Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ
respins

ÎCCJ, decizie (scj.ro #82641)

CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82641) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Cerere de restituire a unei părți indivize, fondată pe dispozițiile Legii nr.112/1995 și de a se dispune un partaj judiciar. Dovada proprietății Prin titlu, ca dovadă a dreptului de proprietate, se înțeleg nu numai titlurile translative de proprietate, care crează un drept nou în patrimoniul dobânditorului, ci și titlurile declarative, care recunosc un drept preexistent, cum sunt hotărârile judecătorești ori actele de împărțeală. Secția civilă, decizia nr.2103 din 22 mai 2002 Reclamantele L.M. și P.M.

în contradictoriu cu Primăria Municipiului Constanța, prin primar, Consiliul Local al Municipiului Constanța și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, au solicitat: să se constate dreptul lor de proprietate asupra cotei de 12/16 din terenul de 410,55 mp situat în Constanța, b-dul Tomis nr. 118 precum și din cele două construcții amplasate pe teren, constând în două clădiri distincte; să se constate că Statul Român are drept de proprietate asupra cotei de 4/16 din imobile (teren și construcții), urmare a succesiunii vacante după decesul lui R.H.E.C., decedată fără posteritate; să fie obligați pârâții la restituirea terenului și construcțiilor în cota de 12/16 și să se dispună ieșirea din indiviziune între reclamante și pârâtul Statul Român.

În motivarea acțiunii, reclamantele au arătat că proprietatea a aparținut fraților V.A. și R.G., așa cum rezultă din actul de partaj voluntar transcris în registrul de transcrieri la Tribunalul Constanța, moștenitoarele proprietarilor sunt reclamantele, imobilele fiind trecute la stat fără titlu. Reclamantele și-au întemeiat acțiunea pe prevederile art.480, 640, 650 C.civ. și Legea nr.112/1995. Prin sentința civilă nr. 299 din 2 mai 2001, Tribunalul Constanța a respins acțiunea. Apelul introdus de reclamante a fost admis de Curtea de Apel Constanța, secția civilă, care prin decizia nr.244/C din 28 septembrie 2001 a anulat sentința și a trimis cauza pentru rejudecare pe fond la Tribunalul Constanța.

În motivarea deciziei s-a reținut că deși, în principiu, acțiunea în revendicare nu poate fi promovată decât de toți coproprietarii, ea este admisibilă chiar formulată de o parte dintre ei atunci când justifică un interes legitim, iar în speță el constă în apărarea dreptului de proprietate, readucerea imobilelor în patrimoniul reclamantelor și înlăturarea consecințelor preluării abuzive de către stat. În rejudecare, prin sentința civilă nr. 770 din 30 noiembrie 2001, Tribunalul Constanța, secția civilă, a admis excepția necompetenței materiale în soluționarea litigiului, ridicată din oficiu de instanță, și a declinat competența de judecare a cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța.

În sprijinul acestei soluții, tribunalul a invocat prevederile art. 297 alin. 1 C.proc.civ., motivând că, prin anularea sentinței, ca urmare a soluționării nelegale pe excepție, curtea de apel era datoare să evoce fondul și să judece procesul, pronunțând o hotărâre definitivă, în concordanță cu prevederile textului citat. Prin decizia nr. 41/c din 27 februarie 2002, Curtea de Apel Constanța, potrivit art. 297 C.proc.civ., evocând fondul, a judecat cauza și a respins acțiunea reclamantelor ca nefondată, cu motivarea că reclamantele nu au făcut dovada titlului de proprietate privind imobilul, actul de partaj voluntar prezentat are caracter declarativ nu translativ de proprietate și, în plus, pârâții nu au participat la partajul amiabil.

Reclamantele au declarat recurs susținând că actul de partaj voluntar constituie probă în dovedirea dreptului lor de proprietate asupra imobilului, chiar dacă are caracter declarativ și este greșită concluzia instanței că partajul nu reprezintă un titlu care poate fi invocat în dovedirea dreptului de proprietate. Recursul este fondat. Prin titlu, ca dovadă a dreptului de proprietate, se înțeleg nu numai titlurile translative de proprietate, care crează un drept nou în patrimoniul dobânditorului, ci și titlurile declarative, care recunosc numai un drept anterior, cum sunt hotărârile judecătorești ori partajul. Regula funcționează în cazul partajului judiciar, în care cel ce promovează acțiunea este obligat să depună titlul în baza căruia cere împărțeala, instanța verificând titlul prezentat.

