ÎCCJ, decizie (scj.ro #83792)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #83792) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Judecata

în cazul recunoașterii vinovăției. Infracțiune care se pedepsește cu detențiune

pe viață. Tentativă. Concurs de infracțiuni

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal.

Partea specială. Judecata. Judecata în primă instanță

Indice alfabetic:

Drept procesual penal

-

judecata în cazul recunoașterii vinovăției

-

infracțiune care se pedepsește cu detențiune pe viață

C.

proc. pen.,

art. 320

1

Dispozițiile art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

stabilesc interdicția aplicării procedurii simplificate,

reglemente

în art. 320

1

alin. (1)-(6) C. proc. pen., în cazul în care

inculpatul a fost trimis în judecată pentru o infracțiune (în

formă consumată sau în forma tentativei) care se

pedepsește cu detențiune pe viață.

În

consecință, în cazul în care inculpatul a fost trimis în judecată pentru

infracțiuni concurente

, dintre care una se pedepsește cu detențiune pe

viață, instanța

nu poate soluționa cauza

penală prin aplicarea procedurii

prevăzute în art. 320

1

alin.

(1) - (6) C. proc. pen. - urmând a se efectua, în mod obligatoriu, cercetarea

judecătorească și judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun -,

întrucât procedura

simplificată

poate fi aplicată numai în mod unitar, cu privire la toate infracțiunile pentru

care inculpatul a fost trimis în judecată, iar nu separat, în raport cu fiecare

dintre acestea.

Într-un

astfel de caz, instanța nu

poate aplica

inculpatului dispozițiile

art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. pentru infracțiunile din compunerea concursului de

infracțiuni care nu se pedepsesc cu detențiune pe viață, deoarece aceste

dispoziții de drept substanțial devin incidente

numai dacă, din punct de

vedere procedural, cererea privind judecata potrivit procedurii simplificate a

fost admisă de către instanța de judecată. Dacă cererea a fost respinsă,

întrucât inculpatul a fost trimis în judecată pentru o infracțiune (în

formă consumată sau în forma tentativei) care se

pedepsește cu detențiune pe viață, nu există

cadrul procesual care să

permită aplicarea dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

I.C.C.J.,

Secția penală, decizia nr. 2551 din 16 august 2012

Prin

sentința penală nr. 283 din 31 mai 2011, Tribunalul Dolj, în baza art. 20

raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) și art. 176 alin.

(1) lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul O.B. la pedeapsa de 9 ani

închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor civile prevăzute în art. 64 alin.

(1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară.

În baza

art. 321 alin. (1) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de un

an și 6 luni închisoare.

În baza

art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele

aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare și 4 ani

interzicerea drepturilor civile prevăzute în art. 64 alin. (1)

lit.

a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca

pedeapsă complementară.

S-a

făcut aplicarea art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și

lit. b)

C. pen.

În baza

art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 14 alin. (3)

lit. b)

C. proc. pen. combinat cu art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul la plata sumelor de: 5.500 lei despăgubiri materiale și 8.000

lei daune morale către partea civilă A.V.; 3.000 lei despăgubiri materiale și

8.000 lei daune morale către partea civilă T.N.; 9.000 lei despăgubiri

materiale și 3.000 lei daune morale către partea civilă C.C. și respectiv 3.000

lei despăgubiri materiale către partea civilă S.S.

A fost

obligat inculpatul la plata sumei de 16.430,61 lei cheltuieli de spitalizare

către partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, sumă ce va fi

reactualizată cu indicele de inflație la data plății.

Pentru

a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

La data

de 6 mai

2010

s-a înregistrat pe rolul

Tribunalului Dolj rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, prin

care inculpatul O.B. a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor

de tentativă la omor deosebit de grav, prevăzută în art. 20

raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) și art. 176 alin.

(1) lit. b) C. pen. (privind pe victimele A.V., C.C., T.N. și S.S.), ultraj

contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută în

art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea pentru cele două infracțiuni a

dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen.

În urma

cercetărilor efectuate în cauză a rezultat următoarea situație de fapt:

În

seara de 21 aprilie 2007, inculpații O.B., O.V., D.V. și P.A., precum și

numitele P.M. și M.A. s-au deplasat la barul G., situat în municipiul Craiova,

strada C.

În

acest local inculpații au consumat băuturi alcoolice până în jurul orei 2,00,

când au părăsit localul respectiv.

Pe

parcursul deplasării lor pe strada C., inculpații s-au manifestat zgomotos,

prin gesturi care au tulburat ordinea și liniștea publică. Astfel, conform

declarațiilor martorilor I.Ș. și B.A., inculpații au lovit cu picioarele

într-un coș de gunoi montat pe un stâlp de electricitate, iar unii dintre inculpați

au urcat cu picioarele pe un autoturism parcat pe strada C.

Ulterior, inculpații și-au continuat deplasarea pe

strada C., în direcția

Centru, pe acest traseu de deplasare

aflându-se situat și barul V., în care la

acea dată era organizată o

petrecere.

O parte din participanții de la petrecerea organizată în

barul V. (O.

F., C.C., A.R., G.F. și S.S.

)

se aflau în zona din fața acestui bar, când inculpații au ajuns în dreptul lor.

În

aceste împrejurări, unul dintre inculpați i-a solicitat martorului S.S. să îi

dea să bea bere din paharul pe care martorul îl ținea în mână, fapt ce a

determinat intervenția celorlalți participanți la petrecerea din barul V., care

le-au solicitat inculpaților să plece.

Astfel,

partea vătămată A.V., care se afla în interiorul barului V., a observat

printr-o fereastră incidentul sus-menționat și s-a îndreptat spre grupul celor

patru inculpați, împingându-l pe cel care intenționase să bea bere din paharul

lui S.S.

Această

persoană a scos un cuțit pe care îl avea asupra sa, cu care a lovit-o pe partea

vătămată A.V., producându-i o plagă penetrantă înjunghiată toraco-abdominală

stânga transdiafragmatică, cu dublă leziune gastrică și diafragmatică (conform

descrierii menționată în raportul de constatare medico-legală din 27 aprilie 2007

întocmit de Institutul de Medicină Legală Craiova). În declarațiile lor, partea

vătămată A.V. și martorul G.F. au precizat date în sensul că persoana din

grupul inculpaților care a inițiat incidentul cu S.S. este aceeași persoană

care a lovit-o cu cuțitul pe partea vătămată

A.V.

Cu ocazia prezentării pentru recunoaștere din grup de fotografii, atât

partea

vătămată A.V., cât și martorul G.F. l-au indicat pe

inculpatul O.B. ca fiind cel care a aplicat lovitura cu cuțitul.

Ulterior

agresării părții vătămate A.V., inculpatul O.B. s-a îndreptat spre zona din

fața barului V. în care se afla partea vătămată C.C. Partea vătămată C.C. a

încercat să se îndepărteze de acea zonă, însă a fost ajunsă din urmă de

inculpatul O.B. și, în timp ce se afla întoarsă cu spatele spre acesta, i-au

fost aplicate două lovituri cu cuțitul. Conform raportului de constatare

medico-legală din 27 aprilie 2007 întocmit de Institutul de Medicină Legală

Craiova, părții vătămate C.C. i-au fost produse două plăgi tăiate, torace

posterior.

Din

interiorul barului V. a ieșit la un moment dat și partea vătămată T.N. care,

văzându-l pe inculpatul O.B. cu cuțitul în mână, a aruncat spre acesta cu o

sticlă, după care a fugit pe strada C., în direcția Centru. Inculpatul O.B. a

urmărit-o pe partea vătămată T.N., căreia i-a fost pusă piedică și astfel a

căzut pe stradă. În aceste împrejurări, inculpatul O.B. i-a aplicat și părții

vătămate T.N. o lovitură cu cuțitul pe care îl avea asupra sa. Conform

raportului de constatare medico-legală din 27 aprilie 2007 întocmit de

Institutul de Medicină Legală Craiova, partea vătămată T.N. a prezentat

diagnosticul: hemotorax drept masiv prin plagă tăiată hemitorace drept

penetrantă, leziune arteră intercostală, plagă diafragmatică, șoc hemoragic.

