ÎCCJ, decizie (scj.ro #83347)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83347) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Contract de cesiune.
Notificarea cesiunii
Cuprins pe
materii:
Drept civil. Stămutarea creanțelor
Index alfabetic:
-acceptarea cesiunii
-contract de cesiune
-debitor
-notificarea
cesiunii
C.civ.,
art.1393
Potrivit
art.1393 C.civ., cesionarul nu poate opune dreptul său la o a treia persoană
decât după ce a notificat debitorului cesiunea.
Același efect va
avea acceptarea cesiunii făcută de debitor într-un act autentic.
(Secția
comercială, decizia nr.639 din 9 februarie 2007)
Reclamanta
SC L.G. SRL CRAIOVA a solicitat obligarea pârâei SC C.E.T. SA,
la plata sumei de 2.968.040.500 de lei vechi, reprezentând garanția de participare
la licitația pentru adjudecarea blocului energetic nr.8 din cadrul Complexului
Turceni.
În motivare,
reclamanta a arătat că pârâta a organizat o licitație pentru vânzarea
blocului, care, la 13 ianuarie 2005, a fost câștigată de SC G. O.
SRL.
Potrivit procesului
verbal de licitație, vânzătorul, înainte de semnarea contractului, împreună
cu cumpărătorul urmau să procedeze la identificarea, delimitarea
și marcarea tuturor echipamentelor și materialelor supuse vânzării,
obligație pe care pârâta nu și-a respectat-o, deși, prin sentința
nr.25 din 15 februarie 2005 a Tribunalului Gorj, a fost somată să procedeze
la identificarea bunurilor.
Mai mult chiar,
reclamanta a susținut că, în luna iunie 2005, pârâta a demarat procedura
pentru ținerea unei noi licitații .
Reclamanta
și-a legitimat calitatea procesual activă, arătând că, potrivit
contractului de cesiune de drepturi nr.192 din 11 februarie 2005 a cesionat
de la adjudecatara SC G.O. SA drepturile și obligațiile acesteia, izvorând
din licitația a cărei câștigătoare a fost desemnată cedenta,
cu privire la restituirea garanției de participare, precum și sumele
ce constituie dobânzi și daune interese.
Tribunalul
Gorj, Secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința
nr.42 pronunțată la 28 februarie 2006, a admis acțiunea și
a obligat-o pe pârâta
la plata
sumei de
2.968.040.500 de lei vechi, reprezentând garanția de participare la licitația
din 13 ianuarie 2005.
Prima instanță
a reținut că pârâta a refuzat să-și execute obligațiile
ce-i reveneau în calitate de organizatoare a licitației din 13 ianuarie
2005 și de vânzătoare a bunurilor, în sensul că nu a procedat împreună
cu cumpărătorul la delimitarea , identificarea și marcarea bunurilor
supuse vânzării, refuzând sistematic să-și îndeplinească această
obligație, astfel că nu s-a putut încheia contractul de vânzare-cumpărare
a bunului ce a făcut obiectul licitației.
Totodată,
instanța a reținut că, potrivit art.13 din caietul de sarcini, garanția
de participare se pierde în situațiile enumerate de text, or, acestea nu sunt
îndeplinite în cauză. Contractul nu s-a încheiat din culpa pârâtei, deși
adjudecatarul a făcut numeroase demersuri pentru identificarea bunurilor în
vederea încheierii contractului de vânzare cumpărare, obținând în acest
sens o sentință judecătorească rămasă definitivă
și irevocabilă.
Apelul declarat
de pârâtă împotriva sentinței a fost respins ca nefondat de Curtea
de Apel
Craiova
, Secția comercială, prin decizia
nr.159 din 4 iulie 2006.
Împotriva
acestei decizii, pârâta a declarat recurs, invocând motivele de nelegalitate prevăzute
în art.304 pct.7 și 9 C. proc. civ., în temeiul cărora, a solicitat casarea
deciziei atacate, admiterea apelului și respingerea acțiunii
introductive de instanță formulate de reclamantă.
Recurenta
a susținut printre altele că notificarea contractului de cesiune nu
s-a realizat, încălcându-se prevederile art.1393 C.civ.
Examinând
recursul, în contextul criticilor formulate și având în vedere actele și
lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că acesta este nefondat.
De altfel,
așa cum rezultă din argumentarea subsumată acestui motiv, recurentul
a criticat soluția adoptată de instanță, respectiv dezlegarea
dată apărărilor sale, critică care se încadrează în motivul
prevăzut de art.304 pct.9 C. proc. civ.
Contractul
de cesiune nr.192 din 11 februarie 2005 a fost notificat pârâtei la 4 noiembrie
2005 iar convocarea la conciliere s-a făcut anterior introducerii acțiunii,
astfel că soluția adoptată de instanță este în conformitate
cu dispozițiile legale incidente art.1393 C. civ. și art.720
1
C. proc. civ.
În consecință, Înalta Curte a respins ca nefondat recursul
declarat de pârâtă.