ÎCCJ, decizie (scj.ro #82736)

Contract de împrumut. Dovadă Dovada contractului de împrumut se face în condițiile art. 1191 și urm. C. civ. și presupune probațiunea atât a acordului de voință, cât și a remiterii materiale a bunului împrumutat. În lipsa dovezilor privind existența unei convenții de împrumut, nu prezintă relevanță împrejurarea că prețul cu care pârâtul a achitat apartamentul ar proveni de la reclamanți. Secția civilă, decizia nr.982 din 8 martie 2002 Tribunalul București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 362 din 11 mai 2000, a admis acțiunea formulată de reclamanții T.N. și T.E. și a obligat pârâtul T.E.G. la plata sumei de 12.800 dolari SUA sau echivalentul în lei al acestei sume la data plății.

Prima instanță a reținut că pârâtul a fost împrumutat de către reclamanți cu suma de bani menționată cu care a achiziționat un apartament, sumă pe care nu a mai restituit-o. Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr.745 din 12 decembrie 2000, a admis apelul pârâtului T.E.G., a schimbat sentința apelată și a respins acțiunea ca neîntemeiată. Instanța de apel a reținut că între D.A., în calitate de promitent - vânzător și T.E., în calitate de promitent cumpărător, s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare, prin care părțile au convenit să se prezinte la notariat în vederea autentificării unui contract de vânzare-cumpărare pentru un apartament, prețul fiind de 12.800 dolari SUA, din care 300 de dolari SUA au fost achitați cu titlu de avans, la data încheierii convenției de către T.E., diferența de 12.500 dolari SUA urmând să fie plătită la momentul autentificării actului juridic.

Ulterior, la data de 9 iulie 1994 s-a încheiat un contract autentic de vânzare-cumpărare, pentru același imobil, prețul stipulat în act fiind însă de 35 milioane lei, în calitate de cumpărător figurând pârâtul T.E.G., fiul reclamanților. Prețul contractului a fost exprimat numai în lei, fără să se facă nici o mențiune că această sumă ar reprezenta echivalentul sumei de 12.500 dolari SUA, diferența de preț stipulată în antecontract, sau a sumei totale de 12.800 dolari SUA. Acțiunea promovată de reclamanți a fost întemeiată pe dispozițiile art.1576 și 969 C.civ., pentru suma de 12.800 dolari SUA, dar din probele administrate în cauză nu a rezultat că între pârât și reclamanți s-ar fi încheiat un contract de împrumut sau alt fel de contract, anterior achiziționării apartamentului de către pârât.

Recursul este nefondat. Acțiunea formulată de reclamanți s-a întemeiat pe dispozițiile art.1576 C.civ., care reglementează contractul de împrumut, motivând că l-au împrumutat pe fiul lor cu suma de 12.800 U.S.D. preț necesar achiziționării unui apartament. Aceștia nu au putut prezenta însă un înscris doveditor al convenției încheiate cu pârâtul din care să rezulte voința și consimțământul acestuia din urmă de a fi împrumutat. Dovada contractului de împrumut, în cazul în care valoarea bunului împtumutat depășește suma de 250 de lei, se poate face, potrivit dispozițiilor art.1191 alin.1 C.civ., numai prin înscris autentic sau înscris sub semnătură privată.

O condiție de formă în plus este cerută de dispozițiile art.1180 C.civ., potrivit cu care înscrisurile sub semnătură privată, care constată obligația unilaterală a unei părți de a plăti altei părți o sumă de bani sau o cantitate de lucruri fungibile, trebuie să fie scrise în întregime de mâna debitorului sau, în caz contrar, să cuprindă înaintea semnăturii mențiunea „bun și aprobat pentru...” sau o altă mențiune asemănătoare, urmată de indicarea în litere a sumei sau a cantității de lucruri fungibile la plata căreia debitorul se obligă. Din textele de lege invocate, rezultă inadmisibilitatea altor mijloace de probă în afara înscrisurilor pentru dovada actelor juridice a căror valoare depășește 250 de lei.

De la această regulă există și excepții, și anume când există un început de dovadă scrisă provenind de la împrumutat sau care face verosimil faptul pretins, excepție prevăzută de art.1197 alin.2 C.civ., sau când partea s-a aflat în imposibilitate materială sau morală de a-și procura o dovadă scrisă despre actul ce a încheiat, excepție prevăzută de art.1198 C.civ. În lipsa unui înscris care să probeze contractul de împrumut instanța de fond a apreciat ca reale susținerile reclamanților de imposibilitate morală de preconstituire a unei dovezi scrise, date fiind relațiile de încredere, firești pentru raportul părinți – fiu și a admis administrarea și a altor probe. Din probele administrate în cauză, nu a reieșit însă că pârâtul a primit cu titlu de împrumut suma de 12.000 U.S.D.

de la părinții săi și nici că s-a îndeplinit o cerință esențială pentru validitatea contractului de împrumut și anume tradițiunea bunului împrumut. Înseamnă că pârâtul a achitat vânzătoarei D.A. prețul de 35 milioane de lei la data autentificării contractului de vânzare-cumpărare pentru apartamentul mai sus menționat, fără a rezulta că această sumă ar reprezenta echivalentul sumei de 12.500 U.S.D., diferența de preț stipulată în antecontract, sau al sumei totale pretinse de 12.800 U.S.D. De asemenea, este neîndoielnic că reclamanta T.E. a achitat personal suma de 300 U.S.D., avans pentru apartamentul în discuție, fapt recunoscut și de pârât, sumă care nu poate fi însă considerată a fi fost împrumutată.

Dispozițiile art.129 alin.1 C.proc.civ. prevăd că părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, să-și probeze pretențiile și apărările, iar potrivit alin.(6) același articol, în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății, neputând da o altă calificare juridică acțiunii supuse judecății. Limitele investirii instanței de fond au fost fixate de către reclamanți prin cererea introductivă, având ca obiect, pretențiile acestora decurgând din contractul de împrumut pretins a fi fost încheiat cu pârâtul pentru suma de 12.800 U.S.D. În atare situație, instanța nu putea să extindă rolul său activ peste cadrul procesual fixat de reclamanți și, deslușind situația reală dintre părți la data nașterii raportului juridic, să stabilească natura juridică a actului dintre părți, dând astfel o altă calificare juridică acțiunii supuse judecății.

Or, în lipsa dovezilor privind existența unei convenții de împrumut, a faptului că reclamanții au dat suma de bani pretinsă cu acest titlu pârâtului, nu prezintă relevanță împrejurarea că prețul cu care pârâtul a achitat apartamentul ar proveni de la reclamanți. Deci, chiar în măsura în care s-ar aprecia, din studiul probelor, că suma de bani care a constituit prețul apartamentului cumpărat de pârât a provenit de la reclamanți, atât timp cât aceștia nu au probat îndeplinirea condițiilor de fond și formă necesare valabilității convenției în condițiile dispozițiilor art.1576 și 969 C.civ., acțiunea în pretenții formulată apare ca neîntemeiată.