ÎCCJ, Decizia nr. 248/2003

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 126 din 30 octombrie 2002, Curtea de Apel Constanța, secția civilă, a admis apelul declarat de reclamanții V.I.C., V.A.M., V.C., V.R., V.M. și V.A. împotriva sentinței civile nr. 844 din 27 decembrie 2001 a Tribunalului Constanța în contradictoriu cu pârâta S.C. M. S.A. Constanța, a schimbat în tot sentința, iar în fond a admis acțiunea reclamanților și a anulat dispoziția nr. 1 din 31 august 2001, prin care S.C. M. S.A. a respins cererea reclamanților de a le restitui imobilul revendicat. Ca urmare, pârâta a fost obligată să restituie în natură reclamanților imobilul situat în municipiul Constanța, compus din construcție etaj 1 (cu excepția apartamentului proprietatea I.C.), etaj 2, mansardă, pod și terase.

Împotriva deciziei menționate, pârâta a declarat recurs, fiind fixat termen pentru judecarea acestuia, la secția civilă a Curții Supreme de Justiție, la data de 3 octombrie 2003. La data de 7 ianuarie 2003, întemeindu-se pe prevederile art. 300 alin. (2) și (3) C. proc. civ., recurenta a formulat cerere de suspendare a executării deciziei pronunțate în apel. În motivarea cererii, s-a susținut că în imobilul ce face obiectul litigiului funcționează birouri și casieria unității, iar evacuarea acestora, împreună cu funcționarii, până la soluționarea irevocabilă a cauzei, ar crea prejudicii recurentei. Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, prin încheierea din 17 martie 2003, a admis cererea și a dispus suspendarea executării deciziei civile nr. 126 din 30 octombrie 2002 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, până la judecarea recursului declarat împotriva acesteia.

S-a motivat că, în raport cu prevederile art. 300 alin. (2) C. proc. civ., se impune admiterea cererii deoarece, fiind începută executarea deciziei instanței de apel, recurenta a fost somată să evacueze imobilul, ceea ce constituie un motiv temeinic de suspendare a executării, pentru a se asigura egalitatea părților litigante în proces până la soluționarea recursului. Împotriva încheierii, intimații reclamanți V.I.C., V.A.M., V.C. și V.R. au declarat recurs, susținând, în esență, că aceasta a fost pronunțată cu încălcarea legii și că este și netemeinică. Recursul nu este admisibil. Este adevărat că, prin art. 300 alin. (3) C. proc. civ., se prevede că, în cazul suspendării, la cerere, a executării hotărârii, dispozițiile art. 403 alin. (3) se aplică în mod corespunzător, iar potrivit acestor din urmă dispoziții instanța se pronunță, asupra cererii de suspendare, prin încheiere, care poate fi atacată, cu recurs, în mod separat.

Dar, prin art. 24 din Legea nr. 56/1993, în care este reglementată competența Completului de 9 judecători din cadrul instanței supreme, se prevede imperativ restrictiv că acest complet „judecă recursurile în cauzele judecate în primă instanță de secțiile Curții Supreme de Justiție și recursul în anulare în cauzele în care secțiile Curții au pronunțat sentințe rămase definitive prin nerecurare ori decizii în soluționarea recursurilor ordinare”. Așa fiind, și cum încheierea vizată prin calea de atac a recursului exercitată de intimații reclamanți a fost pronunțată de o secție a Curții Supreme de Justiție, ca instanță de recurs, este evident că aceasta, în raport cu prevederile imperative menționate, nu mai era susceptibilă de a fi supusă unei asemenea căi de atac, cu a cărei soluționare să fie învestită o altă instanță ierarhic superioară decât cea firească să judece recursul.

În consecință, urmează ca recursul, declarat împotriva încheierii prin care a fost suspendată executarea deciziei atacate cu recurs de către pârâtă, să fie respins ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de intimații reclamanți V.I.C., V.A.M., V.C. și V.R. împotriva încheierii din 11 martie 2003, pronunțată în Camera de consiliu, de Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, în dosarul nr. 5582/2002. Pronunțată în ședință publică azi, 22 septembrie 2003.