ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3141/2012

Ședința publică din 12 iunie 2012 Prin sentința comercială nr. 13.068 din 14 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta SC C.S.C.P.D. SRL București în contradictoriu cu pârâta SC A.G.P. SRL, cu obligarea reclamantei la plata sumei de 23.595,81 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că acțiunea reclamantei, în calitate de cumpărător, prin care aceasta solicită obligarea pârâtei la restituirea sumelor achitate cu titlu de avans pentru achiziționare marfa nelivrată și rezoluțiunea contractului nu este întemeiată. Astfel, prima instanță a respins acțiunea pe considerentul că facturile emise de către pârâtă au fost acceptate de reclamantă, astfel că fac dovada existenței actului juridic și a operațiunii de vânzare, revenindu-i cumpărătoarei să facă dovada achitării prețului în avans, fiind incident art. 1362 C. civ.

privind achitarea prețului la livrare. Considerentele sentinței cuprind și faptul că reclamanta a refuzat să-i predea expertului spre analiză caietul notelor de intrare-recepție și jurnalele de cumpărări și că nu s-a dovedit în cauză existența unei convenții pentru plata în avans. Apelul declarat de reclamantă, prin lichidatorul judiciar CLI. G.S.V. împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat. In considerentele deciziei s-a reținut că nu sunt întemeiate criticile apelantei prin care a susținut că tribunalul a stabilit greșit situația de fapt și a răsturnat sarcina probei. Astfel, reclamantei nu i s-a cerut să probeze un fapt negativ, ci, în raport de probele existente, acesteia îi revenea obligația probării afirmațiilor sale, întrucât la dosar existau facturile acceptate sub semnătură și ștampilă de către reclamantă, aceasta, în măsura în care contesta livrarea mărfii, avea obligația de a dovedi existența unei înțelegeri privind plata în avans.

Altfel, acceptarea facturii semnifică livrarea mărfii ori prestarea serviciilor, având valoare de chitanță liberatorie pentru debitorul obligației de livrare. Semnarea și ștampilarea facturii nu semnifică însă și achitarea acesteia, însă, în speță, plata nu a fost însă contestată. Curtea a sesizat existența unor neconcordanțe ce rezultă din contradicțiile între declarația pârâtei la interogator și mențiunea de pe facturi, precum și faptul că pârâta nu a dovedit existența unor elemente privind furnizarea serviciului de tipărire, însă relevanța acestora a fost apreciată ca fiind diminuată în raport de existența facturilor ștampilate și însușite de reclamantă prin semnătură, potrivit celor de mai sus.

Împotriva acestei decizii reclamanta, prin lichidator a declarat recurs, în considerarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând modificarea deciziei în sensul admiterii apelului și, pe cale de consecință, în principal, admiterea cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată, respectiv rezilierea contractelor încheiate între părți și obligarea pârâtei la plata sumei de 793.551 lei contravaloare marfa și servicii achitate, nelivrate, respectiv neexecutate, iar în subsidiar, admiterea în parte a acțiunii, pentru suma de 75.000 lei, conform facturii fiscale de avans nr. 20070381 din 28 septembrie 2007, pentru lucrări de tipar neexecutate de pârâtă.

In dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta reiterează susținerea potrivit căreia instanțele de fond au răsturnat sarcina probei, deoarece, de vreme ce cumpărătorul a negat recepționarea mărfurilor și a serviciilor, dovada executării contractului în formă simplificată revenea pârâtei în calitate de vânzător, respectiv prestator de servicii. Arată că în mod greșit s-a reținut că actul care însoțește livrarea mărfurilor este factura semnată și ștampilată, iar nu avizul de însoțire a mărfii, ca act ce dovedește executarea, transformând prezumția simplă potrivit căreia factura semnată atestă livrarea, într-o prezumție absolută și aceasta, în condițiile în care însăși instanța de apel a remarcat și reținut existența unor neconcordanțe rezultate în urma administrării probelor.

Recurenta susține, de asemenea, că, cel puțin în privința facturii fiscale de avans nr. 20070381 din 28 septembrie 2007, având ca obiect menționat în cuprinsul său „avans lucrări tipar" , nu s-a putut face dovada producerii și livrării lucrărilor de tipografie. Prin decizia creditorului majoritar al reclamantei SC C.S.C.P.D. SRL aflată în insolvență, lichidatorul judiciar al acesteia a fost înlocuit cu L.C.M. & L. - IPURL București (fila 12). Intimata SC A.G.P. SRL nu a formulat întâmpinare, însă, prin concluziile scrise depuse la filele 29-33 și înregistrate la data de 12 iunie 2012, după intrarea în dezbaterile pe fond a solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei atacate. Prin același script intimata a ridicat excepția nulității recursului, cu privire la care se va aplica sancțiunea decăderii, în temeiul art. 308 alin. (2) și art. 136 C. proc.

