ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1253/2010

Asupra recursului penal de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 73 din 2 noiembrie 2009 pronunțată

de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în Dosarul nr. 1494/33/2008

s-a dispus, în baza art. 278

1

pct. 8 lit. a) C. proc. pen.,

respingerea ca nefondată a plângerii formulată de petiționara L.V. împotriva

referatului nr. 373/VIII/1/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj.

A obligat petiționara la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut în fapt următoarele:

Prin plângerea adresată, la 10 mai 2009, Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Cluj, petenta L.V., având profesia de avocat în

Baroul București, a solicitat cercetarea "făptuitorului" C.O.,

judecător la Judecătoria Cluj-Napoca, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de

abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. și

favorizarea infractorului, prev. de art. 264 C. pen., motivând în esență că, în

Dosarul penal nr. 224/211/2004 al Judecătoriei Cluj-Napoca (nr. în format vechi

5230/2004), la termenul de judecată din 17 martie 2009, i-a încălcat

"dreptul la apărare" prin respingerea unor cereri în probațiune, a

unei excepții privind competența după calitatea persoanei, a unei alte excepții

de neconstituționalitate și a unei cereri de restituire a cauzei la procuror

pentru refacerea urmăririi penale.

În urma verificărilor efectuate s-a

constatat că Dosarul penal nr. 224/211/2004 al Judecătoriei Cluj-Napoca a fost

înregistrat la această instanță în urma strămutării unei cauze penale de la

Judecătoria lași, instanța fiind sesizată prin rechizitoriul Parchetului de pe

lângă Judecătoria Iași, prin care au fost trimiși în judecată 9 inculpați,

între care și L.V., pentru săvârșirea infracțiunilor de denunțare calomnioasă,

prev. de art. 259 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., instigare la infracțiunea de mărturie mincinoasă, prev. de art. 25 C.

pen., rap. la art. 260 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., exercitarea oricărei activități de asistență juridică specifică profesiei

de avocat de către persoana care nu este înscrisă în tabloul avocaților, prev.

de art. 22 din Legea nr. 51/1995, cu referire la art. 281 C. pen., cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen., înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1) și (2) C.

pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 33 lit. b) C. pen., fals

în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen., cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen. și uz de fals, prev. de

art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 33 lit. a) C.

pen.

Cauza se află pe rol la Judecătoria

Cluj-Napoca, fiind repartizată judecătorului C.O.

În ședința publică din 17 martie

2009, L.V., prin apărător, a formulat o cerere prin care a solicitat

încuviințarea unei probe cu expertiza grafologică, care a fost respinsă motivat

de către instanță.

În aceeași ședință, L.V. a ridicat

excepția autorității de lucru judecat cu privire la o rezoluție adoptată de

procuror, excepție care a fost respinsă pe considerentul că numai hotărârile

judecătorești definitive au putere de lucru judecat. A fost invocată și

"excepția privind prescripția răspunderii penale" pentru unele fapte

reținute în sarcina inculpați lor, care a fost respinsă cu motivarea că

"instanța se va pronunța prin sentință".

S-a mai cerut restituirea cauzei la

parchet în vederea refacerii urmăririi penale, cererea fiind respinsă motivat

de către instanță.

De asemenea, a fost invocată și

excepția necompetenței după calitatea persoanei, având în vedere calitatea de avocat

a inculpatei L.V. Excepția a fost respinsă de către instanță, cu motivarea că

inculpata a dobândit calitatea de avocat ulterior sesizării instanței de

judecată prin rechizitoriul procurorului.

La solicitarea instanței de a-și

preciza cererea de recuzare pe care a formulat-o la un termen anterior,

inculpata L.V. a arătat că înțelege "să recuze președintele completului de

judecată".

În consecință, instanța a dispus

trimiterea cauzei completului imediat următor în vederea soluționării cererii

de recuzare, a președintelui completului de judecată și a stabilit termen de

judecată pentru data de 7 aprilie 2009, pentru citarea unor inculpați, a

părților civile și a părților vătămate.

Împotriva acestei încheieri din 17

martie 2009, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, inculpata L.V. a declarat

recurs la data de 23 martie 2009, motivele de recurs vizând în principal

nemulțumirile inculpatei în legătură cu faptul că prima instanță i-a respins

cererile în probațiune și excepțiile ridicate, că s-ar fi pronunțat asupra

propriei recuzări și că ar fi citat nelegal anumite părți. Recursul a fost

respins ca inadmisibil prin Decizia penală nr. 264/R/2009, din 3 iunie 2009,

pronunțată de Tribunalul Cluj, secția penală, în Dosar nr. 2099/117/2009.

Față de cele de mai sus, s-a

constatat că în plângerea adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj,

petenta a făcut referire la pretinse infracțiuni comise de către un judecător

într-o cauză care i-a fost repartizată spre soluționare, în timpul desfășurării

activității judiciare.

