ÎCCJ, decizie (scj.ro #82946)

Procedura insolvenței. Acțiune pauliană formulată de acționarul creditor. Admisibilitate Cuprins pe materii: Drept comercial. Procedura insolvenței Index alfabetic: acțiune pauliană - procedura insolvenței - principiul specialia generalibus derogant Legea nr. 85/2006, art. 123 C. civ., art. 975 În cazul în care, în cadrul procedurii insolvenței, au fost îndestulați toți creditorii înscriși în tabelul definitiv consolidat al creanțelor dar nu au fost recuperate în totalitate la masa credală și creanțele societății debitoare constatate prin hotărâri irevocabile, acționarul creditor al societății debitoare radiate din Registrul Comerțului poate să demareze el însuși procedura pentru valorificarea acestor hotărâri judecătorești, având calitate procesuală activă și interes în promovarea unei acțiuni revocatorii.

Așadar, în această situație nu este încălcat principiul specialia generalibus derogant, ci sunt completate cu normele dreptului comun dispozițiile Legii nr. 85/2006, care nu reglementează acțiunea pauliană, dar nici nu o exclud, dacă ea servește scopului procedurii falimentului. Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4126 de la 24 octombrie 2012 Notă : În prezenta decizie au fost avute în vedere dispozițiile din vechiul Cod civil Prin sentința nr. 1001/COM din 15 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Bihor s-au respins excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantei și a inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta SC V.A.I. SRL. S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC D.I.

SRL prin lichidator A.C. SPRL și, pe cale de consecință, s-a dispus revocarea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1323/28.03.2008 la B.N.P. D.I. privind apartamentul nr. 45 din Blocul U1, compus din 3 camere și dependințe, cu suprafața construită de 100,96 mp și suprafața de teren aferentă de 9 mp înscris în CF 33819 Oradea, nr. top 4842/70/45, situat în Oradea, și restabilirea situației anterioare de C.F., anterior încheierii actului de vânzare-cumpărare. S-a respins cererea privind constatarea nulității absolute a contractului de împrumut autentificat sub nr. 3376/03.09.2007, la B.N.P. D.I. și radierea ipotecii de rang I în sumă de 40.000 EUR și dobânzi, cât și interdicția de înstrăinare și grevare înscrisă în CF 33819 Oradea, nr. top 4842/70/45, în baza Încheierii nr. 59.073/2007, sub poziția C11 și C12.

Pentru a se pronunța astfel, examinând cererea prin prisma motivelor invocate, raportat la excepțiile invocate de către pârâte, instanța a reținut următoarele: În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei instanța a reținut că potrivit înscrisului de la fila 7 a dosarului din Actul Constitutiv al SC S.C. SA Zalău, reclamanta SC D.I. SRL avea calitatea de acționar majoritar al SC S.C. SA, și care a fost radiată din ORC Sălaj, potrivit Sentinței 1168/26.05.2008 pronunțată de judecătorul sindic. Acțiunea revocatorie reprezintă un mijloc juridic, prin care creditorul poate ataca actele juridice încheiate de debitor în frauda dreptului său de gaj general, iar condiția primordială a exercitării acțiunii revocatorii o constituie calitatea de creditor al reclamantului.

Sub acest aspect, instanța a reținut că potrivit Sentinței Civile 440/25.02.2008 a fost admisă acțiunea formulată de debitoarea SC S.C. SA Zalău prin lichidator judiciar SC I.Q. SPRL Zalău împotriva pârâtului Ș.V. și au fost anulate transferurile de sume de bani efectuate de debitoare către pârât în valoare de 784.500 lei, iar prin sentința civilă 490/03.03.2008 pârâta SC A.V.T. SRL a fost obligată să restituie către reclamanta SC S.C. SA suma de 6.850.000 RON , prin urmare, în calitate de acționar majoritar al SC S.C.

SA, raportat la art. 237 alin. (10) din Legea nr. 31/1990 republicată, reclamanta are calitatea de creditor, deoarece potrivit art. 133 lit. b) din Legea nr. 85/2006, după lichidarea completă a activului și acoperirea integrală a creanțelor, eventualele sume reziduale ultimei distribuiri se depun într-un cont, la dispoziția asociaților, și, prin urmare, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, invocată de către pârâtă. Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta SC A.V.T. SRL și pârâta SC V.A.I.

SRL s-a reținut că, în cadrul procedurii insolvenței, obligația lichidatorului constă nu numai în a lichida bunurile societății, dar și de a încasa creanțele pe care debitoarea le are de primit, sume care sunt distribuite potrivit ordinii de preferință impuse de art. 123 din Legea nr. 85/2006, și doar după îndestularea creditorilor eventualele sume reziduale ultimei distribuiri se vor depune într-un cont la dispoziția asociaților sau acționarilor.