În ipoteza partajului voluntar, actul de partaj este necesar a fi completat cu înscrisuri doveditoare privind dreptul de proprietate al autorului copartajanților a cărui masă succesorală o împart pe cale amiabilă. Imperativul suplimentării probatoriului este prezent în cauză, chiar dacă procesul verbal de partaj a fost autentificat (13 noiembrie 1934), întrucât actele succesive (1941) “foaia de date pentru cartea funciară” și verso-ul procesului verbal de înscriere în cartea funciară, denumit “proprietatea imobilului aparține și este dobândită cum se arată în prezentul tablou”, au fost completate de V.A., moștenitoare și copartajantă, fără ca cele declarate să fie supuse verificării de către o autoritate abilitată și pe baza acestor declarații urma să se înscrie V.A.

și R.G. în cartea funciară cu titlu de partaj, înscriere ce însă nu s-a mai operat. Așadar, suplimentarea probațiunii, în sensul celor mai sus examinare, se impune în cadrul rejudecării cauzei. Cel de al doilea argument invocat de instanța de apel pentru a respinge acțiunea, acela că partajul voluntar nu poate constitui titlu în acțiunea de revendicare întrucât pârâții nu au participat la el, nu poate fi acceptat.

La data partajării voluntare a moștenirii, 13 noiembrie 1934, nu era și nici nu putea fi vreun raport juridic între moștenitori și intimații-pârâți din prezentul litigiu, chiar și vacanța succesorală, care a deschis statului vocație succesorală, a survenit ulterior, la 26 decembrie 1979 când a decedat, fără moștenitori, R.E.C., soția lui R.G., predecedat la 6 decembrie 1979. Casarea hotărârilor pronunțate se impune și datorită nerespectării de către prima instanță a principiului dedus din prevederile art. 315 alin.1 C.proc.civ., potrivit căruia în caz de casare problemele de drept dezlegate de instanța superioară prin decizia de casare sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, principiu înscris în dispozițiile legale care reglementează materia recursului, dar aplicabil deopotrivă și în apel.

În cauză, prin decizia nr. 24/C din 28 septembrie 2001, Curtea de Apel Constanța a anulat sentința nr. 299 din 2 mai 2001 a Tribunalului Constanța și a trimis cauza la același tribunal pentru judecarea fondului. Decizia dată în apel nu a fost atacată cu recurs, deci prima instanță trebuia să urmeze îndrumarea dată. Cu toate acestea, în rejudecare, Tribunalul Constanța a invocat din oficiu excepția necompetenței și a declinat competența în favoarea Curții de Apel Constanța pentru a evoca fondul și a judeca litigiu. Nerespectarea principiului enunțat atrage nulitatea hotărârii tribunalului, ca și a celei pronunțate de curtea de apel care, contrar măsurii dispuse de ea, a evocat fondul, judecând litigiul.

Drept urmare, recursul reclamantelor se va admite, se va casa decizia recurată, precum și celelalte hotărâri pronunțate în cauză, cu trimitere spre rejudecare la Tribunalul Constanța, ca primă instanță față de valoarea litigiului de 2.004.000.000 lei stabilită prin expertiză și a prevederilor art. 2 lit. b C.proc.civ.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-05-22
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2103/2003
La data de 16 aprilie 2003 s-a luat în examinare recursul declarat de reclamantele L.M.și P.M.împotriva deciziei nr. 41/C din 27 februarie 2002 a Curții de Apel Constanța – secția civilă. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data
ÎCCJ 2004-10-19
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5682/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 10 aprilie 2002 sub nr. 2096 pe rolul Tribunalului Constanța reclamantele Z.W.O. și Z.W.L. în contradictoriu cu pârâț
ÎCCJ 2015-11-24
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2640/2015
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 408/118/2013 pe rolul Tribunalului Constanța, reclamanta A.F. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții Municipiul Constanța prin Primar, Primarul Mun
ÎCCJ 2012-10-25
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6533/2012
față de 4.000 m.p. – și față de care unitatea deținătoare, calitate care în speță revine Municipiului Constanța, nu a emis nicio dispoziție până la data sesizării instanței. Tribunalul a negat apelantei calitatea de persoană îndreptățită la
ÎCCJ 2003-03-14
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1016/2003
Ș.S.susținând că este moștenitoarea defunctului Ș.A. Tribunalul Constanța, prin sentința civilă nr.630/18.09.2000, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a RAEDPP Constanța; a respins acțiunea formulată de reclamanta M.M.S. și
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă