ÎCCJ, decizie (scj.ro #82946)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #82946) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Procedura

insolvenței.

Acțiune pauliană

formulată de acționarul creditor. Admisibilitate

Cuprins

pe materii: Drept comercial. Procedura insolvenței

Index

alfabetic: acțiune pauliană

-

procedura insolvenței

-

principiul

specialia generalibus derogant

Legea nr. 85/2006, art. 123

C. civ., art. 975

În cazul în care, în cadrul procedurii insolvenței, au fost

îndestulați toți creditorii înscriși în tabelul definitiv

consolidat al creanțelor dar nu au fost recuperate în totalitate la masa

credală și creanțele societății debitoare constatate

prin hotărâri irevocabile, acționarul creditor al

societății debitoare radiate din Registrul Comerțului poate

să demareze el însuși procedura pentru valorificarea acestor

hotărâri judecătorești, având calitate procesuală

activă și interes în promovarea unei acțiuni revocatorii.

Așadar, în această situație nu este încălcat

principiul specialia generalibus derogant, ci sunt completate cu normele

dreptului comun dispozițiile Legii nr. 85/2006, care nu reglementează

acțiunea pauliană, dar nici nu o exclud, dacă ea servește

scopului procedurii falimentului.

Secția

a II-a civilă, Decizia nr. 4126 de la 24 octombrie 2012

Notă

:

În prezenta decizie au fost avute în vedere dispozițiile din vechiul Cod

civil

Prin sentința nr. 1001/COM din 15 decembrie 2010

pronunțată de Tribunalul Bihor

s-au

respins excepțiile lipsei calității procesuale active a

reclamantei și a inadmisibilității acțiunii invocată

de pârâta SC V.A.I. SRL. S-a admis în parte acțiunea formulată de

reclamanta SC D.I. SRL prin lichidator A.C. SPRL și, pe cale de

consecință, s-a dispus revocarea contractului de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1323/28.03.2008 la B.N.P. D.I. privind apartamentul nr. 45 din Blocul U1, compus din 3 camere și

dependințe, cu suprafața construită de 100,96 mp și

suprafața de teren aferentă de 9 mp înscris în CF 33819 Oradea, nr.

top 4842/70/45, situat în Oradea, și restabilirea situației

anterioare de C.F., anterior încheierii actului de vânzare-cumpărare. S-a

respins cererea privind constatarea nulității absolute a contractului

de împrumut autentificat sub nr. 3376/03.09.2007, la B.N.P. D.I. și radierea ipotecii de rang I în sumă de 40.000 EUR și dobânzi,

cât și interdicția de înstrăinare și grevare înscrisă

în CF 33819 Oradea, nr. top 4842/70/45, în baza Încheierii nr. 59.073/2007, sub

poziția C11 și C12.

Pentru a se pronunța astfel, examinând cererea prin prisma

motivelor invocate, raportat la excepțiile invocate de către pârâte,

instanța a reținut următoarele:

În ceea ce privește excepția lipsei

calității procesuale active a reclamantei instanța a

reținut că potrivit înscrisului de la fila 7 a dosarului din Actul Constitutiv al SC S.C. SA Zalău, reclamanta SC D.I. SRL avea calitatea

de acționar majoritar al SC S.C. SA, și care a fost radiată din

ORC Sălaj, potrivit Sentinței 1168/26.05.2008 pronunțată de

judecătorul sindic.

Acțiunea revocatorie reprezintă un mijloc juridic,

prin care creditorul poate ataca actele juridice încheiate de debitor în frauda

dreptului său de gaj general, iar condiția primordială a

exercitării acțiunii revocatorii o constituie calitatea de creditor

al reclamantului.

Sub acest aspect, instanța a reținut că potrivit

Sentinței Civile 440/25.02.2008 a fost admisă acțiunea

formulată de debitoarea SC S.C. SA Zalău prin lichidator judiciar SC

I.Q. SPRL Zalău împotriva pârâtului Ș.V. și au fost anulate

transferurile de sume de bani efectuate de debitoare către pârât în

valoare de 784.500 lei, iar prin sentința civilă 490/03.03.2008

pârâta SC A.V.T. SRL a fost obligată să restituie către reclamanta

SC S.C. SA suma de 6.850.000 RON

,

prin urmare, în calitate de

acționar majoritar al SC S.C. SA, raportat la art. 237 alin. (10) din

Legea nr. 31/1990 republicată, reclamanta are calitatea de creditor,

deoarece potrivit art. 133 lit. b) din Legea nr. 85/2006, după lichidarea

completă a activului și acoperirea integrală a creanțelor,

eventualele sume reziduale ultimei distribuiri se depun într-un cont, la

dispoziția asociaților, și, prin urmare, instanța a respins

excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei,

invocată de către pârâtă.

Referitor la excepția inadmisibilității

acțiunii invocată de pârâta SC A.V.T. SRL și pârâta SC V.A.I.