După

agresarea părții vătămate T.N., atât inculpatul O.B., cât și inculpații O.V.,

D.V. și P.A. au fugit pe strada C., în direcția Centru, iar ulterior s-au

deplasat pe strada N. și strada M. În urmărirea inculpaților au plecat mai

multe persoane dintre cele care se aflau în barul V. și care ieșiseră din acel

bar, urmare a scandalului provocat prin actele de agresiune comise de

inculpatul O.B. Astfel, pe traseul urmat de inculpați, au plecat partea

vătămată S.S., precum și martorii R.C., G.M. și G.C.

La un

moment dat, partea vătămată S.S. i-a ajuns din urmă pe inculpați, însă, a fost

la rândul său lovită de mai multe ori cu cuțitul în diferite zone, de către

inculpatul O.B. Conform raportului de constatare medico-legală din 5 iunie 2007

întocmit de Institutul de Medicină Legală Craiova, partea vătămată S.S. a

prezentat multiple leziuni.

Părțile

vătămate A.V., C.C., T.N. și S.S. au fost transportate la spital, în vederea

acordării de îngrijiri medicale.

În urma

actelor de agresiune exercitate de inculpatul O.B. asupra părților vătămate

A.V., C.C., T.N. și S.S., printre participanții la petrecerea din barul V.

(circa 30 de persoane) s-a creat o stare de agitație generală și de

insecuritate, majoritatea acestora părăsind zona respectivă.

Analizând

actele și probele administrate în cauză instanța a constatat că starea de fapt

reținută prin rechizitoriu este corectă și corespunde unei juste aprecieri a

probelor administrate în cauză.

În

drept, fapta inculpatului O.B., constând în aceea că în noaptea de 21/22

aprilie 2007 în aceleași împrejurări de loc și timp (cu ocazia incidentului

produs în zona barului V.) a aplicat părților vătămate A.V., C.C., T.N. și S.S.

mai

multe lovituri cu cuțitul (instrument

apt să ucidă), în zone vitale, producând leziuni

ce au pus în primejdie

viața părților vătămate, întrunește elementele constitutive ale unei tentative

la infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută în art. 20 C. pen. raportat

la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1)

lit. i) și art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen.

Fapta

inculpatului O.B., constând în aceea că în noaptea de 21/22 aprilie 2007,

deplasându-se pe strada C. din Municipiul Craiova, s-a manifestat prin acte,

cuvinte și gesturi care au adus atingere bunelor moravuri și au tulburat

ordinea și liniștea publică (incidentul petrecut în zona barului V., când

inculpatul O.B. a lovit cu cuțitul mai multe persoane, a doborât pe stradă o

motocicletă parcată în acea zonă, precum și gesturile acestuia anterioare

ajungerii în zona barului V., când împreună cu martorii O.V., D.V. și P.A. se

manifestau zgomotos, în sensul că au lovit cu picioarele un coș de gunoi montat

pe un stâlp de electricitate, iar unii dintre aceștia au urcat cu picioarele pe

un autoturism parcat pe strada C.), întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și

liniștii publice, prevăzută în art. 321 alin. (1) C. pen.

Curtea

de Apel Craiova, Secția penală și pentru cauze cu minori, prin decizia

nr. 186 din 29 mai 2012, a admis apelul declarat de procuror

, a desființat

sentința sub aspectul laturii penale și rejudecând:

În baza

art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice din

infracțiunea prevăzută în art. 321 alin. (1) C.

pen., în infracțiunea prevăzută în art. 321

alin. (1)

și (

2) C. pen., cu aplicarea art. 75

alin. (1) lit. a) și c) C. pen.

În baza art. 20 raportat la art. 174 alin. (1)

,

art. 175 alin. (1)

lit. i)

și

art. 176

alin. (1)

lit. b) C. pen., a fost condamnat

inculpatul O.B. la pedeapsa de 10 ani

închisoare

și 4 ani interzicerea drepturilor civile prevăzute în art. 64 alin. (1)

lit.

a)

teza a II-a și

lit. b) C. pen., ca

pedeapsă complementară.

