Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ
respins

ÎCCJ, decizie (scj.ro #82909)

CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82909) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Societate pe acțiuni având ca unic acționar un consiliu local. Natura juridică a hotărârii adoptate în această calitate Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Competența instanțelor Index alfabetic: acțiune în pretenții - acționar unic - hotărâre AGA - act administrativ Legea nr. 31/1990 Legea nr. 554/2004 Funcționarea unei societăți comerciale care a fost înființată ca societate pe acțiuni având ca unic acționar Consiliul Local, precum și desemnarea organelor sale de conducere sau înlocuirea lor se face în temeiul dispozițiilor legii societăților comerciale. Așa fiind, faptul că plenul Consiliului Local ține loc de adunare generală a acționarilor unei astfel de societăți nu poate conduce la concluzia că hotărârea luată de Consiliul Local în ce privește funcționarea acestei societăți are natura unui act administrativ care poate fi atacat în contencios administrativ, conform Legii nr. 554/2004.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1287 din 8 martie 2012 Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, reclamantul J.P. a chemat în judecată pe pârâta SC E. SA Beiuș solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să o oblige pe pârâtă la plata sumei de 130.059 lei titlu de daune, pentru revocarea nejustificată în funcția de președinte al Consiliului de Administrație și director al societății. Prin sentința nr. 431/COM/2011, Tribunalul Bihor a admis excepția lipsei calității procesual pasive invocată de pârâta SC E. SA Beiuș și, în consecință, a respins ca inadmisibilă cererea formulată de reclamant. Pentru a pronunța această sentință, în ceea ce privește excepția invocată de societatea pârâtă, prima instanță a stabilit următoarele: Reclamantul J.P.

a fost numit în funcția de director al societății pârâte SC E. SA Beiuș prin Hotărârea nr. 30 din 09.10.2000 al Consiliului Local. Prin Hotărârea Consiliului Local al municipiului nr. 48 din 30.09.2003 s-a decis reorganizarea Consiliul de Administrație al SC E. SA, compus din trei membri (…). S-a stabilit că acest consiliu de administrație va coordona activitatea unității, conform statutului propriu și a legislației în vigoare.(…) Prin Hotărârea nr. 86 din 22.10.2010 a Consiliului Local al municipiului, consiliu întrunit ca AGA a SC E. SA, s-a hotărât revocarea din funcția de director al SC E. SA Beiuș a reclamantului J.P. Aducerea la îndeplinire a respectivei dispoziții, conform art. 2 din HCL nr. 86/2010, s-a încredințat Președintelui Consiliului de Administrație.

Prima instanță a constatat că revocarea reclamantului J.P. din funcția de director al societății SC E. SA Beiuș nu s-a dispus printr-o hotărâre AGA a pârâtei SC E. SA ci printr-o hotărâre a Consiliului Local al municipiului (respectiv prin HCL nr. 86/22.10.2010), chiar dacă acesta s-a întrunit ca AGA a SC E. SA nu a luat o hotărâre ca adunare generală a acționarilor, ci a dispus printr-o hotărâre luată în baza Legii nr. 215/2001 a administrației publice locale, motiv pentru care prima instanță a apreciat că acțiunea trebuia îndreptată împotriva Consiliului Local al municipiului, conform Legii contenciosului administrativ nr. 544/2004. Aceasta cu atât mai mult cu cât nu există nici o dovadă cu privire la faptul că societatea pârâtă ar fi solicitat sau ar fi propus schimbarea reclamantului din funcția deținută.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul J.P., solicitând anularea acesteia și trimiterea cauzei spre o nouă judecare aceleași instanțe. Prin decizia nr. 83/2011 a Curții de Apel Oradea, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost admis, ca fondat, apelul declarat de reclamant, a fost anulată sentința apelată și a fost trimisă cauza la prima instanță pentru o nouă judecare. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul J.P. a solicitat a se dispune obligarea pârâtului SC E. SA Beiuș la plata sumei de 130.059 lei, cu titlu de daune pentru revocarea sa din funcția de președinte al Consiliului de Administrație și director al societății, cererea fiind soluționată de către prima instanță, pe cale de excepție, reținându-se lipsa calității procesual pasive a pârâtei.

Potrivit Hotărârii nr. 86/2010, Consiliul Municipal, „ca Adunare Generală a Acționarilor SC E. SA ", a hotărât revocarea din funcția de director al societății de mai sus a apelantului - reclamant J.P. Prin Hotărârea nr. 84 din 22.10.2010, Consiliul Municipal, în aceeași calitate („ca A.G.A. SC E. SA"), a hotărât revocarea din funcție a Consiliului de Administrație al societății, format din d-nii J.P., P.D. și C.O.M.F., G.I. și B.A.M., iar prin Hotărârea nr. 85 din 22.10.2010 emisă, de asemenea, de Consiliul Municipiului Beiuș au fost aleși noii membri ai Consiliului de Administrație și președintele Consiliului de Administrație. Din informațiile furnizate de către O.R.C. de pe lângă Tribunalul Bihor a reieșit că intimata-pârâtă SC E. SA a fost înființată în anul 1995 ca societate pe acțiuni având ca unic acționar pe Consiliul Local.