SRL s-a reținut că, în cadrul procedurii insolvenței,

obligația lichidatorului constă nu numai în a lichida bunurile

societății, dar și de a încasa creanțele pe care debitoarea

le are de primit, sume care sunt distribuite potrivit ordinii de

preferință impuse de art. 123 din Legea nr. 85/2006, și doar

după îndestularea creditorilor eventualele sume reziduale ultimei

distribuiri se vor depune într-un cont la dispoziția asociaților sau

acționarilor.

Prin prisma acestor norme speciale, nimic nu împiedică

acționarul creditor ca, în ipoteza în care au fost îndestulați

toți creditorii înscriși în tabelul definitiv consolidat al

creanțelor și totuși nu au fost recuperate în totalitate la masa

credală și creanțele societății debitoare constatate

prin hotărâri irevocabile, să demareze el însuși procedura de

executare silită pentru valorificarea hotărârilor

judecătorești, situație față de care instanța,

apreciind că reclamanta în calitatea de acționar al

societății debitoare radiate din Registrul Comerțului,

justifică calitatea procesuală activă și interesul în

promovarea acțiunii revocatorii, motivată pe calitatea de creditor

față de societatea debitoare SC S.C. SA Zalău.

Referitor la examinarea pe fond a cererii, instanța a

reținut că reclamanta a solicitat să se revoce contractul de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1323/2008 încheiat între pârâta SC

A.V.T. SRL și SC V.A.I. SRL în calitate de cumpărătoare, cu

privire la apartamentul nr. 45 din blocul U1, compus din 3 camere și

dependințe înscris în CF 33819 Oradea, nr. top 4842/70/45. Așa cum

rezultă din notele de ședință depuse de către

debitoarea SC A.V.T. SRL prin Cabinet Individual de Insolvență

L.C.Ș. în dosarul xx65/111/2008, pârâta SC A.V.T. SRL în calitate de

vânzătoare este reprezentată de către administrator Ș.V., a

cărui asociat unic este soția acestuia Ș.M., iar pârâta SC

V.A.I. SRL are ca și asociați pe soția acestuia Ș.M.

și O.A.M., fiica vitregă a lui Ș.V., iar, potrivit art. 975 C. civ., pentru admisibilitatea acțiunii pauliene trebuie avut în vedere actul încheiat de

către debitor, frauda acestuia și complicitatea de fraudă a

terțului.

Dreptul de creanță al reclamantei își are

fundamentul în dreptul de gaj general, conferit de art. 1718 C. civ., iar acțiunea pauliană urmărește asigurarea integrității

patrimoniului debitoarei, iar frauda debitoarei și complicitatea la

fraudă a terțului SC V.A.I. SRL este evidentă, având în vedere

raporturile de rudenie dintre reprezentanții părților pârâte,

soți și soție, astfel că instanța, constatând că

în cauză sunt incidente dispozițiile art. 975 C. civ., a admis în parte acțiunea și, pe cale de consecință, a dispus revocarea

contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1323/28.03.2008 la B.N.P. D.I. privind apartamentul nr. 45 din Blocul U1, compus din 3 camere și

dependințe, cu suprafața construită de 100,96 mp și

suprafața de teren aferentă de 9 mp înscris în CF 33819 Oradea, nr.

top 4842/70/45, situat în Oradea, și restabilirea situației

anterioare de C.F., anterior încheierii actului de vânzare-cumpărare.

În ceea ce privește capetele 2 și 3 de cerere prin

care reclamanta a solicitat constatarea nulității contractului de

împrumut încheiat de pârâta SC A.V.T. SRL și pârâta M.A.E.L. și

radierea dreptului de ipotecă de rangul I pentru suma de 40.000 EUR

și dobânzi, instanța a reținut că potrivit încheierii nr.

3376/03.09.2007 pârâții M.L.L. și M.A.E. au împrumutat pârâta SC

A.V.T. SRL cu suma de 40.000 EUR, sumă care a fost primită de

împrumutată conform actului notarial întocmit la BNP D.I., părțile convenind ca garantarea împrumutului să fie asigurată

prin ipotecă în favoarea împrumutătorilor asupra aceluiași imobil.

Având în vedere forța probantă a actului autentic prin

care se atestă că pârâta a încasat suma împrumutată, coroborate

cu actele de la dosar, respectiv extrasul de cont din 31.01.2009 al BCR, precum

și a extrasului de cont din partea Băncii Transilvania prin care se

atestă că pârâții au ridicat sumele de bani pentru a acorda

împrumutul, instanța a reținut că în cauză nu sunt

incidente dispozițiile art. 948 C. civ., cauza contractului nefiind una

ilicită, iar neînregistrarea operațiunii de împrumut în

evidențele contabile ale societății comerciale nu

reprezintă o condiție de nulitate a contractelor, aspecte

față de care instanța a respins aceste capete de cerere ca

neîntemeiate.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel

atât SC D.I. SRL Reghin reprezentată prin A.C. SPRL Târgu-Mureș, cât

și pârâta G.M.R. IPURL în calitate de administrator judiciar al SC V.A.I.

SRL Oradea.

