ÎCCJ, decizie (scj.ro #83792)

Judecata în cazul recunoașterii vinovăției. Infracțiune care se pedepsește cu detențiune pe viață. Tentativă. Concurs de infracțiuni Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Judecata în primă instanță Indice alfabetic: Drept procesual penal - judecata în cazul recunoașterii vinovăției - infracțiune care se pedepsește cu detențiune pe viață C. proc. pen., art. 320 1 Dispozițiile art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. stabilesc interdicția aplicării procedurii simplificate, reglemente în art. 320 1 alin. (1)-(6) C. proc. pen., în cazul în care inculpatul a fost trimis în judecată pentru o infracțiune (în formă consumată sau în forma tentativei) care se pedepsește cu detențiune pe viață.

În consecință, în cazul în care inculpatul a fost trimis în judecată pentru infracțiuni concurente , dintre care una se pedepsește cu detențiune pe viață, instanța nu poate soluționa cauza penală prin aplicarea procedurii prevăzute în art. 320 1 alin. (1) - (6) C. proc. pen. - urmând a se efectua, în mod obligatoriu, cercetarea judecătorească și judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun -, întrucât procedura simplificată poate fi aplicată numai în mod unitar, cu privire la toate infracțiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, iar nu separat, în raport cu fiecare dintre acestea. Într-un astfel de caz, instanța nu poate aplica inculpatului dispozițiile art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen. pentru infracțiunile din compunerea concursului de infracțiuni care nu se pedepsesc cu detențiune pe viață, deoarece aceste dispoziții de drept substanțial devin incidente numai dacă, din punct de vedere procedural, cererea privind judecata potrivit procedurii simplificate a fost admisă de către instanța de judecată. Dacă cererea a fost respinsă, întrucât inculpatul a fost trimis în judecată pentru o infracțiune (în formă consumată sau în forma tentativei) care se pedepsește cu detențiune pe viață, nu există cadrul procesual care să permită aplicarea dispozițiilor art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 2551 din 16 august 2012 Prin sentința penală nr. 283 din 31 mai 2011, Tribunalul Dolj, în baza art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) și art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul O.B.

la pedeapsa de 9 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor civile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară. În baza art. 321 alin. (1) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de un an și 6 luni închisoare. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor civile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară. S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 14 alin. (3) lit. b) C. proc.

pen. combinat cu art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul la plata sumelor de: 5.500 lei despăgubiri materiale și 8.000 lei daune morale către partea civilă A.V.; 3.000 lei despăgubiri materiale și 8.000 lei daune morale către partea civilă T.N.; 9.000 lei despăgubiri materiale și 3.000 lei daune morale către partea civilă C.C. și respectiv 3.000 lei despăgubiri materiale către partea civilă S.S. A fost obligat inculpatul la plata sumei de 16.430,61 lei cheltuieli de spitalizare către partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, sumă ce va fi reactualizată cu indicele de inflație la data plății. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele: La data de 6 mai 2010 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, prin care inculpatul O.B.

a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor de tentativă la omor deosebit de grav, prevăzută în art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) și art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen. (privind pe victimele A.V., C.C., T.N. și S.S.), ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută în art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea pentru cele două infracțiuni a dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen. În urma cercetărilor efectuate în cauză a rezultat următoarea situație de fapt: În seara de 21 aprilie 2007, inculpații O.B., O.V., D.V. și P.A., precum și numitele P.M. și M.A. s-au deplasat la barul G., situat în municipiul Craiova, strada C. În acest local inculpații au consumat băuturi alcoolice până în jurul orei 2,00, când au părăsit localul respectiv.

Pe parcursul deplasării lor pe strada C., inculpații s-au manifestat zgomotos, prin gesturi care au tulburat ordinea și liniștea publică. Astfel, conform declarațiilor martorilor I.Ș. și B.A., inculpații au lovit cu picioarele într-un coș de gunoi montat pe un stâlp de electricitate, iar unii dintre inculpați au urcat cu picioarele pe un autoturism parcat pe strada C. Ulterior, inculpații și-au continuat deplasarea pe strada C., în direcția Centru, pe acest traseu de deplasare aflându-se situat și barul V., în care la acea dată era organizată o petrecere. O parte din participanții de la petrecerea organizată în barul V. (O. F., C.C., A.R., G.F. și S.S. ) se aflau în zona din fața acestui bar, când inculpații au ajuns în dreptul lor.

