ÎCCJ, decizie (scj.ro #85102)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #85102) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Excepție
de
nelegalitate
a
art
. 37
din Normele metodologice privind aplicarea Legii
nr
.
112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația
de locuințe, trecute în proprietatea statului aprobate prin H.G.
nr
. 20/1996. Respingere.
Legea
nr
. 112/1995
Legea
nr
. 554/2004, art.4
Din întreaga reglementare a Legii
nr
. 112/1995 rezultă că legiuitorul a inclus în noțiunea de
„imobil cu destinația de locuință” , care făcea obiect al restituirii către
foștii proprietari sau dimpotrivă, al vânzării către chiriași, atât suprafața
construită, cu dependințele și anexele gospodărești, cât și terenul aferent,
elemente ce compun astfel o unitate
locativă
.
Sunt legale prevederile
art
. 37 din Normele metodologice aprobate prin H.G.
nr
. 20/1996, întrucât acest articol nu instituie prin el
însuși un drept de proprietate asupra terenului aferent în favoarea chiriașului
cumpărător, adăugând la lege, ci detaliază componentele unității locative
supuse vânzării, în acord cu dispozițiile generale a Legii
nr
.
112/1995.
Î.C.C.J., Secția de
contencios administrativ și fiscal,
Decizia
nr
.
4447 din 8 decembrie 2006
Prin cererea depusă la data de 10 noiembrie 2004 în dosarul nr.8654/C/2004 al
Curții de Apel Timișoara – Secția Civilă, reclamantele MI și BM în
contradictoriu cu pârâții Guvernul României, BG, VM, UM,
ș.a
.
au invocat excepția de
nelegalitate
a dispozițiilor
art.37 din H.G.nr.20/1996, republicată privind Normele de aplicare a Legii
nr.112/1995, cu referire la dispozițiile art.21 și 26 din Legea
nr.112/1995.
În motivarea excepției, reclamantele au arătat că prevederile art.37 din
normele menționate anterior stipulează că „ în situațiile de
vânzare către chiriași a apartamentelor și, când este
cazul, a anexelor gospodărești și a garajelor aferente, dreptul de
proprietate se dobândește și asupra terenului aferent, cu
respectarea dispozițiilor art.26 alineatul ultim din lege”. Astfel, aplicarea
art.37 din Normele metodologice conduce la imposibilitatea
aplicării ulterioare, în favoarea foștilor proprietari, a art.21 din
Legea nr.112/1995, care consacră imperativ soluția
legislativă a reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor
aferente așa cum au fost determinate acestea la data trecerii în
proprietatea statului.
În concluzie, autorii excepției au arătat că art.37 din Normele metodologice
adaugă la lege, completând prevederile art.21 din Legea nr.112/1995, cu
încălcarea principiului ierarhiei normelor juridice.
Prin încheierea de ședință din data de 4 februarie 2005,
Curtea de Apel Timișoara – Secția Civilă a dispus suspendarea judecării
cauzei în temeiul art.4 din Legea nr.554/2004 și a sesizat instanța de
contencios administrativ în vederea soluționării excepției de
nelegalitate
.
În cauză a fost formulată o cerere de intervenție accesorie în interesul
pârâtului Guvernul României de către Ministerul Finanțelor Publice.
Prin sentința civilă nr.258/PI din 18 septembrie 2006 Curtea de
Apel Timișoara a admis excepția de
nelegalitate
formulată de reclamantele MI și BM, a constatat
nelegalitatea
prevederilor art.37 din H.G.nr.20/1996, republicată și a respins cererile de
intervenție formulate de
intervenienții
Ministerul
Finanțelor Publice și Ministerul Justiției în favoarea pârâtului Guvernul
României.
Instanța a reținut că această prevedere adaugă la lege,
încălcând dispozițiile art.108 alin. (2) din Constituția României, conform
cărora Guvernul României are doar abilitarea constituțională de a
emite acte administrative prin care să se pună în executare
sau să se organizeze executarea legii și nicidecum să adauge
la aceasta.
