ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2967/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, rezultă

următoarele:

G.I. și G.T. au contestat executarea silită

imobiliară, începută prin somația 74/E din 16 iulie 2003, a executorului

judecătoresc M.M.E. începută la cererea creditoarei M.P., solicitând anularea

formelor de executare și suspendarea executării silite. Totodată contestatorii au

solicitat în temeiul art. 499 C. proc. civ. ca executarea creanței să se facă

într-un termen de 6 luni din veniturile provenite din salariu, iar diferența

neacoperită prin executarea silită asupra bunurilor mobile.

În motivarea contestației se arată că titlul

executoriu, sentința nr. 715 din 28 martie 2003 pronunțată în temeiul O.G. nr.

5/2001, poate fi examinată pe fondul său în temeiul art. 10, întrucât acțiunea

în anulare formulată împotriva acesteia fiind respinsă ca tardivă, sentința nu

beneficiază de autoritatea de lucru judecat.

Sub acest aspect contestatorii critică modul de

stabilire a dobânzilor aferente creanței de 700 dolari S.U.A. precum și

reactualizarea în funcție de rata inflației, solicitând în esență recalcularea

lor.

Prin sentința 1873 din 28 august 2003

Judecătoria Roșiorii de Vede, județul Teleorman a respins contestația la

executare și contestația împotriva titlului, precum și capătul de cerere

privind suspendarea executării, acordând intimatei-creditoare M.P. suma de

3.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a

concluzionat că în speță contestatorii nu mai pot invoca apărări de fond în

privința titlului executor de vreme ce cererea în anularea ordonanței de plată

– emisă în temeiul O.G. nr. 5/2001 a fost respinsă ca tardivă.

Referitor la executarea silită însăși instanța a

reținut că în speță dispozițiunile art. 499 C. proc. civ. nu sunt incidente, de

vreme ce veniturile imobilului urmărit și cele din salariile debitorilor nu

sunt suficiente pentru executarea integrală a creanței, iar legiuitorul nu a

prevăzut o ordine a executării silite asupra bunurilor și veniturile urmăribile

cu excepția aceleia invocată în art. 491, pentru ca astfel opțiunea

creditorului asupra bunurilor urmărite să fie supuse cenzurii instanței.

Împotriva sentinței au declarat recurs

contestatorii, criticile de nelegalitate și netemeinicie vizând următoarele

aspecte:

- Greșit prin titlu, a fost calculată dobânda

aferentă creanței de 700 dolari S.U.A. și reactualizarea în funcție de rata

inflației – în lipsă de probe în acest sens – în afara adresei 70 din 10

ianuarie 2003 a B.C.R. – prin care se comunică cursul dolarului la 21

septembrie 2001 și 9 ianuarie 2003.

- Instanța a respins fără nici o motivare solicitarea

făcută de contestatori în baza art. 499 C. proc. civ., de a li se încuviința

plata unei părți a datoriei, inclusiv dobânzile și cheltuielile de executare

din veniturile lunare în sumă de 10.267.000 lei, diferența urmând a fi

executată asupra bunurilor mobile.

Recursul este nefondat pentru următoarele

considerente.

Prin sentința 715 din 28 martie 2003 a

Judecătoriei Roșiorii de Vede, pronunțată în temeiul O.G. nr. 5/2001 G.I. și

G.T. au fost obligați să plătească în termen de 15 zile de la comunicare

creditoarei M.P. suma de 69.029.650 lei reprezentând echivalentul în lei a

împrumutului de 700 dolari U.S.A. plus dobânda legală, începând cu data

formulării acțiunii, stabilită la nivelul dobânzii de referință B.N.R. diminuat

cu 20 %, ambele actualizate în raport de rata inflației de la data plății

efective.

Prin încheierea din 27 mai 2003 Judecătoria

Roșiorii de Vede a respins ca nefondată cererea formulată de G.I. și T.

referitoare la îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul

sentinței 715/2003, în sensul ca în locul sumei de 69.029.650 lei pentru

echivalentul a 700 dolari U.S.A. să se treacă 23.571.100 lei și dobânda de

141.500 lei.

Prin sentința 1377 din 20 iunie 2003 Judecătoria

Roșiorii de Vede a respins ca tardiv formulată acțiunea în anularea sentinței

civile nr. 715 din 28 martie 2003.

Sentința civilă 715 din 27 mai 2003 a fost

investită cu formulă executorie prin încheierea din 1 iulie 2003 a Judecătoriei

Roșiorii de Vede, iar prin încheierea 1513 din 8 iulie 2003 a aceleiași instanțe

la cererea intimatei creditoare M.P., a fost încuviințată executarea silită.

Debitorii G.I. și T. formulând contestație împotriva titlului, critică sentința

715 din 28 martie 2003 a Judecătoriei Roșiorii de Vede sub aspectul raportului

de convertibilitate a dolarului în lei, sub aspectul dobânzii calculată la

creanța de 700 dolari U.S.D. și a reactualizării debitului în funcție de rata

inflației.

