ÎCCJ, decizie (scj.ro #83941)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83941) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Încheiere de respingere a plângerii împotriva
ordonanței de prelungire a măsurii obligării de a nu părăsi țara. Recurs.
Inadmisibilitate
Cuprins pe materii:
Drept procesual penal.
Partea generală. Măsurile preventive și alte măsuri procesuale. Măsurile
preventive. Dispoziții generale
Indice alfabetic:
Drept procesual penal
-
încheiere de
respingere a plângerii împotriva ordonanței de prelungire a măsurii obligării
de a nu părăsi țara
-
recurs
C. proc. pen.,
art. 140
2
,
art. 140
3
Recursul declarat
împotriva încheierii prin care instanța a respins plângerea împotriva
ordonanței procurorului de prelungire a măsurii obligării de a nu părăsi țara
formulată în temeiul art. 140
2
C. proc. pen., nerevocând măsura,
este inadmisibil, întrucât, în conformitate cu dispozițiile art. 140
3
alin. (1) teza finală C. proc. pen., încheierea prin care judecătorul respinge,
în cursul urmăririi penale, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a
măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de atac.
I.C.C.J., Secția penală, decizia nr.
3953 din 8 noiembrie 2010
Prin
încheierea din camera de consiliu nr. 22/MP din 3 septembrie 2010 pronunțată de
Curtea de Apel Alba Iulia, Secția penală, a fost respinsă, ca neîntemeiată,
plângerea formulată de petentul-inculpat G.R. împotriva ordonanțelor de
prelungire a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara din 30 iunie
2010 și 26 iulie 2010 emise în dosarul penal nr. 2/D/P/2010 al Parchetului de
pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a
Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial
Hunedoara.
S-a
reținut de către instanță că inculpatul G.R. este cercetat penal în dosarul nr.
2/D/P/2010 al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate
Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Hunedoara, sub acuzația de săvârșire
a unor infracțiuni în sistem informatic prevăzute în Legea nr. 161/2003 și art.
19 alin. (1) din Legea nr. 51/1991.
Prin
încheierea nr. 10/MP din 3 iunie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia a
fost respinsă cererea procurorului privind
arestarea preventivă a inculpatului și s-a
dispus față de inculpat
măsura obligării de a nu părăsi țara prevăzută în art. 145
1
C. proc. pen., pe o durată de 30 zile, cu începere de la 3 iunie 2010 până la 2 iulie
2010, inclusiv.
Ulterior,
în considerarea gravității acuzațiilor și pentru a se asigura buna
desfășurare a procesului penal, procurorul de caz
a dispus prelungirea măsurii preventive față de inculpat pentru
30 zile,
începând de la 3 iulie 2010 până la 1 august 2010.
Dispoziția
procurorului de caz a fost materializată în ordonanța din 30 iunie 2010.
O nouă
prelungire a măsurii preventive a fost dispusă în cauză prin ordonanța
procurorului din 26 iulie 2010, pentru o perioadă de încă 30 zile, cu începere
de la 2 august 2010 până la 31 august 2010.
Împotriva
acestor ordonanțe, inculpatul a formulat plângere la instanță, invocând, în
procedura prevăzută în art. 140
2
C. proc. pen., mai multe încălcări
ale legii de către procuror.
Apreciind
asupra neregularităților invocate, prima instanță a constatat că acestea nu
afectează valabilitatea ordonanțelor emise în cauză.
S-a
reținut că ordonanțele procurorului din 30 iunie 2010 și 26 iulie 2010
cuprindeau descrierea faptelor reținute în sarcina inculpatului, precum și
încadrarea lor juridică.
S-a
arătat că, din coroborarea dispozițiilor art. 145
1
și art. 145 alin.
(2) C. proc. pen. care reglementează prelungirea măsurii obligării de a nu
părăsi țara, rezultă că respectiva măsură poate fi dispusă în cazurile în care
se apreciază motivat că ea este necesară urmăririi penale și pentru o durată
care să nu depășească 30 zile.
S-a
constatat că în cauză au fost respectate aceste dispozițiile legale,
prelungirea măsurii preventive fiind justificată
de faptul că ancheta penală era în
curs de finalizare, urmând a fi
prezentat inculpatului materialul de urmărire penală.
De
asemenea, s-a constatat că fiecare prelungire în parte nu a depășit termenul de
30 zile și a fost dispusă înainte de expirarea durate inițiale.
În plus,
s-a apreciat că măsura preventivă era proporțională gravității acuzațiilor
aduse inculpatului și servea scopului în vederea căruia fusese luată,
reprezentând o restrângere minimală a drepturilor inculpatului în interesul
bunei desfășurări a urmăririi penale.
Împotriva
acestei încheieri,
în termen legal, a declarat recurs inculpatul G.R., formulând
critici de nelegalitate și netemeinicie.
La
termenul de dezbateri din 13 septembrie 2010, din oficiu, Înalta Curte de
Casație și Justiție a pus în discuția părților inadmisibilitatea recursului
declarat în cauză, având în vedere dispozițiile art. 140
3
C. proc. pen., care reglementează calea de atac împotriva încheierii pronunțate de
judecător în cursul urmăririi penale în materia măsurilor preventive.
Examinând
cauza
prin
raportate la felul încheierii atacate și dispozițiile legale enunțate, Înalta
Curte de Casație și Justiție constată că recursul este inadmisibil.
Potrivit
dispozițiilor art. 385
1
alin. (2) C. proc. pen., încheierile pot fi
atacate cu recurs numai odată cu sentința sau decizia recurată, cu excepția
cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs.
Dispozițiile
cu caracter de excepție în materia încheierilor pronunțate de instanță în
cursul urmăririi penale privind măsurile preventive sunt cele prevăzute în art.
140
3
alin. (1) C. proc. pen.
Conform
textului de lege enunțat, numai încheierea prin care se dispune, în timpul
urmăririi penale, luarea unei măsuri preventive, revocarea, înlocuirea,
încetarea de drept sau prelungirea măsurii preventive poate fi atacată separat
cu recurs de procuror, învinuit sau inculpat, în termen de 24 ore de la
pronunțare, pentru cei prezenți, și de la comunicare, pentru cei lipsă.
În teza
finală a aceluiași articol se prevede expres că încheierea prin care
judecătorul respinge, în cursul urmăririi penale, revocarea, înlocuirea sau
încetarea de drept a măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de atac.
Cum, în
speță, plângerea împotriva ordonanțelor de prelungire a măsurii preventive a
obligării de a nu părăsi țara avea ca obiect revocarea măsurii preventive, iar
prin încheierea pronunțată de judecător a fost respinsă cererea
inculpatului, rezultă că recursul declarat în
cauză este inadmisibil, fiind formulat
împotriva unei hotărâri
(încheieri) definitive.
În
consecință, în temeiul dispozițiilor art. 385
15
pct. 1 lit. a) C.
proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca inadmisibil,
recursul declarat de inculpatul G.R. împotriva încheierii nr. 22/MP din 3
septembrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, Secția penală.