În aceste împrejurări, unul dintre inculpați i-a solicitat martorului S.S. să îi dea să bea bere din paharul pe care martorul îl ținea în mână, fapt ce a determinat intervenția celorlalți participanți la petrecerea din barul V., care le-au solicitat inculpaților să plece. Astfel, partea vătămată A.V., care se afla în interiorul barului V., a observat printr-o fereastră incidentul sus-menționat și s-a îndreptat spre grupul celor patru inculpați, împingându-l pe cel care intenționase să bea bere din paharul lui S.S. Această persoană a scos un cuțit pe care îl avea asupra sa, cu care a lovit-o pe partea vătămată A.V., producându-i o plagă penetrantă înjunghiată toraco-abdominală stânga transdiafragmatică, cu dublă leziune gastrică și diafragmatică (conform descrierii menționată în raportul de constatare medico-legală din 27 aprilie 2007 întocmit de Institutul de Medicină Legală Craiova).

În declarațiile lor, partea vătămată A.V. și martorul G.F. au precizat date în sensul că persoana din grupul inculpaților care a inițiat incidentul cu S.S. este aceeași persoană care a lovit-o cu cuțitul pe partea vătămată A.V. Cu ocazia prezentării pentru recunoaștere din grup de fotografii, atât partea vătămată A.V., cât și martorul G.F. l-au indicat pe inculpatul O.B. ca fiind cel care a aplicat lovitura cu cuțitul. Ulterior agresării părții vătămate A.V., inculpatul O.B. s-a îndreptat spre zona din fața barului V. în care se afla partea vătămată C.C. Partea vătămată C.C. a încercat să se îndepărteze de acea zonă, însă a fost ajunsă din urmă de inculpatul O.B. și, în timp ce se afla întoarsă cu spatele spre acesta, i-au fost aplicate două lovituri cu cuțitul.

Conform raportului de constatare medico-legală din 27 aprilie 2007 întocmit de Institutul de Medicină Legală Craiova, părții vătămate C.C. i-au fost produse două plăgi tăiate, torace posterior. Din interiorul barului V. a ieșit la un moment dat și partea vătămată T.N. care, văzându-l pe inculpatul O.B. cu cuțitul în mână, a aruncat spre acesta cu o sticlă, după care a fugit pe strada C., în direcția Centru. Inculpatul O.B. a urmărit-o pe partea vătămată T.N., căreia i-a fost pusă piedică și astfel a căzut pe stradă. În aceste împrejurări, inculpatul O.B. i-a aplicat și părții vătămate T.N. o lovitură cu cuțitul pe care îl avea asupra sa. Conform raportului de constatare medico-legală din 27 aprilie 2007 întocmit de Institutul de Medicină Legală Craiova, partea vătămată T.N.

a prezentat diagnosticul: hemotorax drept masiv prin plagă tăiată hemitorace drept penetrantă, leziune arteră intercostală, plagă diafragmatică, șoc hemoragic. După agresarea părții vătămate T.N., atât inculpatul O.B., cât și inculpații O.V., D.V. și P.A. au fugit pe strada C., în direcția Centru, iar ulterior s-au deplasat pe strada N. și strada M. În urmărirea inculpaților au plecat mai multe persoane dintre cele care se aflau în barul V. și care ieșiseră din acel bar, urmare a scandalului provocat prin actele de agresiune comise de inculpatul O.B. Astfel, pe traseul urmat de inculpați, au plecat partea vătămată S.S., precum și martorii R.C., G.M. și G.C. La un moment dat, partea vătămată S.S.

i-a ajuns din urmă pe inculpați, însă, a fost la rândul său lovită de mai multe ori cu cuțitul în diferite zone, de către inculpatul O.B. Conform raportului de constatare medico-legală din 5 iunie 2007 întocmit de Institutul de Medicină Legală Craiova, partea vătămată S.S. a prezentat multiple leziuni. Părțile vătămate A.V., C.C., T.N. și S.S. au fost transportate la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale. În urma actelor de agresiune exercitate de inculpatul O.B. asupra părților vătămate A.V., C.C., T.N. și S.S., printre participanții la petrecerea din barul V. (circa 30 de persoane) s-a creat o stare de agitație generală și de insecuritate, majoritatea acestora părăsind zona respectivă.

