ÎCCJ, decizie (scj.ro #84126)

Tâlhărie. Tâlhărie săvârșită într-o locuință sau în dependințe ale acesteia. Încadrare juridică Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracțiuni contra patrimoniului. Tâlhăria Indice alfabetic: Drept penal - tâlhărie săvârșită într-o locuință sau în dependințe ale acesteia C. pen., art. 211 alin. (2 1 ) lit. c) Tâlhăria săvârșită într-o cameră de cămin studențesc se încadrează în prevederile art. 211 alin. (2 1 ) lit. c) C. pen. referitoare la tâlhăria săvârșită într-o locuință sau în dependințe ale acesteia, întrucât camera de cămin echivalează sub aspect locativ cu locuința persoanei vătămate, iar nu în prevederile art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen. referitoare la tâlhăria săvârșită într-un loc public.

I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 249 din 17 ianuarie 2007 Prin sentința nr. 874 din 3 august 2006, Tribunalul București, Secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, l-a condamnat pe inculpatul G.D., în baza art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a) și c) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și c) și art. 76 alin. (1) lit. b), la 4 ani închisoare, achitându-l pentru infracțiunea prevăzută în art. 192 alin. (1) și (2) C. pen. Instanța a reținut, în fapt, că în noaptea de 18 februarie 2006, inculpatul G.D. împreună cu prietenul său M.V. au mers la un cămin studențesc unde, după ce au consumat băuturi alcoolice, au urcat la etajul 9, bătând în ușile mai multor camere, inclusiv la cea ocupată de partea vătămată Ș.A., student, sub pretextul căutării unei tinere.

În aceste împrejurări partea vătămată a deschis ușa, le-a comunicat celor doi că nu cunoaște persoana căutată, reintrând în cameră. Cum inculpatul și însoțitorul său continuau zgomotul, partea vătămată a ieșit din nou, atrăgându-le atenția și cerându-le să înceteze, altfel va anunța poliția, după care s-a întors în cameră și a încuiat ușa. La scurt timp, inculpatul a revenit la ușa părții vătămate, lovind în aceasta cu piciorul până a cedat și, pătrunzând în încăpere, a agresat-o pe partea vătămată, lovind-o cu palmele peste față. Partea vătămată a reușit să scape, refugiindu-se în camera colegului său S.R. Inculpatul a deconectat apoi unitatea centrală a computerului din camera părții vătămate, însușind-o și părăsind locul faptei, însoțit de martorul M.V.

Prin decizia nr. 7213 din 19 octombrie 2006, Curtea de Apel București, Secția I penală, a admis apelul procurorului, desființând hotărârea atacată și, în rejudecare, a schimbat încadrarea juridică din cele 2 infracțiuni - tâlhărie și violare de domiciliu - în infracțiunea de tâlhărie prevăzută în art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a) și c) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și c) și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., texte de lege în baza cărora l-a condamnat pe inculpat la 5 ani închisoare. Apelul inculpatului a fost respins ca nefondat. Decizia penală menționată a fost atacată cu recurs de către inculpat, între altele, în sensul nevinovăției, întrucât a luat calculatorul părții vătămate cu scopul de a-l distruge și nu de a-l însuși.

Recursul este fondat, fiind incident, între altele, cazul de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. În cauză, instanțele au reținut corect situația de fapt, însuși inculpatul recunoscând că, după consumarea actelor de violență față de partea vătămată și părăsirea încăperii de către aceasta, a luat unitatea centrală a calculatorului cu care a fost apoi prins de organele de poliție. Susținerea inculpatului, potrivit căreia nu intenționa să păstreze bunul, ci să-l distrugă, în scop de răzbunare pe partea vătămată, nu are nicio semnificație asupra încadrării juridice a faptei, așa cum a fost reținută. Furtul, ca acțiune principală în conținutul infracțiunii complexe de tâlhărie, implică fără îndoială ca o cerință esențială a laturii subiective, condiționarea acesteia de existența scopului însușirii pe nedrept a bunului sustras.

Această cerință esențială există întotdeauna când făptuitorul - ca și în cauza de față - urmărește să aducă atingere posesiei și nu trebuie realizată în fapt, fiind prevăzută numai ca scop urmărit. Fapta se consumă în momentul în care acțiunea de luare a bunului din posesia persoanei care îl deține legal a fost dusă până la capăt, fiind lipsit de importanță că, după acest moment, făptuitorul îl abandonează sau, cum pretinde inculpatul, îl distruge. Ambele hotărâri însă au făcut o greșită încadrare juridică, prin reținerea agravantei prevăzute în art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen. - tâlhăria săvârșită într-un loc public sau într-un mijloc de transport. Așa cum s-a stabilit, violențele au fost comise în și din camera părții vătămate, loc care nu realizează cerințele prevăzute în art. 152 C. pen.

pentru a considera că fapta a fost săvârșită în public. Împrejurarea de loc constatată în cauză - camera din cămin a părții vătămate, echivalentă sub aspect locativ cu locuința acesteia - a fost, de altfel, reținută de instanțe sub forma agravantei prevăzute în art. 211 alin. (2 1 ) lit. c) C. pen. - tâlhăria săvârșită într-o locuință. Față de considerentele ce preced, recursul inculpatului a fost admis și s-a dispus, conform art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice în art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. a) și c) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și c) și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., text de lege în baza căruia inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare.