ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2636/2012

Ședința publică din 18 mai 2012 Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția comercială, sub nr. 4609/63/2010, reclamanta SC A.G.I. SA CRAIOVA a chemat în judecată pe pârâtul I.R., solicitând în temeiul art. 494 alin. (2), art. 1076 și art. 1077 C. civ., obligarea pârâtului ca pe cheltuiala sa, să desființeze construcția pe care a edificat-o pe latura de N-V a terenului proprietatea reclamantei și în cazul refuzului acestuia, să fie autorizată reclamanta să desființeze construcția, pe cheltuiala pârâtului, cu cheltuieli de judecată. Prin sentința nr. 742 din 23 februarie 2011, Tribunalul Dolj, secția comercială, a respins cererea formulată de reclamanta SC A.G.I.

SA CRAIOVA, în contradictoriu cu pârâtul I.R., ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond, coroborând probele administrate în cauză - înscrisuri, declarații de martori și expertiză tehnică - a reținut că pârâtul a efectuat o serie de modificări la construcția șopron 20C proprietatea acestuia, fără a afecta dreptul de proprietate al reclamantei asupra terenului pe care aceasta este situată, lucrările de reparații și îmbunătățiri realizate nemodificând amplasamentul construcției C20 și fiind necesare pentru împiedicarea degradării clădirii proprietatea pârâtului. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta SC A.G.I. SA CRAIOVA susținând că prima instanță a reținut o situație de fapt eronată, în sensul că, în cauză, construcția edificată de pârât nu ar fi fost una nouă și că între imobilul în litigiu și cel dobândit de pârât din contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 6946 din 9 septembrie 2002, la BNP P.G.

ar exista identitate. Ca și motive de nelegalitate a sentinței atacate, reclamanta a arătat că instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 1, art. 2 alin. (4) din Legea 50/1991, precum și art. 141 alin. (2) lit. f) C. fisc. aprobat prin Legea 571/2003, atunci când a apreciat că pârâtul nu a edificat o construcție nouă și că a aplicat greșit dispozițiile art. 494 C. civ. Prin decizia nr. 118 din 14 septembrie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția comercială, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta SC A.G.I. SA CRAIOVA, împotriva sentinței nr. 742 din 23 februarie 2011 pronunțate de Tribunalul Dolj, secția comercială, în contradictoriu cu intimatul pârât I.R.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut următoarele: Referitor la motivele de netemeinicie, curtea a apreciat că vizează lămurirea unui singur aspect, respectiv, existența identității între construcția dobândită de pârât prin contractul de vânzare - cumpărare și cea actuală, sau, dacă prin lucrările efectuate, pârâtul a edificat o nouă construcție pe terenul reclamante, critici pe care Ie-a analizat în bloc și le-a respins reținând ca fiind corectă soluția primei instanțe, în sensul că pârâtul a cumpărat prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6946 din 9 septembrie 2002 la BNP P.G., mai multe imobile printre care și cel în litigiu, situația fiind recunoscută de ambele părți și pe deplin dovedită prin probatoriul administrat, detaliind în raport de fiecare dintre probe maniera care a condus la concluzia că pârâtul a efectuat lucrări de renovare a clădirii respectând vechiul amplasament, tară să afecteze dreptul de proprietate al reclamantei.

In ceea ce privește motivele de nelegalitate, instanța de apel le-a apreciat de asemenea ca fiind nefondate, reținând că, în raport de obiectul cauzei, dispozițiile Legii 50/1991 privind disciplina în construcții și ale Codului fiscal nu își găsesc aplicabilitatea în speță, fiind lipsite de relevanță în încercarea de a defini noțiunea de construcție nouă. Similar a reținut și în ceea ce privește critica aplicarea greșită a dispozițiilor art. 494 C. civ., situația de fapt fiind străină celei reglementate de aceste dispoziții. Împotriva deciziei nr. 118 din 14 septembrie 2011 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, în termen legal, a declarat recurs reclamanta SC A.G.I. SA Craiova, criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului cu consecința schimbării în tot a sentinței atacate și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. In dezvoltarea criticilor formulate, reclamanta a reiterat practic susținerile formulate în apel, arătând că hotărârea atacată, ca și sentința primei instanțe, au fost pronunțate cu încălcarea dispozițiilor art. 1, art. 2 alin. (4) din Legea 50/1991, precum și ale art. 141 alin. (2) lit. f) C. fisc. aprobat prin Legea 571/2003, raportat la aprecierea potrivit căreia pârâtul nu a edificat o construcție nouă și cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 494 C. civ. Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva susținerilor părților și a normelor legale incidente, reține că recursul este nefondat, urmând a fi respins.

Vor forma obiectul analizei instanței de recurs, doar critici le care vizează nelegalitatea hotărârii atacate, având în vedere că în actuala reglementare, art. 304 C. proc. civ., permite reformarea unei hotărâri în calea de atac a recursului doar în limitele motivelor de nelegalitate expres prevăzute de textul legal precitat, astfel că instanța de recurs nu mai are competența de a cenzura situația de fapt stabilită și de a reevalua în acest scop probele. Întrucât punctul 11 al art. 304 C. proc. civ., singurul care permitea cenzura în recurs a modului de apreciere a probelor administrate în faza procesuală anterioară, a fost abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000, criticile vizând aprecierea situației de fapt și a probelor, nu vor face obiectul analizei în prezenta cale de atac.

Referitor la pronunțarea soluției de respingere a apelului reclamantei SC A.G.I. SA Craiova cu încălcarea dispozițiilor art. 1, art. 2 alin. (4) din Legea 50/1991, Înalta Curte reține următoarele: Textele legale menționate al căror conținut este următorul: "Art. 1. - (1) Executarea lucrărilor de construcții este permisă numai pe baza unei autorizații de construire sau de desființare, emisă în condițiile prezentei legi, la solicitarea titularului unui drept real asupra unui imobil - teren și/sau construcții - identificat prin număr cadastral, în cazul în care legea nu dispune altfel. (2) Construcțiile civile, industriale, inclusiv cele pentru susținerea instalațiilor și utilajelor tehnologice, agricole sau de orice altă natură se pot realiza numai cu respectarea autorizației de construire, emisă în condițiile prezentei legi, și a reglementărilor privind proiectarea și executarea construcțiilor.

Art. 2. - (4) Prin exceptare de la prevederile alin. (2) se pot emite autorizații de construire și tară documentații de amenajare a teritoriului și de urbanism aprobate, pentru: a) lucrări de modificare, de reparare, de protejare, de restaurare și de conservare a clădirilor de orice fel, cu condiția menținerii aceleiași funcțiuni, a suprafeței construite la sol și a volumetriei acestora; a 1 ) lucrări de supraetajare a clădirilor cu încă un nivel, o singură dată, în suprafață de maximum 20% din suprafața construită desfășurată a clădirilor, cu condiția situării acestora în afara zonelor construite protejate sau a zonelor de protecție a monumentelor, după caz;"nu sunt incidente în cauză având în vedere capetele de cerere cu care însăși reclamanta a învestit instanța și în raport de cadrul procesual stabilit de aceasta, textele legale menționate găsindu-și aplicabilitatea doar în eventualitatea unui litigiu în materia contenciosului administrativ, pe calea căruia să solicite repararea unui potențial prejudiciu generat prin realizarea lucrărilor de construcții la imobilul în litigiu.

Situația este similară și în ceea ce privește aplicabilitatea în speță a dispozițiilor art. 141 alin. (2) lit. f) C. fisc. aprobat prin Legea 571/2003, potrivit cărora: " Art. 141. - (2) Următoarele operațiuni sunt, de asemenea, scutite de taxă: f) livrarea de construcții/părți de construcții și a terenurilor pe care sunt construite, precum și a oricăror altor terenuri. Prin excepție, scutirea nu se aplică pentru livrarea de construcții noi, de părți de construcții noi sau de terenuri construibile.

In sensul prezentului articol, se definesc următoarele: 1. teren construibil reprezintă orice teren amenajat sau neamenajat, pe care se pot executa construcții, conform legislației în vigoare; 2. construcție înseamnă orice structură fixată în sau pe pământ; 3. livrarea unei construcții noi sau a unei părți din aceasta înseamnă livrarea efectuată cel târziu până la data de 31 decembrie a anului următor anului primei ocupări ori utilizări a construcției sau a unei părți a acesteia, după caz, în urma transformării; 4. o construcție nouă cuprinde și orice construcție transformată astfel încât structura, natura ori destinația sa au fost modificate sau, în absența acestor modificări, dacă costul transformărilor, exclusiv taxa, se ridică la minimum 50% din valoarea de piață a construcției, exclusiv valoarea terenului, ulterior transformării;". Astfel, așa cum rezultă din economia textului legal, Înalta Curte reține că acesta dispune și are relevanță în materia contenciosului fiscal, nu în materia obligațiilor de a face, acțiune cu care reclamanta a învestit instanța, în temeiul dispozițiilor art. 494 alin. (2), art. 1076 și art. 1077 C. civ.

Dispozițiile art. 494 alin. (2) C. civ., prevăd că:"Dacă plantațiile, construcțiile și lucrările au fost făcute de către o a treia persoană cu materialele ei, proprietarul pământului are dreptul de a le ține pentru dânsul, sau de a îndatora pe acea persoana să le ridice. Dacă proprietarul pământului cere ridicarea plantațiilor și a construcțiilor, ridicarea va urma cu cheltuiala celui ce le-a făcut; el poate chiar, după împrejurări, fi condamnat la daune-interese pentru prejudiciile sau vătămările ce a putut suferi proprietarul locului." și în raport de situația de fapt stabilită de instanțele de fond, nu sunt aplicabile în speță, având în vedere că nu a fost reținută reaua-credință a pârâtului și nici edificarea unei construcții noi pe terenul proprietatea reclamantei.

In raport de toate aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul, cu consecința menținerii deciziei pronunțate de instanța de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC A.G.I. SA Craiova împotriva deciziei nr. 118 din 14 septembrie 2011 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 mai 2012.