Analizând actele și probele administrate în cauză instanța a constatat că starea de fapt reținută prin rechizitoriu este corectă și corespunde unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză. În drept, fapta inculpatului O.B., constând în aceea că în noaptea de 21/22 aprilie 2007 în aceleași împrejurări de loc și timp (cu ocazia incidentului produs în zona barului V.) a aplicat părților vătămate A.V., C.C., T.N. și S.S. mai multe lovituri cu cuțitul (instrument apt să ucidă), în zone vitale, producând leziuni ce au pus în primejdie viața părților vătămate, întrunește elementele constitutive ale unei tentative la infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută în art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) și art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen.

Fapta inculpatului O.B., constând în aceea că în noaptea de 21/22 aprilie 2007, deplasându-se pe strada C. din Municipiul Craiova, s-a manifestat prin acte, cuvinte și gesturi care au adus atingere bunelor moravuri și au tulburat ordinea și liniștea publică (incidentul petrecut în zona barului V., când inculpatul O.B. a lovit cu cuțitul mai multe persoane, a doborât pe stradă o motocicletă parcată în acea zonă, precum și gesturile acestuia anterioare ajungerii în zona barului V., când împreună cu martorii O.V., D.V. și P.A. se manifestau zgomotos, în sensul că au lovit cu picioarele un coș de gunoi montat pe un stâlp de electricitate, iar unii dintre aceștia au urcat cu picioarele pe un autoturism parcat pe strada C.), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută în art. 321 alin. (1) C. pen.

Curtea de Apel Craiova, Secția penală și pentru cauze cu minori, prin decizia nr. 186 din 29 mai 2012, a admis apelul declarat de procuror , a desființat sentința sub aspectul laturii penale și rejudecând: În baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută în art. 321 alin. (1) C. pen., în infracțiunea prevăzută în art. 321 alin. (1) și ( 2) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. În baza art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) , art. 175 alin. (1) lit. i) și art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul O.B. la pedeapsa de 10 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor civile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară.

În baza art. 321 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor civile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară. S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. A fost respins, ca nefondat, apelul inculpatului O.B.

Pentru a pronunța această decizie, curtea de apel a reținut următoarele: Valorificând materialul probator administrat pe parcursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța de fond a stabilit că la incidentul produs în seara zilei de 21 aprilie 2007 au participat mai multe persoane împreună cu inculpatul, respectiv O.V., D.V. și P.A., care s-au manifestat prin gesturi și expresii ce au adus atingere gravă bunelor moravuri, tulburând liniștea și ordinea publică pe o arteră centrală din Municipiul Craiova. Inculpatul împreună cu celelalte persoane s-au deplasat în zona barului V., tulburând în continuare în mod grav liniștea publică, astfel că instanța în mod nelegal nu a reținut circumstanța agravantă prevăzută în art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen.

S-a arătat că această circumstanță agravantă operează în situația dedusă judecății, chiar dacă pentru ceilalți participanți la incidentul menționat s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea unor sancțiuni cu caracter administrativ. Având în vedere că printre participanții la activitatea infracțională menționată s-a aflat și P.A., minor la data respectivă, prima instanță avea obligația reținerii prevederilor art. 75 alin. (1) lit. c) C. pen. Totodată, curtea de apel a apreciat că liniștea și ordinea publică au fost tulburate în mod grav prin activitatea infracțională a inculpatului, astfel că se impune schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută în art. 321 alin. (1) C. pen., în infracțiunea prevăzută în art. 321 alin. (1) și (2) C. pen.

Aceasta, în contextul în care în incidentul produs au fost exercitate acte de agresiune fizică gravă de către inculpat asupra părților vătămate C.C., A.V., S.S. și T.N., iar la barul V. unde se aflau mai mulți consumatori climatul de insecuritate a fost grav și s-a concretizat prin părăsirea localului public de către celelalte persoane aflate în local. Prin urmare, instanța de apel a constatat că cele două critici ale procurorului vizând nelegalitatea sentinței sunt întemeiate, astfel că a reținut în sarcina inculpatului circumstanțele agravante prevăzute în art. 75 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. și a schimbat încadrarea juridică în art. 321 alin. (1) și (2) C. pen.