Prin decizia nr. 101/C/2011 - A din 16 noiembrie 2011, Curtea de

Apel Oradea, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ

și fiscal,

a respins ca nefondate apelurile comerciale

declarate de apelanta pârâtă G.M.R. IPURL – administrator judiciar al

debitoarei SC V.A.I. SRL și de apelanta-reclamantă SC D.I. SRL Reghin

reprezentată prin lichidator A.C. SPRL împotriva sentinței nr. 1001/COM

din 15 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a

menținut-o în totalitate.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a

reținut următoarele considerente:

Cu privire la critica invocată de către

apelanta-pârâtă SC V.A.I. SRL, prin lichidator, referitor la excepția

lipsei calității procesuale active a reclamantei SC D.I. SRL Reghin,

reprezentantă prin lichidator A.C. SPRL, instanța de apel a constatat

că este nefondată. Sub acest aspect s-a reținut că

promovarea acțiunii revocatorii s-a făcut de către societatea

reclamantă, în calitatea sa de creditoare, derivată din calitatea sa

de fost acționar al SC S.C. SA Zalău.

Acțiunea revocatorie reprezintă un mijloc juridic prin

care creditorul poate ataca actele juridice încheiate de debitor în frauda

dreptului său de gaj general. Prin urmare, condiția primordială

a exercitării acțiunii revocatorii o constituie calitatea de creditor

a reclamantului, condiție care în speță este îndeplinită.

Avându-și fundamentul în dreptul de gaj, conferit de art. 1718 C. civ. (în vigoare la data introducerii cererii), acțiunea pauliană

urmărește asigurarea integrității patrimoniului debitorului

din momentul în care creditorul este îndreptățit să-și

valorifice creanța lui. Tocmai de aceea, în principiu, acesta trebuie

să dețină o creanță certă, lichidă,

exigibilă și anterioară actului juridic a cărui revocare o

solicită.

Cu toate acestea, în ipoteza în care datorită specificului

raporturilor juridice stabilite între părți, există certitudinea

că în viitor reclamantul va avea calitatea de titular al unei creanțe

certe, lichide și exigibile față de pârât, condiția trebuie

considerată ca fiind îndeplinită. Admiterea soluției contrare ar

permite ca un debitor de rea-credință și care cunoaște,

anterior încheierii actului juridic fraudulos, că va avea o obligație

față de un creditor, să procedeze la diminuarea patrimoniului

său pentru a împiedica îndestularea creditorilor.

În speță, contractul de vânzare-cumpărare atacat

a fost încheiat la data de 28.03.2008, intimata vânzătoare SC A.V.T. SRL a

fost obligată să restituie către SC S.C. SA suma de 6.850.000

RON, prin sentința nr. 490 din 03.03.2008 a Tribunalului Sălaj, iar

casarea acestei sentințe, cu trimitere spre rejudecare, nu a modificat

cuantumul creanței stabilită inițial, întrucât, prin

Sentința civilă nr. 1614 din 26.03.2010 Tribunalul Sălaj a

obligat-o pe debitoare la plata aceleași sume.

Față de cele relevate mai sus, s-a apreciat ca

nefondată și critica referitoare la excepția de prematuritate a

introducerii acțiunii invocată de pârâta-apelantă.

Referitor la excepția de inadmisibilitate a promovării

acțiunii revocatorii, s-a apreciat ca fiind legală soluția

primei instanțe prin care s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a

acestei excepții.

Sub acest aspect, instanța de apel a reținut că

prin Sentința nr. 1168 din 26.05.2008 a Tribunalului Sălaj s-a

dispus, într-adevăr, închiderea procedurii falimentului și radierea

din Registrul Comerțului a SC S.C. SA Zalău, însă închiderea

procedurii insolvenței nu determină inexistența

calității procesuale active și a interesului reclamantei, în

calitate de acționar majoritar al societății, câtă vreme,

potrivit art. 133 lit. b) din Legea nr. 85/2006, după lichidarea completă

a activului și acoperirea integrală a creanțelor, eventualele

sume reziduale ultimei distribuiri se depun într-un cont de disponibil, la

dispoziția asociaților.

De asemenea, s-a constatat că este nefondată și

critica invocată de aceeași pârâtă-apelantă referitoare la

inadmisibilitatea acțiunii pauliene după deschiderea procedurii

prevăzută de Legea nr. 85/2006.

S-a reținut că este adevărat că, pe

parcursul soluționării cauzei în fața primei instanțe, atât

intimata vânzătoare SC A.V.T. SRL cât și pârâta SC V.A.I. SRL au

intrat în procedura insolvenței. Sub incidența prevederilor Legii nr.

85/2006 nu intră decât acțiunile judiciare sau extrajudiciare

demarate împotriva debitorului aflat în insolvență ce au drept scop

realizarea creanțelor, neintrând în această categorie restul

acțiunilor judiciare în care debitorul este parte. Acțiunea

formulată în cauză de reclamantă nu este o acțiune în

realizarea creanțelor asupra debitoarei pârâte ori asupra bunurilor sale,

ci este o acțiune pauliană ce vizează desființarea unui

contract prin care debitoarea-pârâtă și-a înstrăinat un imobil

din patrimoniul său și readucerea acestui bun în proprietatea și

patrimoniul debitoarei.