Prin prisma acestor norme speciale, nimic nu împiedică acționarul creditor ca, în ipoteza în care au fost îndestulați toți creditorii înscriși în tabelul definitiv consolidat al creanțelor și totuși nu au fost recuperate în totalitate la masa credală și creanțele societății debitoare constatate prin hotărâri irevocabile, să demareze el însuși procedura de executare silită pentru valorificarea hotărârilor judecătorești, situație față de care instanța, apreciind că reclamanta în calitatea de acționar al societății debitoare radiate din Registrul Comerțului, justifică calitatea procesuală activă și interesul în promovarea acțiunii revocatorii, motivată pe calitatea de creditor față de societatea debitoare SC S.C.

SA Zalău. Referitor la examinarea pe fond a cererii, instanța a reținut că reclamanta a solicitat să se revoce contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1323/2008 încheiat între pârâta SC A.V.T. SRL și SC V.A.I. SRL în calitate de cumpărătoare, cu privire la apartamentul nr. 45 din blocul U1, compus din 3 camere și dependințe înscris în CF 33819 Oradea, nr. top 4842/70/45. Așa cum rezultă din notele de ședință depuse de către debitoarea SC A.V.T. SRL prin Cabinet Individual de Insolvență L.C.Ș. în dosarul xx65/111/2008, pârâta SC A.V.T. SRL în calitate de vânzătoare este reprezentată de către administrator Ș.V., a cărui asociat unic este soția acestuia Ș.M., iar pârâta SC V.A.I. SRL are ca și asociați pe soția acestuia Ș.M.

și O.A.M., fiica vitregă a lui Ș.V., iar, potrivit art. 975 C. civ., pentru admisibilitatea acțiunii pauliene trebuie avut în vedere actul încheiat de către debitor, frauda acestuia și complicitatea de fraudă a terțului. Dreptul de creanță al reclamantei își are fundamentul în dreptul de gaj general, conferit de art. 1718 C. civ., iar acțiunea pauliană urmărește asigurarea integrității patrimoniului debitoarei, iar frauda debitoarei și complicitatea la fraudă a terțului SC V.A.I. SRL este evidentă, având în vedere raporturile de rudenie dintre reprezentanții părților pârâte, soți și soție, astfel că instanța, constatând că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 975 C. civ., a admis în parte acțiunea și, pe cale de consecință, a dispus revocarea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1323/28.03.2008 la B.N.P.

D.I. privind apartamentul nr. 45 din Blocul U1, compus din 3 camere și dependințe, cu suprafața construită de 100,96 mp și suprafața de teren aferentă de 9 mp înscris în CF 33819 Oradea, nr. top 4842/70/45, situat în Oradea, și restabilirea situației anterioare de C.F., anterior încheierii actului de vânzare-cumpărare. În ceea ce privește capetele 2 și 3 de cerere prin care reclamanta a solicitat constatarea nulității contractului de împrumut încheiat de pârâta SC A.V.T. SRL și pârâta M.A.E.L. și radierea dreptului de ipotecă de rangul I pentru suma de 40.000 EUR și dobânzi, instanța a reținut că potrivit încheierii nr. 3376/03.09.2007 pârâții M.L.L. și M.A.E. au împrumutat pârâta SC A.V.T. SRL cu suma de 40.000 EUR, sumă care a fost primită de împrumutată conform actului notarial întocmit la BNP D.I., părțile convenind ca garantarea împrumutului să fie asigurată prin ipotecă în favoarea împrumutătorilor asupra aceluiași imobil.

Având în vedere forța probantă a actului autentic prin care se atestă că pârâta a încasat suma împrumutată, coroborate cu actele de la dosar, respectiv extrasul de cont din 31.01.2009 al BCR, precum și a extrasului de cont din partea Băncii Transilvania prin care se atestă că pârâții au ridicat sumele de bani pentru a acorda împrumutul, instanța a reținut că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 948 C. civ., cauza contractului nefiind una ilicită, iar neînregistrarea operațiunii de împrumut în evidențele contabile ale societății comerciale nu reprezintă o condiție de nulitate a contractelor, aspecte față de care instanța a respins aceste capete de cerere ca neîntemeiate. Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât SC D.I.

SRL Reghin reprezentată prin A.C. SPRL Târgu-Mureș, cât și pârâta G.M.R. IPURL în calitate de administrator judiciar al SC V.A.I. SRL Oradea. Prin decizia nr. 101/C/2011 - A din 16 noiembrie 2011, Curtea de Apel Oradea, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondate apelurile comerciale declarate de apelanta pârâtă G.M.R. IPURL – administrator judiciar al debitoarei SC V.A.I. SRL și de apelanta-reclamantă SC D.I. SRL Reghin reprezentată prin lichidator A.C. SPRL împotriva sentinței nr. 1001/COM din 15 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a menținut-o în totalitate. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele considerente: Cu privire la critica invocată de către apelanta-pârâtă SC V.A.I.

