ÎCCJ, decizie (scj.ro #82736)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82736) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Contract de
împrumut. Dovadă
Dovada contractului
de împrumut se face în condițiile art. 1191 și urm. C. civ. și presupune
probațiunea atât a acordului de voință, cât și a remiterii materiale a bunului
împrumutat.
În lipsa dovezilor
privind existența unei convenții de împrumut, nu prezintă relevanță
împrejurarea că prețul cu care pârâtul a achitat apartamentul ar proveni de la
reclamanți.
Secția civilă,
decizia nr.982 din 8 martie 2002
Tribunalul București,
secția a V-a civilă și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr.
362 din 11 mai 2000, a admis acțiunea formulată de reclamanții T.N. și T.E. și
a obligat pârâtul T.E.G. la plata sumei de 12.800 dolari SUA sau echivalentul
în lei al acestei sume la data plății.
Prima instanță a reținut că pârâtul a fost împrumutat de către reclamanți cu
suma de bani menționată cu care a achiziționat un apartament, sumă pe care nu a
mai restituit-o.
Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr.745 din 12
decembrie 2000, a admis apelul pârâtului T.E.G., a schimbat sentința apelată și
a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Instanța de apel a reținut că între D.A., în calitate de promitent - vânzător
și T.E., în calitate de promitent cumpărător, s-a încheiat un antecontract de
vânzare-cumpărare, prin care părțile au convenit să se prezinte la notariat în
vederea autentificării unui contract de vânzare-cumpărare pentru un apartament,
prețul fiind de 12.800 dolari SUA, din care 300 de dolari SUA au fost achitați
cu titlu de avans, la data încheierii convenției de către T.E., diferența de
12.500 dolari SUA urmând să fie plătită la momentul autentificării actului
juridic.
Ulterior, la data de 9 iulie 1994 s-a încheiat un contract autentic de
vânzare-cumpărare, pentru același imobil, prețul stipulat în act fiind însă de
35 milioane lei, în calitate de cumpărător figurând pârâtul T.E.G., fiul
reclamanților.
Prețul contractului a fost exprimat numai în lei, fără să se facă nici o
mențiune că această sumă ar reprezenta echivalentul sumei de 12.500 dolari SUA,
diferența de preț stipulată în antecontract, sau a sumei totale de 12.800
dolari SUA.
Acțiunea promovată de reclamanți a fost întemeiată pe dispozițiile art.1576 și
969 C.civ., pentru suma de 12.800 dolari SUA, dar din probele administrate în
cauză nu a rezultat că între pârât și reclamanți s-ar fi încheiat un contract de
împrumut sau alt fel de contract, anterior achiziționării apartamentului de
către pârât.
Recursul este nefondat.
Acțiunea formulată de reclamanți s-a întemeiat pe dispozițiile art.1576 C.civ.,
care reglementează contractul de împrumut, motivând că l-au împrumutat pe fiul
lor cu suma de 12.800 U.S.D. preț necesar achiziționării unui apartament.
Aceștia nu au putut prezenta însă un înscris doveditor al convenției încheiate
cu pârâtul din care să rezulte voința și consimțământul acestuia din urmă de a
fi împrumutat.
Dovada contractului de împrumut, în cazul în care valoarea bunului împtumutat
depășește suma de 250 de lei, se poate face, potrivit dispozițiilor art.1191
alin.1 C.civ., numai prin înscris autentic sau înscris sub semnătură privată.
O condiție de formă în plus este cerută de dispozițiile art.1180 C.civ.,
potrivit cu care înscrisurile sub semnătură privată, care constată obligația
unilaterală a unei părți de a plăti altei părți o sumă de bani sau o cantitate
de lucruri fungibile, trebuie să fie scrise în întregime de mâna debitorului
sau, în caz contrar, să cuprindă înaintea semnăturii mențiunea „bun și aprobat
pentru...” sau o altă mențiune asemănătoare, urmată de indicarea în litere a
sumei sau a cantității de lucruri fungibile la plata căreia debitorul se
obligă.
Din textele de lege invocate, rezultă inadmisibilitatea altor mijloace de probă
în afara înscrisurilor pentru dovada actelor juridice a căror valoare depășește
250 de lei.
De la această regulă există și excepții, și anume când există un început de
dovadă scrisă provenind de la împrumutat sau care face verosimil faptul
pretins, excepție prevăzută de art.1197 alin.2 C.civ., sau când partea
s-a aflat în imposibilitate materială sau morală de a-și procura o dovadă
scrisă despre actul ce a încheiat, excepție prevăzută de art.1198 C.civ.
În lipsa unui înscris care să probeze contractul de împrumut instanța de fond a
apreciat ca reale susținerile reclamanților de imposibilitate morală de
preconstituire a unei dovezi scrise, date fiind relațiile de încredere, firești
pentru raportul părinți – fiu și a admis administrarea și a altor probe.
Din probele administrate în cauză, nu a reieșit însă că pârâtul a primit cu
titlu de împrumut suma de 12.000 U.S.D. de la părinții săi și nici că s-a
îndeplinit o cerință esențială pentru validitatea contractului de împrumut și
anume tradițiunea bunului împrumut.
Înseamnă că pârâtul a achitat vânzătoarei D.A. prețul de 35 milioane de
lei la data autentificării contractului de vânzare-cumpărare pentru
apartamentul mai sus menționat, fără a rezulta că această sumă ar reprezenta
echivalentul sumei de 12.500 U.S.D., diferența de preț stipulată în
antecontract, sau al sumei totale pretinse de 12.800 U.S.D.
De asemenea, este neîndoielnic că reclamanta T.E. a achitat personal suma de
300 U.S.D., avans pentru apartamentul în discuție, fapt recunoscut și de pârât,
sumă care nu poate fi însă considerată a fi fost împrumutată.
Dispozițiile art.129 alin.1 C.proc.civ. prevăd că părțile au îndatorirea ca, în
condițiile legii, să-și probeze pretențiile și apărările, iar potrivit alin.(6)
același articol, în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra
obiectului cererii deduse judecății, neputând da o altă calificare juridică
acțiunii supuse judecății.
Limitele investirii instanței de fond au fost fixate de către reclamanți prin
cererea introductivă, având ca obiect, pretențiile acestora decurgând din
contractul de împrumut pretins a fi fost încheiat cu pârâtul pentru suma de
12.800 U.S.D.
În atare situație, instanța nu putea să extindă rolul său activ peste cadrul
procesual fixat de reclamanți și, deslușind situația reală dintre părți la data
nașterii raportului juridic, să stabilească natura juridică a actului dintre
părți, dând astfel o altă calificare juridică acțiunii supuse judecății.
Or, în lipsa dovezilor privind existența unei convenții de împrumut, a faptului
că reclamanții au dat suma de bani pretinsă cu acest titlu pârâtului, nu
prezintă relevanță împrejurarea că prețul cu care pârâtul a achitat
apartamentul ar proveni de la reclamanți.
Deci, chiar în măsura în care s-ar aprecia, din studiul probelor, că suma de
bani care a constituit prețul apartamentului cumpărat de pârât a provenit de la
reclamanți, atât timp cât aceștia nu au probat îndeplinirea condițiilor
de fond și formă necesare valabilității convenției în condițiile dispozițiilor
art.1576 și 969 C.civ., acțiunea în pretenții formulată apare ca neîntemeiată.