În baza

art. 321 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) și c)

C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 2 ani și 6 luni

închisoare.

În baza

art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele

aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 10 ani

închisoare

și 4 ani interzicerea

drepturilor civile prevăzute în art. 64 alin. (1)

lit.

a) teza a II-a și lit.

b)

C. pen., ca pedeapsă complementară.

S-a

făcut aplicarea art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen.

Au fost

menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

A fost

respins, ca nefondat, apelul inculpatului O.B.

Pentru

a pronunța această decizie, curtea de apel a reținut următoarele:

Valorificând

materialul probator administrat pe parcursul urmăririi penale și al cercetării

judecătorești, instanța de fond a stabilit că la incidentul produs în seara

zilei de 21 aprilie 2007 au participat mai multe persoane împreună cu

inculpatul, respectiv O.V., D.V. și P.A., care s-au manifestat prin gesturi și

expresii ce au adus atingere gravă bunelor moravuri, tulburând liniștea și

ordinea publică pe o arteră centrală din Municipiul Craiova.

Inculpatul

împreună cu celelalte persoane s-au deplasat în zona barului V., tulburând în

continuare în mod grav liniștea publică, astfel că instanța în mod nelegal nu a

reținut circumstanța agravantă prevăzută în art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen.

S-a

arătat că această circumstanță agravantă operează în situația dedusă judecății,

chiar dacă pentru ceilalți participanți la incidentul menționat s-a dispus

scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea unor sancțiuni cu caracter

administrativ.

Având

în vedere că printre participanții la activitatea infracțională menționată s-a

aflat și P.A., minor la data respectivă, prima instanță avea obligația

reținerii prevederilor art. 75 alin. (1) lit. c) C. pen.

Totodată,

curtea de apel a apreciat că liniștea și ordinea publică au fost tulburate în

mod grav prin activitatea infracțională a inculpatului, astfel că se impune

schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută în art. 321

alin. (1) C. pen., în infracțiunea prevăzută în art. 321 alin. (1) și (2) C.

pen. Aceasta, în contextul în care în incidentul produs au fost exercitate acte

de agresiune fizică gravă de către inculpat asupra părților vătămate C.C.,

A.V., S.S. și T.N., iar la barul V. unde se aflau mai mulți consumatori

climatul de insecuritate a fost grav și s-a

concretizat prin părăsirea localului public

de către celelalte persoane

aflate în local.

Prin

urmare, instanța de apel a constatat că cele două critici ale procurorului

vizând

nelegalitatea sentinței sunt

întemeiate, astfel că a reținut în sarcina inculpatului

circumstanțele

agravante prevăzute în art. 75 alin. (1)

lit. a)

și c) C. pen. și a schimbat încadrarea juridică în art.

321 alin. (1) și (2) C. pen.

Referitor la apelul inculpatului, s-au reținut, în

esență, următoarele:

În

conformitate cu dispozițiile art. 141

1

C. pen., prin pedeapsa prevăzută de lege se înțelege pedeapsa prevăzută de textul de lege care

incriminează fapta

săvârșită în forma

consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau

de

majorare a pedepsei.

Critica vizând neaplicarea prevederilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. de către

instanța de fond a fost

apreciată ca neîntemeiată. Deși cu ocazia audierii inculpatului, la 9 iunie

2010, la instanța de fond, acesta a recunoscut faptele pentru care a fost

trimis în judecată și a menținut toate

declarațiile date în cursul urmăririi penale,

inculpatul a fost

condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor

deosebit de grav, prevăzută în art. 20 raportat

la art. 174 alin. (1)

,

art. 175 alin. (1) lit. i) și art. 176

alin.

(1) lit. b) C. pen. și, având în vedere limitele de pedeapsă pentru această

infracțiune, chiar rămasă în stadiul de tentativă, nu sunt incidente

prevederile

art. 320

1

alin. (7)

C. proc. pen., întrucât dispozițiile alin. (1) - (6) nu se aplică în cazul în

care

acțiunea penală vizează o

infracțiune care se pedepsește cu detențiunea pe viață.