SRL, prin lichidator, referitor la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei SC D.I. SRL Reghin, reprezentantă prin lichidator A.C. SPRL, instanța de apel a constatat că este nefondată. Sub acest aspect s-a reținut că promovarea acțiunii revocatorii s-a făcut de către societatea reclamantă, în calitatea sa de creditoare, derivată din calitatea sa de fost acționar al SC S.C. SA Zalău. Acțiunea revocatorie reprezintă un mijloc juridic prin care creditorul poate ataca actele juridice încheiate de debitor în frauda dreptului său de gaj general. Prin urmare, condiția primordială a exercitării acțiunii revocatorii o constituie calitatea de creditor a reclamantului, condiție care în speță este îndeplinită.

Avându-și fundamentul în dreptul de gaj, conferit de art. 1718 C. civ. (în vigoare la data introducerii cererii), acțiunea pauliană urmărește asigurarea integrității patrimoniului debitorului din momentul în care creditorul este îndreptățit să-și valorifice creanța lui. Tocmai de aceea, în principiu, acesta trebuie să dețină o creanță certă, lichidă, exigibilă și anterioară actului juridic a cărui revocare o solicită. Cu toate acestea, în ipoteza în care datorită specificului raporturilor juridice stabilite între părți, există certitudinea că în viitor reclamantul va avea calitatea de titular al unei creanțe certe, lichide și exigibile față de pârât, condiția trebuie considerată ca fiind îndeplinită.

Admiterea soluției contrare ar permite ca un debitor de rea-credință și care cunoaște, anterior încheierii actului juridic fraudulos, că va avea o obligație față de un creditor, să procedeze la diminuarea patrimoniului său pentru a împiedica îndestularea creditorilor. În speță, contractul de vânzare-cumpărare atacat a fost încheiat la data de 28.03.2008, intimata vânzătoare SC A.V.T. SRL a fost obligată să restituie către SC S.C. SA suma de 6.850.000 RON, prin sentința nr. 490 din 03.03.2008 a Tribunalului Sălaj, iar casarea acestei sentințe, cu trimitere spre rejudecare, nu a modificat cuantumul creanței stabilită inițial, întrucât, prin Sentința civilă nr. 1614 din 26.03.2010 Tribunalul Sălaj a obligat-o pe debitoare la plata aceleași sume.

Față de cele relevate mai sus, s-a apreciat ca nefondată și critica referitoare la excepția de prematuritate a introducerii acțiunii invocată de pârâta-apelantă. Referitor la excepția de inadmisibilitate a promovării acțiunii revocatorii, s-a apreciat ca fiind legală soluția primei instanțe prin care s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a acestei excepții. Sub acest aspect, instanța de apel a reținut că prin Sentința nr. 1168 din 26.05.2008 a Tribunalului Sălaj s-a dispus, într-adevăr, închiderea procedurii falimentului și radierea din Registrul Comerțului a SC S.C.

SA Zalău, însă închiderea procedurii insolvenței nu determină inexistența calității procesuale active și a interesului reclamantei, în calitate de acționar majoritar al societății, câtă vreme, potrivit art. 133 lit. b) din Legea nr. 85/2006, după lichidarea completă a activului și acoperirea integrală a creanțelor, eventualele sume reziduale ultimei distribuiri se depun într-un cont de disponibil, la dispoziția asociaților. De asemenea, s-a constatat că este nefondată și critica invocată de aceeași pârâtă-apelantă referitoare la inadmisibilitatea acțiunii pauliene după deschiderea procedurii prevăzută de Legea nr. 85/2006. S-a reținut că este adevărat că, pe parcursul soluționării cauzei în fața primei instanțe, atât intimata vânzătoare SC A.V.T.

SRL cât și pârâta SC V.A.I. SRL au intrat în procedura insolvenței. Sub incidența prevederilor Legii nr. 85/2006 nu intră decât acțiunile judiciare sau extrajudiciare demarate împotriva debitorului aflat în insolvență ce au drept scop realizarea creanțelor, neintrând în această categorie restul acțiunilor judiciare în care debitorul este parte. Acțiunea formulată în cauză de reclamantă nu este o acțiune în realizarea creanțelor asupra debitoarei pârâte ori asupra bunurilor sale, ci este o acțiune pauliană ce vizează desființarea unui contract prin care debitoarea-pârâtă și-a înstrăinat un imobil din patrimoniul său și readucerea acestui bun în proprietatea și patrimoniul debitoarei. Prin această acțiune nu se urmărește realizarea vreunei creanțe, ci reîntregirea patrimoniului debitorului, urmând ca ulterior, în caz de soluționare favorabilă a cauzei, bunul să poată fi valorificat pentru acoperirea creanțelor creditorilor.

