ÎCCJ, decizie (scj.ro #82847)

Acțiune în constatarea nulității absolute a

unor documente justificative ale consumului de energie electrică.

Condiții și efecte din perspectiva interpretării noțiunii

de „act juridic”

Cuprins pe materii: Drept comercial. Contracte

Index alfabetic: acțiune în constatarea nulității

-

act juridic

-

consum energie electrică

-

documente justificative

C.

civ., art. 948

Documentele

justificative ale consumului de energie electrică nu au calitatea de act

juridic, care să trebuiască să îndeplinească cerințele

art. 948 C. civ., indiferent dacă sunt emise sau nu în baza unui contract,

acestea fiind doar mijloace de probă cu privire la consum

.

Prin

urmare, n

u se poate cere pe cale de acțiune în

justiție constatarea nulității acestor documente, eventualele

deficiențe privind conținutul lor putând fi invocate ca

apărări vizând forța probantă a acestora pentru pretențiile

înscrise în cuprinsul lor de emitentul documentelor.

Secția

a II-a civilă, Decizia nr. 3144 din 09 octombrie 2013

Notă

: În prezenta decizie au fost

avute în vedere dispozițiile din vechiul Cod civil.

Prin

cererea de chemare în judecată, reclamantul D.C. a solicitat în

contradictoriu cu pârâtele SC E.N.E. România SA, SC E.N.M.D. SA și SC

E.N.M.D. SA - punct de lucru, anularea procesului-verbal de reanaliză

încheiat pe data de 11.11.2010; anularea notei de constatare seria NC nr. 1004920/16.08.2010;

anularea procesului-verbal de stabilire a despăgubirilor nr.

1004859-20.08.2010 și anularea facturii in cuantum de 6136,76 lei.

Prin

sentința civilă 174/2012 din data de 15 octombrie 2012, Tribunalul

Bacău, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal, a admis cererea și a anulat procesul-verbal de reanaliză

încheiat pe data de 11.11.2010 și factura fiscală nr.

826633932/30.08.2010.

Pentru

a pronunța această hotărâre prima instanță a

reținut, în esență, că atât Nota de constatare nr.

1004920/16.08.2010 cât și procesul verbal de analiză a abaterilor cu

nr. 1004858 și procesul-verbal de stabilire a despăgubirilor în

valoare de 6076, 86 lei c/v energie electrică și 146, 64 lei

prestări servicii au fost încheiate în lipsa unui temei legal și ele

nu pot fi opuse reclamantului deoarece nu au valoare în executarea

obligațiilor contractuale, putând fi socotite doar acte de organizare

internă a societății pârâte. Totodată, valoarea lor

probantă este nulă dacă nu sunt susținute de probe opozabile

ambelor părți, iar aceste acte nu sunt susținute de nici o

altă probă.

A mai

reținut prima instanță că factura seria B.C.E.M.F. nr.

826633932/30.08.2010  a fost  emisă având la bază consumurile din

fișa de evaluare, care este încheiată cu o procedură care nu are

la bază nici un temei legal, și este total netransparentă.

Astfel, orice contract are la bază principiul poziției egale a

părților atât în ceea ce privește contractarea în sine cât

și executarea contractului și deși este cert că aceste contracte

de furnizare de utilități au caracteristici speciale,  facturarea

discreționară, fără nici un fel de transparență,

este sancționabilă.

Împotriva

acestei hotărâri au declarat apel pârâtele SC E.N.E. România SA și SC

E.N.M.D. SA criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.

Prin

decizia nr. 45/2013 din 9 aprilie 2013, Curtea de Apel Bacău, Secția

a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins

apelurile prâtelor și le-a obligat să achite reclamantului suma de

600 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru

a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că din analiza

actelor și lucrărilor dosarului, litigiul este unul comercial (la

data formulării acțiunii) dispozițiile legale incidente fiind

cele care reglementează dreptul privat, așa încât criticile

referitoare la dispozițiile art. 7 din Legea 554/2004 sunt irelevante.

A mai reținut instanța de apel că actele prin care

distribuitorul stabilește consumul fizic de energie electrică al

consumatorului și starea aparatului de măsurare a energiei electrice

sunt emise în executarea contractului încheiat de părți și a

dispozițiilor H.G. 1007/2004. În baza acestor acte distribuitorul poate

deconecta de la rețea, iar furnizorul poate înceta furnizarea energiei

consumatorului când se consideră că acesta din urmă este un

consumator fraudulos, sau furnizorul poate solicita plata energiei constatate

sau determinate de distribuitor, fie prin citirea indicațiilor aparatelor

de măsură, fie prin stabilirea ei în regim paușal.

Astfel, aceste acte ale distribuitorului încheiate în baza

contractului și a dispozițiilor care reglementează raporturile

contractuale ale părților cuprinse în actele normative care

reglementează piața de energie, având în vedere particularitatea

pieței de energie electrică, pot fi atacate în instanță în

cadrul acțiunilor ce își au izvorul în contractul părților.

Or, atât timp cât se recunoaște unei părți din contract dreptul

de a aprecia conduita celeilalte părți și de a lua, unilateral,

măsuri potrivit acelei aprecieri, trebuie recunoscut și dreptul

celeilalte părți contractante de a cenzura direct aprecierea care

este aptă, potrivit contractului părților și a actelor

normative incidente, să producă efecte față de

co-contractant.