Referitor la apelul inculpatului, s-au reținut, în esență, următoarele: În conformitate cu dispozițiile art. 141 1 C. pen., prin pedeapsa prevăzută de lege se înțelege pedeapsa prevăzută de textul de lege care incriminează fapta săvârșită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei. Critica vizând neaplicarea prevederilor art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. de către instanța de fond a fost apreciată ca neîntemeiată. Deși cu ocazia audierii inculpatului, la 9 iunie 2010, la instanța de fond, acesta a recunoscut faptele pentru care a fost trimis în judecată și a menținut toate declarațiile date în cursul urmăririi penale, inculpatul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor deosebit de grav, prevăzută în art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) , art. 175 alin. (1) lit. i) și art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen.

și, având în vedere limitele de pedeapsă pentru această infracțiune, chiar rămasă în stadiul de tentativă, nu sunt incidente prevederile art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., întrucât dispozițiile alin. (1) - (6) nu se aplică în cazul în care acțiunea penală vizează o infracțiune care se pedepsește cu detențiunea pe viață. Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul O.B. Recursul a fost motivat cu ocazia dezbaterilor, invocându-se, între altele, cazul de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., respectiv greșita încadrarea juridică dată faptelor, arătându-se că acestea întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală gravă prevăzută în art. 182 C. pen.

Ministerul Public a invocat, în recursul inculpatului, cazul de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen. privind greșita aplicare a legii, arătând că instanța de apel trebuia să rețină dispozițiile art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. și să reducă limitele de pedeapsă pentru infracțiunea prevăzută în art. 321 alin. (1) și (2) C. pen. Analizând decizia recurată atât din perspectiva criticilor formulate și a cazurilor de casare invocate, cât și din oficiu, în limitele prevăzute de dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este nefondat. Asupra cazului de casare prevăzut în dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc.

pen.: Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, în baza probatoriului administrat, probatoriu necontestat de altfel de inculpat, care a recunoscut săvârșirea faptelor, solicitând în apel aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., ca situație de fapt instanțele au stabilit că acesta, în cadrul unui incident ce a avut loc la barul V., cu un cuțit pe care îl avea asupra sa, a lovit-o pe partea vătămată A.V. producându-i o plagă penetrantă înjunghiată toraco-abdominală stânga transdiafragmatică; ulterior, i-a aplicat două lovituri cu cuțitul părții vătămate C.C., producându-i două plăgi tăiate, torace posterior; apoi a fost agresată partea vătămată T.N., care, văzându-l pe inculpat cu cuțitul în mână, a aruncat cu o sticlă către acesta după care a fugit, însă a fost ajunsă din urmă și lovită cu cuțitul, cauzându-i-se o plagă tăiată hemitorace drept penetrantă, leziune arteră intercostală, plagă diafragmatică, șoc hemoragic; partea vătămată S.S.

a fost la rândul său lovită de mai multe ori cu cuțitul în diferite zone de inculpat, provocându-i leziuni după cum urmează: plagă orizontală de 8 cm umăr drept posterior, plagă orizontală hemitorace drept posterior paravertebral. Înalta Curte de Casație și Justiție constată că încadrarea juridică este în concordanță cu situația de fapt reținută, în drept fapta inculpatului întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor deosebit de grav prevăzută în art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) și art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen., criticile formulate sub acest aspect fiind nefondate. Așa cum în mod constant s-a statuat în practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, esențială pentru stabilirea încadrării juridice în aceste situații este stabilirea formei și modalității vinovăției cu care s-a săvârșit fapta.

Dacă în cazul infracțiunilor de vătămare corporală, vătămare corporală gravă, făptuitorul acționează cu intenția generală de vătămare, în cazul tentativei la omor acesta acționează cu intenția de ucidere, intenție ce poate fi directă sau indirectă, după cum autorul, prevăzând moartea victimei, a urmărit sau numai a acceptat producerea acestui rezultat. Aceasta rezultă chiar din modul de săvârșire a faptei, din materialitatea acțiunii („dolus ex re” ), care evidențiază poziția psihică a făptuitorului. Astfel, folosirea unor instrumente apte să conducă la deces, aplicarea de lovituri cu intensitate, în zone vitale ale corpului demonstrează neîndoielnic intenția de a ucide. În prezenta cauză, se constată că modalitatea de săvârșire a faptelor, constând în lovirea victimelor cu un cuțit, în zone vitale (torace, hemitorace, abdomen), exclude apărarea inculpatului, în sensul că nu ar fi acționat cu intenția de omor, ci cu intenția generală de vătămare.