În acest sens, instanța a mai reținut că interpretarea prevederilor
art.21 și 26 alineatul ultim din Legea nr.112/1995 rezultă că numai cei care
beneficiază de restituirea în natură și dobândesc un drept de
proprietate asupra imobilelor ce intră sub incidența legii
menționate dobândesc și un drept de proprietate asupra terenurilor
aferente, așa cum au fost determinate acestea la data trecerii în
proprietatea statului. Mai precis, legiuitorul a înțeles să
dispună, prin mențiunea referitoare la terenurile aferente, conform
determinării acestora la data trecerii în proprietatea statului, că dobândirea
dreptului de proprietate asupra terenului se realizează în limitele la care s-a
produs actul de deposedare abuzivă.
Sentința menționată a fost atacată cu recurs de către pârâți.
În motivarea cererii de recurs, recurenții-pârâți au arătat că
sentința este rezultatul unei greșite interpretări a prevederilor
Legii nr.112/1995, pentru că o interpretare sistematică a art.21, în
strictă corelație cu art.22 din lege, conduce în
mod neechivoc la concluzia că în cazul restituirii în natură
a imobilelor , dreptul foștilor proprietari asupra terenurilor este limitat la
cota-parte aferentă apartamentelor ce li se restituie.
Recurenții-pârâți au mai arătat că aceste prevederi legale sunt în concordanță
cu dispozițiile art.12 și 13 alin.(1) din Legea nr.112/1995, care
îndreptățesc foștii proprietari să solicite despăgubiri pentru
apartamentele
nerestituite
și terenurile aferente
acestora, în concepția legiuitorului, partea construită a unei locuințe
fiind în mod necesar legată de terenul aferent acesteia,
formând o entitate inseparabilă.
În consecință, au arătat recurenții-pârâți, art.37 din Normele metodologice nu
adaugă nimic la prevederile Legii nr.112/1995, ci clarifică spiritul
și finalitatea legii.
Printr-o completare a motivelor de recurs, depusă la dosar la data
de 2 octombrie 2006, recurenții-pârâți au arătat că instanța
de fond a soluționat excepția de
nelegalitate
raportându-se exclusiv la prevederile art.21 din Legea nr.112/1995,
ignorând prevederile art.22, prin care dreptul foștilor proprietari
asupra terenurilor este limitat la suprafețele aferente apartamentelor ce
li se restituie.
Sentința nr.258/PI din 18 septembrie 2006 a Curții de Apel Timișoara –
Secția Comercială și de Contencios Administrativ a fost atacată cu recurs
și de către pârâtul Guvernul României, pentru motive încadrate în
prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Acest recurent-pârât a arătat că instanța de fond a interpretat
eronat prevederile Legii nr.112/1995, raportând norma cuprinsă în art.37
din H.G.nr.20/1996, numai la dispozițiile art.21 și 26 din Legea nr.112/1995,
fără să țină seama de incidența în cauză a articolului 22 din
aceeași lege.
De asemenea,
intervenientul
Ministerul Justiției a
formulat recurs împotriva sentinței menționate, arătând că
aceasta este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a
legii, potrivit art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă.
În motivarea recursului său, Ministerul Justiției a arătat că
analiza unitară a sistematică a dispozițiilor Legii
nr.112/1995 conduce la concluzia că obiectul său îl reprezintă imobilele cu
destinația de locuințe și nicidecum redobândirea dreptului de
proprietate asupra terenurilor aferente, iar
art
.
21 din același act normativ nu reglementează exclusiv dobândirea dreptului de
proprietate asupra terenurilor aferente, această posibilitate fiind
condiționată de restituirea în natură a imobilului.
În concluzie,
recurentul-intervenient
a
arătat că, în concepția legiuitorului român, terenul
aferent unei clădiri compuse din mai multe apartamente face
parte din părțile comune indivize ale imobilului și se
repartizează în cote procentuale asupra fiecăruia dintre apartamente,
constituind împreună cu acestea unități locative distincte, astfel încât
dreptul foștilor proprietari asupra terenurilor se limitează la
suprafețele aferente apartamentelor ce li se restituie.
În opinia
recurentului-intervenient
, art.37 din
H.G.nr.20/1996, republicată, este în deplină concordanță cu
dispozițiile Legii nr.112/1995, întrucât acesta trebuie
interpretat în conformitate cu litera și spiritul legii și nu prin
raportare doar la prevederile art.21 și 26 din actul normativ menționat.
Recursurile sunt fondate.
