ÎCCJ, decizie (scj.ro #84099)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #84099) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Luare de mită. Primire de foloase necuvenite.
Distincție
Cuprins pe materii:
Drept penal. Partea
specială. Infracțiuni care aduc atingere unor activități de interes public sau
altor activități reglementate de lege. Infracțiuni de serviciu sau în legătură
cu serviciul
Indice alfabetic:
Drept penal
-
luare de
mită
-
primire de foloase necuvenite
C.
pen
.,
art. 254, art. 256
Latura obiectivă a primirii de foloase necuvenite constă,
potrivit dispozițiilor art. 256 C.
pen
., în primirea
de bani sau de alte foloase necuvenite, după ce funcționarul a îndeplinit un
act în virtutea funcției sale și la care era obligat în temeiul acesteia, fără
o înțelegere prealabilă. Actul după a cărui îndeplinire făptuitorul primește
banii sau foloasele nu poate fi decât un act licit, care intră în atribuțiile
de serviciu ale făptuitorului.
Prin urmare, dacă făptuitorul a primit
banii pe care i-a pretins anterior, iar actul îndeplinit de către acesta este
ilicit, fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de
mită prevăzută în art. 254 C.
pen
., iar nu pe cele
ale infracțiunii de primire de foloase necuvenite prevăzută în art. 256 C.
pen
.
I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 3313 din 20 octombrie 2008
Prin sentința penală nr. 401 din 31
decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Suceava, s-a dispus condamnarea
inculpatului K.L., în temeiul art. 254 alin. (1) C.
pen
.,
cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.
pen
.
Pentru a hotărî astfel, instanța de
fond a reținut, în esență, următoarea situație de fapt:
Inculpatul a îndeplinit funcția de
asistent universitar la Universitatea B., fiind delegat ca lector universitar.
În exercitarea atribuțiilor de serviciu, inculpatul se ocupă de predarea și
seminarizarea studenților la disciplinele „micro și macroeconomie” și
„finanțele firmei”, efectuând totodată și examinarea studenților la aceste
materii.
În vederea obținerii de sume de bani necuvenite,
inculpatul afișa cu întârziere rezultatele la examene, determinându-i astfel pe
studenții care nu luau notă de trecere să-l contacteze telefonic și să se
prezinte la domiciliul său, unde, în schimbul unor sume de bani, aceștia
completau, la dictare, lucrările pentru a promova examenele.
Astfel, în perioada februarie 2003 -
februarie 2004, inculpatul a pretins și a primit de la 19 studenți, în baza
aceleiași rezoluții infracționale, diferite sume de bani, oferindu-le în schimb
note de trecere la cele două discipline.
Prin decizia penală nr. 50 din 16 iunie
2008 a Curții de Apel Suceava a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de
inculpat împotriva sentinței penale nr. 401 din 31 decembrie 2007.
Nemulțumit de hotărârea instanței de
apel, inculpatul a atacat-o cu recurs invocând, între altele, cazurile de
casare prevăzute în art. 385
9
alin. (1) pct. 1, 9 și 17 C.
proc
.
pen
.
Înalta Curte de Casație și Justiție,
examinând atât motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri
conform prevederilor art. 385
9
alin. (3) C.
proc
.
pen
. combinat cu art. 385
6
alin. (1) și
art. 385
7
alin. (1) C.
proc
.
pen
., constată că recursul este nefondat pentru următoarele
considerente:
Susținerea inculpatului că urmărirea
penală a fost efectuată în cauză de către organele de poliție, și nu de către
procuror, așa cum prevede legea procesual penală, este lipsită de conținut și
nu poate fi primită.
Astfel, după data de 4 martie 2004,
când organele de cercetare penală din cadrul Inspectoratului județean de Poliție
Covasna și-au declinat competența în favoarea Parchetului de pe lângă
Tribunalul Covasna, toate mijloacele de probă (declarațiile martorilor
denunțători, confruntări, percheziții, ridicări de înscrisuri, ascultarea
inculpatului) au fost efectuate de către procurorul criminalist din unitatea de
parchet respectivă.
Nejustificată este și susținerea
inculpatului că hotărârea instanței de apel este nemotivată.
Astfel, motivarea soluției pronunțate
de instanța de judecată constituie o obligație care înlătură orice aspect
discreționar în realizarea justiției, dând posibilitatea părților din proces și
opiniei publice să-și formeze convingerea cu privire la legalitatea și
temeinicia soluției adoptate, iar instanțelor de apel și de recurs elementele
necesare pentru exercitarea controlului judecătoresc.
Așa cum decurge din normele de
procedură penală, în caz de apel, decizia trebuie să cuprindă temeiurile de
fapt și de drept care au dus, după caz, la admiterea sau la respingerea
apelului, iar în caz de admitere, temeiurile care justifică schimbarea sau
modificarea soluției.
În speța de față, hotărârea instanței
de apel răspunde acestor cerințe, astfel că nu se impune casarea și trimiterea
cauzei spre rejudecare.
Cererea inculpatului privind schimbarea
încadrării juridice din infracțiunea de luare de mită prevăzută în art. 254
alin. (1) C.
pen
., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.
pen
., în infracțiunea de primire de foloase necuvenite,
prevăzută în art. 256 C.
pen
., este nefondată.
Potrivit art. 256 C.
pen
., latura obiectivă a acestei infracțiuni constă în
primirea de bani sau alte foloase necuvenite după ce funcționarul a îndeplinit
un act în virtutea funcției sale și la care era obligat în temeiul acesteia,
fără o înțelegere prealabilă.
Actul după a cărui îndeplinire
făptuitorul primește banii sau foloasele nu poate fi decât un act licit, care
intră în atribuțiile de serviciu ale făptuitorului.
În speța de față, astfel cum în mod
corect au susținut instanțele, inculpatul a pretins și a primit bani de la
studenți pentru a le da note de trecere, deși valoarea lucrărilor întocmite de
aceștia nu permiteau acest lucru.
În atare situație, infracțiunea
săvârșită de inculpat este cea de luare de mită și nu se impune schimbarea
încadrării juridice.
Având în vedere cele care preced, Înalta Curte de Casație și
Justiție, în temeiul art. 385
15
pct. 1 lit. b) C.
proc
.
pen
., a respins, ca
nefondat, recursul declarat de inculpat.