ÎCCJ, decizie (scj.ro #85568)

Recurs inadmisibil

Recursul declarat împotriva

încheierii prin care Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, ca instanță de

recurs, a suspendat executarea deciziei recurată a curții de apel, este

inadmisibil.

Completul de 9 judecători, decizia nr.248

din 22 septembrie 2003

Prin decizia civilă nr. 126 din 30 octombrie 2002, Curtea de

Apel Constanța, secția civilă a admis apelul declarat de reclamanții V.I. și

alții împotriva sentinței civile nr. 844 din 27 decembrie 2001 a Tribunalului

Constanța în contradictoriu cu pârâta SC Metachim SA Constanța, a schimbat în

tot sentința, iar în fond a admis acțiunea reclamanților și a anulat dispoziția

nr. 1 din 31 august 2001, prin care SC Metachim SA a respins cererea

reclamanților de a le restitui imobilul revendicat.

Ca urmare, pârâta a fost obligată să restituie în natură reclamanților un

imobil situat în municipiul Constanța.

Împotriva deciziei menționate, pârâta a declarat recurs, fiind fixat termen

pentru judecarea acestuia, la secția civilă a Curții Supreme de Justiție, la

data de 3 octombrie 2003.

La data de 7 ianuarie 2003, întemeindu-se pe prevederile art. 300 alin. 2 și 3

C. proc. civ., recurenta a formulat cerere de suspendare a executării deciziei

pronunțate în apel.

În motivarea cererii, s-a susținut că în imobilul ce face obiectul litigiului

funcționează birouri și casieria unității, iar evacuarea acestora, împreună cu

funcționarii, până la soluționarea irevocabilă a cauzei, ar crea prejudicii

recurentei.

Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, prin încheierea din 17 martie 2003,

a admis cererea și a dispus suspendarea executării deciziei civile nr. 126 din

30 octombrie 2002 a Curții de Apel Constanța, secția civilă până la judecarea

recursului declarat împotriva acesteia.

S-a motivat că, în raport cu prevederile art. 300 alin.2 C. proc. civ., se

impune admiterea cererii deoarece, fiind începută executarea deciziei instanței

de apel, recurenta a fost somată să evacueze imobilul, ceea ce constituie un

motiv temeinic de suspendare a executării, pentru a se asigura egalitatea

părților litigante în proces până la soluționarea recursului.

Împotriva încheierii, intimații reclamanți au declarat recurs, susținând, în

esență, că aceasta a fost pronunțată cu încălcarea legii și că este și

netemeinică.

Recursul nu este admisibil.

Este adevărat că prin art. 300 alin.3 C. proc. civ. se prevede că, în cazul

suspendării, la cerere, a executării hotărârii, „dispozițiile art. 403

alin.(3)…se aplică în mod corespunzător”, iar potrivit acestor din urmă

dispoziții instanța se pronunță, asupra cererii de suspendare, prin încheiere,

care poate fi atacată, cu recurs, în mod separat.

Dar, prin art. 24 din Legea nr. 56/1993, în care este reglementată competența

Completului de 9 judecători din cadrul instanței supreme, se prevede imperativ

restrictiv că acest complet „judecă recursurile în cauzele judecate în primă

instanță de secțiile Curții Supreme de Justiție și recursul în anulare în

cauzele în care secțiile Curții au pronunțat  sentințe rămase definitive

prin nerecurare ori decizii în soluționarea recursurilor ordinare”.

Așa fiind și cum încheierea vizată prin calea de atac a recursului exercitată

de intimații reclamanți a fost pronunțată de o secție a Curții Supreme de

Justiție, ca instanță de recurs, este evident că aceasta, în raport cu

prevederile imperative menționate, nu mai era susceptibilă de a fi supusă unei

asemenea căi de atac, cu a cărei soluționare să fie învestită o altă instanță

ierarhic superioară decât cea firească să judece recursul.

În consecință, urmează ca recursul, declarat împotriva încheierii prin care a

fost suspendată executarea deciziei atacate cu recurs de către pârâtă, să fie

respins ca inadmisibil.