Prin această acțiune nu se urmărește

realizarea vreunei creanțe, ci reîntregirea patrimoniului debitorului,

urmând ca ulterior, în caz de soluționare favorabilă a cauzei, bunul

să poată fi valorificat pentru acoperirea creanțelor

creditorilor.

Cât privește criticile care vizează fondul cauzei, s-a

reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub

nr. 21323 din 28.03.2008 de către BNP D.I., intimata SC A.V.T. SRL,

reprezentată prin administrator Ș.V., a înstrăinat către

apelanta SC V.A.I. SRL, reprezentată prin administrator N.D.I., un

număr de patru imobile, printre care și apartamentul nr. 45 din blocul

U 1, compus din 3 camere și dependințe, înscris în CF nr. 33819 –

Oradea, nr. cadastral 4842/70/45, prețul total al vânzării imobilelor

fiind în cuantum de 500.000 lei, plus TVA în sumă de 95.000 lei.

Prin acțiunea înregistrată la 22.02.2008,

reclamanta-intimată a solicitat revocarea parțială a

contractului evocat mai sus, cu privire la apartamentul nr. 45 situat în

Oradea.

Pentru a se putea intenta acțiunea revocatorie este

necesară îndeplinirea mai multor condiții, una dintre acestea vizând

crearea unui prejudiciu creditorului.

În speță, prin contractul de vânzare-cumpărare

atacat, încheiat la data de 28.03.2008, la scurt timp după

pronunțarea sentinței civile nr. 490 din 3.03.2008 de către

Tribunalul Sălaj, debitoarea SC A.V.T. SRL și-a mărit starea de

insolvabilitate, fiind micșorat în acest fel activul patrimonial.

În ceea ce privește caracterul cert, lichid și

exigibil al creanței, aceste aspecte au fost analizate deja de către

instanța de apel, relevându-se totodată că, atunci când

debitorul încheie actul fraudulos în scopul de a prejudicia un creditor viitor,

acesta poate ataca actul respectiv, chiar dacă este vorba despre un act

încheiat anterior nașterii dreptului său de creanță.

În ceea ce privește ultimele două condiții,

frauda debitorului și complicității la fraudă a

terțului cu care debitorul a încheiat actul atacat, analiza lor se impune

împreună, întrucât vizează elementul volitiv al celor două

părți.

Astfel, frauda nu trebuie să îmbrace forma dolului, fiind

suficient ca în momentul încheierii actului, debitorul să cunoască

că prin aceasta își determină sau agravează starea de

insolvență.

Frauda la care face trimitere art. 975 C. civ. (în vigoare la data promovării acțiunii) nu presupune intenția

specială de a vătăma, ci este una prin cunoștința

prejudiciului. Raportat la poziția terțului, ea impune

cunoașterea de către el a respectivei împrejurări,

fără a urmări în mod intenționat producerea efectului

amintit.

La momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare

atacat, intimata debitoare cunoștea în mod neîndoielnic situația sa

patrimonială și faptul că nu are posibilitatea reală de a

stinge toate datoriile cu bunurile aflate în patrimoniul său.

Prima instanță a reținut în mod corect

complicitatea la fraudă a terțului cumpărător, respectiv a

apelantei SC V.A.I. SRL întrucât, din actele dosarului reiese că intimata

vânzătoare SC A.V.T. SRL este reprezentată de către

administrator Ș.V., societate a cărui asociat este soția

acestuia, Ș.M., iar apelanta cumpărătoare, SC V.A.I. SRL, a avut

ca asociați pe Ș.V. – până la data de 23.04.2008, pe soția

acestuia, Ș.M. și pe fiica acesteia - numita O.A., împrejurări

față de care se poate trage concluzia, pe calea unei prezumții

simple, că părțile au urmărit scoaterea din patrimoniu a

unui bun pentru a împiedica reclamanta să-și realizeze creanța.

Față de toate aceste considerente, apreciind că

nu subzistă niciuna din criticile invocate, instanța de apel a

respins ca nefondat apelul declarat de G.M.R. IPURL – în calitate de lichidator

judiciar al pârâtei SC V.A.I. SRL.

Cu privire la apelul declarat de către A.C. SPRL – în

reprezentarea SC D.I. SRL Reghin, prin care s-au formulat critici ce

vizează respingerea de către prima instanță a

capătului de acțiune având ca obiect constatarea nulității

absolute a contractului de împrumut, autentificat sub nr. 3376 din 3.09.2007 de

către BNP D.I., instanța de apel a reținut următoarele:

Potrivit clauzelor contractului evocat mai sus, intimata

M.A.E.L., împreună cu soțul acesteia, M.L.L. (decedat la data de

9.03.2008) au acordat cu titlu de împrumut intimatei SC A.V.T. SRL suma de

40.000 EURO, echivalentul a 130.840 lei, sumă care urma să fie

restituită la data de 03.03.2008.

