ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3141/2012

Ședința publică din 12 iunie 2012

Prin sentința

comercială nr. 13.068 din 14 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul București,

secția a VI-a comercială, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta SC

C.S.C.P.D.

SRL București în contradictoriu

cu pârâta SC A.G.P. SRL, cu

obligarea reclamantei la plata sumei de

23.595,81 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a reținut că acțiunea reclamantei, în calitate

de cumpărător, prin care aceasta

solicită

obligarea pârâtei la restituirea sumelor achitate cu titlu de avans

pentru achiziționare marfa nelivrată și

rezoluțiunea contractului nu este

întemeiată.

Astfel, prima

instanță a respins acțiunea pe considerentul că

facturile emise de către pârâtă au fost acceptate de reclamantă, astfel

că

fac dovada existenței actului juridic și a operațiunii de vânzare,

revenindu-i cumpărătoarei să facă dovada achitării prețului în avans, fiind

incident art. 1362 C. civ. privind achitarea prețului la livrare.

Considerentele

sentinței cuprind și faptul că reclamanta a refuzat să-i predea expertului spre

analiză caietul notelor de intrare-recepție și jurnalele de cumpărări și că nu

s-a dovedit în cauză existența unei convenții pentru plata în avans.

Apelul declarat

de reclamantă, prin lichidatorul judiciar CLI. G.S.V. împotriva acestei

sentințe a fost respins ca nefondat.

In considerentele

deciziei s-a reținut că nu sunt întemeiate criticile apelantei prin care a

susținut că tribunalul a stabilit greșit situația de fapt și a răsturnat

sarcina probei.

Astfel, reclamantei nu i s-a cerut să probeze un fapt negativ, ci, în

raport de probele

existente, acesteia îi revenea obligația probării afirmațiilor sale, întrucât

la dosar existau facturile acceptate sub

semnătură

și ștampilă de către reclamantă, aceasta, în măsura în care

contesta

livrarea mărfii, avea obligația de a dovedi existența unei

înțelegeri privind plata în avans. Altfel,

acceptarea facturii semnifică

livrarea mărfii ori prestarea serviciilor,

având valoare de chitanță liberatorie pentru debitorul obligației de livrare.

Semnarea și ștampilarea facturii nu semnifică însă și achitarea acesteia, însă,

în speță, plata nu a fost însă contestată.

Curtea a sesizat

existența unor neconcordanțe ce rezultă din contradicțiile între declarația

pârâtei la interogator și mențiunea de pe

facturi,

precum și faptul că pârâta nu a dovedit existența unor elemente

privind

furnizarea serviciului de tipărire, însă relevanța acestora a fost apreciată ca

fiind diminuată în raport de existența facturilor ștampilate și însușite de

reclamantă prin semnătură, potrivit celor de mai sus.

Împotriva acestei

decizii reclamanta, prin lichidator a declarat recurs, în considerarea

dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând modificarea deciziei în

sensul admiterii apelului și, pe cale de consecință, în principal, admiterea

cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată, respectiv rezilierea

contractelor încheiate între părți și obligarea pârâtei la plata sumei de

793.551 lei contravaloare marfa și servicii achitate, nelivrate, respectiv

neexecutate, iar în subsidiar, admiterea în parte a acțiunii, pentru suma de

75.000 lei, conform facturii fiscale de avans nr. 20070381 din 28 septembrie

2007, pentru lucrări de tipar neexecutate de pârâtă.

In dezvoltarea

motivelor de recurs, reclamanta reiterează

susținerea

potrivit căreia instanțele de fond au răsturnat sarcina probei,

deoarece, de vreme ce cumpărătorul a negat

recepționarea mărfurilor și

a serviciilor, dovada executării

contractului în formă simplificată

revenea

pârâtei în calitate de vânzător, respectiv prestator de servicii.

Arată că în mod

greșit s-a reținut că actul care însoțește livrarea

mărfurilor este factura semnată și ștampilată, iar nu avizul de

însoțire a

mărfii, ca act ce dovedește executarea, transformând

prezumția simplă potrivit căreia factura semnată atestă livrarea, într-o

prezumție absolută și aceasta, în condițiile în care însăși instanța de apel a

remarcat și reținut existența unor neconcordanțe rezultate în urma

administrării probelor.

Recurenta

susține, de asemenea, că, cel puțin în privința facturii

fiscale de avans nr. 20070381 din 28 septembrie

2007, având ca obiect menționat în

cuprinsul său „avans lucrări

tipar" , nu s-a putut face dovada producerii și livrării lucrărilor de

tipografie.

Prin decizia creditorului majoritar al reclamantei SC C.S.C.P.D.

SRL aflată în

insolvență, lichidatorul judiciar al acesteia a

fost înlocuit cu L.C.M. & L. - IPURL

București (fila 12).

Intimata SC

A.G.P. SRL nu a formulat întâmpinare, însă, prin concluziile scrise depuse la

filele 29-33 și înregistrate la data de 12 iunie 2012, după intrarea în

dezbaterile pe fond a solicitat

respingerea

recursului și menținerea deciziei atacate.

Prin același

script intimata a ridicat excepția nulității recursului, cu privire la care se

va aplica sancțiunea decăderii, în temeiul art. 308 alin. (2) și art. 136 C.

proc. civ.

