ÎCCJ, decizie (scj.ro #83347)

Contract de cesiune. Notificarea cesiunii Cuprins pe materii: Drept civil. Stămutarea creanțelor Index alfabetic: -acceptarea cesiunii -contract de cesiune -debitor -notificarea cesiunii C.civ., art.1393 Potrivit art.1393 C.civ., cesionarul nu poate opune dreptul său la o a treia persoană decât după ce a notificat debitorului cesiunea. Același efect va avea acceptarea cesiunii făcută de debitor într-un act autentic. (Secția comercială, decizia nr.639 din 9 februarie 2007) Reclamanta SC L.G. SRL CRAIOVA a solicitat obligarea pârâei SC C.E.T. SA, la plata sumei de 2.968.040.500 de lei vechi, reprezentând garanția de participare la licitația pentru adjudecarea blocului energetic nr.8 din cadrul Complexului Turceni.

În motivare, reclamanta a arătat că pârâta a organizat o licitație pentru vânzarea blocului, care, la 13 ianuarie 2005, a fost câștigată de SC G. O. SRL. Potrivit procesului verbal de licitație, vânzătorul, înainte de semnarea contractului, împreună cu cumpărătorul urmau să procedeze la identificarea, delimitarea și marcarea tuturor echipamentelor și materialelor supuse vânzării, obligație pe care pârâta nu și-a respectat-o, deși, prin sentința nr.25 din 15 februarie 2005 a Tribunalului Gorj, a fost somată să procedeze la identificarea bunurilor. Mai mult chiar, reclamanta a susținut că, în luna iunie 2005, pârâta a demarat procedura pentru ținerea unei noi licitații . Reclamanta și-a legitimat calitatea procesual activă, arătând că, potrivit contractului de cesiune de drepturi nr.192 din 11 februarie 2005 a cesionat de la adjudecatara SC G.O.

SA drepturile și obligațiile acesteia, izvorând din licitația a cărei câștigătoare a fost desemnată cedenta, cu privire la restituirea garanției de participare, precum și sumele ce constituie dobânzi și daune interese. Tribunalul Gorj, Secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr.42 pronunțată la 28 februarie 2006, a admis acțiunea și a obligat-o pe pârâta la plata sumei de 2.968.040.500 de lei vechi, reprezentând garanția de participare la licitația din 13 ianuarie 2005. Prima instanță a reținut că pârâta a refuzat să-și execute obligațiile ce-i reveneau în calitate de organizatoare a licitației din 13 ianuarie 2005 și de vânzătoare a bunurilor, în sensul că nu a procedat împreună cu cumpărătorul la delimitarea , identificarea și marcarea bunurilor supuse vânzării, refuzând sistematic să-și îndeplinească această obligație, astfel că nu s-a putut încheia contractul de vânzare-cumpărare a bunului ce a făcut obiectul licitației.

Totodată, instanța a reținut că, potrivit art.13 din caietul de sarcini, garanția de participare se pierde în situațiile enumerate de text, or, acestea nu sunt îndeplinite în cauză. Contractul nu s-a încheiat din culpa pârâtei, deși adjudecatarul a făcut numeroase demersuri pentru identificarea bunurilor în vederea încheierii contractului de vânzare cumpărare, obținând în acest sens o sentință judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă. Apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Craiova , Secția comercială, prin decizia nr.159 din 4 iulie 2006. Împotriva acestei decizii, pârâta a declarat recurs, invocând motivele de nelegalitate prevăzute în art.304 pct.7 și 9 C. proc.

civ., în temeiul cărora, a solicitat casarea deciziei atacate, admiterea apelului și respingerea acțiunii introductive de instanță formulate de reclamantă. Recurenta a susținut printre altele că notificarea contractului de cesiune nu s-a realizat, încălcându-se prevederile art.1393 C.civ. Examinând recursul, în contextul criticilor formulate și având în vedere actele și lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că acesta este nefondat. De altfel, așa cum rezultă din argumentarea subsumată acestui motiv, recurentul a criticat soluția adoptată de instanță, respectiv dezlegarea dată apărărilor sale, critică care se încadrează în motivul prevăzut de art.304 pct.9 C. proc. civ. Contractul de cesiune nr.192 din 11 februarie 2005 a fost notificat pârâtei la 4 noiembrie 2005 iar convocarea la conciliere s-a făcut anterior introducerii acțiunii, astfel că soluția adoptată de instanță este în conformitate cu dispozițiile legale incidente art.1393 C. civ.

și art.720 1 C. proc. civ. În consecință, Înalta Curte a respins ca nefondat recursul declarat de pârâtă.