ÎCCJ, decizie (scj.ro #85102)

Excepție de nelegalitate a art . 37 din Normele metodologice privind aplicarea Legii nr . 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului aprobate prin H.G. nr . 20/1996. Respingere. Legea nr . 112/1995 Legea nr . 554/2004, art.4 Din întreaga reglementare a Legii nr . 112/1995 rezultă că legiuitorul a inclus în noțiunea de „imobil cu destinația de locuință” , care făcea obiect al restituirii către foștii proprietari sau dimpotrivă, al vânzării către chiriași, atât suprafața construită, cu dependințele și anexele gospodărești, cât și terenul aferent, elemente ce compun astfel o unitate locativă . Sunt legale prevederile art . 37 din Normele metodologice aprobate prin H.G.

nr . 20/1996, întrucât acest articol nu instituie prin el însuși un drept de proprietate asupra terenului aferent în favoarea chiriașului cumpărător, adăugând la lege, ci detaliază componentele unității locative supuse vânzării, în acord cu dispozițiile generale a Legii nr . 112/1995. Î.C.C.J., Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr . 4447 din 8 decembrie 2006 Prin cererea depusă la data de 10 noiembrie 2004 în dosarul nr.8654/C/2004 al Curții de Apel Timișoara – Secția Civilă, reclamantele MI și BM în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, BG, VM, UM, ș.a . au invocat excepția de nelegalitate a dispozițiilor art.37 din H.G.nr.20/1996, republicată privind Normele de aplicare a Legii nr.112/1995, cu referire la dispozițiile art.21 și 26 din Legea nr.112/1995.

În motivarea excepției, reclamantele au arătat că prevederile art.37 din normele menționate anterior stipulează că „ în situațiile de vânzare către chiriași a apartamentelor și, când este cazul, a anexelor gospodărești și a garajelor aferente, dreptul de proprietate se dobândește și asupra terenului aferent, cu respectarea dispozițiilor art.26 alineatul ultim din lege”. Astfel, aplicarea art.37 din Normele metodologice conduce la imposibilitatea aplicării ulterioare, în favoarea foștilor proprietari, a art.21 din Legea nr.112/1995, care consacră imperativ soluția legislativă a reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor aferente așa cum au fost determinate acestea la data trecerii în proprietatea statului.

În concluzie, autorii excepției au arătat că art.37 din Normele metodologice adaugă la lege, completând prevederile art.21 din Legea nr.112/1995, cu încălcarea principiului ierarhiei normelor juridice. Prin încheierea de ședință din data de 4 februarie 2005, Curtea de Apel Timișoara – Secția Civilă a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul art.4 din Legea nr.554/2004 și a sesizat instanța de contencios administrativ în vederea soluționării excepției de nelegalitate . În cauză a fost formulată o cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtului Guvernul României de către Ministerul Finanțelor Publice.

Prin sentința civilă nr.258/PI din 18 septembrie 2006 Curtea de Apel Timișoara a admis excepția de nelegalitate formulată de reclamantele MI și BM, a constatat nelegalitatea prevederilor art.37 din H.G.nr.20/1996, republicată și a respins cererile de intervenție formulate de intervenienții Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției în favoarea pârâtului Guvernul României. Instanța a reținut că această prevedere adaugă la lege, încălcând dispozițiile art.108 alin. (2) din Constituția României, conform cărora Guvernul României are doar abilitarea constituțională de a emite acte administrative prin care să se pună în executare sau să se organizeze executarea legii și nicidecum să adauge la aceasta.

În acest sens, instanța a mai reținut că interpretarea prevederilor art.21 și 26 alineatul ultim din Legea nr.112/1995 rezultă că numai cei care beneficiază de restituirea în natură și dobândesc un drept de proprietate asupra imobilelor ce intră sub incidența legii menționate dobândesc și un drept de proprietate asupra terenurilor aferente, așa cum au fost determinate acestea la data trecerii în proprietatea statului. Mai precis, legiuitorul a înțeles să dispună, prin mențiunea referitoare la terenurile aferente, conform determinării acestora la data trecerii în proprietatea statului, că dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului se realizează în limitele la care s-a produs actul de deposedare abuzivă.