Este conform dispozițiunilor art. 10 alin. (2)

O.G. nr. 5/2001 așa cum a fost modificată și completată prin Legea nr.

295/2002, că prin contestația la executare debitorul poate invoca și apărări de

fond împotriva titlului executoriu, cu excepția cazului în care, a formulat,

potrivit art. 8 cerere de anulare împotriva ordonanței de admitere a cererii

creditorului. În cauză însă, așa cum a reținut și instanța de fond, debitorii

au exercitat o cerere de anulare a ordonanței 715 din 28 martie 2003, uzând și

de dreptul procedural de a cere lămuriri legate de înțelesul și întinderea

dispozitivului ordonanței de admitere a cererii creditorului, fără ca împotriva

hotărârilor pronunțate, în sensul respingerii, să exercite vreo cale legală

prevăzută de lege.

În asemenea împrejurări în care debitorii au

formulat cerere în anularea ordonanței 715 din 28 martie 2003 – în temeiul art.

8 O.G. nr. 5/2001, ei nu mai pot contesta titlul executor în cadrul

contestației la executare, chiar dacă cererea în anulare a fost respinsă pe

excepția de tardivitate, fără a se mai intra în cercetarea fondului, deoarece

art. 10 din O.G. nr. 5/2001, astfel cum a fost modificată și completată prin

Legea nr. 295/2002, nu face nici o distincție referitoare la soluția posibilă a

se pronunța în cererea de anulare sub aspectul legitimării formulării

contestației și admisibilității rediscutării titlului în cadrul contestației la

executare.

Pentru aceste considerente, prima critică din

motivele de recurs referitoare la raportul de convertibilitate a dolarilor în

lei, a dobânzii și a actualizării creanței în funcție de rata inflației – apare

neîntemeiată.

Și cel de-al doilea motiv de recurs este

nefondat.

În cauză, executarea creanței a început prin

urmărirea bunurilor imobiliare ale debitorilor, respectiv asupra

apartamentului.

Creditorul are în spiritul întregii reglementări

referitoare la executarea silită latitudinea de a-și alege bunurile asupra

cărora face executarea, astfel încât să-și poată executa integral și în cât mai

scurt timp posibil creanța.

În cursul executării silite, între părți –

creditoare și debitori – nu a intervenit o convenție de executare asupra

veniturilor bănești ale debitorilor în sensul art. 371

4

C. proc.

civ.

Cererea debitorilor formulată în temeiul art.

499 C. proc. civ. ca instanța să le încuviințeze ca plata datoriei, a

dobânzilor și a cheltuielilor de executare să se facă din veniturile imobilului

și din veniturile acestora pe timp de 6 luni, este neîntemeiată, așa cum de

altfel s-a pronunțat și instanța de fond.

Una din condițiile esențiale prevăzute de art.

499 C. proc. civ. pentru ca instanța să încuviințeze o astfel de executare pe o

durată de maximum 6 luni – asupra veniturilor imobilului sau veniturilor

debitorilor este aceea ca aceste venituri să fie suficiente pentru plata

integrală a datoriei.

Ori, așa cum rezultă din actele dosarului precum

și din afirmațiile recurenților-contestatori în motivele de recurs și în

cuprinsul cererii – contestație la executare – veniturile acestora nu sunt

suficiente pentru plata integrală a datoriei, astfel că instanța de executare

nu putea face în cauză aplicarea art. 499 C. proc. civ.

Legiuitorul nu a prevăzut o ordine a executării

silite indirecte asupra bunurilor și veniturilor urmărite. Potrivit art. 371

3

C. proc. civ. veniturile și bunurile debitorului sunt supuse urmăririi silite,

dacă potrivit legii sunt urmăribile și numai în măsura necesară pentru

realizarea drepturilor creditorilor, exceptând potrivit art. 491 C. proc. civ.,

imobilele ce aparțin unui minor sau unei persoane puse sub interdicție, care nu

pot fi urmărite direct înaintea urmăririi mobilelor sale.

În acest cadru legal, instanța de executare nu

putea da eficiență dispozițiunilor art. 499 C. proc. civ. și nici nu putea da

curs solicitărilor contestatorilor de a se scoate de la executare imobilul,

pornindu-se la urmărirea bunurilor mobile,

Pentru aceste considerente, Înalta Curte

constatând că în speță motivele de recurs formulate de contestatorii G.I. și

G.T. nu se încadrează în nici una din cauzele de nelegalitate ale hotărârii,

prevăzute de art. 304 C. proc. civ., hotărârea fiind legală și temeinică, urmează

ca în temeiul art. 312 C. proc. civ. să respingă recursul contestatorilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de contestatorii G.I. și G.T. împotriva sentinței civile nr. 1873 din

28 august 2003 a Judecătoriei Roșiorii de Vede, județul Teleorman.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 aprilie 2004.