ÎCCJ, decizie (scj.ro #83317)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83317) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Renunțarea la însuși
dreptul pretins, în aplicarea art.247 Cod procedură civilă
Nu
există
niciun
impediment în considerarea
căruia instanța să nu ia act de renunțarea la drept, în
condițiile în care aceasta a fost săvârșită potrivit
art.247 al.3 Cod procedură civilă, prin înscris autentic din cuprinsul
căruia rezultă că aceasta este voința expresă și
neechivocă a părții.
Dat fiind faptul că în conformitate cu al.2 al aceluiași articol,
renunțarea la drept nu este condiționată de acordul celeilalte
părți, explicabil prin aceea că pentru pârât nu mai există
riscul de a fi acționat din nou în judecată pentru valorificarea
dreptului la care se renunță, rezultă că nici instanța
nu poate refuza pronunțarea unei hotărâri prin care luând act de
această renunțare va anula în parte hotărârea primei
instanțe, în măsura renunțării, după cum prevăd
dispozițiile art.247 al.5 Cod procedură civilă.
(Înalta Curte de Casație și Justiție Secția
comercială decizia
nr
. 3519 din 26 noiembrie
2008)
Prin
sentința comercială nr.11167 din 9 octombrie 2007
pronunțată în dosarul nr.7387/3/2003 a Tribunalului București –
Secția a VI-a comercială s-a respins ca neîntemeiată
excepția inadmisibilității acțiunii principale
formulată de reclamanta SC R.I.G. SRL împotriva pârâtei SC G.C.I.E. SRL,
s-a admis excepția inadmisibilității cererii de chemare în
judecată a altor persoane, s-a admis în parte cererea
reconvențională formulată de pârâtă și în
consecință s-a constatat că pârâta este constructor de bună
– credință a spațiilor comerciale și s-a respins ca
neîntemeiat capătul 2 al cererii reconvenționale. Totodată s-a
respins ca neîntemeiată acțiunea principală și ca
inadmisibilă cererea de chemare în judecată a altor persoane
formulată de pârâtă împotriva
intervenientelor
.
Împotriva
acestei soluții au formulat apel reclamanta și pârâta.
Prin
decizia comercială nr.145 din 31 martie 2008 a Curții de Apel
București - Secția a V-a comercială s-a luat act că
reclamanta SC R.I.G. SRL a renunțat la judecarea apelului și s-a
respins ca
nefondat
apelul declarat de pârâtă.
Instanța
de control judiciar, constatând că la termenul din 27 martie 2008
reclamanta a formulat o cerere de renunțare la judecată, aplicând
prevederile art.298 Cod procedură civilă, raportat la art.246 Cod
procedură civilă a luat act de această renunțare.
În
privința cererii de renunțare la însuși dreptul pretins
formulată de pârâtă la același termen, curtea a apreciat că
nu poate da eficiență dispozițiilor art.247 Cod procedură
civilă întrucât ar însemna a admite apelul și a anula hotărârea
primei instanțe și cu privire la cererea reconvențională în
integralitatea ei și la cererea de intervenție forțată,
ceea ce ar avea drept consecință înrăutățirea
situației în propria cale de atac, respectiv încălcarea prevederilor
art.296 teza finală Cod procedură civilă.
Ca
atare, considerându-se învestită cu soluționarea apelului declarat de
această parte, curtea l-a respins ca
nefondat
observând că pârâta a renunțat la însuși dreptul dedus
judecății, drept vizând constatarea nulității absolute a
celor două contracte de vânzare – cumpărare, ceea ce confirmă
odată în plus legalitatea și temeinicia hotărârii atacate.
Împotriva
acestei decizii a formulat recurs reclamanta SC R.I.G. SRL criticând-o pentru
motivele de
nelegalitate
prevăzute de art.304
pct.5 și 9 Cod procedură civilă.
În
dezvoltarea motivelor, după prezentarea stării de fapt, recurenta
invocă faptul că instanța de apel a încălcat formele de
procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de
art.105 al.2 Cod procedură civilă, pronunțând decizia,
fără a face aplicarea dispozițiilor art.247 al.5 Cod
procedură civilă.