Sentința menționată a fost atacată cu recurs de către pârâți. În motivarea cererii de recurs, recurenții-pârâți au arătat că sentința este rezultatul unei greșite interpretări a prevederilor Legii nr.112/1995, pentru că o interpretare sistematică a art.21, în strictă corelație cu art.22 din lege, conduce în mod neechivoc la concluzia că în cazul restituirii în natură a imobilelor , dreptul foștilor proprietari asupra terenurilor este limitat la cota-parte aferentă apartamentelor ce li se restituie. Recurenții-pârâți au mai arătat că aceste prevederi legale sunt în concordanță cu dispozițiile art.12 și 13 alin.(1) din Legea nr.112/1995, care îndreptățesc foștii proprietari să solicite despăgubiri pentru apartamentele nerestituite și terenurile aferente acestora, în concepția legiuitorului, partea construită a unei locuințe fiind în mod necesar legată de terenul aferent acesteia, formând o entitate inseparabilă.

În consecință, au arătat recurenții-pârâți, art.37 din Normele metodologice nu adaugă nimic la prevederile Legii nr.112/1995, ci clarifică spiritul și finalitatea legii. Printr-o completare a motivelor de recurs, depusă la dosar la data de 2 octombrie 2006, recurenții-pârâți au arătat că instanța de fond a soluționat excepția de nelegalitate raportându-se exclusiv la prevederile art.21 din Legea nr.112/1995, ignorând prevederile art.22, prin care dreptul foștilor proprietari asupra terenurilor este limitat la suprafețele aferente apartamentelor ce li se restituie. Sentința nr.258/PI din 18 septembrie 2006 a Curții de Apel Timișoara – Secția Comercială și de Contencios Administrativ a fost atacată cu recurs și de către pârâtul Guvernul României, pentru motive încadrate în prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.

Acest recurent-pârât a arătat că instanța de fond a interpretat eronat prevederile Legii nr.112/1995, raportând norma cuprinsă în art.37 din H.G.nr.20/1996, numai la dispozițiile art.21 și 26 din Legea nr.112/1995, fără să țină seama de incidența în cauză a articolului 22 din aceeași lege. De asemenea, intervenientul Ministerul Justiției a formulat recurs împotriva sentinței menționate, arătând că aceasta este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii, potrivit art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă.

În motivarea recursului său, Ministerul Justiției a arătat că analiza unitară a sistematică a dispozițiilor Legii nr.112/1995 conduce la concluzia că obiectul său îl reprezintă imobilele cu destinația de locuințe și nicidecum redobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor aferente, iar art . 21 din același act normativ nu reglementează exclusiv dobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor aferente, această posibilitate fiind condiționată de restituirea în natură a imobilului. În concluzie, recurentul-intervenient a arătat că, în concepția legiuitorului român, terenul aferent unei clădiri compuse din mai multe apartamente face parte din părțile comune indivize ale imobilului și se repartizează în cote procentuale asupra fiecăruia dintre apartamente, constituind împreună cu acestea unități locative distincte, astfel încât dreptul foștilor proprietari asupra terenurilor se limitează la suprafețele aferente apartamentelor ce li se restituie.

În opinia recurentului-intervenient , art.37 din H.G.nr.20/1996, republicată, este în deplină concordanță cu dispozițiile Legii nr.112/1995, întrucât acesta trebuie interpretat în conformitate cu litera și spiritul legii și nu prin raportare doar la prevederile art.21 și 26 din actul normativ menționat. Recursurile sunt fondate. Potrivit art.4 alin. (1) din Legea nr.554/2004, legalitatea unui act administrativ unilateral, de care depinde soluționarea litigiului pe fond, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. H.G.nr.20/1996, pentru aprobarea Normelor metodologice privind aplicarea Legii nr.112/1995, pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, a fost adoptată în temeiul art.28 din Legea nr.112/1995, pentru organizarea executării acestei legi, conform art.108(2) din Constituția României.