Cât privește criticile care vizează fondul cauzei, s-a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 21323 din 28.03.2008 de către BNP D.I., intimata SC A.V.T. SRL, reprezentată prin administrator Ș.V., a înstrăinat către apelanta SC V.A.I. SRL, reprezentată prin administrator N.D.I., un număr de patru imobile, printre care și apartamentul nr. 45 din blocul U 1, compus din 3 camere și dependințe, înscris în CF nr. 33819 – Oradea, nr. cadastral 4842/70/45, prețul total al vânzării imobilelor fiind în cuantum de 500.000 lei, plus TVA în sumă de 95.000 lei. Prin acțiunea înregistrată la 22.02.2008, reclamanta-intimată a solicitat revocarea parțială a contractului evocat mai sus, cu privire la apartamentul nr. 45 situat în Oradea.

Pentru a se putea intenta acțiunea revocatorie este necesară îndeplinirea mai multor condiții, una dintre acestea vizând crearea unui prejudiciu creditorului. În speță, prin contractul de vânzare-cumpărare atacat, încheiat la data de 28.03.2008, la scurt timp după pronunțarea sentinței civile nr. 490 din 3.03.2008 de către Tribunalul Sălaj, debitoarea SC A.V.T. SRL și-a mărit starea de insolvabilitate, fiind micșorat în acest fel activul patrimonial. În ceea ce privește caracterul cert, lichid și exigibil al creanței, aceste aspecte au fost analizate deja de către instanța de apel, relevându-se totodată că, atunci când debitorul încheie actul fraudulos în scopul de a prejudicia un creditor viitor, acesta poate ataca actul respectiv, chiar dacă este vorba despre un act încheiat anterior nașterii dreptului său de creanță.

În ceea ce privește ultimele două condiții, frauda debitorului și complicității la fraudă a terțului cu care debitorul a încheiat actul atacat, analiza lor se impune împreună, întrucât vizează elementul volitiv al celor două părți. Astfel, frauda nu trebuie să îmbrace forma dolului, fiind suficient ca în momentul încheierii actului, debitorul să cunoască că prin aceasta își determină sau agravează starea de insolvență. Frauda la care face trimitere art. 975 C. civ. (în vigoare la data promovării acțiunii) nu presupune intenția specială de a vătăma, ci este una prin cunoștința prejudiciului. Raportat la poziția terțului, ea impune cunoașterea de către el a respectivei împrejurări, fără a urmări în mod intenționat producerea efectului amintit.

La momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare atacat, intimata debitoare cunoștea în mod neîndoielnic situația sa patrimonială și faptul că nu are posibilitatea reală de a stinge toate datoriile cu bunurile aflate în patrimoniul său. Prima instanță a reținut în mod corect complicitatea la fraudă a terțului cumpărător, respectiv a apelantei SC V.A.I. SRL întrucât, din actele dosarului reiese că intimata vânzătoare SC A.V.T. SRL este reprezentată de către administrator Ș.V., societate a cărui asociat este soția acestuia, Ș.M., iar apelanta cumpărătoare, SC V.A.I. SRL, a avut ca asociați pe Ș.V. – până la data de 23.04.2008, pe soția acestuia, Ș.M. și pe fiica acesteia - numita O.A., împrejurări față de care se poate trage concluzia, pe calea unei prezumții simple, că părțile au urmărit scoaterea din patrimoniu a unui bun pentru a împiedica reclamanta să-și realizeze creanța.

Față de toate aceste considerente, apreciind că nu subzistă niciuna din criticile invocate, instanța de apel a respins ca nefondat apelul declarat de G.M.R. IPURL – în calitate de lichidator judiciar al pârâtei SC V.A.I. SRL. Cu privire la apelul declarat de către A.C. SPRL – în reprezentarea SC D.I. SRL Reghin, prin care s-au formulat critici ce vizează respingerea de către prima instanță a capătului de acțiune având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de împrumut, autentificat sub nr. 3376 din 3.09.2007 de către BNP D.I., instanța de apel a reținut următoarele: Potrivit clauzelor contractului evocat mai sus, intimata M.A.E.L., împreună cu soțul acesteia, M.L.L. (decedat la data de 9.03.2008) au acordat cu titlu de împrumut intimatei SC A.V.T.