A mai reținut instanța de apel că, având în

vedere că reclamantul a contestat chiar prealabil consumul reținut în

sarcina sa, așa cum rezultă din procesul-verbal de reanaliză, pe

de o parte, iar, pe de altă parte, că obiectul principal de cerere îl

reprezenta anularea actelor în baza cărora s-a emis factura, procedura

prealabilă a concilierii directe nu se mai impune a fi efectuată,

litigiul nefiind cauzat de modul în care s-a stabilit suma de plată ci de

acela în care s-a determinat consumul comunicat de distribuitor furnizorului.

Cu privire

la fondul cauzei, instanța de apel a reținut, în esență,

că

nu există nici o dispoziție legală și nici o

prevedere contractuală care să permită pârâtelor determinarea

arbitrară a consumului în cazul în care acesta este fraudulos,

sancțiunea pentru o astfel de situație fiind extinderea duratei

pentru care se calculează la un an și deconectarea consumatorului de

la rețea, iar nu stabilirea unui consum arbitrar. În consecință,

creanța invocată  nu are la bază un consum cert, și astfel

se impunea anularea facturii care se referă la dreptul de

creanță  privitor la consumul calculat în sistem paușal  precum

și a procesului verbal de reanaliză.

Împotriva

acestei decizii au declarat recurs pârâtele SC E.N.E. România SA și SC

E.N.M.D. SA invocând ca și motive de nelegalitate prevederile art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

În

argumentarea acestui motiv de recurs, recurentele-pârâte au arătat că

instanța de apel a pronunțat o hotărâre lipsită de temei

legal, cu aplicarea greșită a legii.

Recurentele-pârâte

au reiterat situația de fapt și istoricul litigiului arătând, în

esență, că actele întocmite cu ocazia verificării grupului

de măsură și a căror anulare s-a solicitat prin

acțiunea reclamantului sunt înscrisuri preconstituite sub

semnătură privată care au strict valoare probatorie și nu

sunt acte juridice care să creeze prin ele însele drepturi și/sau

obligații pentru una dintre părți, or, conform legii,

nulitățile absolute sau relative privesc doar actele juridice, iar nu

mijloacele probatorii.

Au mai arătat

recurenții că între SC E.N.M.D. SA și reclamant nu este încheiat

un act juridic, neexistând astfel nici un raport juridic, în speță,

singurul act juridic încheiat fiind contractul de furnizare încheiat între

reclamant și SC E.N.E. România SA, în calitate de furnizor, contract

față de care societatea de distribuție este terț, astfel

încât în mod greșit a apreciat instanța de apel că documentele

întocmite de aceasta din urmă sunt emise în baza contractului dintre

părți.

Totodată,

recurenții-pârâți au arătat că din probatoriul administrat

în cauză a rezultat atât faptul că a existat o intervenție

asupra contorului cât și faptul că recalcularea sumei de plată

s-a efectuat pe perioada stabilită de lege, astfel încât în mod

greșit a fost admisă acțiunea reclamantului pe motiv că

suma reprezentând contravaloarea energiei electrice consumată și

neînregistrată ca urmare a intervenției la grupul de măsură

nu are caracter cert.

Analizând

criticile aduse deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate,

Înalta Curte a constatat că acestea sunt fondate, urmând ca recursul

formulat de recurentele-pârâte

SC

E.N.E.

România SA și SC E.N.M.D. SA

să

fie admis, pentru următoarele considerente:

Modificarea sau

casarea unei hotărâri poate fi solicitată, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori

a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Din

perspectiva acestui motiv de recurs, recurentele-pârâte au pus în discuție

aplicarea greșită a prevederilor legale referitoare la nulitatea

actelor juridice.

Actul

juridic civil reprezintă manifestarea de voință făcută

cu intenția de a produce efecte juridice, respectiv, de a naște,

modifica sau stinge un raport juridic civil concret.

Condițiile

de valabilitate ale actului juridic civil sunt reprezentate de capacitatea de a

contracta; consimțământul valabil al părții care se

obligă; un obiect determinat și o cauză licită.

Sancțiunea

care intervine în cazul în care nu se respectă, la încheierea actului

juridic civil, condițiile de validitate, este nulitatea actului juridic

civil.

În

speță, se constată că documentele a căror anulare se

solicită, respectiv notă de constatare, proces verbal de

reanaliză și factură fiscală, reprezintă în fapt

documente

justificative, acestea fiind mijloace de probă cu privire la consumul de

energie electrică, neavând calitatea de act juridic, care să

trebuiască să îndeplinească cerințele art. 948 C. civ., indiferent dacă sunt emise sau nu în baza unui contract.

Astfel,

față de natura acestor documente,  nu se poate cere pe cale de

acțiune în justiție constatarea nulității acestora,

eventualele deficiente privind conținutul respectivelor documente putând

fi invocate ca apărări vizând forța probantă a acestora

pentru pretențiile înscrise în cuprinsul lor de emitentul acestora.

În

consecință, față de cele ce preced, aplicând prevederile

art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte a admis recursul formulat de

recurentele-pârâte

SC

E.N.E. România

SA și SC E.N.M.D. SA, a modificat decizia atacată în sensul că a

admis apelurile declarate de pârâte, a schimbat sentința atacată,

și, pe fond, a respins acțiunea ca nefondată.