În
concret, față de renunțarea pârâtei la însuși dreptul
pretins, instanța de apel trebuia să procedeze conform
dispozițiilor legale anterior menționate, și să anuleze
hotărârea tribunalului în măsura renunțării deoarece manifestarea
de voință a părții cu privire la drepturile procesuale
exclude interpretarea instanței conform căreia dând
eficiență dispozițiilor art.247 al.5 Cod procedură
civilă se creează apelantului o situație mai grea în propria
cale de atac, ceea ce contravine prevederilor art.296 teza finală Cod
procedură civilă.
Procedând
în acest mod, arată recurenta, instanța a încălcat
dispozițiile imperative din materia renunțării la dreptul
pretins, ceea ce atrage și incidența prevederilor art.304 pct.9 Cod
procedură civilă, hotărârea fiind lipsită de temei legal.
Intimata,
SC G. C. I. și E. SRL B. prin întâmpinarea depusă a invocat în
principal excepția lipsei de interes a recurentului cu motivarea că
litigiul a fost soluționat pe cale amiabilă prin tranzacție
extrajudiciară autentificată, astfel încât decizia
pronunțată în recurs nu poate schimba această situație. În
subsidiar, s-a solicitat respingerea recursului ca
nefondat
.
Recursul
este fondat.
Analizând
recursul declarat, cu prioritate, conform art.137 al.1 Cod procedură
civilă prin prisma excepției invocate de intimată curtea o va
respinge ca
nefondată
în considerarea faptului
că reclamanta SC
Romconsulting
Investment
Group
SRL având
calitatea de pârâtă în cererea reconvențională are un interes
născut și actual pentru a critica decizia sub aspectul greșitei
aplicări a prevederilor art.247 Cod procedură civilă, deoarece
efectul produs ca urmare a acestei renunțări constă în
respingerea în fond a acțiunii.
În
acest context se va reține că instanța de apel, ignorând principiul
disponibilității și aplicând eronat dispozițiile art.296
teza finală Cod procedură civilă, care nu sunt incidente în
cauză, a pronunțat o hotărâre nelegală.
Astfel,
instanța trebuia să cerceteze cauza în primul rând din perspectiva
prevederilor art.247 Cod procedură civilă, analizarea acestei
probleme de ordin procesual având prevalență în raport de cercetarea
motivelor de apel, care, de altfel, oricum nu au fost examinate în concret.
Deși, instanța s-a considerat învestită cu soluționarea
apelului în fond, unicul motiv avut în vedere a fost faptul că pârâta a
renunțat la însuși dreptul pretins.
În
această ordine de idei, în aplicarea principiului
disponibilității care guvernează procesul civil, principiu în
conținutul căruia intră și dreptul părților de a
face acte de dispoziție sub forma renunțării la dreptul pretins,
instanța, în lipsa dovezilor care să ateste că o atare
renunțare este potrivnică legilor, intereselor terților sau este
rezultatul unui viciu de consimțământ, a înlăturat nelegal aplicarea
prevederilor art.247 al.1 Cod procedură civilă.
Astfel,
nu există
niciun
impediment în considerarea
căruia instanța să nu ia act de renunțarea la drept, în
condițiile în care aceasta a fost săvârșită potrivit
art.247 al.3 Cod procedură civilă, prin înscris autentic din
cuprinsul căruia rezultă că aceasta este voința
expresă și neechivocă a părții.
Din
această perspectivă, dat fiind faptul că în conformitate cu al.2
al aceluiași articol, renunțarea la drept nu este
condiționată de acordul celeilalte părți, explicabil prin
aceea că pentru pârât nu mai există riscul de a fi acționat din
nou în judecată pentru valorificarea dreptului la care se
renunță, rezultă că nici instanța nu poate refuza pronunțarea
unei hotărâri prin care luând act de această renunțare va anula
în parte hotărârea primei instanțe, în măsura
renunțării, după cum prevăd dispozițiile art.247 al.5
Cod procedură civilă.
De
altfel, dispozițiile legale anterior menționate stabilesc procedura
de urmat „când renunțarea este făcută în instanța de apel”,
cum a procedat și pârâta în speță, fiind exclusă prin
urmare interpretarea conform căreia în acest mod apelantului i s-ar crea
în propria cale de atac o situație mai grea decât aceea din hotărârea
atacată.
În
concluzie, recursul reclamantei este întemeiat și va fi admis ca atare
conform art.312 al.1 Cod procedură civilă.