Potrivit art.4 alin. (1) din Legea nr.554/2004, legalitatea unui act
administrativ unilateral, de care depinde soluționarea litigiului pe fond,
poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale
de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate.
H.G.nr.20/1996, pentru aprobarea Normelor metodologice privind aplicarea Legii
nr.112/1995, pentru reglementarea situației juridice a unor
imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea
statului, a fost adoptată în temeiul art.28 din Legea nr.112/1995,
pentru organizarea executării acestei legi, conform art.108(2) din
Constituția României.
Potrivit art.37 din Normele metodologice aprobate prin
H.G.nr.20/1996, republicată în Monitorul Oficial nr.27 din 18 februarie
1997 în situațiile de vânzare către chiriașii a
apartamentelor și, când este cazul, a anexelor gospodărești și a garajelor
aferente, dreptul de proprietate se dobândește și asupra terenului aferent, cu
respectarea dispozițiilor art.26 alineatul ultim din lege – conform
cărora suprafețele de teren preluate de stat sau de alte
persoane juridice, aflate la data de 22 decembrie 1989 în posesia acestora și
care depășesc suprafața aferentă construcțiilor rămâne în proprietatea
statului.
Pentru verificarea concordanței actului administrativ normativ dedus
judecății cu actul normativ cu forță juridică superioară în
executarea căruia a fost emis se impune o analiză logico -
sistematică a prevederilor Legii nr.112/1995, care conțin referiri la suprafața
de teren aferentă construcțiilor.
Astfel, în temeiul art.21 din Legea nr.112/1995, o dată cu restituirea în
natură și dobândirea dreptului de proprietate asupra apartamentelor se
dobândește și dreptul de proprietate asupra terenurilor
aferente, așa cum au fost determinate la data trecerii în proprietatea
statului, cu excepția suprafeței ocupate și aferente altor
construcții și dotări edilitare realizate, cu aprobări legale, după
această dată.
De asemenea, art.22 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr.112/1995 prevede
că în cazul în care apartamentul se află într-o clădire cu mai
multe apartamente, foștii proprietari sau moștenitorii lor dobândesc
cotă-parte din proprietatea indiviză asupra tuturor părților din construcții și
instalații, precum și asupra dotărilor care, prin natura lor, nu se
pot folosi decât în comun. Cota de proprietate se
dobândește indiferent de clădirea, scara sau etajul la care este
situat apartamentul.
În privința terenurilor, alineatul 3 al articolului 22 prevede
expres că se aplică în mod corespunzător dispozițiile alineatelor 1 și 2,
iar conform
art
. 22 alin. (4) din aceeași lege,
cotele de proprietate se determină proporțional cu suprafața
construită.
Și despăgubirile cuvenite foștilor proprietari potrivit art.12 din
Legea nr.112/1995 se acordă „pentru apartamentele
nerestituite
în natură și pentru terenurile aferente”, care formează un tot unitar.
Este adevărat că art.9 din Legea nr.112/1995, care prevede dreptul
chiriașilor de a cumpăra apartamentele ce nu se restituie în
natură foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora, nu face referire
expresă la terenul aferent locuinței, dar din întreaga reglementare a Legii
nr.112/1995 rezultă că legiuitorul a inclus în noțiunea de „imobil cu
destinația de locuință”, care făcea obiect al restituirii către
foștii proprietari sau dimpotrivă, al vânzării către chiriași, atât
suprafața construită, cu dependințele și anexele gospodărești, cât
și terenul aferent, elementele care compun, împreună, o
unitate
locativă
.
În consecință, art.37 din Normele metodologice aprobate prin H.G.nr.20/1996, nu
instituie prin el însuși un drept de proprietate asupra terenului aferent
în favoarea chiriașului cumpărător, adăugând la lege, ci detaliază
componentele unității locative supuse vânzării, organizând
executarea unor prevederi din Legea nr.112/1995, în limitele prevăzute de
art.108 alin. (2) din Constituția României și art.4 alin. (3) din
Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea
actelor normative.
Ținând seama de toate aceste considerente, Înalta Curte constatând că sentința
atacată s-a întemeiat pe interpretarea greșită a prevederilor Legii
nr.112/1995, a admis recursurile, iar în temeiul art.20 alin.(3) din
Legea nr.554/2004, a casat sentința și
rejudecând
cauza a respins excepția de
nelegalitate
ca
nefondată
.