SRL suma de 40.000 EURO, echivalentul a 130.840 lei, sumă care urma să fie restituită la data de 03.03.2008. Intimata debitoare a înțeles să garanteze acest împrumut cu imobilul situat în Oradea, bl. U1, ap. 45, înscris în CF nr. 33819 – Oradea, cu nr. top 4842/70/45, compus din 3 camere și dependințe. La dosar a fost depusă copia certificatului de moștenitor nr. 12 din 17.03.2009, emis de BNP M.B., prin care s-a constatat că în masa succesorală rămasă în urma defunctului M.L.L., decedat la data de 09.03.2008, intră, printre altele, și cota de ˝ parte din suma de 40.000 EURO, ce face obiectul contractului de împrumut, autentificat sub nr. 3376 din 3.09.2007 de BNP D.I., cealaltă cotă de ˝ parte din suma de mai sus constituind cota soției supraviețuitoare, cu titlu de sistare a comunității de bunuri.

Reclamanta-apelantă a susținut că acest contract de împrumut este unul fictiv, astfel că se impune anularea acestuia. Din copia extrasului de cont din 31.01.2009 eliberat de BCR – Sucursala Bihor reiese că la data de 03.09.2007 numitul M.L. a ridicat în numerar suma de 6.000 EURO, iar din copia extrasului de cont reiese să acesta a ridicat de la Banca Transilvania, în aceeași zi, 03.09.2007, suma de 35.024 EURO. Având în vedere că sumele respective de bani au fost ridicate de la cele două sucursale de bancă în ziua în care a fost încheiat contractul de împrumut cu intimata debitoare și că nu s-a susținut și nici nu s-a dovedit folosirea lor în alt scop, în mod corect a apreciat prima instanță ca neîntemeiat capătul de cerere privind constatarea nulității contractului de împrumut, nefiind confirmate susținerile reclamantei referitoare la caracterul fictiv al împrumutului concretizat prin acest contract.

S-a mai reținut că neînregistrarea operațiunii de împrumut în evidențele contabile ale societății nu este de natură, prin ea însăși, să atragă nulitatea actului intervenit între părți, cu atât mai mult cu cât garantarea împrumutului s-a făcut prin instituirea dreptului de ipotecă în favoarea creditorilor împrumutători, asupra imobilului indicat mai sus. Așa fiind, apreciind că nu subzistă niciuna din criticile invocate, instanța de apel a respins ca nefondat și apelul declarat de către reclamanta A.C. SPRL, în reprezentarea SC D.I. SRL Reghin. Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamanta A.C. S.P.R.L. – lichidator judiciar al SC D.I. SRL Reghin, cât și pârâta G.M.R. IPURL – în calitate de lichidator judiciar al SC V.A.I.T SRL.

1. Recursul reclamantei A.C. S.P.R.L. – lichidator judiciar al SC D.I. SRL Reghin, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., prin care se solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare. În susținerea recursului său, reclamanta a susținut că din decizia recurată reiese că instanța de apel face o analiză confuză și contradictorie a numeroaselor motive de nelegalitate și netemeinicie ce le-a invocat, respectiv cu privire la soluția pronunțată de instanța de fond referitor la contractul de împrumut și garanția imobiliară constituită în favoarea familiei M. Mai mult, nici aceste motive nu au fost supuse unui control judiciar satisfăcător minim, de natură a acoperi exigențele teoriei și practicii judiciare interne, chiar dacă se face abstracție de exigențele CEDO în materie, deosebit de consecvente.

Din aceste motive, soluția instanței de apel a rămas nemotivată, chiar și prin prisma celor două motive despre care se face vorbire la fila 12 din decizia recurată. Recurenta a mai susținut că, astfel cum rezultă din încheierea de ședință din 2 noiembrie 2011, a propus două probe utile și pertinente soluționării temeinice, legale, independente, echitabile și imparțiale ale cauzei, însă instanța de control judiciar le-a respins, fără a face vreo motivare directă, obiectivă, reală și cât de cât clară, astfel că simpla susținere în sensul că probele nu ar fi concludente, fără a spune de ce nu satisfac prevederile procesuale minime.

S-a mai susținut că, din conținutul încheierii amintite, se remarcă neinserarea în aceasta a raționamentului logic pentru care au fost depuse la dosarul cauzei drept practică judiciară o serie de hotărâri judecătorești relevante, de natură a demonstra încălcarea de către prima instanță chiar și a practicii judiciare consacrată în cadrul Curții de Apel Oradea în situații identice sau asemănătoare. Recurenta a arătat că instanța de apel a lăsat sub tăcere un fenomen apărut în cursul soluționării cauzelor în fond, în raport cu soluționarea anterioară a altor acțiuni pauliene ce le-a promovat, de natură a demonstra complicitatea instanței de apel la neasigurarea unui proces echitabil, independent și imparțial.

Sub acest aspect, recurenta a susținut că în considerentele hotărârii se ignoră a se face vorbire despre necomunicarea legală a sentinței nr. 1001/COM/2010. De asemenea, recurenta a mai susținut că instanța de apel a ignorat că familia M. nu a solicitat admiterea creanței sale pe tabelul de obligații ale debitoarei SC A.V.T. SRL, cât și împrejurarea că această „creanță” a fost admisă și trecută pe tabelul de creanțe definitiv în cadrul unei alte cauze de insolvență pornită împotriva unei alte firme aflată sub controlul total al familiei Ș., respectiv intimata SC V.A.I. SRL Oradea, cu toate consecințele juridice ale acestei stări de fapt și juridice asupra drepturilor legitime ale creditorilor SC A.V.T.

SRL. În final, s-a susținut că instanța de apel a respins acțiunea reclamantei cu privire la nulitatea contractului de împrumut și anularea acestuia în baza unei presupuneri lipsite de temeinicie. 2. Recursul pârâtei G.M.R. IPURL - lichidator judiciar al SC V.A.I. SRL nu indică temeiul de drept, dar se solicită admiterea lui, modificarea deciziei recurate, cu consecința respingerii acțiunii în anulare a contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 1323/2008 încheiat între SC A.V.T. SRL și SC V.A.I. SRL. Pârâta a susținut că reclamanta nu are calitatea de creditor al SC A.V.T. SRL Oradea, astfel încât acțiunea pauliană trebuia respinsă pe excepția lipsei calității procesuale active.

Pârâta a argumentat că închiderea procedurii de faliment are ca efect descărcarea debitorului de obligații, același tratament trebuie aplicat și debitorilor debitorului. Deoarece, după închiderea procedurii de faliment, foștii asociați ai debitorului nu mai pot fi urmăriți de creditorii acestuia, decât în cazul de excepție prevăzută de art. 142 din Legea nr. 85/2006, tot astfel foștii asociați nu mai au nici dreptul de a-i urmări pe debitorii societății dizolvate și lichidate. Recurenta a mai susținut că dispozițiile art. 237 alin. (10) din Legea nr. 31/1990 sunt inaplicabile cauzei, întrucât se referă numai la cazurile în care radierea societății comerciale s-a făcut fără lichidare. Or în cauză, radierea SC S.C.

SA s-a făcut prin lichidare, situație în care sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 85/2006. Din momentul încetării societății prin radiere încetează și calitatea de asociat, astfel că, din acel moment, foștii asociați nu mai pot urmări debitorii societății radiate și nu au calitate procesuală activă în acțiunea pauliană. Cea de a doua critică vizează inadmisibilitatea acțiunii pauliene, ce impune caracterul concursual, colectiv și egalitar al procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006 și elimină exercițiul acțiunilor individuale de urmărire sau executare silită a creanțelor creditorilor asupra averii debitorului. Sub acest aspect, recurenta a susținut că, potrivit principiului specialia generalibus derogant, concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, astfel că acțiunea pauliană devine inadmisibilă după deschiderea procedurii prevăzută de Legea nr. 85/2006.

Prin urmare, cum în cauză procedura prevăzută de Legea nr. 85/2006 a fost deschisă atât față de vânzător, cât și față de cumpărător acțiunea pauliană de drept comun este inadmisibilă. O altă critică vizează actul de vânzare-cumpărare, în raport de care se susține că nu a fost încheiat de cumpărător în frauda reclamantei. În susținerea acestei critici, s-a arătat că SC V.A.I. SRL nu a participat la nicio fraudă și nici nu a cunoscut că prin încheierea actului de vânzare-cumpărare ar fi afectat interesele patrimoniale ale reclamantei. La data încheierii contractului de împrumut cu garanție imobiliară nr. 3376 din 3 septembrie 2007, reclamanta nu avea nicio creanță față de SC A.V.T.

SRL, astfel încât lipsa anteriorității creanței are drept consecință respingerea acțiunii pauliene, iar la aceeași dată nici nu era înregistrată cererea reconvențională în cadrul căreia s-a pronunțat sentința nr. 490 din 3 martie 2008 a Tribunalului Sălaj, astfel încât este exclusă intenția de fraudare a reclamantei. Recurenta consideră că regula care guvernează acțiunea pauliană și care se desprinde din art. 109 din Decretul Lege nr. 115/1938 este aceea că în toate cazurile creditorii chirografari nu pot ataca actele de înstrăinare decât dacă au o creanță cu dată certă anterioară înscrierii dreptului de proprietate în cartea funciară de către terțul dobânditor și dacă într-adevăr actul atacat este „viclean”.

În cauză, din moment ce acțiunea în anulare ce a format obiectul dosarului nr. xx18/84/2009 în care Tribunalul Sălaj a pronunțat sentința civilă nr. 1614 din 26 martie 2010 nu a fost înscrisă în cartea funciară, iar cumpărătoarea și-a înscris dreptul de proprietate cu privire la imobilul ce formează obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1323 din 28 martie 2008 în cartea funciară, având în vedere și faptul că abia prin sentința civilă nr. 1614 din 26 martie 2010 reclamantul a dobândit calitatea de creditor, acțiunea revocatorie trebuia respinsă. Revocarea unui alt contract de vânzare-cumpărare, respectiv contractul autentificat sub nr. 2412/2006 încheiat între SC S.C.

SA și SC A.V.T. SRL, în calitate de cumpărător, dispusă abia prin sentința nr. 1614 din 26 martie 2010 pronunțată de Tribunalul Sălaj, nu poate avea niciun efect cu privire la contractul pe care l-a încheiat la data de 28 martie 2008 și care privește un alt imobil. De altfel, sentința nr. 490 din 3 martie 2008 a fost casată prin decizia civilă nr. 1571 din 1 iulie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, cauza fiind trimisă spre rejudecare, astfel că se poate reține că la data introducerii prezentei acțiuni pauliene SC S.C. SA nu avea o creanță certă, lichidă și exigibilă față de SC A.V.T. Ultima critică vizează excepția de prematuritate a introducerii acțiunii, întrucât la această dată nu erau îndeplinite condițiile de exercitare a dreptului la acțiune sub aspectul calității creanței.

Recurenta consideră că se impune analizarea atentă și a interesului părții în promovarea prezentei acțiuni. S-a susținut că, în cazul de față, debitoarea SC A.V.T. SRL nu are niciun interes în a promova prezenta acțiune în condițiile în care se tinde la dobândirea unui bun care este totodată grevat de o sarcină. În ceea ce privește tranzacția a cărei anulare este solicitată, opinia recurentei este că aceasta a fost una reală, imobilul fiind valorificat la o valoare rezonabilă. În final, s-a solicitat instanței să observe faptul că A.V.T. SRL ar avea doar un câștig iluzoriu din revenirea acestui imobil în patrimoniul acesteia, valoarea pasivului cu care este grevat fiind superioară valorii activului dorit, lucru care nu ar trebui să fie nici în interesul creditorilor chirografari ai A.V.T.

SRL. Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate de către cele două recurente, reține că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente: 1. Cât privește recursul formulat de către reclamantă, acesta urmează a se respinge întrucât: Cât privește motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C.proc.civ., se observă lesne că el a fost invocat în mod nefondat deoarece hotărârea cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și conține suficiente elemente care fac posibil controlul hotărârii în căile de atac. De altfel, judecătorul nu trebuie să răspundă în mod separat fiecărui argument, fiecărei nuanțe date de părți textelor pe care și-au întemeiat acțiunea sau apărările.

Acest temei este invocat mai mult formal, pentru că decizia este motivată în fapt și în drept, fiind clară și concisă, recurenta-reclamantă nereușind să demonstreze în ce anume constă motivarea contradictorie ori străină de natura pricinii. Curtea găsește nefondat și motivul de recurs invocat de recurenți și prevăzut de art. 304 pct. 8 C.proc.civ. în condițiile în care instanța de apel s-a pronunțat asupra actului juridic dedus judecății și în raport de probele administrate. În consecință, instanța care a cercetat fondul cauzei nu a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și nici nu a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Raporturile juridice dintre părți au fost corect analizate, natura juridică a acestora nu a fost nici schimbată și nici denaturată de instanța de apel.

În plus, nu rezultă din actele dosarului că instanța și-ar fi depășit atribuțiile, dimpotrivă a soluționat apelul în limitele învestirii. În esență, recurenta apreciază că instanța a făcut o apreciere greșită a probelor administrate în dosar, precum și a susținerilor făcute de părți. Înalta Curte apreciază însă că hotărârea recurată a fost pronunțată de către instanța de apel după o corectă evaluare a faptelor și o coroborare a tuturor probelor administrate in cauză. Curtea găsește nefondat motivul de recurs invocat de recurentă și prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ. în condițiile în care în cauza de față nu rezultă că instanța de apel ar fi recurs la încălcarea unor texte de lege aplicabile speței sau că a aplicat greșit dispoziții legale, interpretându-le prea extins sau prea restrâns ori cu totul eronat.

Recursul, nefiind o cale de atac devolutivă, pentru a conduce la casarea sau modificarea hotărârii, nu se poate limita la o simplă indicare formală a textelor, condiția legală a dezvoltării implicând determinarea greșelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se întemeiază. Recurenta circumscrie, practic, motivelor prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. critici de netemeinicie, și nu de nelegalitate, ceea ce nu este permis în prezenta cale de atac. Recurenta urmărește, prin criticile subsumate acestor motive, o reapreciere a probelor administrate și care să conducă la stabilirea unei alte situații de fapt decât cea reținută în dosar.

Numai că în recurs este inadmisibilă o reapreciere a probelor, situația de fapt este un „dat” ce nu mai poate fi schimbat în recurs, în această cale de atac fiind supuse cenzurii numai aspectele de nelegalitate. Or, în decizia atacată, față de situația de fapt reținută (și care a fost pe larg expusă în cele ce preced, așa încât nu se va relua expunerea) nu rezultă nici lipsa temeiului legal, nici vreo încălcare a legii sau o aplicare greșită a acesteia.

1. Cât privește recursul pârâtei, deși aceasta nu a indicat niciun temei de drept, din conținutul acestuia rezultă că el poate fi încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 9 întrucât, pe lângă aspectele de netemeinicie, pârâta a pretins încălcarea de către instanță a principiului specialia generalibus derogant , mai precis concursul dintre legea specială și legea generală, care se rezolvă în favoarea legii speciale, astfel că acțiunea pauliană devine inadmisibilă după deschiderea procedurii prevăzută de Legea nr. 85/2006, iar reclamanta nu are calitate procesuală pentru formularea acestei acțiuni. Critica este nefondată întrucât, așa cum a reținut și instanța de apel, din actele dosarului a rezultat că, prin sentința comercială nr. 1645/F/03.07.2009, pronunțată în dosar nr. xx65/111/2008, a fost admisă contestația formulată de creditorul SC D.I.

SRL - societate în faliment – prin lichidator judiciar A.C. SPRL, în sensul că s-a dispus de către judecătorul sindic înscrierea acesteia în tabelul preliminar de creanțe al debitorului cu suma de 6.850.000 lei, la categoria creditori chirografari. Sentința a rămas irevocabilă prin nerecurare, iar în adoptarea acestei soluții, avându-se în vedere că prin sentința nr. 490 din 03.03.2008 Tribunalul Sălaj a dispus obligarea debitoarei SC A.V.T. SRL la plata sumei de mai sus către SC S.C. SA Zalău, al cărei acționar majoritar era, așa cum s-a arătat deja, reclamanta din prezenta cauză. Casarea sentinței nr. 490/2008 de către Curtea de Apel Cluj-Napoca și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleași instanțe nu a modificat cuantumul creanței stabilite inițial, întrucât prin sentința civilă nr. 1614 din 23.03.2010 Tribunalul Sălaj a dispus obligarea debitorului la plata aceleași sume.

În plus, nerecurarea sentinței comerciale nr. 1645/F/03.07.2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, a determinat ca hotărârea să intre în puterea lucrului judecat, neputând fi contrazisă ulterior de vreun act, atâta timp cât situația de fapt a rămas neschimbată. De aceea, susținerile pârâtei că reclamanta nu ar justifica calitatea procesuală activă, interes sau că cererea ar fi prematur introdusă nu sunt întemeiate. Inadmisibilitatea acțiunii pauliene invocată de recurenta-pârâtă nu poate fi primită întrucât, în cadrul procedurii insolvenței, obligația lichidatorului constă nu numai în a lichida bunurile societății, dar și de a încasa creanțele pe care debitoarea le are de primit, sume care sunt distribuite potrivit ordinii de preferință impuse de art. 123 din Legea nr. 85/2006 și doar după îndestularea creditorilor, eventualele sume reziduale ultimei distribuiri se vor depune într-un cont la dispoziția asociaților sau acționarilor.

Prin prisma acestor norme speciale, nimic nu împiedică acționarul creditor ca, în ipoteza în care au fost îndestulați toți creditorii înscriși în tabelul definitiv consolidat al creanțelor și totuși nu au fost recuperate în totalitate la masa credală și creanțele societății debitoare constatate prin hotărâri irevocabile, să demareze el însuși procedura pentru valorificarea hotărârilor judecătorești, situație față de care, instanța apreciind că reclamanta în calitatea de acționar al societății debitoare radiate din Registrul Comerțului justifică calitatea procesuală activă și interesul în promovarea acțiunii revocatorii, motivată pe calitatea de creditor față de societatea debitoare SC S.C. SA Zalău.

Așadar, nu a fost încălcat principiul specialia generalibus derogant , ci au fost completate cu normele dreptului comun dispozițiile Legii nr. 85/2006, care nu reglementează acțiunea pauliană, dar nici nu o exclude, dacă ea servește scopului procedurii falimentului. Pentru toate aceste considerente, conform art. 312 C. proc. civ., s-au respins ca nefondate recursurile declarate de reclamanta A.C. SPRL Târgu Mureș – lichidator al SC D.I. SRL Reghin și de pârâta G.M.R. IPURL Oradea administrator judiciar al SC V.A.I. SRL Oradea împotriva deciziei nr. 101/C/2011-A din 16 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.