ÎCCJ, decizie (scj.ro #84958)

Raport al inspecției judiciare. Lipsa

caracterului unui act administrativ. Imposibilitatea atacării lui pe calea

contenciosului administrativ.

Legea

nr. 554/2004, art. 2 alin. (1) lit. c) și d)

Cuprins pe materii: Drept administrativ

Indice alfabetic: act administrativ cu

caracter jurisdicțional

Act administrativ unilateral cu caracter individual

CSM

Inspecție judiciară. Raport.

Judecător. Răspundere disciplinară

Raportul Serviciului de Inspecție Judiciară din cadrul Consiliului

Superior al Magistraturii, prin care se constată ca nefondată cererea

prin care o persoană solicită tragerea la răspundere a unui

judecător, nu are caracterul unui act administrativ cu caracter

jurisdicțional, fiind lipsit de elementele definitorii ale acestuia.

El reprezintă un act premergător declanșării procedurii

răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor pentru

faptele prevăzute de legea nr. 303/2004, republicată, cu

modificările și completările ulterioare,  acțiunea în

anularea unui astfel de act formulată pe calea contenciosului

administrativ fiind așadar inadmisibilă.

I.C.C.J., Secția de contencios administrativ și

fiscal,

Decizia nr. 341 din 30 ianuarie 2008

Prin sentința civilă nr.1846/2007 pronunțată la data de 27

iunie 2007, Curtea de Apel București- Secția a VIII-a contencios

administrativ și  fiscal a respins ca inadmisibilă, pentru

lipsa procedurii prealabile, acțiunea formulată de reclamanta

S.C.M SRL București, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al

Magistraturii, având ca obiect anularea actului administrativ – rezoluția

nr.1858/IJ/SIJ/2006, prin care s-a hotărât respingerea sesizării

formulată de reclamantă  în contra  magistratului PU, ca

netemeinică și nelegală.

Pentru a pronunța această sentință, prima

instanță a reținut ca fiind întemeiată excepția

inadmisibilității acțiunii invocată de  pârât,

întrucât nu au fost respectate dispozițiile art.7 alin. (1) din Legea

nr.554/2004, conform cărora, înainte de a se adresa instanței de

contencios administrativ competentă, persoana care se consideră

vătămată  într-un drept al său  sau într-un

interes legitim  printr-un act administrativ unilateral,  trebuie

să solicite autorității publice  emitente în termen de 30

de zile de la data comunicării actului, revocarea în tot sau în parte a

acestuia”.

Reclamanta a

declarat recurs în termenul prevăzut de lege, susținând motivul de

casare sau modificare prevăzut de art.304 pct.5 C.proc. civ. respectiv

„prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de

procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de

art.105 alin . (2) Cod procedură civilă”.

Recurenta a invocat și prevederile art.304ą

C.proc

.

civ

.

, conform cărora cauza poate fi examinată sub toate aspectele,

hotărârea atacată neputând fi atacată și cu apel.

În motivarea recursului se precizează că actul administrativ, prin

care intimata a soluționat petiția și a cărei anulare a

solicitat-o este un act administrativ jurisdicțional și nicidecum un

act administrativ unilateral așa cum în mod nelegal a reținut

instanța fondului.

În atare situație,  susține recurenta, plângerea prealabilă

este facultativă și gratuită, astfel că sunt aplicabile

dispozițiile art.6 alin. (2) din Legea nr.554/2004, conform cărora

„actele administrativ-jurisdicționale pot fi atacate direct la

instanța de contencios administrativ competentă potrivit

art.10, în termen de 15 zile de la comunicare, dacă partea nu

exercită căile administrativ-jurisdicționale de atac”.

Recursul este nefondat.

Obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea „actului

administrativ” încheiat de Inspecția  judiciară – Serviciul de

Inspecție Judiciară pentru Judecători din cadrul CSM, prin care

analizându-se memoriul adresat CSM de către recurentul-reclamant și

prin care se solicita tragerea la răspundere a judecătorului PU, s-a

constatat că nu se poate reține săvârșirea de către

acest judecător a unor fapte de natură să atragă în sarcina

sa răspunderea disciplinară.

Deci, actul atacat este un răspuns la un memoriu formulat de

recurentul-reclamant, urmare  verificărilor făcute de către

Inspecția Judiciară din cadrul CSM și nu o rezoluție a

Comisiei de Disciplină pentru judecători, așa cum se

prezintă în acțiune.

