ÎCCJ, decizie (scj.ro #84026)

Plângere penală adresată direct instanței. Plângere care nu întrunește cerințele prevăzute în art. 222 alin. (2) C. proc . pen . Soluții Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Urmărirea penală. Efectuarea urmăririi penale. Sesizarea organelor de urmărire penală Indice alfabetic: Drept procesual penal - plângere penală adresată direct instanței - plângere care nu întrunește cerințele prevăzute în art. 222 alin. (2) C. proc . pen . C. proc . pen ., art. 222 alin. (2) Conform art. 222 alin. (2) C. proc . pen ., plângerea penală trebuie să cuprindă numele, prenumele, calitatea și domiciliul petiționarului, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului dacă este cunoscut și a mijloacelor de probă.

Plângerea penală adresată direct instanței, care nu întrunește cerințele prevăzute în dispozițiile art. 222 alin. (2) C. proc . pen ., în sensul că nu cuprinde descrierea faptei pentru care se solicită tragerea la răspundere penală a persoanei reclamate, se respinge ca inadmisibilă, nefiind incidente dispozițiile art. 222 alin. (7) C. proc . pen . I.C.C.J., secția penală, sentința nr. 653 din 30 martie 2009 Prin plângerea penală înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, la data de 23 februarie 2009, petiționarul A.I. a solicitat tragerea la răspundere penală a magistraților V.A., P.Ș. și G.P. - judecători la Înalta Curte de Casație și Justiție și P.L. - procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, deoarece i-au fost încălcate mai multe drepturi prevăzute în Constituție.

Petiționarul a mai susținut că, deși a formulat o plângere similară la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât această unitate refuză să efectueze verificări, solicită ca „Înalta Curte să realizeze cercetarea judecătorească în cauză.” Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând actele dosarului, constată că plângerea formulată de petiționarul A.I. este inadmisibilă , întrucât nu se circumscrie cerințelor prevăzute în art. 222 alin. (1) și (2) C. proc . pen . Astfel, potrivit art. 221 alin. (1) C. proc . pen ., organul de urmărire penală poate fi sesizat prin plângere sau denunț, ori se sesizează din oficiu, atunci când află pe orice altă cale că s-a săvârșit o infracțiune.

Ca atare, mijloacele sau modurile prin care organul de urmărire penală ia cunoștință, în condițiile legii, despre săvârșirea unei infracțiuni, determinând obligația acestuia de a se pronunța cu privire la eventuala începere a urmăririi penale referitoare la acea infracțiune, pot fi clasificate în raport cu sursa de informare în: - moduri de sesizare externe (plângerea sau denunțul); - moduri de sesizare interne (sesizarea din oficiu). Învestirea organelor judiciare - organe de urmărire penală sau instanțe de judecată - nu se poate face în lipsa unei sesizări legale , care constituie temeiul și punctul de plecare al desfășurării procesului penal. Sesizarea reprezintă, așadar, actul procesual prin care subiectul îndreptățit se adresează organului judiciar competent, cu solicitarea desfășurării activităților pe care legea i le conferă ca atribuții funcționale.

Potrivit art. 222 alin. (1) C. proc . pen ., plângerea este încunoștințarea făcută de o persoană fizică sau de o persoană juridică căreia i s-a cauzat o vătămare prin infracțiune. În alin. (2) al aceluiași articol se arată că plângerea trebuie să cuprindă numele, prenumele, calitatea, domiciliul petiționarului, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului dacă este cunoscut și a mijloacelor de probă. Indicarea în cuprinsul plângerii a tuturor acestor mențiuni constituie o condiție privind admisibilitatea plângerii , dându-i acesteia un conținut precis, constituind, totodată, o precauțiune împotriva plângerilor neîntemeiate. Nerespectarea acestor cerințe esențiale de admisibilitate a plângerii ar putea genera abuzuri în exercitarea dreptului de petiționare.

Examinând plângerea formulată de petiționarul A.I., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta nu cuprinde elementele cerute de textul de lege anterior invocat, întrucât în conținutul său nu sunt descrise în concret faptele pentru care se solicită tragerea la răspundere penală a persoanelor reclamate, nefiind indicate data, locul și împrejurările în care se presupune că acestea ar fi fost săvârșite, făcându-se doar generic referire la „încălcarea unor drepturi din Constituție.” Întrucât plângerea, astfel cum a fost formulată, nu poate conduce la un rezultat concret, satisfăcător, pentru o eventuală începere a cercetărilor sau măcar pentru demonstrarea atingerii intereselor legitime ale petiționarului A.I., Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus respingerea acesteia, ca inadmisibilă.