Împotriva

acestei decizii a formulat recurs inculpatul O.B.

Recursul

a fost motivat cu ocazia dezbaterilor, invocându-se, între altele, cazul de

casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., respectiv greșita încadrarea juridică dată faptelor, arătându-se că acestea

întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală gravă

prevăzută în art. 182 C. pen.

Ministerul

Public a invocat, în recursul inculpatului, cazul de casare prevăzut în art.

385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen. privind greșita

aplicare a legii, arătând că instanța de apel trebuia să rețină dispozițiile

art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. și să reducă limitele de pedeapsă

pentru infracțiunea prevăzută în art. 321 alin. (1) și (2) C. pen.

Analizând

decizia recurată atât din perspectiva criticilor formulate și a cazurilor de

casare invocate, cât și din oficiu, în limitele prevăzute de dispozițiile art.

385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție

constată că recursul este nefondat.

Asupra

cazului de casare prevăzut în dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.:

Înalta

Curte de Casație și Justiție reține că, în baza probatoriului administrat,

probatoriu necontestat de altfel de inculpat, care a recunoscut săvârșirea

faptelor, solicitând în apel aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., ca situație de fapt instanțele au stabilit că acesta, în cadrul unui

incident ce a avut loc la barul V., cu un cuțit pe care îl avea asupra sa, a

lovit-o pe partea vătămată A.V. producându-i o plagă penetrantă înjunghiată

toraco-abdominală stânga transdiafragmatică; ulterior,

i-a

aplicat două lovituri cu cuțitul părții vătămate C.C.,

producându-i două plăgi tăiate, torace posterior; apoi a fost agresată partea

vătămată T.N., care, văzându-l pe inculpat cu cuțitul în mână, a aruncat cu o

sticlă către acesta după care a fugit, însă a fost ajunsă din urmă și lovită cu

cuțitul, cauzându-i-se o plagă tăiată hemitorace drept penetrantă, leziune

arteră intercostală, plagă diafragmatică, șoc hemoragic; partea vătămată S.S. a

fost la rândul său lovită de mai multe ori cu cuțitul în diferite zone de

inculpat, provocându-i leziuni după cum urmează: plagă orizontală de 8 cm umăr drept posterior, plagă orizontală hemitorace drept posterior paravertebral.

Înalta

Curte de Casație și Justiție constată că încadrarea juridică este în

concordanță cu situația de fapt reținută, în drept fapta inculpatului întrunind

elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor deosebit de grav

prevăzută în art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i)

și art. 176 alin. (1) lit.

b)

C. pen.,

criticile formulate sub acest aspect fiind nefondate.

Așa cum

în mod constant s-a statuat în practica Înaltei Curți de Casație și Justiție,

esențială pentru stabilirea încadrării juridice în aceste situații este stabilirea

formei și modalității vinovăției cu care s-a săvârșit fapta. Dacă în cazul

infracțiunilor de vătămare corporală, vătămare corporală gravă, făptuitorul

acționează cu intenția generală de vătămare, în cazul tentativei la omor acesta

acționează cu intenția de ucidere, intenție ce poate fi directă sau indirectă,

după cum autorul, prevăzând moartea victimei, a urmărit sau numai a acceptat

producerea acestui rezultat. Aceasta rezultă chiar din modul de săvârșire a

faptei, din materialitatea acțiunii

(„dolus ex re”

), care evidențiază

poziția psihică a făptuitorului. Astfel, folosirea unor instrumente apte să

conducă la deces, aplicarea de lovituri cu intensitate, în zone vitale ale

corpului demonstrează neîndoielnic intenția de a ucide.

În

prezenta cauză, se constată că modalitatea de săvârșire a faptelor, constând în

lovirea victimelor cu un cuțit, în zone vitale (torace, hemitorace, abdomen),

exclude apărarea inculpatului, în sensul că nu ar fi acționat cu intenția de

omor, ci cu intenția generală de vătămare. Chiar dacă inculpatul nu a urmărit

moartea victimelor, folosirea unui instrument apt să ucidă și aplicarea de

lovituri în zone vitale impun concluzia că acesta a prevăzut rezultatul faptei

sale și a acceptat posibilitatea producerii lui, împrejurări ce caracterizează

intenția indirectă, a formă ca vinovăției.

