ÎCCJ, decizie (scj.ro #83655)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83655) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Acțiune în constatare.Acțiune în realizarea dreptului pretins.Prioritate Potrivit art.111 C.proc.civ., partea care are interes în constatarea existenței sau inexistenței unui drept, poate formula o cerere în acest sens, care devine inadmisibilă, dacă poate fi intentată o cerere în realizarea dreptului pretins, ca în cazul unei acțiuni de rectificare a înscrierii din cartea funciară. Secția comercială, decizia nr.495 din 30 ianuarie 2002 Prin sentința civilă nr.71 din 29 ianuarie 1999, Tribunalul Hunedoara a admis în parte acțiunea SC „A” SA împotriva SC „T” SA, constatând că reclamanta este proprietara imobilului denumit „Laboratorul de cofetărie-patiserie” situat în Deva. Prin decizia nr.953/A din 3 decembrie 1999, Curtea de Apel Alba-Iulia, Secția comercială și de contencios administrativ a respins apelul reclamantei și a admis apelul pârâtei respingând acțiunea ca inadmisibilă.
Instanța de apel a reținut că în cauză nu sunt întrunite condițiile restrictive prevăzute de art.111 C.proc.civ., deoarece imobilul care constituie obiectul litigiului este întabulat pe numele pârâtei iar aceasta îl folosește efectiv, astfel că reclamanta are posibilitatea formulării unei acțiuni în rectificarea înscrierii în cartea funciară, care este o acțiune în realizarea dreptului pretins. Reclamanta a declarat recurs, susținând că există o contradicție între dispozitivul deciziei, care menționează numai respingerea acțiunii și considerente, care precizează că acțiunea a fost respinsă ca inadmisibilă, că există o insuficientă motivare a deciziei pentru ca acțiunea să poată fi calificată ca inadmisibilă, iar problema posesiei asupra imobilului este irelevantă.
Recursul este nefondat. Instanța de apel a reținut în mod corect că, reclamanta nu era îndreptățită să recurgă la o acțiune în constatare, atâta timp cât utilizarea imobilului în litigiu de către pârâtă sub nume de proprietar este relevantă în speță și că tocmai această situație face inadmisibilă promovarea unei acțiuni în constatare și impune reclamantei ca, în măsura în care se consideră proprietara legitimă a imobilului să promoveze o acțiune în realizarea dreptului pretins, în care să opună titlul său celui invocat de pârâtă. Reglementarea cu valoare de principiu instituită prin art.111 C.proc.civ. este de aplicare generală dar nu există temeiuri pentru a se considera că pretinsul titlu de proprietate al reclamantei ar putea fi dovedit numai printr-o acțiune în constatare atâta timp cât există posibilitatea formulării unei acțiuni în realizare.
Menționarea expresă în dispozitivul deciziei a soluției de respingere a acțiunii, fără alte precizări nu este în nici un fel contrazisă de motivarea respectivei hotărâri ,care susține aceeași soluție analizând inadmisibilitatea acțiunii. În consecință recursul a fost respins ca nefondat.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.