ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5113/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC R. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F., anularea Deciziei de impunere din 1 martie 2011 și a Raportului de inspecție fiscală din 1 martie 2011, prin care s-au stabilit, în sarcina sa, obligații suplimentare de plată în cuantum total de 7.777.447 RON, reprezentând TVA de colectat stabilit suplimentar, aferent perioadei 1 iulie 2009 - 31 iulie 2009, majorări și penalități de întârziere aferente.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că rațiunea pentru care au fost stabilite aceste obligații de plată în sarcina sa îl constituie nevalabilitatea codului de TVA al unuia dintre partenerii săi externi, aspect care a determinat recalificarea de către autoritatea fiscală a operațiunilor de livrare intracomunitară (netaxabile) drept livrări taxabile, pentru care s-ar datora TVA. A susținut reclamanta că, în realitate, codul de TVA al societății respective, și anume C.B.R. SRL, pentru perioada în discuție (trim. III 2009) a fost valabil, aspect confirmat atât inițial cu ocazia inspecției fiscale efectuate de A.N.A.F., cât și ulterior prin documentele obținute de la autoritățile germane. 2. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 189 din 16 ianuarie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea reclamantei ca inadmisibilă.

În motivarea acestei hotărâri, prima instanță a reținut că, potrivit art. 205 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii, art. 218 alin. (2) reglementând posibilitatea de sesizare a instanței de judecată numai după emiterea deciziei de soluționare a contestației administrative. Iar până la soluționarea contestației printr-o decizie, a arătat instanța fondului, persoana interesată se poate plânge doar pentru refuzul de a emite o astfel de decizie, fără a putea supune cenzurii instanței de contencios administrativ actele administrativ-fiscale atacate. Curtea a constatat că, în speță, o astfel de decizie nu s-a emis nici anterior sesizării instanței și nici pe parcursul prezentului proces.

3. Cererea de recurs Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termenul legal, reclamanta SC R. SA, solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 și 304 1 C. proc. civ. În motivarea recursului, s-a argumentat că procedura administrativă a contestației nu este de natură să înlăture dreptul la acțiune al contribuabilului împotriva actelor administrative fiscale. S-a susținut că dreptul la acțiune, condițiile și limitele acestuia, sunt reglementate exclusiv de dispozițiile Legii nr. 554/2004 și că, în aceste condiții, contestatorul are dreptul de a sesiza instanța de contencios administrativ separat și independent de procedura contestației administrative, interpretarea dată de către instanța de fond dispozițiilor art. 205 alin. (2) și art. 218 alin. (2) fiind eronată.

A mai învederat că în speță a parcurs procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, pe lângă procedura contestației administrative, fără a primi vreun răspuns, iar, pe de altă parte, autoritatea intimată nu a respectat nici termenul de soluționare a contestației administrative, cu toate că de la data primirii demersurilor prealabile ale recurentei a trecut mai mult de un an. Recurenta a argumentat că din analiza normelor incidente rezultă că nu este obligatorie parcurgerea procedurii administrative instituite de Titlul IX C. proc. fisc., această procedură având caracter opțional.

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și în raport de cadrul aplicabil în materie, Curtea îl va respinge ca nefondat pentru următoarele considerente: În cauza dedusă judecății, recurenta-reclamantă a solicitat instanței anularea unor acte administrative fiscale de impunere, fără ca în prealabil să fi fost emisă decizia de soluționare a contestației formulate împotriva acestor acte, contestație reglementată de dispozițiile art. 205 alin. (1) și 2 din O.G. nr. 92/2003. În aceste condiții, în mod corect instanța de fond a respins acțiunea ca inadmisibilă, reținând că sesizarea instanței de judecată se poate face numai după emiterea unei decizii de soluționare a contestației administrative.

Astfel, potrivit art. 205 alin. (1) și art. 218 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003: „(1) Împotriva titlului de creanță precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii.” „(2) Deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de contestator ... la instanța judecătorească de contencios administrativ și fiscal, competentă în condițiile legii”.

Rezultă așadar din textul de lege mai sus citat, că legiuitorul a impus o procedură administrativă de contestare a actelor administrativ-fiscale, procedură care neavând caracter jurisdicțional nu poate fi considerată facultativă și că până la soluționarea contestației printr-o decizie, persoana care se consideră vătămată nu poate supune cenzurii instanței de contencios administrativ, actele administrativ-fiscale atacate. În același sens este și practica constantă a jurisdicției supreme, prin deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, statuându-se că procedura administrativă de contestare prevăzută de art. 205 din O.G. nr. 92/2003 are caracter obligatoriu, în instanță putând fi atacate numai deciziile emise în soluționarea contestațiilor formulate potrivit art. 205 din O.G.

nr. 92/2003. Cum în cauza de față o astfel de decizie nu a fost emisă, soluția de respingere ca inadmisibilă a acțiunii, pronunțată de prima jurisdicție, este legală, urmând a fi menținută ca atare. În consecință, având în vedere dispozițiile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC R. SA Caracal prin A.J. R.V.A.I.S. S.P.R.L. împotriva Sentinței civile nr. 189 din 16 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 23 aprilie 2013. Procesat de GGC - AS