Ori, în ceea ce privește activitatea

judecătorilor, care sunt magistrați, atribuțiile lor de serviciu se circumscriu

soluționării cauzelor cu care sunt învestiți, respectiv interpretării și

aplicării dispozițiilor legale în acord cu principiile dreptului substanțial și

ale celui procedural.

Eventualele erori care apar în acest

proces, de interpretare și aplicare a legii, nu echivalează cu exercitarea

abuzivă a atribuțiilor de serviciu în sensul legii penale, ele putând fi

îndreptate numai în urma exercitării căilor de atac prevăzute de lege, în

fiecare caz în parte, aceasta fiind și justificarea existentei lor.

În acest context, nemulțumirea

petentei L.V. cu privire la îndeplinirea actelor de procedură, admiterea sau

respingerea cererilor în probațiune, a excepției de neconstituționalitate, a

cererii de restituire a cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale,

precum și cu privire la modul concret de soluționare a cauzei prin pronunțarea

unei hotărâri judecătorești, trebuie să îmbrace forma căilor de atac în

limitele recunoscute de lege, neputându-se obține o suplimentare a gradelor de

jurisdicție prin promovarea unei plângeri penale împotriva judecătorului care

are spre soluționare cauza penală. Dacă s-ar accepta o astfel de cale a plângerii

penale împotriva judecătorului învestit cu soluționarea unei cauze ar însemna

să se permită o imixtiune a procurorului, în afara competenței și atribuțiilor

ce îi sunt conferite prin lege, în cercetarea judecătorească, cu consecințe în

aprecierea ori stabilirea unor situații de fapt ori chestiuni de drept într-o

cauză aflată pe rolul instanței de judecată, ceea ce ar echivala cu o atingere

adusă principiului independenței judecătorilor înscris în art. 124 alin. (3)

din Constituția României.

S-a reținut că nu există nicio

justificare în sensul formării unui dosar penal împotriva judecătorului C.O.,

de la Judecătoria Cluj-Napoca, care are pe rol Dosarul penal nr. 224/211/2004,

astfel că plângerea a fost clasată.

Împotriva referatului procurorului

petenta a formulat plângere înregistrată la instanță la data de 31 iulie 2009,

solicitând admiterea acesteia, desființarea acestui referat și începerea

cercetărilor penale împotriva intimatului pentru săvârșirea infracțiunilor de

abuz în serviciu și favorizarea infractorului.

Analizând plângerea formulată pe

baza actelor și lucrărilor dosarului, precum și în baza art. 278

1

C.

proc. pen., care prevede că împotriva rezoluției de clasare, scoatere de sub

urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale date de procuror, .persoana

vătămată poate face plângere la instanță, se constată că acest referat este

legal și temeinic, neexistând indicii în cauză că intimatul și-ar fi exercitat

în mod abuziv atribuțiile.

Astfel, magistrații soluționează

cauzele ce le-au fost repartizate potrivit propriei lor convingeri, desigur cu

respectarea legii și a normelor de procedură în materie, neputând fi constrânși

sub niciun fel în soluționarea acestora.

Eventualele nemulțumiri ale părților

pot fi invocate prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege. Magistrații,

în cursul judecării cauzei pot respinge motivat anumite cereri în probațiune

sau excepții invocate de părți, fiind prerogative specifice activității de

judecată.

Împotriva sentinței pronunțată de

instanța de fond a declarat recurs petiționara L.V. fără a indica, în concret,

care sunt criticile ce pot fi aduse hotărârii atacate.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

examinând recursul conform dispozițiilor art. 385

14

alin. (1) C.

proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată

că acesta este tardiv pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 385

3

alin. (1) C. proc. pen., termenul de recurs este de 10 zile, dacă legea nu

dispune altfel.

Termenul de recurs este un termen

imperativ, nerespectarea lui atrăgând sancțiunea decăderii din dreptul de

recurs.

Ca regulă, termenul curge de la data

pronunțării dacă partea a fost prezentă și de la comunicare cu părțile care au

lipsit de la dezbateri și de la pronunțarea hotărârii.

În cauza dedusă judecății, hotărârea

a fost comunicată petiționarei la data de 6 noiembrie 2009 iar recursul a fost

declarat la data de 18 noiembrie 2009, deci cu depășirea termenului prevăzut de

lege.

Pe cale de consecință, Înalta Curte

de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1

lit. a) teza I va respinge recursul declarat de petiționara L.V., ca fiind

tardiv.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen. va obliga petiționara la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv, recursul

declarat de petiționara L.V. împotriva Sentinței penale nr. 73 din 02 noiembrie

2009 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Obligă recurenta petiționară la

plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

31 martie 2010.