Intimata debitoare a înțeles să garanteze acest

împrumut cu imobilul situat în Oradea, bl. U1, ap. 45, înscris în CF nr. 33819

– Oradea, cu nr. top 4842/70/45, compus din 3 camere și dependințe.

La dosar a fost depusă copia certificatului de

moștenitor nr. 12 din 17.03.2009, emis de BNP M.B., prin care s-a

constatat că în masa succesorală rămasă în urma defunctului

M.L.L., decedat la data de 09.03.2008, intră, printre altele, și cota

de ˝ parte din suma de 40.000 EURO, ce face obiectul contractului de împrumut,

autentificat sub nr. 3376 din 3.09.2007 de BNP D.I., cealaltă cotă de

˝ parte din suma de mai sus constituind cota soției supraviețuitoare,

cu titlu de sistare a comunității de bunuri.

Reclamanta-apelantă a susținut că acest contract

de împrumut este unul fictiv, astfel că se impune anularea acestuia.

Din copia extrasului de cont din 31.01.2009 eliberat de BCR –

Sucursala Bihor reiese că la data de 03.09.2007 numitul M.L. a ridicat în

numerar suma de 6.000 EURO, iar din copia extrasului de cont reiese să

acesta a ridicat de la Banca Transilvania, în aceeași zi, 03.09.2007, suma

de 35.024 EURO.

Având în vedere că sumele respective de bani au fost

ridicate de la cele două sucursale de bancă în ziua în care a fost

încheiat contractul de împrumut cu intimata debitoare și că nu s-a

susținut și nici nu s-a dovedit folosirea lor în alt scop, în mod

corect a apreciat prima instanță ca neîntemeiat capătul de

cerere privind constatarea nulității contractului de împrumut,

nefiind confirmate susținerile reclamantei referitoare la caracterul

fictiv al împrumutului concretizat prin acest contract.

S-a mai reținut că neînregistrarea operațiunii de

împrumut în evidențele contabile ale societății nu este de

natură, prin ea însăși, să atragă nulitatea actului

intervenit între părți, cu atât mai mult cu cât garantarea

împrumutului s-a făcut prin instituirea dreptului de ipotecă în

favoarea creditorilor împrumutători, asupra imobilului indicat mai sus.

Așa fiind, apreciind că nu subzistă niciuna din

criticile invocate, instanța de apel a respins ca nefondat și apelul

declarat de către reclamanta A.C. SPRL, în reprezentarea SC D.I. SRL

Reghin.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs

atât reclamanta A.C. S.P.R.L. – lichidator judiciar al SC D.I. SRL Reghin, cât

și pârâta G.M.R. IPURL – în calitate de lichidator judiciar al SC V.A.I.T

SRL.

SC D.I. SRL Reghin, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., prin care se solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și

trimiterea cauzei spre rejudecare.

În susținerea recursului său, reclamanta a

susținut că din decizia recurată reiese că instanța de

apel face o analiză confuză și contradictorie a numeroaselor

motive de nelegalitate și netemeinicie ce le-a invocat, respectiv cu

privire la soluția pronunțată de instanța de fond referitor

la contractul de împrumut și garanția imobiliară

constituită în favoarea familiei M.

Mai mult, nici aceste motive nu au fost supuse unui control

judiciar satisfăcător minim, de natură a acoperi exigențele

teoriei și practicii judiciare interne, chiar dacă se face

abstracție de exigențele CEDO în materie, deosebit de consecvente.

Din aceste motive, soluția instanței de apel a

rămas nemotivată, chiar și prin prisma celor două motive

despre care se face vorbire la fila 12 din decizia recurată.

Recurenta a mai susținut că, astfel cum rezultă

din încheierea de ședință din 2 noiembrie 2011, a propus două probe utile și pertinente soluționării temeinice, legale,

independente, echitabile și imparțiale ale cauzei, însă

instanța de control judiciar le-a respins, fără a face vreo

motivare directă, obiectivă, reală și cât de cât

clară, astfel că simpla susținere în sensul că probele nu

ar fi concludente, fără a spune de ce nu satisfac prevederile

procesuale minime.

S-a mai susținut că, din conținutul încheierii

amintite, se remarcă neinserarea în aceasta a raționamentului logic

pentru care au fost depuse la dosarul cauzei drept practică judiciară

o serie de hotărâri judecătorești relevante, de natură a

demonstra încălcarea de către prima instanță chiar și

a practicii judiciare consacrată în cadrul Curții de Apel Oradea în

situații identice sau asemănătoare.

Recurenta a arătat că instanța de apel a

lăsat sub tăcere un fenomen apărut în cursul

soluționării cauzelor în fond, în raport cu soluționarea

anterioară a altor acțiuni pauliene ce le-a promovat, de natură

a demonstra complicitatea instanței de apel la neasigurarea unui proces

echitabil, independent și imparțial.

Sub acest aspect, recurenta a susținut că în

considerentele hotărârii se ignoră a se face vorbire despre

necomunicarea legală a sentinței nr. 1001/COM/2010.

De asemenea, recurenta a mai susținut că instanța

de apel a ignorat că familia M. nu a solicitat admiterea creanței

sale pe tabelul de obligații ale debitoarei SC A.V.T. SRL, cât și

împrejurarea că această „creanță” a fost admisă

și trecută pe tabelul de creanțe definitiv în cadrul unei alte

cauze de insolvență pornită împotriva unei alte firme

aflată sub controlul total al familiei Ș., respectiv intimata SC

V.A.I. SRL Oradea, cu toate consecințele juridice ale acestei stări

de fapt și juridice asupra drepturilor legitime ale creditorilor SC A.V.T.

SRL.

În final, s-a susținut că instanța de apel a

respins acțiunea reclamantei cu privire la nulitatea contractului de

împrumut și anularea acestuia în baza unei presupuneri lipsite de temeinicie.

V.A.I. SRL nu indică temeiul de drept, dar se solicită admiterea lui,

modificarea deciziei recurate, cu consecința respingerii acțiunii în

anulare a contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.

1323/2008 încheiat între SC A.V.T. SRL și SC V.A.I. SRL.

Pârâta a susținut că reclamanta nu are calitatea de

creditor al SC A.V.T. SRL Oradea, astfel încât acțiunea pauliană

trebuia respinsă pe excepția lipsei calității procesuale

active.

Pârâta a argumentat că închiderea procedurii de faliment

are ca efect descărcarea debitorului de obligații, același

tratament trebuie aplicat și debitorilor debitorului. Deoarece, după

închiderea procedurii de faliment, foștii asociați ai debitorului nu

mai pot fi urmăriți de creditorii acestuia, decât în cazul de

excepție prevăzută de art. 142 din Legea nr. 85/2006, tot astfel

foștii asociați nu mai au nici dreptul de a-i urmări pe

debitorii societății dizolvate și lichidate.

Recurenta a mai susținut că dispozițiile art. 237

alin. (10) din Legea nr. 31/1990 sunt inaplicabile cauzei, întrucât se

referă numai la cazurile în care radierea societății comerciale

s-a făcut fără lichidare. Or în cauză, radierea SC S.C. SA

s-a făcut prin lichidare, situație în care sunt aplicabile

dispozițiile Legii nr. 85/2006. Din momentul încetării

societății prin radiere încetează și calitatea de asociat,

astfel că, din acel moment, foștii asociați nu mai pot

urmări debitorii societății radiate și nu au calitate

procesuală activă în acțiunea pauliană.

Cea de a doua critică vizează inadmisibilitatea

acțiunii pauliene, ce impune caracterul concursual, colectiv și

egalitar al procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006 și elimină

exercițiul acțiunilor individuale de urmărire sau executare

silită a creanțelor creditorilor asupra averii debitorului.

Sub acest aspect, recurenta a susținut că, potrivit

principiului

specialia generalibus derogant,

concursul dintre legea

specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii

speciale, astfel că acțiunea pauliană devine inadmisibilă

după deschiderea procedurii prevăzută de Legea nr. 85/2006. Prin

urmare, cum în cauză procedura prevăzută de Legea nr. 85/2006 a

fost deschisă atât față de vânzător, cât și

față de cumpărător acțiunea pauliană de drept

comun este inadmisibilă.

O altă critică vizează actul de

vânzare-cumpărare, în raport de care se susține că nu a fost

încheiat de cumpărător în frauda reclamantei. În susținerea

acestei critici, s-a arătat că SC V.A.I. SRL nu a participat la nicio

fraudă și nici nu a cunoscut că prin încheierea actului de

vânzare-cumpărare ar fi afectat interesele patrimoniale ale reclamantei.

La data încheierii contractului de împrumut cu garanție

imobiliară nr. 3376 din 3 septembrie 2007, reclamanta nu avea nicio

creanță față de SC A.V.T. SRL, astfel încât lipsa

anteriorității creanței are drept consecință

respingerea acțiunii pauliene, iar la aceeași dată nici nu era

înregistrată cererea reconvențională în cadrul căreia s-a

pronunțat sentința nr. 490 din 3 martie 2008 a Tribunalului Sălaj, astfel încât este exclusă intenția de fraudare a

reclamantei.

Recurenta consideră că regula care guvernează

acțiunea pauliană și care se desprinde din art. 109 din Decretul

Lege nr. 115/1938 este aceea că în toate cazurile creditorii chirografari

nu pot ataca actele de înstrăinare decât dacă au o creanță

cu dată certă anterioară înscrierii dreptului de proprietate în

cartea funciară de către terțul dobânditor și dacă

într-adevăr actul atacat este „viclean”.

În cauză, din moment ce acțiunea în anulare ce a

format obiectul dosarului nr. xx18/84/2009 în care Tribunalul Sălaj a

pronunțat sentința civilă nr. 1614 din 26 martie 2010 nu a fost

înscrisă în cartea funciară, iar cumpărătoarea și-a

înscris dreptul de proprietate cu privire la imobilul ce formează obiectul

contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1323 din 28 martie

2008 în cartea funciară, având în vedere și faptul că abia prin

sentința civilă nr. 1614 din 26 martie 2010 reclamantul a dobândit

calitatea de creditor, acțiunea revocatorie trebuia respinsă.

