ÎCCJ, decizie (scj.ro #84126)

Tâlhărie.

Tâlhărie săvârșită într-o locuință sau în

dependințe ale acesteia. Încadrare juridică

Cuprins pe materii:

Drept penal. Partea specială. Infracțiuni contra

patrimoniului. Tâlhăria

Indice alfabetic:

Drept penal

-

tâlhărie săvârșită într-o locuință sau în

dependințe ale acesteia

C.

pen.,

art. 211 alin. (2

1

) lit. c)

Tâlhăria

săvârșită într-o cameră de cămin studențesc se

încadrează în prevederile

art. 211 alin. (2

1

) lit. c) C. pen.

referitoare la tâlhăria săvârșită într-o locuință

sau în dependințe ale acesteia, întrucât camera de cămin

echivalează sub aspect locativ cu locuința persoanei

vătămate, iar nu în prevederile art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen.

referitoare la tâlhăria săvârșită într-un loc public.

I.C.C.J., secția penală,

decizia nr. 249 din 17 ianuarie 2007

Prin sentința nr. 874 din 3 august

2006, Tribunalul București, Secția a II-a penală și pentru

cauze cu minori și de familie, l-a condamnat

pe inculpatul

G.D., în baza art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2

1

)

lit. a) și c) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și c)

și art. 76 alin. (1) lit. b), la 4 ani închisoare, achitându-l

pentru

infracțiunea prevăzută în art. 192 alin. (1) și (2) C. pen.

Instanța a reținut, în fapt,

că în noaptea de 18 februarie 2006, inculpatul G.D. împreună cu

prietenul său M.V. au mers la un cămin studențesc unde,

după ce au consumat băuturi alcoolice, au urcat la etajul 9,

bătând în ușile mai multor camere, inclusiv la cea ocupată de

partea vătămată Ș.A., student, sub pretextul

căutării unei tinere.

În aceste împrejurări partea

vătămată a deschis ușa, le-a comunicat celor doi că nu

cunoaște persoana căutată, reintrând în cameră. Cum

inculpatul și însoțitorul său continuau zgomotul, partea

vătămată a ieșit din nou, atrăgându-le atenția

și cerându-le să înceteze,

altfel va anunța poliția, după care s-a întors în

cameră și a încuiat ușa.

La scurt timp, inculpatul a revenit la

ușa părții vătămate, lovind în aceasta cu piciorul

până a cedat și, pătrunzând în încăpere, a agresat-o pe

partea vătămată, lovind-o cu palmele peste față.

Partea vătămată a reușit să scape, refugiindu-se în

camera colegului său S.R.

Inculpatul a deconectat apoi unitatea

centrală a computerului din

camera

părții vătămate, însușind-o și părăsind

locul faptei, însoțit de martorul

M.V.

Prin decizia nr. 7213 din 19 octombrie

2006, Curtea de Apel București, Secția I penală, a admis apelul

procurorului, desființând hotărârea atacată și, în

rejudecare, a schimbat încadrarea juridică din cele 2 infracțiuni -

tâlhărie și violare de domiciliu - în infracțiunea de

tâlhărie prevăzută în art. 211 alin. (2) lit. b) și c)

și alin. (2

1

) lit. a) și c) C. pen., cu aplicarea art. 74

alin. (1) lit. a) și c) și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., texte

de lege în baza cărora l-a condamnat pe inculpat la 5 ani închisoare.

Apelul inculpatului a fost respins ca

nefondat.

Decizia penală

menționată a fost atacată cu recurs de către inculpat,

între altele, în sensul nevinovăției, întrucât a luat calculatorul

părții vătămate cu scopul de a-l distruge și nu de a-l

însuși.

Recursul este fondat, fiind incident,

între altele, cazul de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1)

pct. 17 C. proc. pen.

În cauză, instanțele au

reținut corect situația de fapt, însuși inculpatul recunoscând

că, după consumarea actelor de violență față de

partea vătămată și părăsirea încăperii de

către aceasta, a luat unitatea centrală

a calculatorului cu care a fost apoi prins de

organele de poliție.

Susținerea inculpatului, potrivit

căreia nu intenționa să păstreze bunul, ci să-l

distrugă, în scop de răzbunare pe partea vătămată, nu

are nicio semnificație asupra încadrării juridice a faptei, așa

cum a fost

reținută.

Furtul, ca acțiune principală

în conținutul infracțiunii complexe de tâlhărie, implică

fără îndoială ca o cerință esențială a

laturii subiective, condiționarea acesteia de existența scopului

însușirii pe nedrept a bunului sustras. Această cerință

esențială există întotdeauna când făptuitorul - ca și

în cauza de față - urmărește să aducă atingere

posesiei și nu trebuie realizată în fapt, fiind prevăzută

numai ca scop urmărit.

Fapta se consumă în momentul în

care acțiunea de luare a bunului din posesia persoanei care îl deține

legal a fost dusă până la capăt, fiind

lipsit de importanță că, după

acest moment, făptuitorul îl abandonează sau, cum pretinde

inculpatul, îl distruge.

Ambele hotărâri însă au

făcut o greșită încadrare juridică, prin

reținerea agravantei prevăzute în

art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen. - tâlhăria săvârșită într-un

loc public sau într-un mijloc de transport.

Așa cum s-a stabilit,

violențele au fost comise în și din camera părții

vătămate, loc care nu realizează cerințele prevăzute

în art. 152 C. pen. pentru a considera că fapta a fost săvârșită

în public.

Împrejurarea de loc constatată în

cauză - camera din cămin a părții vătămate,

echivalentă sub aspect locativ cu locuința acesteia - a fost, de

altfel, reținută de instanțe sub forma agravantei prevăzute

în art. 211 alin. (2

1

) lit. c) C. pen. - tâlhăria

săvârșită într-o locuință.

Față de considerentele ce

preced, recursul inculpatului a fost admis și s-a dispus, conform art. 334

C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice în art. 211 alin. (2) lit.

b) și alin. (2

1

) lit. a) și c) C. pen., cu aplicarea art.

74 alin. (1) lit. a) și c) și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., text

de lege în baza căruia inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani

închisoare.