ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2967/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, rezultă următoarele: G.I. și G.T. au contestat executarea silită imobiliară, începută prin somația 74/E din 16 iulie 2003, a executorului judecătoresc M.M.E. începută la cererea creditoarei M.P., solicitând anularea formelor de executare și suspendarea executării silite. Totodată contestatorii au solicitat în temeiul art. 499 C. proc. civ. ca executarea creanței să se facă într-un termen de 6 luni din veniturile provenite din salariu, iar diferența neacoperită prin executarea silită asupra bunurilor mobile. În motivarea contestației se arată că titlul executoriu, sentința nr. 715 din 28 martie 2003 pronunțată în temeiul O.G.

nr. 5/2001, poate fi examinată pe fondul său în temeiul art. 10, întrucât acțiunea în anulare formulată împotriva acesteia fiind respinsă ca tardivă, sentința nu beneficiază de autoritatea de lucru judecat. Sub acest aspect contestatorii critică modul de stabilire a dobânzilor aferente creanței de 700 dolari S.U.A. precum și reactualizarea în funcție de rata inflației, solicitând în esență recalcularea lor. Prin sentința 1873 din 28 august 2003 Judecătoria Roșiorii de Vede, județul Teleorman a respins contestația la executare și contestația împotriva titlului, precum și capătul de cerere privind suspendarea executării, acordând intimatei-creditoare M.P. suma de 3.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a concluzionat că în speță contestatorii nu mai pot invoca apărări de fond în privința titlului executor de vreme ce cererea în anularea ordonanței de plată – emisă în temeiul O.G. nr. 5/2001 a fost respinsă ca tardivă. Referitor la executarea silită însăși instanța a reținut că în speță dispozițiunile art. 499 C. proc. civ. nu sunt incidente, de vreme ce veniturile imobilului urmărit și cele din salariile debitorilor nu sunt suficiente pentru executarea integrală a creanței, iar legiuitorul nu a prevăzut o ordine a executării silite asupra bunurilor și veniturile urmăribile cu excepția aceleia invocată în art. 491, pentru ca astfel opțiunea creditorului asupra bunurilor urmărite să fie supuse cenzurii instanței.

Împotriva sentinței au declarat recurs contestatorii, criticile de nelegalitate și netemeinicie vizând următoarele aspecte: - Greșit prin titlu, a fost calculată dobânda aferentă creanței de 700 dolari S.U.A. și reactualizarea în funcție de rata inflației – în lipsă de probe în acest sens – în afara adresei 70 din 10 ianuarie 2003 a B.C.R. – prin care se comunică cursul dolarului la 21 septembrie 2001 și 9 ianuarie 2003. - Instanța a respins fără nici o motivare solicitarea făcută de contestatori în baza art. 499 C. proc. civ., de a li se încuviința plata unei părți a datoriei, inclusiv dobânzile și cheltuielile de executare din veniturile lunare în sumă de 10.267.000 lei, diferența urmând a fi executată asupra bunurilor mobile.

Recursul este nefondat pentru următoarele considerente. Prin sentința 715 din 28 martie 2003 a Judecătoriei Roșiorii de Vede, pronunțată în temeiul O.G. nr. 5/2001 G.I. și G.T. au fost obligați să plătească în termen de 15 zile de la comunicare creditoarei M.P. suma de 69.029.650 lei reprezentând echivalentul în lei a împrumutului de 700 dolari U.S.A. plus dobânda legală, începând cu data formulării acțiunii, stabilită la nivelul dobânzii de referință B.N.R. diminuat cu 20 %, ambele actualizate în raport de rata inflației de la data plății efective. Prin încheierea din 27 mai 2003 Judecătoria Roșiorii de Vede a respins ca nefondată cererea formulată de G.I. și T. referitoare la îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul sentinței 715/2003, în sensul ca în locul sumei de 69.029.650 lei pentru echivalentul a 700 dolari U.S.A.

să se treacă 23.571.100 lei și dobânda de 141.500 lei. Prin sentința 1377 din 20 iunie 2003 Judecătoria Roșiorii de Vede a respins ca tardiv formulată acțiunea în anularea sentinței civile nr. 715 din 28 martie 2003. Sentința civilă 715 din 27 mai 2003 a fost investită cu formulă executorie prin încheierea din 1 iulie 2003 a Judecătoriei Roșiorii de Vede, iar prin încheierea 1513 din 8 iulie 2003 a aceleiași instanțe la cererea intimatei creditoare M.P., a fost încuviințată executarea silită. Debitorii G.I. și T. formulând contestație împotriva titlului, critică sentința 715 din 28 martie 2003 a Judecătoriei Roșiorii de Vede sub aspectul raportului de convertibilitate a dolarului în lei, sub aspectul dobânzii calculată la creanța de 700 dolari U.S.D.

și a reactualizării debitului în funcție de rata inflației. Este conform dispozițiunilor art. 10 alin. (2) O.G. nr. 5/2001 așa cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 295/2002, că prin contestația la executare debitorul poate invoca și apărări de fond împotriva titlului executoriu, cu excepția cazului în care, a formulat, potrivit art. 8 cerere de anulare împotriva ordonanței de admitere a cererii creditorului. În cauză însă, așa cum a reținut și instanța de fond, debitorii au exercitat o cerere de anulare a ordonanței 715 din 28 martie 2003, uzând și de dreptul procedural de a cere lămuriri legate de înțelesul și întinderea dispozitivului ordonanței de admitere a cererii creditorului, fără ca împotriva hotărârilor pronunțate, în sensul respingerii, să exercite vreo cale legală prevăzută de lege.

În asemenea împrejurări în care debitorii au formulat cerere în anularea ordonanței 715 din 28 martie 2003 – în temeiul art. 8 O.G. nr. 5/2001, ei nu mai pot contesta titlul executor în cadrul contestației la executare, chiar dacă cererea în anulare a fost respinsă pe excepția de tardivitate, fără a se mai intra în cercetarea fondului, deoarece art. 10 din O.G. nr. 5/2001, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 295/2002, nu face nici o distincție referitoare la soluția posibilă a se pronunța în cererea de anulare sub aspectul legitimării formulării contestației și admisibilității rediscutării titlului în cadrul contestației la executare. Pentru aceste considerente, prima critică din motivele de recurs referitoare la raportul de convertibilitate a dolarilor în lei, a dobânzii și a actualizării creanței în funcție de rata inflației – apare neîntemeiată.

Și cel de-al doilea motiv de recurs este nefondat. În cauză, executarea creanței a început prin urmărirea bunurilor imobiliare ale debitorilor, respectiv asupra apartamentului. Creditorul are în spiritul întregii reglementări referitoare la executarea silită latitudinea de a-și alege bunurile asupra cărora face executarea, astfel încât să-și poată executa integral și în cât mai scurt timp posibil creanța. În cursul executării silite, între părți – creditoare și debitori – nu a intervenit o convenție de executare asupra veniturilor bănești ale debitorilor în sensul art. 371 4 C. proc. civ. Cererea debitorilor formulată în temeiul art. 499 C. proc. civ. ca instanța să le încuviințeze ca plata datoriei, a dobânzilor și a cheltuielilor de executare să se facă din veniturile imobilului și din veniturile acestora pe timp de 6 luni, este neîntemeiată, așa cum de altfel s-a pronunțat și instanța de fond.

Una din condițiile esențiale prevăzute de art. 499 C. proc. civ. pentru ca instanța să încuviințeze o astfel de executare pe o durată de maximum 6 luni – asupra veniturilor imobilului sau veniturilor debitorilor este aceea ca aceste venituri să fie suficiente pentru plata integrală a datoriei. Ori, așa cum rezultă din actele dosarului precum și din afirmațiile recurenților-contestatori în motivele de recurs și în cuprinsul cererii – contestație la executare – veniturile acestora nu sunt suficiente pentru plata integrală a datoriei, astfel că instanța de executare nu putea face în cauză aplicarea art. 499 C. proc. civ. Legiuitorul nu a prevăzut o ordine a executării silite indirecte asupra bunurilor și veniturilor urmărite.

Potrivit art. 371 3 C. proc. civ. veniturile și bunurile debitorului sunt supuse urmăririi silite, dacă potrivit legii sunt urmăribile și numai în măsura necesară pentru realizarea drepturilor creditorilor, exceptând potrivit art. 491 C. proc. civ., imobilele ce aparțin unui minor sau unei persoane puse sub interdicție, care nu pot fi urmărite direct înaintea urmăririi mobilelor sale. În acest cadru legal, instanța de executare nu putea da eficiență dispozițiunilor art. 499 C. proc. civ. și nici nu putea da curs solicitărilor contestatorilor de a se scoate de la executare imobilul, pornindu-se la urmărirea bunurilor mobile, Pentru aceste considerente, Înalta Curte constatând că în speță motivele de recurs formulate de contestatorii G.I.

și G.T. nu se încadrează în nici una din cauzele de nelegalitate ale hotărârii, prevăzute de art. 304 C. proc. civ., hotărârea fiind legală și temeinică, urmează ca în temeiul art. 312 C. proc. civ. să respingă recursul contestatorilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorii G.I. și G.T. împotriva sentinței civile nr. 1873 din 28 august 2003 a Judecătoriei Roșiorii de Vede, județul Teleorman. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 aprilie 2004.