ÎCCJ, decizie (scj.ro #83932)

Recurs declarat de persoana vătămată. Nefolosirea apelului. Limitele de admisibilitate a recursului Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile de atac ordinare. Recursul Indice alfabetic: Drept procesual penal - recurs declarat de persoana vătămată - nefolosirea apelului - limitele de admisibilitate a recursului C. proc. pen., art. 362, art. 385 1 alin. (4), art. 385 2 Potrivit dispozițiilor art. 385 1 alin. (4) teza a II-a C. proc. pen., titularii căii de atac a apelului prevăzuți în art. 362 pot declara recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, chiar dacă nu au folosit apelul, dacă prin decizia pronunțată în apel a fost modificată soluția din sentință și numai cu privire la această modificare.

În cazul în care prin decizia pronunțată în apel a fost modificată soluția din sentință numai cu privire la inculpat, în sensul agravării situației acestuia, partea vătămată nu poate declara recurs în favoarea inculpatului, întrucât partea vătămată nu are un interes procesual propriu pentru a exercita calea de atac a recursului împotriva unei astfel de decizii. Partea vătămată nu poate declara recurs în nume propriu în favoarea inculpatului nici în cazul în care este soția acestuia, deoarece, în conformitate cu dispozițiile art. 385 2 raportat la art. 362 alin. (2) C. proc. pen., soțul inculpatului poate exercita calea de atac a recursului pentru acesta numai atunci când acționează în calitate de substituit procesual, iar nu și atunci când acționează potrivit calității procesuale de parte vătămată.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 3085 din 9 septembrie 2010 Prin sentința penală nr. 2/D/2010 din 14 ianuarie 2010, pronunțată de Tribunalul Bacău, în temeiul art. 20 raportat la art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativa la omor calificat, s-a dispus condamnarea inculpatului C.M. la pedeapsa închisorii de 3 ani și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și b) C. pen. pe o durata de 2 ani, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei. În temeiul art. 14 și art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ., s-a luat act că partea vătămată M.C., soția inculpatului, nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Prin decizia nr. 37 din 23 martie 2010 a Curții de Apel Bacău, Secția penală, cauze minori și familie, a fost admis apelul declarat de procuror, desființată în parte sentința penală apelată, cu privire la greșita reținere a prevederilor art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., în locul dispozițiilor art. 76 alin. (2) C. pen., a cuantumului pedepsei principale aplicate inculpatului și a modalității de executare a acesteia, a fost reținută cauza spre rejudecare și în consecință: s-a înlăturat aplicarea prevederilor art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. și s-au reținut prevederile art. 76 alin. (2) C. pen.; s-a majorat cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatului de la 3 ani închisoare la 5 ani închisoare și s-a înlăturat aplicarea dispozițiilor privind suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, între alții, partea vătămată M.C. Partea vătămată a solicitat casarea deciziei și menținerea sentinței, susținând că o culpă importantă în declanșarea conflictului a avut-o și ea - acesta ivindu-se pe fondul consumului de alcool de către ambii soți -, că inculpatul este o persoană muncitoare, fiind singurul susținător material și moral al familiei. Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și a cazului de casare invocat, prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele: În ce privește recursul părții vătămate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că sentința instanței de fond a fost apelată exclusiv de către procuror, iar ca urmare a admiterii apelului, hotărârea primei instanțe a fost desființată, în principal, în privința cuantumului și modalității de executare a pedepsei aplicate inculpatului, care au fost înăsprite.

Potrivit art. 385 1 alin. (4) C. proc. pen., titularii apelului pot declara recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, chiar dacă nu au folosit apelul, dacă prin decizia pronunțată în apel a fost modificată soluția din sentință și numai cu privire la această modificare. Deși legea nu face nicio precizare în acest sens, este evident că aceste persoane capătă legitimarea procesuală de a declara recurs numai dacă prin modificările aduse sentinței Ie-a fost afectată situația procesuală, astfel cum aceasta fusese stabilită prin hotărârea instanței de fond. Cu alte cuvinte, persoana în cauză trebuie să justifice un interes pentru a putea recura decizia instanței de apel, ce trebuie analizat prin poziția acestei persoane în procesul penal, astfel cum este stabilită de lege.

Din această perspectivă, partea vătămată poate ataca hotărârea judecătorească în latura penală, întrucât potrivit art. 24 alin. (1) C. proc. pen. ea este cea care a suferit prin fapta penală o vătămare fizică, morală sau materială. În mod natural, fiind victima infracțiunii, partea vătămată va acționa în sensul stabilirii vinovăției inculpatului și aplicării unei pedepse, care să răspundă și funcției coercitive a acesteia prevăzută în art. 52 C. pen. Cu alte cuvinte, conduita procesuală a părții vătămate este mai degrabă cea a unui „acuzator privat”, ale cărui interese procesuale nu pot coincide cu cele ale inculpatului, ceea ce înseamnă că partea vătămată nu va acționa în sprijinul acestuia (cu excepția infracțiunilor care se urmăresc la plângerea ei prealabilă, când poate solicita stingerea acțiunii penale).

Or, în speță, potrivit celor expuse anterior, prin decizia instanței de apel a fost schimbată doar situația inculpatului, în sensul agravării acesteia, condiții în care partea vătămată nu avea un interes propriu pentru a exercita calea recursului împotriva acestei decizii. Împrejurarea particulară din speță, constând în aceea că partea vătămată este și soția inculpatului, nu face aplicabile dispozițiile art. 362 alin. (2) C. proc. pen., întrucât partea vătămată nu a acționat ca un substituit procesual, ci potrivit propriei calități avute în procesul penal, astfel cum rezultă în mod explicit din declarația de recurs, iar pe de altă parte, inculpatul a exercitat în nume propriu calea de atac a recursului.

În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta parte vătămată împotriva deciziei nr. 37 din 23 martie 2010 a Curții de Apel Bacău, Secția penală, cauze minori și familie.