civ. Pe fond, intimata susține că în mod corect instanțele au reținut că și-a executat obligația de predare a mărfii către cumpărător, emițând facturi fiscale în prezența delegatului acestuia, care a primit marfa și a semnat în consecință. Mai arată că, dispozițiile art. 1362 C. civ. au fost corespunzător aplicate, acestea prevăzând că, dacă nu s-a determinat nimic în privința aceasta prin contract, cumpărătorul este dator a plăti la locul și la timpul în care se face predarea lucrului. Cum din probe nu există elemente care să dovedească o înțelegere pentru plata în avans, acceptarea facturilor semnifică executarea obligației vânzătorului. Analizând recursul prin prisma motivelor invocate se vor reține următoarele: Între reclamanta SC C.S.C.P.D.

SRL în calitate de cumpărătoare și pârâta SC A.G.P. SRL ca vânzătoare s-au stabilit raporturi de drept comerciale privind vânzarea unor bunuri mobile, respectiv prestarea de servicii tipografice, fără consemnarea acordului de voință sub forma unui contract scris. Prin acțiunea promovată reclamanta a solicitat rezoluțiunea convențiilor dintre părți pe motivul neexecutării de către pârâtă a obligațiilor asumate, în condițiile în care reclamanta i-a achitat acesteia în întregime prețul stabilit și a cărui restituire o solicită, de asemenea. Instanțele de fond au reținut că pârâta și-a executat în întregime obligațiile asumate în calitate de vânzător, respectiv prestator de servicii, aspect care reiese din acceptarea - prin semnare și ștampilare - de către reclamantă, în calitate de cumpărător, a facturilor corespunzătoare și care atestă indubitabil executarea obligațiilor.

Întrucât reclamanta nu a fost în măsură a demonstra contrariul și astfel prezumția livrării mărfurilor prin acceptarea și plata facturilor nefiind răsturnată, acțiunea reclamantei a fost socotită neîntemeiată. Orice contract, în sensul de operațiune juridică se încheie în mod valabil prin simplul acord de voință, indiferent de forma de manifestare a voinței părților contractante. Contractul comercial se încheie, potrivit intereselor părților, în formă scrisă, verbal, telefonic etc, nefiind necesar ca cele două manifestări de voință să se exprime în aceeași formă, ele putând îmbrăca forme diferite. Libertatea contractuală, ca principiu fundamental al obligațiilor comerciale are drept corolar libertatea probei în litigiile comerciale.

Potrivit art. 46 C. com., obligațiile comerciale și liberațiunile se probează cu acte autentice, acte sub semnătură privată, facturi acceptate, prin corespondență, prin telegrame, cu registrele părților, cu martori, de câte ori instanța judecătorească ar crede că trebuie să admită proba testimonială, și aceasta chiar în cazurile prevăzute de art. 1191 C. civ., și prin orice mijloace de probă admise de legea civilă, respectiv mărturisirea, prezumția, raportul de expertiză etc. Instanța de apel a pronunțat hotărârea cu încălcarea acestor dispoziții legale, întrucât, în raport de datele speței, probele administrate nu pot conduce la concluzia indubitabilă că pârâta, în calitate de vânzător, respectiv prestator de servicii, și-a executat obligațiile asumate.

Astfel, existența unor neconcordanțe, sesizate de altfel de către instanțe, între răspunsurile la interogatoriu și mențiunile înscrise pe facturile emise de pârâtă, cu privire la modalitatea de executare a obligației de livrare, în condițiile în care cele două părți își desfășoară activitatea într-o locație comună, faptul că, cel puțin în privința uneia dintre facturi (nr. 20070381 din 28 septembrie 2007) este consemnată expres mențiunea că reprezintă o plată în avans, constituie elemente care nu pot fi neglijate sub aspectul soluției pronunțate, care a afirmat caracterul cert al executării de către pârâtă a obligațiilor asumate, și care, deci, urmează a fi clarificate prin administrarea de noi probe, în condițiile art. 46 C. com., pentru a se înlătura orice echivoc în legătură cu nașterea și conținutul raportului obligațional dedus judecății, precum și cu modalitatea lui de executare.

Sub acest aspect sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care impun însă casarea cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe conform art. 312 alin. (3) raportat la art. 305 C. proc. civ., întrucât modificarea nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi, potrivit celor mai sus reținute. În consecință, văzând și prevederile art. 312 alin. (5) și art. 313 C. proc. civ. se va admite recursul declarat de reclamanta SC C.S.C.P.D. SRL, prin lichidator judiciar L.C.M. & L. IPURL București, împotriva deciziei nr. 447 din 14 octombrie 2011 a Curții de Apel București care va fi casată în întregime, dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC C.S.C.P.D. SRL prin lichidator judiciar L.C.M. & L. IPURL BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 447/2011 din 14 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 iunie 2012.