ÎCCJ, decizie (scj.ro #82451)

Executarea silită imobiliară. Contestația debitorilor care

solicită urmărirea silită a unor venituri și bunuri mobiliare, iar nu a

imobilelor

Cuprins

pe materii

: Drept procesual civil. Executarea silită. Urmărirea

bunurilor mobile și imobile. Contestație

Index

alfabetic

: Drept procesual civil

-

Executare silită: bunuri mobile și imobile

-

Contestație

C.

proc. civ.

, art. 371

4

, art. 491, art. 499

Creditorul are latitudinea de a-și alege bunurile asupra cărora face

executarea, cu excepția cazurilor prevăzute de lege, printre care : între părți

a intervenit o convenție de executare a veniturilor (art. 371

4

C.

proc. civ.); înaintea imobilelor, se urmăresc bunurile mobile dacă debitorul

este minor sau pus sub interdicție (art. 491 C. proc. civ.); veniturile

debitorului sunt suficiente pentru plata integrală a datoriei în maxim 6 luni

(art. 499 C. proc. civ.).

Secția civilă, decizia nr. 2967 din 22

aprilie 2004

G.I. și G.T. au contestat executarea silită imobiliară începută prin somația

nr. 74/E/16 iulie 2003 a executorului judecătoresc la cererea creditoarei M.P.,

solicitând, printre altele, ca, în temeiul art. 499 C. proc. civ. executarea

creanței să se facă într-un termen de 6 luni din veniturile provenite din

salariu, iar diferența neacoperită prin executarea silită asupra bunurilor

mobile, iar nu prin urmărirea unor imobile.

Prin sentința nr. 1873 din 28 august 2003 Judecătoria Roșiori de Vede, județul

Teleorman a respins contestația la executare.

Împotriva sentinței au declarat recurs contestatorii, susținând că instanța a

respins fără nici o motivare solicitarea făcută de ei în baza art. 499 C. proc.

civ., de a li se încuviința plata unei părți a datoriei, inclusiv dobânzile și

cheltuielile de executare, din veniturile lunare în sumă de 10.267.000 lei,

diferența urmând a fi executată asupra bunurilor mobile.

Recursul este nefondat.

Prin sentința nr. 715/28 martie 2003 a Judecătoriei Roșiori de Vede, pronunțată

în temeiul O.G. nr. 5/2001, contestatorii au fost obligați să plătească, în

termen de 15 zile de la comunicare, creditoarei intimate suma de 69.029.650 lei

reprezentând echivalentul în lei a împrumutului de 700 dolari USA plus dobânda

legală, începând cu data formulării acțiunii, stabilită la nivelul dobânzii de

referință B.N.R. diminuat cu 20 %, ambele actualizate în raport de rata

inflației de la data plății efective.

Sentința a fost investită cu formulă executorie prin încheierea din 1 iulie

2003 a Judecătoriei Roșiori de Vede, iar prin încheierea nr. 1513/8 iulie 2003,

a aceleiași instanțe, la cererea intimatei creditoare,  a fost

încuviințată executarea silită.

Executarea creanței a început prin urmărirea bunurilor imobiliare ale

debitorilor.

Creditorul are, în spiritul întregii reglementări referitoare la executarea

silită, latitudinea de a-și alege bunurile asupra cărora face executarea,

astfel încât să-și poată executa integral și în cât mai scurt timp posibil

creanța.

În cursul executării silite, între părți – creditoare și debitori – nu a

intervenit o convenție de executare asupra veniturilor bănești ale debitorilor

în sensul art. 371

4

C. proc. civ.

Cererea debitorilor, formulată în temeiul art. 499 C. proc. civ., să se

încuviințeze ca plata datoriei, a dobânzilor și a cheltuielilor de executare să

se facă din veniturile imobilului și din veniturile acestora pe timp de 6 luni,

este neîntemeiată.

Una din condițiile prevăzute de art. 499 C. proc. civ., pentru ca instanța să

încuviințeze o astfel de executare, pe o durată de maximum 6 luni asupra

veniturilor imobilului sau veniturilor debitorilor, este aceea ca aceste

venituri să fie suficiente pentru plata integrală a datoriei.

Or, veniturile debitorilor contestatori nu sunt suficiente pentru plata

integrală a datoriei, astfel că instanța de executare nu putea face aplicarea

art. 499 C. proc. civ.

Legiuitorul nu a prevăzut o ordine a executării silite indirecte asupra

bunurilor și veniturilor urmărite. Potrivit art. 371

3

C. proc. civ.,

veniturile și bunurile debitorului sunt supuse urmăririi silite dacă, potrivit

legii, sunt urmăribile și numai în măsura necesară pentru realizarea

drepturilor creditorilor. Se exceptează, potrivit art. 491 C. proc. civ.,

imobilele ce aparțin unui minor sau unei persoane puse sub interdicție, care nu

pot fi urmărite direct înaintea urmăririi mobilelor sale, reglementare ce nu profită

recurenților contestatori, aceștia nefiind minori sau puși sub interdicție.

În acest cadru legal, instanța de executare nu putea da curs solicitărilor

contestatorilor de a se scoate de la executare imobilul, pornindu-se la

urmărirea bunurilor mobile,

Pentru aceste considerente, recursul a fost respins, fiind nefondate și alte

critici aduse sentinței.