ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2636/2012

Ședința publică din 18 mai 2012

Deliberând asupra

recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția comercială, sub nr.

4609/63/2010, reclamanta SC A.G.I. SA CRAIOVA a chemat în judecată pe pârâtul

I.R., solicitând în temeiul art. 494 alin. (2), art. 1076 și art. 1077 C. civ.,

obligarea pârâtului ca pe cheltuiala sa, să desființeze construcția pe care a

edificat-o pe latura de N-V a terenului proprietatea reclamantei și în cazul

refuzului acestuia, să fie autorizată reclamanta să desființeze construcția, pe

cheltuiala pârâtului, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr.

742 din 23 februarie 2011, Tribunalul Dolj, secția comercială, a respins

cererea formulată de reclamanta SC A.G.I. SA CRAIOVA, în contradictoriu cu

pârâtul I.R., ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond, coroborând probele administrate în cauză -

înscrisuri, declarații de martori și expertiză tehnică - a reținut că pârâtul a

efectuat o serie de modificări la construcția șopron 20C proprietatea acestuia,

fără a afecta dreptul de proprietate al reclamantei asupra terenului pe care

aceasta este situată, lucrările de reparații și îmbunătățiri realizate

nemodificând amplasamentul construcției C20 și fiind necesare pentru

împiedicarea degradării clădirii proprietatea pârâtului.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat apel reclamanta SC A.G.I. SA CRAIOVA susținând că prima

instanță a reținut o situație de fapt eronată, în sensul că, în cauză,

construcția edificată de pârât nu ar fi fost una nouă și că între imobilul în

litigiu și cel dobândit de pârât din contractul de vânzare - cumpărare

autentificat sub nr. 6946 din 9 septembrie 2002, la BNP P.G. ar exista

identitate.

Ca și motive de

nelegalitate a sentinței atacate, reclamanta a arătat că instanța de fond a

încălcat dispozițiile art. 1, art. 2 alin. (4) din Legea 50/1991, precum și

art. 141 alin. (2) lit. f) C. fisc. aprobat prin Legea 571/2003, atunci când a

apreciat că pârâtul nu a edificat o construcție nouă și că a aplicat greșit

dispozițiile art. 494 C. civ.

Prin decizia nr.

118 din 14 septembrie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția comercială, a

respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta SC A.G.I. SA CRAIOVA,

împotriva sentinței nr. 742 din 23 februarie 2011 pronunțate de Tribunalul

Dolj, secția comercială, în contradictoriu cu intimatul pârât I.R.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de apel a reținut următoarele:

Referitor la

motivele de netemeinicie, curtea a apreciat că vizează lămurirea unui singur

aspect, respectiv, existența identității între construcția dobândită de pârât

prin contractul de vânzare - cumpărare și cea actuală, sau, dacă prin lucrările

efectuate, pârâtul a edificat o nouă construcție pe terenul reclamante, critici

pe care Ie-a analizat în bloc și le-a respins reținând ca fiind corectă soluția

primei instanțe, în sensul că pârâtul a cumpărat prin contractul de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6946 din 9 septembrie 2002 la BNP P.G.,

mai multe imobile printre care și cel în litigiu, situația fiind recunoscută de

ambele părți și pe deplin dovedită prin probatoriul administrat, detaliind în

raport de fiecare dintre probe maniera care a condus la concluzia că pârâtul a

efectuat lucrări de renovare a clădirii respectând vechiul amplasament, tară să

afecteze dreptul de proprietate al reclamantei.

In ceea ce

privește motivele de nelegalitate, instanța de apel le-a apreciat de asemenea

ca fiind nefondate, reținând că, în raport de obiectul cauzei, dispozițiile

Legii 50/1991 privind disciplina în construcții și ale Codului fiscal nu își

găsesc aplicabilitatea în speță, fiind lipsite de relevanță în încercarea de a

defini noțiunea de construcție nouă.

Similar a reținut

și în ceea ce privește critica aplicarea greșită a dispozițiilor art. 494 C.

civ., situația de fapt fiind străină celei reglementate de aceste dispoziții.

Împotriva

deciziei

nr. 118

din 14 septembrie

2011 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, în termen legal,

a declarat recurs reclamanta SC A.G.I. SA Craiova, criticând-o pentru motivele

de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul

admiterii apelului cu consecința schimbării în tot a sentinței atacate și

admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

In dezvoltarea

criticilor formulate, reclamanta a reiterat practic susținerile formulate în

apel, arătând că hotărârea atacată, ca și sentința primei instanțe, au fost

pronunțate cu încălcarea dispozițiilor art. 1, art. 2 alin. (4) din Legea

50/1991, precum și ale art. 141 alin. (2) lit. f) C. fisc. aprobat prin Legea

571/2003, raportat la aprecierea potrivit căreia pârâtul nu a edificat o

construcție nouă și cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 494 C. civ.

Înalta Curte,

analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva susținerilor părților

și a normelor legale incidente, reține că recursul este nefondat, urmând a fi

respins.

Vor forma

obiectul analizei instanței de recurs, doar critici le care vizează

nelegalitatea hotărârii atacate, având în vedere că în actuala reglementare,

art. 304 C. proc. civ., permite reformarea unei hotărâri în calea de atac a

recursului doar în limitele motivelor de nelegalitate expres prevăzute de

textul legal precitat, astfel că instanța de recurs nu mai are competența de a

cenzura situația de fapt stabilită și de a reevalua în acest scop probele.

Întrucât punctul

11 al art. 304 C. proc. civ., singurul care permitea cenzura în recurs a

modului de apreciere a probelor administrate în faza procesuală anterioară, a

fost abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000, criticile vizând aprecierea situației de

fapt și a probelor, nu vor face obiectul analizei în prezenta cale de atac.

Referitor la

pronunțarea soluției de respingere a apelului reclamantei SC A.G.I. SA Craiova

cu încălcarea dispozițiilor art. 1, art. 2 alin. (4) din Legea 50/1991, Înalta

Curte reține următoarele:

Textele legale

menționate al căror conținut este următorul:

"Art. 1. -

(1) Executarea lucrărilor de construcții este permisă numai pe baza unei

autorizații de construire sau de desființare, emisă în condițiile prezentei

legi, la solicitarea titularului unui drept real asupra unui imobil - teren

și/sau construcții - identificat prin număr cadastral, în cazul în care legea

nu dispune altfel.

(2) Construcțiile

civile, industriale, inclusiv cele pentru susținerea instalațiilor și

utilajelor tehnologice, agricole sau de orice altă natură se pot realiza numai

cu respectarea autorizației de construire, emisă în condițiile prezentei legi,

și a reglementărilor privind proiectarea și executarea construcțiilor.

Art. 2. - (4)

Prin exceptare de la prevederile alin. (2) se pot emite autorizații de

construire și tară documentații de amenajare a teritoriului și de urbanism

aprobate, pentru:

a) lucrări de

modificare, de reparare, de protejare, de restaurare și de conservare a

clădirilor de orice fel, cu condiția menținerii aceleiași funcțiuni, a

suprafeței construite la sol și a volumetriei acestora; a

1

) lucrări

de supraetajare a clădirilor cu încă un nivel, o singură dată, în suprafață de

maximum 20% din suprafața construită desfășurată a clădirilor, cu condiția

situării acestora în afara zonelor construite protejate sau a zonelor de

protecție a monumentelor, după caz;"nu sunt incidente în cauză având în

vedere capetele de cerere cu care însăși reclamanta a învestit instanța și în

raport de cadrul procesual stabilit de aceasta, textele legale menționate

găsindu-și aplicabilitatea doar în eventualitatea unui

litigiu

în materia contenciosului administrativ, pe calea căruia

să solicite repararea unui potențial prejudiciu generat prin realizarea

lucrărilor de construcții la imobilul în litigiu.

Situația este

similară și în ceea ce privește aplicabilitatea în speță a dispozițiilor art.

141 alin. (2)

lit.

f) C. fisc. aprobat

prin Legea 571/2003, potrivit cărora: "

Art. 141. - (2)

Următoarele operațiuni sunt, de asemenea, scutite de taxă:

f) livrarea de

construcții/părți de construcții și a terenurilor pe care sunt construite,

precum și a oricăror altor terenuri. Prin excepție, scutirea nu se aplică

pentru livrarea de construcții noi, de părți de construcții noi sau de terenuri

construibile. In sensul prezentului articol, se definesc următoarele:

construibil reprezintă orice teren amenajat sau neamenajat, pe care se pot

executa construcții, conform legislației în vigoare;

înseamnă orice structură fixată în sau pe pământ;

construcții noi sau a unei părți din aceasta înseamnă livrarea efectuată cel

târziu până la data de 31 decembrie a anului următor anului primei ocupări ori

utilizări a construcției sau a unei părți a acesteia, după caz, în urma

transformării;

nouă cuprinde și orice construcție transformată astfel încât structura, natura

ori destinația sa au fost modificate sau, în absența acestor modificări, dacă

costul transformărilor, exclusiv taxa, se ridică la minimum 50% din valoarea de

piață a construcției, exclusiv valoarea terenului, ulterior

transformării;".

Astfel, așa cum

rezultă din economia textului legal, Înalta Curte reține că acesta dispune și

are relevanță în materia contenciosului fiscal, nu în materia obligațiilor de a

face, acțiune cu care reclamanta a învestit instanța, în temeiul dispozițiilor

art. 494 alin. (2), art. 1076 și art. 1077 C. civ.

Dispozițiile art.

494 alin. (2) C. civ., prevăd că:"Dacă plantațiile, construcțiile și

lucrările au fost făcute de către o a treia persoană cu materialele ei,

proprietarul pământului are dreptul de a le ține pentru dânsul, sau de a îndatora

pe acea persoana să le ridice. Dacă proprietarul pământului cere ridicarea

plantațiilor și a construcțiilor, ridicarea va urma cu cheltuiala celui ce le-a

făcut; el poate chiar, după împrejurări, fi condamnat la daune-interese pentru

prejudiciile sau vătămările ce a putut suferi proprietarul locului." și în

raport de situația de fapt stabilită de instanțele de fond, nu sunt aplicabile

în speță, având în vedere că nu a fost reținută reaua-credință a pârâtului și

nici edificarea unei construcții noi pe terenul proprietatea reclamantei.

In raport de

toate aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul, cu consecința

menținerii deciziei pronunțate de instanța de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta SC A.G.I. SA Craiova împotriva deciziei nr. 118 din 14

septembrie 2011 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18

mai 2012.