Potrivit art. 14 din Statutul actualizat al societății comerciale E. SA Beiuș, A.G.A. formată din membrii Consiliului Local ca acționar unic, în afară de dezbaterea altor probleme înscrise pe ordinea de zi, are ca atribuții și alegerea membrilor Consiliului de Administrație și a comisiei de cenzori. Art. 18 din Statutul societății prevede că A.G.A. alege dintre membrii Consiliului de Administrație un președinte, care poate fi directorul general al unității. Același text mai statuează că directorul unității este revocat din funcție sau numit în funcție de către Adunarea Generală a Acționarilor.

Din cele relevate mai sus reiese, fără nici un echivoc, că hotărârile emise de către Consiliul Local, prin care apelantul - reclamant a fost revocat din funcția de președinte al Consiliului de Administrație și director al societății intimate au fost luate în calitatea sa de unic acționar al societății, și nicidecum în calitate de organ al administrației publice locale, astfel cum greșit a reținut prima instanță. De altfel, chiar în cuprinsul hotărârilor citate s-au menționat în mod expres următoarele :„ Consiliul Municipal, ca Adunare Generală a Acționarilor SC E. SA, hotărăște…….” Așa fiind, în mod greșit, Tribunalul Bihor nu a analizat temeinicia cererii formulate de către reclamant în contradictoriu cu pârâta pe care acesta a înțeles să o cheme în judecată, apreciind în mod eronat că aceasta nu are calitate procesual pasivă, iar petentul ar trebui să se adreseze instanței de contencios administrativ, conform Legii nr. 554/2004.

Obiectul cererii de chemare în judecată a fost clar precizat de către reclamant, acesta solicitând obligarea societății pârâte la plata unor daune - interese în cuantum de 130.059 lei, reprezentând echivalentul remunerației cuvenite pe perioada de la revocarea din funcție până la data la care urma să îi expire mandatul. Între apelant și Consiliul Local, ca organ al administrației publice locale, nu există nici un raport juridic față de obiectul cererii de chemare în judecată, cu atât mai mult cu cât, așa cum s-a relevat deja, hotărârile prin care s-a dispus revocarea acestuia din funcție au fost emise de către Consiliul Local în calitatea pe care acesta o deține în cadrul societății intimate, respectiv, aceea de unic acționar.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta recurentă SC E. SA Beiuș, aducându-i următoarele critici: Instanța de apel a aplicat greșit legea și a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, în sensul că deși ultima numire a reclamantului în funcția de președinte al Consiliului de Administrație și director al SC E. SA a fost făcută în temeiul legii administrației publice locale, instanța de apel a apreciat, în mod eronat, că sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, actul de numire a reclamantului fiind unul administrativ, și nu unul comercial, fiind legală și temeinică soluția primei instanțe.(…) Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte a constatat că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente.

SC E. SA este o societate comercială care a fost înființată și care funcționează în baza dispozițiilor Legii nr. 31/1990, chiar dacă unicul asociat (acționar) este Consiliul Local. Prin urmare, funcționarea acestei societăți, precum și desemnarea organelor sale de conducere sau înlocuirea lor se face în temeiul dispozițiilor legii societăților comerciale. Faptul că plenul Consiliului Local ține loc de adunare generală a acționarilor SC E. SA nu poate conduce la concluzia că hotărârea luată de Consiliul Local în ce privește funcționarea acestei societăți are natura unui act administrativ care poate fi atacat în contencios, cu atât mai mult cu cât din chiar cuprinsul hotărârilor nr. 84 și 86 din 22 octombrie 2010 ale Consiliului Local al Municipiului rezultă că hotărârile s-au luat în calitate de Adunare Generală a Acționarilor de la SC E. SA.

Prin urmare, în mod legal, instanța de apel a anulat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare la prima instanță pentru soluționarea pe fond a cauzei. Având în vedere cele de mai sus, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-03-08
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1287/2012
Asupra recursului de față; Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor sub nr. 1864/111/2011, reclamantul J.P. a chemat în judecată pe pârâta SC E. SA Beiuș solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să o oblige pe pâr
ÎCCJ
0,92
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82946)
Procedura insolvenței. Acțiune pauliană formulată de acționarul creditor. Admisibilitate Cuprins pe materii: Drept comercial. Procedura insolvenței Index alfabetic: acțiune pauliană - procedura insolvenței - principiul specialia generalibus
ÎCCJ
0,92
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82913)
Acțiune în anularea unei hotărâri AGA prin care au fost adoptate mai multe decizii. Disjungere. Condiții de admisibilitate Cuprins pe materii: Dreptul afacerilor. Funcționarea societăților Index alfabetic: acțiune în anulare - hotărâre AGA
ÎCCJ
0,92
ÎCCJ, decizie (scj.ro #119914)
Decizie a consiliului de administrație. Acțiune în anulare formulată de administratori. Condiții și efecte Cuprins pe materii : Drept comercial. Funcționarea societăților Index alfabetic : acțiune în anulare hotărâre a Consiliului de admini
ÎCCJ
0,92
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83066)
Societate comercială. Consiliu de administrație. Revocarea președintelui din funcție. Acțiune în anulare. Admisibilitate. Cuprins pe materii: Drept comercial. Funcționarea societăților comerciale. Index alfabetic: hotărâre - consiliu de adm
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă