ÎCCJ, decizie (scj.ro #82451)

Executarea silită imobiliară. Contestația debitorilor care solicită urmărirea silită a unor venituri și bunuri mobiliare, iar nu a imobilelor Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Executarea silită. Urmărirea bunurilor mobile și imobile. Contestație Index alfabetic : Drept procesual civil - Executare silită: bunuri mobile și imobile - Contestație C. proc. civ. , art. 371 4 , art. 491, art. 499 Creditorul are latitudinea de a-și alege bunurile asupra cărora face executarea, cu excepția cazurilor prevăzute de lege, printre care : între părți a intervenit o convenție de executare a veniturilor (art. 371 4 C. proc. civ.); înaintea imobilelor, se urmăresc bunurile mobile dacă debitorul este minor sau pus sub interdicție (art. 491 C. proc.

civ.); veniturile debitorului sunt suficiente pentru plata integrală a datoriei în maxim 6 luni (art. 499 C. proc. civ.). Secția civilă, decizia nr. 2967 din 22 aprilie 2004 G.I. și G.T. au contestat executarea silită imobiliară începută prin somația nr. 74/E/16 iulie 2003 a executorului judecătoresc la cererea creditoarei M.P., solicitând, printre altele, ca, în temeiul art. 499 C. proc. civ. executarea creanței să se facă într-un termen de 6 luni din veniturile provenite din salariu, iar diferența neacoperită prin executarea silită asupra bunurilor mobile, iar nu prin urmărirea unor imobile. Prin sentința nr. 1873 din 28 august 2003 Judecătoria Roșiori de Vede, județul Teleorman a respins contestația la executare.

Împotriva sentinței au declarat recurs contestatorii, susținând că instanța a respins fără nici o motivare solicitarea făcută de ei în baza art. 499 C. proc. civ., de a li se încuviința plata unei părți a datoriei, inclusiv dobânzile și cheltuielile de executare, din veniturile lunare în sumă de 10.267.000 lei, diferența urmând a fi executată asupra bunurilor mobile. Recursul este nefondat. Prin sentința nr. 715/28 martie 2003 a Judecătoriei Roșiori de Vede, pronunțată în temeiul O.G. nr. 5/2001, contestatorii au fost obligați să plătească, în termen de 15 zile de la comunicare, creditoarei intimate suma de 69.029.650 lei reprezentând echivalentul în lei a împrumutului de 700 dolari USA plus dobânda legală, începând cu data formulării acțiunii, stabilită la nivelul dobânzii de referință B.N.R.

diminuat cu 20 %, ambele actualizate în raport de rata inflației de la data plății efective. Sentința a fost investită cu formulă executorie prin încheierea din 1 iulie 2003 a Judecătoriei Roșiori de Vede, iar prin încheierea nr. 1513/8 iulie 2003, a aceleiași instanțe, la cererea intimatei creditoare, a fost încuviințată executarea silită. Executarea creanței a început prin urmărirea bunurilor imobiliare ale debitorilor. Creditorul are, în spiritul întregii reglementări referitoare la executarea silită, latitudinea de a-și alege bunurile asupra cărora face executarea, astfel încât să-și poată executa integral și în cât mai scurt timp posibil creanța. În cursul executării silite, între părți – creditoare și debitori – nu a intervenit o convenție de executare asupra veniturilor bănești ale debitorilor în sensul art. 371 4 C. proc.

civ. Cererea debitorilor, formulată în temeiul art. 499 C. proc. civ., să se încuviințeze ca plata datoriei, a dobânzilor și a cheltuielilor de executare să se facă din veniturile imobilului și din veniturile acestora pe timp de 6 luni, este neîntemeiată. Una din condițiile prevăzute de art. 499 C. proc. civ., pentru ca instanța să încuviințeze o astfel de executare, pe o durată de maximum 6 luni asupra veniturilor imobilului sau veniturilor debitorilor, este aceea ca aceste venituri să fie suficiente pentru plata integrală a datoriei. Or, veniturile debitorilor contestatori nu sunt suficiente pentru plata integrală a datoriei, astfel că instanța de executare nu putea face aplicarea art. 499 C. proc.

civ. Legiuitorul nu a prevăzut o ordine a executării silite indirecte asupra bunurilor și veniturilor urmărite. Potrivit art. 371 3 C. proc. civ., veniturile și bunurile debitorului sunt supuse urmăririi silite dacă, potrivit legii, sunt urmăribile și numai în măsura necesară pentru realizarea drepturilor creditorilor. Se exceptează, potrivit art. 491 C. proc. civ., imobilele ce aparțin unui minor sau unei persoane puse sub interdicție, care nu pot fi urmărite direct înaintea urmăririi mobilelor sale, reglementare ce nu profită recurenților contestatori, aceștia nefiind minori sau puși sub interdicție. În acest cadru legal, instanța de executare nu putea da curs solicitărilor contestatorilor de a se scoate de la executare imobilul, pornindu-se la urmărirea bunurilor mobile, Pentru aceste considerente, recursul a fost respins, fiind nefondate și alte critici aduse sentinței.