ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5366/2006

Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 37 din 15 martie 2006, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a hotărât următoarele: A respins, ca neîntemeiate, cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. și a condamnat pe inculpatul P.A., pentru infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la art. 5 alin. (1), combinat cu art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la 4 ani închisoare. În temeiul dispozițiilor art. 86 1 alin. (2) C. pen., a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere stabilind un termen de încercare de 9 ani.

Pe durata termenului de încercare, inculpatul a fost supus măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86 3 alin. (1) lit. a) – d) C. pen., prezentându-se o dată pe lună, în ultima zi de marți a lunii calendaristice la circa de poliție de la domiciliul său. A interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen., pentru o perioadă de 2 ani, în baza art. 254 alin. (2) C. pen. În temeiul art. 357 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 88 alin. (1) C. pen., a dedus prevenția începând cu data de 31 octombrie 2005 la zi. În baza art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză. În temeiul art. 19 din Legea nr. 78/2000 a obligat inculpatul la restituirea sumei de 15.000.000 lei ROL martorilor-denunțători B.G.

și B.D.C. A constatat că martorul denunțător F.V. a primit de la organul de urmărire penală suma de 3.000.000 lei ROL, folosită la dovedirea infracțiunii. A obligat inculpatul la 1.200 lei ROL cheltuieli judiciare statului. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, pe baza probelor administrate, următoarea situație de fapt: În data de 29 martie 2004, martorul denunțător F.V., în calitate de mandatar al familiei B.G. și B.D.C. a formulat plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 5 București privind vânzarea ilicită a apartamentului situat în București, de către SC C. SA lui O.A. Petenții au susținut că au cumpărat teren și și-au construit apartamente împreună cu alți 8 viitori colocatari, în anul 1966. În anul 1974, numiții B.G.

și B.D.C. au plecat în S.U.A., după ce în prealabil achitaseră contravaloarea apartamentului, în sumă de 160.630 lei la acea vreme, închiriindu-l înainte de plecare unchiului și mătușii lor, familia P. Prin decizia nr. 1812 din 15 decembrie 1976, Primăria Municipiului București a trecut apartamentul în proprietatea statului, în baza art. 2 1 și 3 1 și art. 4 din Decretul Consiliului de Stat nr. 223/1974, acordându-le foștilor proprietari suma de 40.000 lei cu titlu de despăgubiri, aceștia însă, refuzând-o. Prin contractul nr. 10 din 8 august 1977 apartamentul în cauză a fost închiriat de I.C.R.A.L. Cotroceni, printr-un schimb de locuință cu familia P., numitului O.I. Tribunalul Municipiului București, prin decizia civilă nr. 665/ A din 17 martie 2005, definitivă și irevocabilă, a admis cererea în revendicare formulată de B.G.

și B.D.C., obligând totodată Primăria Municipiului București și SC C. SA să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie, apartamentul situat la adresa indicată. Ca urmare, cu adresa nr. 7087 din 8 decembrie 2005, SC C. SA comunică numitei O.A. faptul că începând cu data de 20 septembrie 1995 au încetat raporturile contractuale dintre părți, pentru stabilirea și plata chiriei urmând a se lua legătura cu noii proprietari. Ulterior însă, prin decizia penală nr. 3670 din 20 noiembrie 1996, Curtea Supremă de Justiție a admis recursul în anulare formulat de Procurorul General și a casat decizia civilă nr. 665/ A din 17 martie 195 a Tribunalului Municipiului București, menținând sentința civilă nr. 4293 din 9 iunie 1994 a Judecătoriei Sector 5 București prin care se respinsese acțiunea în revendicare introdusă de foștii proprietari.

Ca urmare, s-a emis o nouă decizie nr. 73 din 12 ianuarie 1998 de către Primarul general al Municipiului București prin care se preia în proprietatea statului apartamentul în litigiu, încheindu-se un nou contract cu nr. 122 din 10 martie 1998 cu O.A. La data de 22 iunie 1999 SC C. SA vinde apartamentul acesteia, încheindu-se contractul nr. 44504/99, fapt ce a dat naștere la numeroase plângeri din partea foștilor proprietari, prin mandatarul lor F.V. Plângerea din 29 martie 2004 a fost soluționată de Parchetul de pe lângă Tribunalul București prin ordonanța din 31 martie 2005, prin care s-a dispus neîncepererea urmării penale față de numiții O.A., F.V., M.S. și M.G.

sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., întrucât nu erau întrunite elementele constitutive ale infracțiunii și totodată s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă judecătoria sector 5 București, sub aspectul infracțiunilor de abuz în serviciu prevăzute de art. 248 1 C. pen., presupus săvârșite de către numiții F.V., M.S. și M.G. și fals în declarații, prevăzută de art. 292 C. pen., de către numita O.A. Dosarul a ajuns la Secția 17 Poliție, fiindu-i repartizat spre soluționare inculpatului P.A. ce deținea gradul de comisar șef fiind ofițer de cercetări penale. Mandatarul soților B.G. și B.D.C. se interesa periodic de stadiul în care avansau cercetările, interesul ca acesta să se finalizeze cât mai repede și printr-o trimitere în judecată, numai în acest fel reușind să rejudece procesul civil și să-și recupereze apartamentul.

În acest context, între inculpat și F.G. s-a stabilit o relație mai apropiată, în cursul lunii mai 2005, cu ocazia sărbătorilor de Paști, inculpatul avansând martorului denunțător propunerea de a fi remunerat cu suma de 15.000.000 lei de către foștii proprietari pentru a rămâne imparțial, a urgenta cercetările, a nu ceda presiunilor și intervențiilor la care este „supus” și pentru a da „mai multe mese”, tot în beneficiul denunțătorilor. Cum soții D. se aflau în țară, pretenția le-a fost transmisă de către mandatarul lor, aspect cu care aceștia au fost de acord. S-a stabilit ca punct de întâlnire Restaurantul H.M. unde, pe stradă, martorul-denunțător B.G. i-a înmânat, inculpatului, în plic, suma de 15.000.000 lei.

Ulterior, acesta l-a și audiat pe martorul denunțător B.G. Atât din declarațiile inculpatului cât și ale martorului denunțător F.V., în virtutea relației ce se stabilise între ei pe parcursul celor aproape 7 luni de când instrumenta cauza, reiese că s-au deplasat de mai multe ori la o terasă-bar, din apropierea sediului secției de poliție, unde consumau bere sau alte băuturi și îi dădea relații despre stadiul cercetărilor. Văzând că cercetările trenează în timp, cu toate asigurările date de inculpat, atât mandatarul foștilor proprietari, cât și aceștia, au început să aibă dubii privind seriozitatea inculpatului, solicitând copii de pe unele acte din dosarul de urmărire penală pentru a se convinge că se lucrează în el.

Penultima întâlnire dintre inculpat și martorul F.V. a avut loc în data de 27 octombrie 2005, când inculpatul l-a asigurat că a terminat urmărirea penală, urmând a înainta dosarul parchetului pentru trimiterea în judecată a celor vinovați. Cu această ocazie, inculpatul a solicitat câteva milioane de lei de la martor, reprezentând unele cheltuieli cu copii de pe acte (pe care acesta le ceruse). Martorul a fost de acord, stabilind să se întâlnească pe data de 31 octombrie 2005, când odată cu remiterea banilor va primi și o copie de pe referatul de terminare a urmăririi penale, pentru a se convinge de buna credință a inculpatului, dar și un răspuns oficial ca urmare a unei cereri depuse la comandantul secției.

În dimineața zilei de 31 octombrie 2005 însă, martorul s-a prezentat la D.N.A., sesizând fapta de pretindere a banilor de către ofițerul de poliție. În atare condiții s-a organizat interceptarea audio-video în mediu ambiental a primirii banilor de către inculpat. După ce s-a prezentat la sfârșitul programului (după orele 16) la sediul secției de poliție și după ce a primit răspunsul oficial urmare cererii depuse pe data de 27 octombrie 2005, inculpatul împreună cu martorul s-au deplasat la terasa din apropriere, unde a consumat 50 gr. vișinată și respectiv o sticlă de bere. Martorul a vrut să-i înmâneze cele 3 milioane lei, care erau capcanate cu substanță fluorescentă de către procurorul D.N.A., în incinta localului, însă inculpatul a refuzat pe motiv că-l cunoaște lumea.

După ce și-au achitat fiecare consumația, au ieșit pe stradă, unde martorul i-a întins banii, iar inculpatul i-a primit. După parcurgerea câtorva pași, acesta a realizat că ceva nu este în neregulă și a aruncat banii jos. După cca. 10 m au fost înconjurați de echipa de supraveghere, constatându-se la verificare, substanța fluorescentă pe mâinile inculpatului și fiind găsită și suma de 3.000.000 lei, pe jos, în apropiere. Prima instanță a reținut că faptele inculpatului întrunesc, în drept, elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la art. 5 alin. (1), combinat cu art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Împotriva sentinței, în termen legal, a formulat recurs inculpatul P.A. Prin motivele de recurs, susținute oral, de către apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat, a fost criticată hotărârea primei instanțe sub aspectul greșitei încadrări juridice dată faptei, solicitând schimbarea încadrării din infracțiunea de luare de mită, în infracțiunea de primire de foloase necuvenite prevăzută de art. 256 C. pen. În drept, inculpatul și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen., referitor la greșita încadrare juridică dată faptei. Examinând hotărârea pronunțată în cauză sub aspectele invocate de inculpat, cât și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, astfel cum prevede art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, sentința primei instanțe fiind legală și temeinică. Astfel, pe baza probelor administrate, analizate pe larg de către prima instanță, în cauză a fost stabilită corect situația de fapt, care a fost încadrată corespunzător și în drept, reținându-se că recurentul inculpat a săvârșit, cu vinovăție, infracțiunea de luare de mită în formă continuată. Potrivit art. 254 C. pen., infracțiunea de luare de mită este fapta funcționarului care, pentru a-și încălca îndatoririle de serviciu, primește, pretinde foloase materiale ori acceptă posibilitatea de îmbogățire. Elementul material al faptei se săvârșește înaintea efectuării sau neefectuării actului de serviciu, ori a realizării lui necorespunzătoare.

Folosul poate fi remis funcționarului înainte sau după încălcarea de către acesta a îndatoririlor de serviciu, cu mențiunea că primirea folosului ulterior efectuării sau neefectuării actului de serviciu trebuie să fie precedată de o pretindere, acceptare sau nerespingere a unei promisiuni referitoare la acela folos dobândit de către funcționar pentru sine sau pentru altul. În schimb, infracțiunea de primire de foloase necuvenite este fapta funcționarului sau a altui salariat care, după ce a efectuat un act ce intra în competența sa, primește bani sau alte foloase. Deci o condiție esențială pentru existența infracțiunii este aceea ca bunurile să fie primite de făptuitor după ce a îndeplinit actul care intra în competența sa.

Rezultă că nu vor fi incidente dispozițiile art. 256 C. pen., atunci când primirea banilor, după efectuarea actului de serviciu, a fost precedată de o înțelegere în acest sens care se situează înaintea îndeplinirii actului respectiv. În acest din urmă caz, fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită. Revenind la cauză se constată că recurentul inculpat a primit diferite sume de bani de la martorul denunțător înaintea îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, astfel cum s-a menționat anterior, respectiv în vederea finalizării dosarului respectiv și nu drept „mulțumire” pentru un act efectuat.

În consecință, în drept faptele recurentului inculpat P.A., ofițer de poliție, de a pretinde și primi, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în lunile mai și octombrie 2005, sumele de 15.000.000 lei și, respectiv, 3.000.000 lei, pentru a-și îndeplini atribuțiile de serviciu, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită în formă continuată. Înalta Curte constată că și pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea reținută în sarcina sa a fost corect individualizată, în raport cu criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. De asemenea, se constată că în raport de circumstanțele pozitive personale ale inculpatului, prima instanță a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere apreciind că simpla aplicare a pedepsei constituie o garanție a faptului că nu va mai săvârși alte infracțiuni.

În consecință, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul P.A. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.A. împotriva sentinței penale nr. 37 din 15 martie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 septembrie 2006.