ÎCCJ, decizie (scj.ro #84026)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #84026) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Plângere penală adresată
direct instanței. Plângere care nu
întrunește cerințele prevăzute în art. 222 alin. (2) C.
proc
.
pen
. Soluții
Cuprins pe materii:
Drept procesual penal. Partea specială. Urmărirea penală.
Efectuarea urmăririi penale. Sesizarea organelor de urmărire penală
Indice alfabetic:
Drept procesual penal
- plângere
penală adresată direct instanței
- plângere
care nu întrunește cerințele prevăzute în art. 222 alin. (2) C.
proc
.
pen
.
C.
proc
.
pen
.,
art. 222 alin. (2)
Conform art. 222 alin. (2) C.
proc
.
pen
., plângerea penală
trebuie să cuprindă numele, prenumele, calitatea și domiciliul petiționarului,
descrierea faptei care formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului
dacă este cunoscut și a mijloacelor de probă.
Plângerea penală adresată direct instanței, care
nu întrunește cerințele prevăzute în dispozițiile art. 222 alin. (2) C.
proc
.
pen
., în sensul că nu
cuprinde descrierea faptei pentru care se solicită tragerea la răspundere
penală a persoanei reclamate, se respinge ca inadmisibilă, nefiind incidente
dispozițiile art. 222 alin. (7) C.
proc
.
pen
.
I.C.C.J., secția penală, sentința nr. 653 din 30 martie 2009
Prin plângerea penală
înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, la data de
23 februarie 2009, petiționarul
A.I.
a
solicitat tragerea la răspundere penală a magistraților
V.A., P.Ș. și
G.P. - judecători la
Înalta Curte de
Casație și Justiție și P.L. - procuror la Parchetul
de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor
persoanelor, deoarece i-au fost încălcate mai multe drepturi prevăzute în
Constituție.
Petiționarul a mai susținut că, deși a formulat
o plângere similară la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție, întrucât această unitate refuză să efectueze verificări, solicită ca
„Înalta Curte să realizeze cercetarea judecătorească în cauză.”
Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând
actele dosarului, constată că plângerea formulată de petiționarul A.I. este
inadmisibilă
, întrucât nu se
circumscrie cerințelor prevăzute în art. 222 alin. (1) și (2) C.
proc
.
pen
.
Astfel, potrivit art. 221 alin. (1) C.
proc
.
pen
., organul de urmărire
penală poate fi sesizat prin plângere sau denunț, ori se sesizează din oficiu,
atunci când află pe orice altă cale că s-a săvârșit o infracțiune.
Ca atare, mijloacele sau modurile prin care organul
de urmărire penală ia cunoștință, în condițiile legii, despre săvârșirea unei
infracțiuni, determinând obligația acestuia de a se pronunța cu privire la
eventuala începere a urmăririi penale referitoare la acea infracțiune, pot fi
clasificate în raport cu sursa de informare în:
- moduri de sesizare externe (plângerea sau
denunțul);
- moduri
de sesizare interne (sesizarea din oficiu).
Învestirea organelor judiciare - organe de
urmărire penală sau instanțe de judecată -
nu se poate face în lipsa unei sesizări legale
, care constituie
temeiul și punctul de plecare al desfășurării procesului penal.
Sesizarea reprezintă, așadar, actul procesual
prin care subiectul îndreptățit se adresează organului judiciar competent, cu
solicitarea
desfășurării activităților
pe care legea i le conferă ca atribuții
funcționale.
Potrivit art. 222 alin. (1) C.
proc
.
pen
., plângerea este
încunoștințarea făcută de o persoană fizică sau de o persoană juridică căreia i
s-a cauzat o vătămare prin infracțiune.
În alin. (2) al aceluiași articol se arată că
plângerea trebuie să cuprindă numele, prenumele, calitatea, domiciliul
petiționarului, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, indicarea
făptuitorului dacă este cunoscut și a mijloacelor de probă.
Indicarea în cuprinsul plângerii a tuturor
acestor mențiuni constituie
o condiție
privind admisibilitatea plângerii
, dându-i acesteia un conținut precis,
constituind, totodată, o precauțiune împotriva plângerilor neîntemeiate.
Nerespectarea acestor cerințe esențiale de admisibilitate
a plângerii ar putea genera abuzuri în exercitarea dreptului de petiționare.
Examinând plângerea formulată de petiționarul
A.I., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta nu cuprinde
elementele cerute de textul de lege anterior invocat, întrucât în conținutul
său nu sunt descrise în concret faptele pentru care se solicită tragerea la
răspundere penală a persoanelor reclamate, nefiind indicate data, locul și
împrejurările în care se presupune că acestea ar fi fost săvârșite, făcându-se
doar generic referire la „încălcarea unor drepturi din Constituție.”
Întrucât plângerea, astfel cum a fost formulată,
nu poate conduce la un rezultat concret, satisfăcător, pentru o eventuală
începere a cercetărilor sau măcar pentru demonstrarea atingerii intereselor
legitime ale petiționarului A.I., Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus
respingerea acesteia, ca inadmisibilă.