorii de aparate ce

permit reproducerea unor asemenea opere, în momentul punerii în circulație

pe teritoriul României a acestor aparate.

Acest text de lege a fost corect

aplicat în cauză de către curtea de apel, criticile de nelegalitate

formulate de recurentă fiind nefondate.

către recurentă aptitudinea fotocopiatorului de a reproduce opere

și de aici includerea fotocopiatoarelor în categoria aparatelor pentru

importul cărora se datorează remunerația compensatorie.

În primul rând trebuie precizat

că art.109 al Legii nr.8/1996 are în

vedere nu reproducerea oricăror opere, ci doar a

celor fixate pe suport grafic sau analog.

Totodată Curtea a

constatat că recurenta nu argumentează care ar fi impedimentul pentru

care o operă fixată pe un suport grafic nu ar putea fi reprodusă

cu ajutorul unui fotocopiator, în condițiile în care un asemenea aparat,

după cum indică și denumirea sa, este conceput tocmai pentru a

realiza  copii  prin  fotografiere,  iar

suportul   de   pe   care

se      realizează

operațiunea este hârtia.

Faptul că, în economia sa, legea nu

menționează expres fotocopiatorul, nu are nicio relevanță,

câtă vreme legiuitorul se referă în general la „aparate care permit

reproducerea operelor fixate pe suport grafic”, iar fotocopiatorul este unul

dintre acestea.

sa la plata remunerației compensatorii pentru copia privată, pe

considerentul că importul de aparate care permit reproducerea a fost o

activitate scăzută ca pondere în raport de obiectul de activitate

principal și pe acela că, neavând în vedere faptul că ar datora

procentul de 5% din valoarea importurilor, nu a perceput de la beneficiari o

sumă corespunzătoare.

Aceste argumente nu au legătură

cu problema de drept dezlegată de curtea de apel și de care depinde

soluționarea cauzei.

Obligația tuturor importatorilor de

aparate care permit reproducerea operelor fixate pe suport grafic sau analog de

a achita remunerația compensatorie pentru copia privată decurge din

lege. Această obligație nu era condiționată de perceperea,

la rândul lor, de către importatori a vreunui procent sau  a vreunei

sume de bani de la beneficiarii cărora le vindeau ulterior aparatele. De

asemenea, obligația incumba tuturor importatorilor de aparate,

fără vreo distincție după cum acest import era sau nu

preponderent în obiectul lor de activitate.

Faptul că recurenta a livrat aparatele

importate la prețuri mici, iar uneori în pierdere nu poate să

conducă la privarea autorilor și editorilor de opere, ale căror

drepturi sunt gestionate colectiv de reclamanta COPYRO, de remunerația

care li se cuvine de drept, în temeiul legii.

că numai editorul poate reproduce o  operă, recurenta face o

confuzie între dreptul de reproducere a operei care poate fi cedat de

către titularul său, în condițiile legii, și dreptul

autorilor  și al

editorilor de a încasa o remunerație compensatorie

pentru copia privată, adică tocmai pentru acele reproduceri ale

operei pentru care aceștia nu-și exprimă

consimțământul, dar care sunt permise de legiuitor în condițiile

și în limitele prevăzute de art.34 din Legea nr.8/1996.

Așa fiind, câtă vreme s-a

reținut, ca situație de fapt, că în perioada 7 aprilie 2000 – 31

decembrie 2003 pârâta a importat aparate care permit reproducerea operelor

gestionate de reclamantă, fără a achita sumele de bani

corespunzătoare remunerației pentru copia privată, în mod legal

curtea de apel a admis acțiunea și a obligat-o la plată.

Nefiind incident motivul de recurs

prevăzut de art.304 C.proc.civ, căruia i se subsumează criticile

recurentei, Înalta Curte a respins recursul ca nefondat, în baza art.312

C.proc.civ.