Recurentul-reclamant susține că acest act are caracteristicile unui

act administrativ jurisdicțional, astfel  încât plângerea

prealabilă este facultativă și gratuită și deci el

poate fi atacat direct  la instanța competentă de contencios

administrativ,  conform art.6 alin. (2) din Legea nr.554/2004.

Susținerea recurentului-reclamant este neîntemeiată.

Art.2 alin. (1) lit.d) din Legea nr.554/2004, cu modificările ulterioare,

definește actul administrativ jurisdicțional ca fiind „actul emis de

o autoritate administrativă  investită prin lege organică,

cu atribuții de  jurisdicție administrativă specială”,

iar la art.2 alin. (1) lit.e) este definită noțiunea de  jurisdicție

administrativă specială în sensul „activitatea înfăptuită

de o autoritate administrativă care are conform legii organice speciale în

materie, competența de soluționare a unui conflict privind un act

administrativ, după o procedură bazată pe principiile

contradictorialității, asigurării dreptului la apărare

și independenței activității

administrativ-jurisdicționale”.

Se constată deci că actul administrativ jurisdicțional trebuie

să întrunească mai multe trăsături pentru a fi calificat ca

atare și anume: să fie un act juridic, adică să confere

drepturi și obligații  subiectelor de drept între care se

stabilește raportul juridic; să fie emis de o autoritate

administrativă cu atribuții jurisdicționale; să fie emis ca

urmare a rezolvării unui conflict juridic născut între

două sau mai multe persoane juridice sau fizice, între persoane private

și autorități publice; procedura de rezolvare a conflictului

să întrunească în mod cumulativ două condiții și anume

cea a contradictorialității și cea a asigurării dreptului

la apărare.

Raportând aceste caracteristici la

actul în speță ce face obiectul cererii de anulare și care

reprezintă un răspuns la memoriul făcut de societatea

reclamantă, dat de către Inspecția Judiciară din cadrul CSM,

în sensul că din verificările efectuate nu a rezultat

săvârșirea de către judecătorul în cauză a unor fapte

care să atragă răspunderea disciplinară  a sa,

constatăm că acesta nu întrunește nici pe departe

caracteristicile unui act  administrativ-jurisdicțional.

Nu poate fi caracterizat nici chiar ca act administrativ unilateral cu caracter

individual, așa cum greșit a considerat și instanța de

fond, pornind de la  definiția dată în art.2 alin. (1)

lit.c)  din Legea contenciosului administrativ pentru că în

conținutul său nu se găsesc caracteristicile acestui act cum ar

fi; să fie emis de autoritățile publice; în regim de putere

publică; scopul emiterii sale să fie executarea sau organizarea

executării legii; să dea naștere, să modifice sau să

stingă  raporturi juridice.

Actul atacat este de fapt un act premergător declanșării

procedurii răspunderii disciplinare a judecătorului în cauză

pentru abateri disciplinare  prevăzute de Legea nr.303/2004, fapte

care nu s-au dovedit a fi comise de acesta conform verificărilor

făcute de Inspecția judiciară.

Răspunderea disciplinară a magistraților este reglementată

printr-o procedură specială, prevăzută de Legea nr.317/2004

a Consiliului Superior al Magistraturii, art.44 – 48; conform acestor

dispoziții acțiunea disciplinară se exercită pentru faptele

prevăzute de Legea nr.303/2004, republicată, de către

secțiile Consiliului Superior al Magistraturii și numai după

efectuare unor cercetări prealabile obligatorii.

Or, din aceste cercetări prealabile nu a rezultat existența unor date

care să ateste săvârșirea vreunei abateri disciplinare de

către judecătorul UP, așa cum pretinde

reclamanta-recurentă.

Așadar, este inadmisibilă acțiunea formulată de

reclamantă prin care este atacat  raportul, de fapt răspunsul

Inspecției judiciare în sensul că din verificări nu a rezultat

săvârșirea de către judecător a unei fapte de natura a

atrage răspunderea disciplinară, câtă vreme această

adresă, luată separat, nu întrunește elementele constitutive ale

unui act administrativ  unilateral cu caracter individual și cu atât

mai mult cele ale unui act administrativ – jurisdicțional.

Pentru toate aceste considerente, recursul declarat de societatea

reclamantă a fost respins ca nefondat, soluția instanței de fond

fiind menținută, cu mențiunea că motivarea dată

acesteia de către instanța de fond a fost înlocuită  cu cea

precizată în instanța de recurs.