ÎCCJ, decizie (scj.ro #83932)

Recurs declarat de persoana vătămată.

Nefolosirea apelului. Limitele de admisibilitate a recursului

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal.

Partea specială. Judecata. Căile de atac ordinare. Recursul

Indice alfabetic:

Drept procesual penal

-

recurs declarat

de persoana vătămată

-

nefolosirea

apelului

-

limitele de

admisibilitate a recursului

C. proc. pen.,

art. 362, art. 385

1

alin. (4), art. 385

2

Potrivit dispozițiilor art. 385

1

alin. (4) teza a II-a C. proc. pen., titularii căii de atac a apelului

prevăzuți în art. 362 pot declara recurs împotriva deciziei pronunțate în apel,

chiar dacă nu au folosit apelul, dacă prin decizia pronunțată în apel a fost

modificată soluția din sentință și numai cu privire la această modificare. În cazul

în care prin decizia pronunțată în apel a fost modificată soluția din sentință

numai cu privire la inculpat, în sensul agravării situației acestuia, partea

vătămată nu poate declara recurs în favoarea inculpatului, întrucât partea

vătămată nu are un interes procesual propriu pentru a exercita calea de atac a

recursului împotriva unei astfel de decizii.

Partea vătămată nu poate declara

recurs în nume propriu în favoarea inculpatului nici în cazul în care este

soția acestuia, deoarece, în conformitate cu dispozițiile art. 385

2

raportat la art. 362 alin. (2) C. proc. pen., soțul inculpatului poate exercita

calea de atac a recursului pentru acesta numai atunci când acționează în

calitate de substituit procesual, iar nu și atunci când acționează potrivit calității

procesuale de parte vătămată.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr.

3085 din 9 septembrie 2010

Prin sentința penală nr. 2/D/2010 din 14 ianuarie 2010,

pronunțată de Tribunalul Bacău, în temeiul art. 20 raportat la art. 174 - art.

175 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), b) și c)

C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de

tentativa la omor calificat, s-a dispus condamnarea inculpatului C.M. la

pedeapsa închisorii de 3 ani și pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și b) C. pen. pe

o durata de 2 ani, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei.

În

temeiul art. 14 și art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ., s-a luat act că partea vătămată M.C., soția inculpatului, nu s-a constituit parte civilă

în cauză.

Prin decizia

nr. 37 din 23 martie 2010 a Curții de Apel Bacău, Secția penală, cauze minori

și familie, a fost admis apelul declarat de procuror, desființată în parte

sentința penală apelată, cu privire la greșita reținere a prevederilor art. 74

alin. (1) lit. a) și art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., în locul dispozițiilor

art. 76 alin. (2) C. pen., a cuantumului pedepsei principale aplicate

inculpatului și a modalității de executare a acesteia, a fost reținută cauza

spre rejudecare și în consecință: s-a înlăturat aplicarea prevederilor art. 74

alin. (1) lit. a) și art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. și s-au reținut

prevederile art. 76 alin. (2) C. pen.; s-a majorat cuantumul pedepsei

principale aplicate inculpatului de la 3 ani închisoare la 5 ani închisoare și

s-a înlăturat aplicarea dispozițiilor privind suspendarea condiționată a

executării pedepsei.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs, între alții, partea vătămată M.C.

Partea

vătămată a solicitat casarea deciziei și menținerea sentinței, susținând că o

culpă importantă în declanșarea conflictului a avut-o și ea - acesta ivindu-se

pe fondul consumului de alcool de către ambii soți -, că inculpatul este o

persoană muncitoare, fiind singurul susținător material și moral al familiei.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și

a cazului de casare invocat, prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

În ce privește recursul părții vătămate, Înalta Curte de Casație

și Justiție constată că sentința instanței de fond a fost apelată exclusiv de

către procuror, iar ca urmare a admiterii apelului, hotărârea primei instanțe a

fost desființată, în principal, în privința cuantumului și modalității de

executare a pedepsei aplicate inculpatului, care au fost înăsprite.

Potrivit

art. 385

1

alin. (4) C. proc. pen., titularii apelului pot declara

recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, chiar dacă nu au folosit apelul,

dacă prin decizia pronunțată în apel a fost modificată soluția din sentință și

numai cu privire la această modificare.

Deși

legea nu face nicio precizare în acest sens, este evident că aceste persoane

capătă legitimarea procesuală de a declara recurs numai dacă prin modificările

aduse sentinței Ie-a fost afectată situația procesuală, astfel cum aceasta

fusese stabilită prin hotărârea instanței de fond.

Cu alte cuvinte, persoana în cauză trebuie să justifice un

interes pentru a putea recura decizia instanței de apel, ce trebuie analizat

prin poziția acestei persoane în procesul penal, astfel cum este stabilită de

lege.

Din această perspectivă, partea vătămată poate ataca hotărârea

judecătorească în latura penală, întrucât potrivit art. 24 alin. (1) C. proc.

pen. ea este cea care a suferit prin fapta penală o vătămare fizică, morală sau

materială. În mod natural, fiind victima infracțiunii, partea vătămată va

acționa în sensul stabilirii vinovăției inculpatului și aplicării unei pedepse,

care să răspundă și funcției coercitive a acesteia prevăzută în art. 52 C. pen.

Cu alte cuvinte, conduita procesuală a părții vătămate este mai

degrabă cea a unui „acuzator privat”, ale cărui interese procesuale nu pot

coincide cu cele ale inculpatului, ceea ce înseamnă că partea vătămată nu va

acționa în sprijinul acestuia (cu excepția infracțiunilor care se urmăresc la

plângerea ei prealabilă, când poate solicita stingerea acțiunii penale).

Or, în speță, potrivit celor expuse anterior, prin decizia

instanței de apel a fost schimbată doar situația inculpatului, în sensul

agravării acesteia, condiții în care partea vătămată nu avea un interes propriu

pentru a exercita calea recursului împotriva acestei decizii.

Împrejurarea particulară din speță, constând în aceea că partea

vătămată este și soția inculpatului, nu face aplicabile dispozițiile

art. 362 alin. (2) C. proc. pen., întrucât partea vătămată nu a

acționat ca un substituit procesual, ci potrivit propriei calități avute în

procesul penal, astfel cum rezultă în mod explicit din declarația de recurs,

iar pe de altă parte, inculpatul a exercitat în nume propriu calea de atac a

recursului.

În consecință, Înalta

Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. a)

C. proc. pen., a respins,

ca inadmisibil,

recursul declarat de recurenta parte

vătămată împotriva deciziei nr. 37

din 23 martie 2010 a Curții de Apel Bacău, Secția penală, cauze minori și

familie.