Potrivit art.37 din Normele metodologice aprobate prin H.G.nr.20/1996, republicată în Monitorul Oficial nr.27 din 18 februarie 1997 în situațiile de vânzare către chiriașii a apartamentelor și, când este cazul, a anexelor gospodărești și a garajelor aferente, dreptul de proprietate se dobândește și asupra terenului aferent, cu respectarea dispozițiilor art.26 alineatul ultim din lege – conform cărora suprafețele de teren preluate de stat sau de alte persoane juridice, aflate la data de 22 decembrie 1989 în posesia acestora și care depășesc suprafața aferentă construcțiilor rămâne în proprietatea statului. Pentru verificarea concordanței actului administrativ normativ dedus judecății cu actul normativ cu forță juridică superioară în executarea căruia a fost emis se impune o analiză logico - sistematică a prevederilor Legii nr.112/1995, care conțin referiri la suprafața de teren aferentă construcțiilor.

Astfel, în temeiul art.21 din Legea nr.112/1995, o dată cu restituirea în natură și dobândirea dreptului de proprietate asupra apartamentelor se dobândește și dreptul de proprietate asupra terenurilor aferente, așa cum au fost determinate la data trecerii în proprietatea statului, cu excepția suprafeței ocupate și aferente altor construcții și dotări edilitare realizate, cu aprobări legale, după această dată. De asemenea, art.22 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr.112/1995 prevede că în cazul în care apartamentul se află într-o clădire cu mai multe apartamente, foștii proprietari sau moștenitorii lor dobândesc cotă-parte din proprietatea indiviză asupra tuturor părților din construcții și instalații, precum și asupra dotărilor care, prin natura lor, nu se pot folosi decât în comun.

Cota de proprietate se dobândește indiferent de clădirea, scara sau etajul la care este situat apartamentul. În privința terenurilor, alineatul 3 al articolului 22 prevede expres că se aplică în mod corespunzător dispozițiile alineatelor 1 și 2, iar conform art . 22 alin. (4) din aceeași lege, cotele de proprietate se determină proporțional cu suprafața construită. Și despăgubirile cuvenite foștilor proprietari potrivit art.12 din Legea nr.112/1995 se acordă „pentru apartamentele nerestituite în natură și pentru terenurile aferente”, care formează un tot unitar.

Este adevărat că art.9 din Legea nr.112/1995, care prevede dreptul chiriașilor de a cumpăra apartamentele ce nu se restituie în natură foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora, nu face referire expresă la terenul aferent locuinței, dar din întreaga reglementare a Legii nr.112/1995 rezultă că legiuitorul a inclus în noțiunea de „imobil cu destinația de locuință”, care făcea obiect al restituirii către foștii proprietari sau dimpotrivă, al vânzării către chiriași, atât suprafața construită, cu dependințele și anexele gospodărești, cât și terenul aferent, elementele care compun, împreună, o unitate locativă . În consecință, art.37 din Normele metodologice aprobate prin H.G.nr.20/1996, nu instituie prin el însuși un drept de proprietate asupra terenului aferent în favoarea chiriașului cumpărător, adăugând la lege, ci detaliază componentele unității locative supuse vânzării, organizând executarea unor prevederi din Legea nr.112/1995, în limitele prevăzute de art.108 alin. (2) din Constituția României și art.4 alin. (3) din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Ținând seama de toate aceste considerente, Înalta Curte constatând că sentința atacată s-a întemeiat pe interpretarea greșită a prevederilor Legii nr.112/1995, a admis recursurile, iar în temeiul art.20 alin.(3) din Legea nr.554/2004, a casat sentința și rejudecând cauza a respins excepția de nelegalitate ca nefondată .