Având

în vedere că actele de violență au fost comise în aceeași împrejurare asupra a

4 persoane, în public, cu intenția indirectă de a ucide, decesul acestora

neintervenind, fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii prevăzute în art. 20 raportat la art. 174 alin. (1)

,

art. 175 alin. (1) lit. i) și art. 176

alin. (1) lit. b) C. pen.

Ca

atare, instanța de recurs apreciază că dispozițiile art. 385

9

alin.

(1) pct. 17 C. proc. pen. nu sunt incidente în cauză, încadrarea juridică

stabilită de către prima instanță, menținută în apel, fiind corectă.

Asupra

cazului de casare prevăzut în dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen.:

Problema

ridicată de către procuror este aceea a aplicării dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. în situațiile în care inculpatul recunoaște săvârșirea

faptelor și solicită ca judecarea sa să se facă în baza probelor administrate

în cursul urmăririi penale, însă una din infracțiunile pentru care este trimis

în judecată este sancționată că detențiunea pe viață. Se arată că, în astfel de

cazuri, limitele de pedeapsă pentru celelalte infracțiuni trebuie reduse

conform art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., astfel că instanța de

apel trebuia să procedeze în acest fel în cazul infracțiunii prevăzute în art.

321 alin. (1) și (2) C. pen.

Înalta

Curte de Casație și Justiție apreciază neîntemeiate criticile formulate,

procedura reglementată de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen. neputând fi aplicată decât unitar, cu privire la întreaga cauză și nu

fragmentat, în raport cu fiecare din infracțiunile pentru care inculpatul a

fost trimis în judecată.

Acceptarea

opiniei conform căreia procedura ar fi incidentă numai în ceea ce privește

infracțiunile pentru care legea nu prevede pedeapsa detențiunii pe viață,

pentru care nu s-ar mai administra nicio probă, ar însemna ca, în aceeași

cauză, să se aplice concomitent atât procedura simplificată, cu privire la o

parte din infracțiuni, cât și procedura obișnuită referitor la celelalte

infracțiuni.

Or,

legiuitorul a exclus o atare posibilitate, de vreme ce, în art. 320

1

alin. (2) C. proc. pen., a impus condiția de admisibilitate a cererii, ca

inculpatul să recunoască în totalitate faptele reținute în actul de sesizare.

Ca atare, dacă procedura nu este aplicabilă în situațiile în care inculpatul

recunoaște doar o parte din faptele pentru care a fost trimis în judecată,

aceasta nu poate fi incidentă nici în situația în care una din fapte este

sancționată cu detențiunea pe viață.

Nici

împrejurarea că prevederile art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

cuprind dispoziții de drept substanțial nu constituie un argument care să

conducă la admiterea punctului de vedere contrar. Aceste dispoziții de drept

substanțial devin incidente numai în anumite condiții procedurale, respectiv în

cazul admiterii cererii de către instanță. Or, cererea fiind respinsă, nu se

mai ajunge la cadrul procesual care să permită aplicarea dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

Ca

atare, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că în cauză s-a făcut o

corectă aplicare a legii, cazul de casare invocat de procuror nefiind incident,

poziția procesuală a inculpatului neputând fi valorificată în condițiile art.

XI din O. U. G. nr. 121/2011 raportat la art. 320

1

C. proc. pen. în raport cu faptul că acțiunea penală vizează și o infracțiune pentru

care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață, chiar dacă faptele au rămas

în forma imperfectă a tentativei. În acest sens, se au în vedere dispozițiile

art. 141

1

C. pen., potrivit cărora prin pedeapsă prevăzută de lege

se înțelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta în

forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de

majorare a pedepsei.

În

consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat,

recursul declarat de inculpat împotriva deciziei nr. 186 din 29 mai 2012

pronunțată de Curtea de Apel Craiova, Secția penală și pentru cauze cu minori.

Notă: Potrivit Legii nr. 2/2013, publicată în M. Of. nr. 89 din

12 februarie 2013, dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. se abrogă.