Revocarea unui alt contract de vânzare-cumpărare, respectiv

contractul autentificat sub nr. 2412/2006 încheiat între SC S.C. SA și SC

A.V.T. SRL, în calitate de cumpărător, dispusă abia prin

sentința nr. 1614 din 26 martie 2010 pronunțată de Tribunalul

Sălaj, nu poate avea niciun efect cu privire la contractul pe care l-a

încheiat la data de 28 martie 2008 și care privește un alt imobil.

De altfel, sentința nr. 490 din 3 martie 2008 a fost casată prin decizia civilă nr. 1571 din 1 iulie 2008 pronunțată de

Curtea de Apel Cluj, cauza fiind trimisă spre rejudecare, astfel că

se poate reține că la data introducerii prezentei acțiuni

pauliene SC S.C. SA nu avea o creanță certă, lichidă

și exigibilă față de SC A.V.T.

Ultima critică vizează excepția de prematuritate

a introducerii acțiunii, întrucât la această dată nu erau

îndeplinite condițiile de exercitare a

dreptului la acțiune

sub aspectul calității creanței.

Recurenta consideră că se impune analizarea

atentă și a interesului părții în promovarea prezentei

acțiuni.

S-a susținut că, în cazul de față,

debitoarea SC A.V.T. SRL nu are niciun interes în a promova prezenta

acțiune în condițiile în care se tinde la dobândirea unui bun care

este totodată grevat de o sarcină.

În ceea ce privește tranzacția a cărei anulare

este solicitată, opinia recurentei este că aceasta a fost una

reală, imobilul fiind valorificat la o valoare rezonabilă.

În final, s-a solicitat instanței să observe faptul

că A.V.T. SRL ar avea doar un câștig iluzoriu din revenirea acestui

imobil în patrimoniul acesteia, valoarea pasivului cu care este grevat fiind

superioară valorii activului dorit, lucru care nu ar trebui să fie

nici în interesul creditorilor chirografari ai A.V.T. SRL.

Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând

decizia atacată prin prisma criticilor formulate de către cele

două recurente, reține că acestea sunt nefondate pentru

următoarele considerente:

reclamantă, acesta urmează a se respinge întrucât:

Cât privește

motivul prevăzut de art.

304 pct. 7 C.proc.civ., se observă lesne că el a fost invocat în mod

nefondat deoarece hotărârea cuprinde motivele de fapt și de drept

care au format convingerea instanței și conține suficiente

elemente care fac posibil controlul hotărârii în căile de atac. De

altfel, judecătorul nu trebuie să răspundă în mod separat

fiecărui argument, fiecărei nuanțe date de părți

textelor pe care și-au întemeiat acțiunea sau apărările.

Acest temei este invocat mai mult formal, pentru că decizia este

motivată în fapt și în drept, fiind clară și concisă,

recurenta-reclamantă nereușind să demonstreze în ce anume

constă motivarea contradictorie ori străină de natura pricinii.

Curtea

găsește nefondat și motivul

de recurs invocat de recurenți și prevăzut de art. 304 pct. 8 C.proc.civ. în condițiile în care instanța de apel s-a pronunțat asupra actului

juridic dedus judecății și în raport de probele administrate. În

consecință, instanța care a cercetat fondul cauzei nu a interpretat

greșit actul juridic dedus judecății și nici nu a schimbat

natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al

acestuia. Raporturile juridice dintre părți au fost corect analizate,

natura juridică a acestora nu a fost nici schimbată și nici

denaturată de instanța de apel. În plus, nu rezultă din actele

dosarului că instanța și-ar fi depășit

atribuțiile, dimpotrivă a soluționat apelul în limitele

învestirii.

În esență, recurenta apreciază că

instanța a făcut o apreciere greșită a probelor

administrate în dosar, precum și a susținerilor făcute de

părți. Înalta Curte apreciază însă că hotărârea

recurată a fost pronunțată de către instanța de apel

după o corectă evaluare a faptelor și o coroborare a tuturor

probelor administrate in cauză.

Curtea

găsește nefondat motivul de

recurs invocat de recurentă și prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ. în condițiile în care în cauza de față nu rezultă că

instanța de apel ar fi recurs la încălcarea unor texte de lege

aplicabile speței sau că a aplicat greșit dispoziții

legale, interpretându-le prea extins sau prea restrâns ori cu totul eronat.

Recursul, nefiind o cale de atac devolutivă, pentru a conduce la casarea

sau modificarea hotărârii, nu se poate limita la o simplă indicare

formală a textelor, condiția legală a dezvoltării implicând

determinarea greșelilor anume imputate, o minimă argumentare a

criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se

întemeiază.

Recurenta circumscrie, practic, motivelor prevăzute de art.

304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. critici de netemeinicie, și nu de

nelegalitate, ceea ce nu este permis în prezenta cale de atac. Recurenta

urmărește, prin criticile subsumate acestor motive, o reapreciere a

probelor administrate și care să conducă la stabilirea unei alte

situații de fapt decât cea reținută în dosar. Numai că în

recurs este inadmisibilă o reapreciere a probelor, situația de fapt

este un „dat” ce nu mai poate fi schimbat în recurs, în această cale de

atac fiind supuse cenzurii numai aspectele de nelegalitate. Or, în decizia

atacată, față de situația de fapt reținută

(și care a fost pe larg expusă în cele ce preced, așa încât nu

se va relua expunerea) nu rezultă nici lipsa temeiului legal, nici vreo

încălcare a legii sau o aplicare greșită a acesteia.

indicat niciun temei de drept, din conținutul acestuia rezultă

că el poate fi încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 9 întrucât, pe

lângă aspectele de netemeinicie, pârâta a pretins încălcarea de

către instanță a principiului

specialia generalibus derogant

,

mai precis concursul dintre legea specială și legea generală,

care se rezolvă în favoarea legii speciale, astfel că acțiunea

pauliană devine inadmisibilă după deschiderea procedurii

prevăzută de Legea nr. 85/2006, iar reclamanta nu are calitate

procesuală pentru formularea acestei acțiuni.

Critica este nefondată întrucât, așa cum a

reținut și instanța de apel, din actele dosarului a rezultat

că, prin sentința comercială nr. 1645/F/03.07.2009,

pronunțată în dosar nr. xx65/111/2008, a fost admisă

contestația formulată de creditorul SC D.I. SRL - societate în

faliment – prin lichidator judiciar A.C. SPRL, în sensul că s-a dispus de

către judecătorul sindic înscrierea acesteia în tabelul preliminar de

creanțe al debitorului cu suma de 6.850.000 lei, la categoria creditori

chirografari. Sentința a rămas irevocabilă prin nerecurare, iar

în adoptarea acestei soluții, avându-se în vedere că prin

sentința nr. 490 din 03.03.2008 Tribunalul Sălaj a dispus obligarea

debitoarei SC A.V.T. SRL la plata sumei de mai sus către SC S.C. SA

Zalău, al cărei acționar majoritar era, așa cum s-a

arătat deja, reclamanta din prezenta cauză.

Casarea sentinței nr. 490/2008 de către Curtea de Apel

Cluj-Napoca și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleași instanțe

nu a modificat cuantumul creanței stabilite inițial, întrucât prin

sentința civilă nr. 1614 din 23.03.2010 Tribunalul Sălaj a

dispus obligarea debitorului la plata aceleași sume. În plus, nerecurarea

sentinței comerciale nr. 1645/F/03.07.2009, pronunțată de

Tribunalul Bihor, a determinat ca hotărârea să intre în puterea

lucrului judecat, neputând fi contrazisă ulterior de vreun act, atâta timp

cât situația de fapt a rămas neschimbată.

De aceea, susținerile pârâtei că reclamanta nu ar

justifica calitatea procesuală activă, interes sau că cererea ar

fi prematur introdusă nu sunt întemeiate.

Inadmisibilitatea acțiunii pauliene invocată de

recurenta-pârâtă nu poate fi primită întrucât, în cadrul procedurii

insolvenței, obligația lichidatorului constă nu numai în a

lichida bunurile societății, dar și de a încasa creanțele

pe care debitoarea le are de primit, sume care sunt distribuite potrivit

ordinii de preferință impuse de art. 123 din Legea nr. 85/2006

și doar după îndestularea creditorilor, eventualele sume reziduale

ultimei distribuiri se vor depune într-un cont la dispoziția

asociaților sau acționarilor.

Prin prisma acestor norme speciale, nimic nu împiedică

acționarul creditor ca, în ipoteza în care au fost îndestulați

toți creditorii înscriși în tabelul definitiv consolidat al

creanțelor și totuși nu au fost recuperate în totalitate la masa

credală și creanțele societății debitoare constatate

prin hotărâri irevocabile, să demareze el însuși procedura

pentru valorificarea hotărârilor judecătorești, situație

față de care, instanța apreciind că reclamanta în calitatea

de acționar al societății debitoare radiate din Registrul

Comerțului justifică calitatea procesuală activă și

interesul în promovarea acțiunii revocatorii, motivată pe calitatea

de creditor față de societatea debitoare SC S.C. SA Zalău.

Așadar, nu a fost încălcat principiul

specialia

generalibus derogant

, ci au fost completate cu normele dreptului comun

dispozițiile Legii nr. 85/2006, care nu reglementează acțiunea

pauliană, dar nici nu o exclude, dacă ea servește scopului

procedurii falimentului.

Pentru toate aceste considerente, conform art. 312 C. proc. civ., s-au respins ca nefondate recursurile declarate de reclamanta A.C. SPRL Târgu

Mureș – lichidator al SC D.I. SRL Reghin și de pârâta G.M.R. IPURL

Oradea administrator judiciar al SC V.A.I. SRL Oradea împotriva deciziei nr.

101/C/2011-A din 16 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel

Oradea, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal.