ÎCCJ, decizie (scj.ro #84702)

Arestare preventivă. Pericol public Potrivit art.148 alin.1 lit.h C.proc.pen.,una din condițiile arestării este aceea ca lăsarea în libertate a inculpatului să prezinte un pericol pentru ordinea publică. În evaluarea acestui pericol nu trebuie să se aibă în vedere numai datele privind persoana inculpatului, ci și cele referitoare la infracțiunea de săvârșirea căreia el este învinuit, de pericolul social al acesteia; în cazul în care lăsarea în libertate a inculpatului ar putea încuraja alte persoane să comită fapte asemănătoare, dacă aceasta ar crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția nu acționează suficient de ferm împotriva unor manifestări infracționale de accentuat pericol social, cerința prevăzută în textul de lege menționat este îndeplinită, măsura arestării preventive fiind justificată.

Decizia Secției penale nr.1435 din 15 martie 2002 Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin încheierea nr.10/F din 27 februarie 2002 a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și a prelungit durata arestării preventive a inculpatului C.P. cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute în art.215 alin.1 și 2 și în art.291, ambele cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen. În fapt s-a reținut că, în perioada 1998-2000, folosind titluri de proprietate false, a introdus mai multe acțiuni în numele unor proprietari nereali, având ca obiect revendicări imobiliare, acțiuni care au fost admise de către instanțele de judecată. Măsura arestării preventive a inculpatului a fost dispusă în cursul urmăririi în temeiul dispozițiilor art.148 lit.h C.proc.pen., pedepsele prevăzute de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina sa fiind mai mari de 2 ani închisoare, iar lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol pentru ordinea publică.

Curtea de apel a motivat prelungirea arestării cu aceea că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii subzistă în continuare și că, prin punerea în libertate a inculpatului s-ar produce o reacție de oprobriu din partea societății, mai ales că infracțiunile au fost săvârșite în legătură cu actul de justiție. Împotriva încheierii inculpatul a declarat recurs susținând, între altele, că instanța a confundat dispoziția din art.148 lit.h C.proc.pen. referitoare la pericolul pentru ordinea publică cu pericolul social pe care îl prezintă fapta ce face obiectul învinuirii. Or, pericolul pentru ordinea de drept, arată inculpatul, trebuie să rezulte din datele ce caracterizează persoana inculpatului, și nu să fie dedus din limitele de pedeapsă ce reflectă gradul de pericol social generic al faptei, substituind pe acesta celui dintâi, așa cum s-a procedat în cauză.

Recursul nu este fondat. În ceea ce privește condiția ca lăsarea în libertate a inculpatului să prezinte un pericol pentru ordinea publică, prevăzută în art.148 lit.h C.proc.pen., este, desigur, adevărat că pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii; aceasta nu înseamnă, însă, că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele, și din însuși pericolul social al infracțiunii de care este învinuit inculpatul, de reacția publică la comiterea unei astfel de infracțiuni, de posibilitatea comiterii, chiar, a unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții ferme față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte.

Prin urmare, la stabilirea pericolului public nu se pot avea în vedere numai date ce sunt legate de persoana inculpatului, cum se susține, ci și date referitoare la faptă, nu de puține ori acestea din urmă fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția, cei care concurează la înfăptuirea ei, nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității. În raport cu cele arătate, hotărârea atacată este temeinică și legală, motiv pentru care recursul declarat de inculpat a fost respins.