Chiar dacă inculpatul nu a urmărit moartea victimelor, folosirea unui instrument apt să ucidă și aplicarea de lovituri în zone vitale impun concluzia că acesta a prevăzut rezultatul faptei sale și a acceptat posibilitatea producerii lui, împrejurări ce caracterizează intenția indirectă, a formă ca vinovăției. Având în vedere că actele de violență au fost comise în aceeași împrejurare asupra a 4 persoane, în public, cu intenția indirectă de a ucide, decesul acestora neintervenind, fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute în art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) , art. 175 alin. (1) lit. i) și art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen. Ca atare, instanța de recurs apreciază că dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc.

pen. nu sunt incidente în cauză, încadrarea juridică stabilită de către prima instanță, menținută în apel, fiind corectă. Asupra cazului de casare prevăzut în dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen.: Problema ridicată de către procuror este aceea a aplicării dispozițiilor art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. în situațiile în care inculpatul recunoaște săvârșirea faptelor și solicită ca judecarea sa să se facă în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, însă una din infracțiunile pentru care este trimis în judecată este sancționată că detențiunea pe viață. Se arată că, în astfel de cazuri, limitele de pedeapsă pentru celelalte infracțiuni trebuie reduse conform art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen., astfel că instanța de apel trebuia să procedeze în acest fel în cazul infracțiunii prevăzute în art. 321 alin. (1) și (2) C. pen. Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază neîntemeiate criticile formulate, procedura reglementată de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. neputând fi aplicată decât unitar, cu privire la întreaga cauză și nu fragmentat, în raport cu fiecare din infracțiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată. Acceptarea opiniei conform căreia procedura ar fi incidentă numai în ceea ce privește infracțiunile pentru care legea nu prevede pedeapsa detențiunii pe viață, pentru care nu s-ar mai administra nicio probă, ar însemna ca, în aceeași cauză, să se aplice concomitent atât procedura simplificată, cu privire la o parte din infracțiuni, cât și procedura obișnuită referitor la celelalte infracțiuni.

Or, legiuitorul a exclus o atare posibilitate, de vreme ce, în art. 320 1 alin. (2) C. proc. pen., a impus condiția de admisibilitate a cererii, ca inculpatul să recunoască în totalitate faptele reținute în actul de sesizare. Ca atare, dacă procedura nu este aplicabilă în situațiile în care inculpatul recunoaște doar o parte din faptele pentru care a fost trimis în judecată, aceasta nu poate fi incidentă nici în situația în care una din fapte este sancționată cu detențiunea pe viață. Nici împrejurarea că prevederile art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. cuprind dispoziții de drept substanțial nu constituie un argument care să conducă la admiterea punctului de vedere contrar. Aceste dispoziții de drept substanțial devin incidente numai în anumite condiții procedurale, respectiv în cazul admiterii cererii de către instanță.

Or, cererea fiind respinsă, nu se mai ajunge la cadrul procesual care să permită aplicarea dispozițiilor art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. Ca atare, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că în cauză s-a făcut o corectă aplicare a legii, cazul de casare invocat de procuror nefiind incident, poziția procesuală a inculpatului neputând fi valorificată în condițiile art. XI din O. U. G. nr. 121/2011 raportat la art. 320 1 C. proc. pen. în raport cu faptul că acțiunea penală vizează și o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață, chiar dacă faptele au rămas în forma imperfectă a tentativei. În acest sens, se au în vedere dispozițiile art. 141 1 C. pen., potrivit cărora prin pedeapsă prevăzută de lege se înțelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei.

În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpat împotriva deciziei nr. 186 din 29 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, Secția penală și pentru cauze cu minori. Notă: Potrivit Legii nr. 2/2013, publicată în M. Of. nr. 89 din 12 februarie 2013, dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. se abrogă.