ÎCCJ, decizie (scj.ro #83674)

Contract de credit. Procedura de

recuperare a debitului restant.Dobânzi

Dacă debitorul rambursează creditul cu

întârziere și în rate, determină creditorul la continuarea procedurii de

recuperare a debitului restant, astfel că  în această situație debitorul

datorează nu numai sumele prevăzute în dispozitivul sentinței rămasă definitivă

dar și dobânzile care curg de la pronunțarea sentinței și până la achitarea

totală, ceea ce determină  intentarea unei acțiuni separate având acest

obiect, neputându-se invoca autoritatea de lucru judecat, chiar dacă ambele

acțiuni au la bază același contract de credit.

Secția

comercială, decizia nr.1666 din 6 martie 2002

Tribunalul Teleorman prin sentința civilă nr.996 din 13 decembrie 1999 a

respins acțiunea reclamantei SC „B.P.” SA Teleorman în contradictoriu cu pârâta

SC „R.S.” SRL, reținând că în cauză există autoritate de lucru judecat, același

contract de credit nr.1130 din 30 septembrie 1996 formând și obiectul sentinței

civile nr.423 din 8 septembrie 1998.

Apelul reclamantei a fost respins prin decizia nr.2098 din 1 septembrie 2000 de

Curtea de Apel București-Secția comercială, care, a reținut de asemenea, că

există

în cauză

autoritate de lucru judecat.

Invocând dispozițiile art.304 pct.8 și 9 C.proc.civ., reclamanta a declarat

recurs susținând că instanțele, în mod greșit, au apreciat că în cauză există

autoritate de lucru judecat  pentru dobânzile care au făcut obiectul

cererii, dobânzi care au curs de la pronunțarea sentinței nr.423 din 8

septembrie 1998 până la data introducerii prezentei cereri.

În contextul unui prim  motiv de recurs, se arată că pârâta a

rambursat cu întârziere foarte mare și în trei rate obligația reținută în

dispozitivul sentinței nr.423/1998, fapt ce a determinat banca reclamantă, cu

respectarea normelor interne ale BNR, să continue procedura  de recuperare

a debitului restant.

Printr-un al doilea motiv de recurs se arată că instanța în mod greșit a

reținut în dispozitivul sentinței achitarea integrală a sumelor de către

pârâți.

Recursul este fondat.

Analizând actele și lucrările dosarului, cu privire la modul de repartizare a

sumelor acordate prin sentința civilă nr.423/1998 se constată că aceasta nu are

nici-o relevanță juridică, pentru că instanța nu a menționat că sumele

respective reprezintă datoriile până la 16.03.1998 și nici nu a rezervat

reclamantei, dreptul de a formula o acțiune separată pentru sumele eventual

datorate de către pârâtă și giranți, după data de 16 martie 1998.

În consecință, pârâta și giranții nu datorează reclamantei numai sumele

prevăzute în dispozitivul sentinței civile nr.423/1998 rămasă definitivă la

data de 17.03.1999.

După pronunțarea sentinței pârâta a făcut plăți și datorează  dobânzi

pentru perioada de la 17.03.1999 data rămânerii definitive a sentinței și până

la  data plăților.

În consecință, se constată că nu există autoritate de lucru judecat, întrucât

prezenta acțiune are alt obiect, decât cel stabilit prin sentința civilă

nr.423/1998, respectiv plata unor dobânzi pentru sumele stabilite definitiv și

până la achitare.În consecință, s-a admis recursul, s-a modificat decizia

recurată în sensul admiterii apelului reclamantei, sentința primei instanțe a

fost desființată și cauza trimisă aceluiași tribunal pentru rejudecarea

în fond, cu privire la dobânzile datorate la sumele stabilite prin sentința

rămasă definitivă și irevocabilă.