ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5113/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal,

reclamanta SC R. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F., anularea

Deciziei de impunere din 1 martie 2011 și a Raportului de inspecție fiscală din

1 martie 2011, prin care s-au stabilit, în sarcina sa, obligații suplimentare

de plată în cuantum total de 7.777.447 RON, reprezentând TVA de colectat

stabilit suplimentar, aferent perioadei 1 iulie 2009 - 31 iulie 2009, majorări

și penalități de întârziere aferente.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că rațiunea pentru care au fost stabilite aceste obligații

de plată în sarcina sa îl constituie nevalabilitatea codului de TVA al unuia

dintre partenerii săi externi, aspect care a determinat recalificarea de către

autoritatea fiscală a operațiunilor de livrare intracomunitară (netaxabile)

drept livrări taxabile, pentru care s-ar datora TVA.

A susținut reclamanta

că, în realitate, codul de TVA al societății respective, și anume C.B.R. SRL,

pentru perioada în discuție (trim. III 2009) a fost valabil, aspect confirmat

atât inițial cu ocazia inspecției fiscale efectuate de A.N.A.F., cât și

ulterior prin documentele obținute de la autoritățile germane.

instanței de fond

Prin Sentința civilă

nr. 189 din 16 ianuarie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal, a respins cererea reclamantei ca

inadmisibilă.

În motivarea acestei

hotărâri, prima instanță a reținut că, potrivit art. 205 alin. (1) din O.G. nr.

92/2003, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte

administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii, art. 218

alin. (2) reglementând posibilitatea de sesizare a instanței de judecată numai

după emiterea deciziei de soluționare a contestației administrative.

Iar până la

soluționarea contestației printr-o decizie, a arătat instanța fondului,

persoana interesată se poate plânge doar pentru refuzul de a emite o astfel de

decizie, fără a putea supune cenzurii instanței de contencios administrativ

actele administrativ-fiscale atacate.

Curtea a constatat

că, în speță, o astfel de decizie nu s-a emis nici anterior sesizării instanței

și nici pe parcursul prezentului proces.

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs, în termenul legal, reclamanta SC R. SA, solicitând

casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, pentru

motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 și 304

1

C.

proc. civ.

În motivarea

recursului, s-a argumentat că procedura administrativă a contestației nu este

de natură să înlăture dreptul la acțiune al contribuabilului împotriva actelor

administrative fiscale.

S-a susținut că

dreptul la acțiune, condițiile și limitele acestuia, sunt reglementate exclusiv

de dispozițiile Legii nr. 554/2004 și că, în aceste condiții, contestatorul are

dreptul de a sesiza instanța de contencios administrativ separat și independent

de procedura contestației administrative, interpretarea dată de către instanța

de fond dispozițiilor art. 205 alin. (2) și art. 218 alin. (2) fiind eronată.

A mai învederat că în

speță a parcurs procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr.

554/2004, pe lângă procedura contestației administrative, fără a primi vreun

răspuns, iar, pe de altă parte, autoritatea intimată nu a respectat nici

termenul de soluționare a contestației administrative, cu toate că de la data

primirii demersurilor prealabile ale recurentei a trecut mai mult de un an.

Recurenta a

argumentat că din analiza normelor incidente rezultă că nu este obligatorie

parcurgerea procedurii administrative instituite de Titlul IX C. proc. fisc.,

această procedură având caracter opțional.

Analizând recursul

formulat prin prisma motivelor invocate și în raport de cadrul aplicabil în

materie, Curtea îl va respinge ca nefondat pentru următoarele considerente:

În cauza dedusă

judecății, recurenta-reclamantă a solicitat instanței anularea unor acte

administrative fiscale de impunere, fără ca în prealabil să fi fost emisă

decizia de soluționare a contestației formulate împotriva acestor acte,

contestație reglementată de dispozițiile art. 205 alin. (1) și 2 din O.G. nr.

92/2003.

În aceste condiții,

în mod corect instanța de fond a respins acțiunea ca inadmisibilă, reținând că

sesizarea instanței de judecată se poate face numai după emiterea unei decizii

de soluționare a contestației administrative.

Astfel, potrivit art.

205 alin. (1) și art. 218 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003:

„(1) Împotriva

titlului de creanță precum și împotriva altor acte administrative fiscale se

poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale

administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se

consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin

lipsa acestuia, în condițiile legii.”

„(2) Deciziile emise

în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de contestator ... la instanța

judecătorească de contencios administrativ și fiscal, competentă în condițiile

legii”.

Rezultă așadar din

textul de lege mai sus citat, că legiuitorul a impus o procedură administrativă

de contestare a actelor administrativ-fiscale, procedură care neavând caracter

jurisdicțional nu poate fi considerată facultativă și că până la soluționarea

contestației printr-o decizie, persoana care se consideră vătămată nu poate

supune cenzurii instanței de contencios administrativ, actele

administrativ-fiscale atacate.

În același sens este

și practica constantă a jurisdicției supreme, prin deciziile Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, statuându-se că

procedura administrativă de contestare prevăzută de art. 205 din O.G. nr.

92/2003 are caracter obligatoriu, în instanță putând fi atacate numai deciziile

emise în soluționarea contestațiilor formulate potrivit art. 205 din O.G. nr.

92/2003.

Cum în cauza de față

o astfel de decizie nu a fost emisă, soluția de respingere ca inadmisibilă a

acțiunii, pronunțată de prima jurisdicție, este legală, urmând a fi menținută

ca atare.

În consecință, având

în vedere dispozițiile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de SC R. SA Caracal prin A.J. R.V.A.I.S. S.P.R.L. împotriva Sentinței

civile nr. 189 din 16 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 23 aprilie 2013.

Procesat de GGC - AS