ÎCCJ, Decizia nr. 787/2006

Audiovizual. Emisiune de televiziune. Publicitate

mascată. Decizie de sancționare. Condiții de legalitate.

Legea nr. 504/2002, art.

27 alin. (1)

Cuprins pe materii:

Drept administrativ

Indice

alfabetic:

Audiovizual

C.N.A

Decizie

Emisiune de

televiziune

Publicitate mascată

Somație prealabilă

Potrivit dispozițiilor art. 112

alin. (1) din Decizia nr.787/2006 a Consiliului Național al

Audiovizualului „este interzisă difuzarea de emisiuni, altele decât cele

de teleshopping, în care să fie prezentate bunuri sau servicii

individualizate care pot fi  identificate de public, de marcă,

producător ori, prin modalități de comercializare (...)”, iar

potrivit  art. 27 alin. (1) din Legea nr. 504/2002 a audiovizualului,

publicitatea și teleshopingul se difuzează grupat, trebuie să

fie ușor de identificat prin marcaje corespunzătoare și trebuie

să fie separate de alte părți ale serviciului de programe, prin

semnale optice și acustice.

Față de aceste

dispoziții, constituie o formă de publicitate mascată,

prezentarea în cadrul unei emisiuni de televiziune a unor informații

legate exclusiv de activitatea desfășurată de către o

anumită societate,  în condițiile în care nu s-a putut demonstra

că, pe tema abordată au fost oferite o serie de informații cu

caracter general, care să vizeze mai multe firme având același obiect

de activitate.

Sancționarea anterioară a

societății de televiziune  pentru încălcarea repetată

a acelorași dispoziții legale,  face ca lipsa somației

prealabile  prevăzute de art. 91 alin. (2) din Legea nr. 504/2004

să nu atragă nulitatea deciziei atacate.

I.C.C.J.

, Secția de contencios administrativ și fiscal

Decizia

nr. 4176 din 19 noiembrie 2008

Prin contestația înregistrată la 3 septembrie 2007, S.C. O S.R.L.

București, a solicitat în contradictoriu cu Consiliul Național al

Audiovizualului, anularea deciziei emise de acesta cu nr. 613/14 august 2007

și exonerarea de plata amenzii contravenționale în cuantum de 5.000

lei.

În motivarea contestației, s-a susținut că emisiunea

transmisă  la 20 iulie 2007, pentru difuzarea căreia postul a

fost sancționat contravențional a avut un caracter informativ și

nicidecum publicitar, după cum greșit s-a reținut de către

Consiliul Național al Audiovizualului. S-a mai susținut că

decizia de sancționare este lovită de nulitate, fiind emisă în

absența somației pe care o impun dispozițiile art. 91 din Legea

nr. 504/2002.

Prin sentința civilă nr. 270/30 ianuarie 2008, Curtea de Apel

București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

a respins  contestația reținând pentru aceasta că decizia

de sancționare este legală, emiterea ei nefiind condiționată

sub sancțiunea nulității  de existența prealabilă

a unei somații.

Pe fondul cauzei, se reține caracterul pur publicitar al emisiunii

difuzate în 20 iulie 2007, în care s-au oferit informații detaliate

privind firma de selecție a forței de muncă și plasarea

acesteia- fără ca postul de televiziune să o fi marcat

corespunzător.

Împotriva acestei sentințe a declarat  recurs S.C. O S.R.L.

susținând în esență că decizia de sancționare a fost

emisă cu încălcarea dispozițiilor  imperative

prevăzute de art.91 alin. (2) din Legea nr. 504/2002 în sensul

absenței somației prealabile, deși aceasta era obligatorie având

în vedere atât dispozițiile art. 27 alin. (1) din Legea audiovizualului

cât și dispozițiile art. 112 alin. (1) din Codul audiovizualului.

Recurenta a invocat și netemeinicia deciziei de sancționare –

față de specificul emisiunii difuzate și în care au fost

prezentate informații cu caracter general privind posibilitățile

de plecare la muncă în afara teritoriului țării, fără

a se preciza o societate anume.

Recursul nu este fondat.

În conformitate cu dispozițiile art. 112 alin. (1) din Decizia nr.787/2006

a Consiliului Național al Audiovizualului „este interzisă difuzarea

de emisiuni, altele decât cele de teleshopping, în care să fie prezentate

bunuri sau servicii individualizate care pot fi  identificate de public,

de marcă, producător ori, prin modalități de comercializare

– aceste restricții nu se referă la denumirea companiilor producătoare

de bunuri”.

Potrivit dispozițiilor art. 27 alin. (1) din Legea nr. 504/2002 a

audiovizualului, publicitatea și teleshoppingul se difuzează grupat,

trebuie să fie ușor de identificat prin marcaje corespunzătoare

și trebuie să fie separate de alte părți ale serviciului de

programe prin semnale optice și acustice.

În raport de aceste dispoziții și având în vedere că prin

emisiunea difuzată la 20 iulie 2007 recurenta-reclamantă a făcut

public modul în care o anume firmă de plasare a forței de muncă

„PJ” se ocupă de întocmirea dosarelor pentru ocuparea unor  locuri de

muncă în străinătate și de selecția personalului,

temeinic și legal a fost apreciat ca echivalând cu o formă de

publicitate mascată.

Deși a contestat, recurenta-reclamantă nu a putut demonstra că

în fapt au fost oferite pe tema respectivă informații cu caracter

general care să vizeze mai multe  firme de plasare a forței de

muncă, precum și condițiile generale cerute de acestea, toate

informațiile difuzate fiind legate exclusiv de firma „PJ”.

În ce privește nerespectarea dispozițiilor art. 91 alin.2 din Legea

nr. 504/2004 a audiovizualului, invocată de recurentă drept temei de

constatare a nulității deciziei de sancționare, în mod corect

s-a reținut că postul de televiziune a mai fost sancționat cu

somație publică, pentru încălcarea acelorași

dispoziții legale, caz în care în conformitate cu dispozițiile art.

91 alin. (3) din Legea nr. 504/2004 a fost amendat  cu 2.500 lei – decizia

nr.253/20 martie 2007.

Or, în condițiile în care scopul urmărit de legiuitor este de a

proteja și respecta anumite valori în domeniul audiovizual, în raport cu o

anumită tematică expres reglementată, prin dispozițiile

alin. (3) al art. 91 este evident că  în situația

încălcării repetate a acelorași dispoziții legale, emiterea

somației pentru fiecare articol și alineat din decizia de

reglementare devine excesivă.

Astfel fiind, este evident că intenția legiuitorului nu a fost

să sancționeze cu nulitatea deciziei – lipsa somației

prevăzute de art. 91 alin.2, cu atât mai mult atunci când pentru

același gen de fapte, cum este și cazul în speță,

reclamanta a mai fost sancționată .

Recursul a fost respins ca nefondat.