Pe fond, intimata susține că în mod corect instanțele au reținut că

și-a executat

obligația de predare a mărfii către cumpărător, emițând

facturi fiscale în prezența delegatului acestuia, care a primit marfa

și a

semnat în consecință.

Mai arată că, dispozițiile art. 1362 C. civ. au fost corespunzător

aplicate, acestea

prevăzând că, dacă nu s-a determinat nimic în privința aceasta prin contract,

cumpărătorul este dator a plăti la locul și la timpul în care se face predarea

lucrului. Cum din probe nu există elemente care să dovedească o înțelegere

pentru plata în avans, acceptarea facturilor semnifică executarea obligației

vânzătorului.

Analizând

recursul prin prisma motivelor invocate se vor reține următoarele:

Între reclamanta

SC C.S.C.P.D. SRL în calitate de cumpărătoare și pârâta SC A.G.P. SRL ca

vânzătoare s-au stabilit raporturi de drept comerciale privind vânzarea unor

bunuri mobile, respectiv prestarea de servicii tipografice, fără consemnarea

acordului de voință sub forma unui contract scris.

Prin acțiunea

promovată reclamanta a solicitat rezoluțiunea convențiilor dintre părți pe

motivul neexecutării de către pârâtă a

obligațiilor

asumate, în condițiile în care reclamanta i-a achitat acesteia

în

întregime prețul stabilit și a cărui restituire o solicită, de asemenea.

Instanțele de fond au reținut că pârâta și-a executat în întregime

obligațiile

asumate în calitate de vânzător, respectiv prestator de

servicii, aspect care reiese din acceptarea - prin semnare și

ștampilare -

de către reclamantă, în calitate de cumpărător, a facturilor

corespunzătoare și care atestă indubitabil executarea obligațiilor.

Întrucât reclamanta nu a fost în măsură a demonstra contrariul și

astfel prezumția

livrării mărfurilor prin acceptarea și plata facturilor nefiind răsturnată,

acțiunea reclamantei a fost socotită neîntemeiată.

Orice contract,

în sensul de operațiune juridică se încheie în mod valabil prin simplul acord

de voință, indiferent de forma de manifestare a voinței părților contractante.

Contractul comercial se încheie, potrivit intereselor părților, în formă

scrisă, verbal, telefonic etc, nefiind necesar ca cele două manifestări de

voință să se exprime în aceeași formă, ele putând îmbrăca forme diferite.

Libertatea

contractuală, ca principiu fundamental al obligațiilor comerciale are drept corolar

libertatea probei în litigiile comerciale.

Potrivit art. 46

C. com., obligațiile comerciale și liberațiunile se probează cu acte autentice,

acte sub semnătură privată, facturi acceptate, prin corespondență, prin

telegrame, cu registrele părților, cu martori, de câte ori instanța

judecătorească ar crede că trebuie să admită proba testimonială, și aceasta

chiar în cazurile

prevăzute de art. 1191 C.

civ., și prin orice mijloace de probă admise

de legea civilă, respectiv

mărturisirea, prezumția, raportul de expertiză etc.

Instanța de apel

a pronunțat hotărârea cu încălcarea acestor dispoziții legale, întrucât, în

raport de datele speței, probele administrate nu pot conduce la concluzia

indubitabilă că pârâta, în calitate de vânzător, respectiv prestator de

servicii, și-a executat obligațiile asumate.

Astfel, existența

unor neconcordanțe, sesizate de altfel de către instanțe, între răspunsurile la

interogatoriu și mențiunile înscrise pe facturile emise de pârâtă, cu privire

la modalitatea de executare a

obligației de

livrare, în condițiile în care cele două părți își desfășoară activitatea

într-o locație comună, faptul că, cel puțin în privința uneia

dintre

facturi (nr. 20070381 din 28 septembrie 2007) este consemnată expres mențiunea

că reprezintă o plată în avans, constituie elemente care nu pot fi neglijate

sub aspectul soluției pronunțate, care a afirmat caracterul cert al executării

de către pârâtă a obligațiilor asumate, și care, deci, urmează a fi clarificate

prin administrarea de noi probe, în condițiile art. 46 C. com., pentru a se

înlătura orice echivoc în legătură cu nașterea și conținutul raportului

obligațional dedus judecății, precum și cu modalitatea lui de executare.

Sub acest aspect

sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care impun însă

casarea cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe conform art. 312 alin.

(3) raportat la art. 305 C. proc. civ., întrucât modificarea nu este posibilă,

fiind necesară administrarea de probe noi, potrivit celor mai sus reținute.

În consecință,

văzând și prevederile art. 312 alin. (5) și art. 313 C. proc. civ. se va admite

recursul declarat de reclamanta SC C.S.C.P.D. SRL, prin lichidator judiciar

L.C.M. & L. IPURL București, împotriva deciziei nr.

447 din 14 octombrie 2011 a Curții de Apel București care va fi casată

în

întregime, dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași

instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanta SC C.S.C.P.D. SRL prin lichidator judiciar L.C.M. &

L. IPURL BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 447/2011 din 14 octombrie 2011

pronunțată de Curtea de

Apel București,

secția a VI-a civilă, pe care o casează și trimite cauza

spre rejudecare

aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 12 iunie 2012.