ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5643/2021

Ședința publică din data de 18 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, anularea art. 37 din Hotărârea Guvernului nr. 20 din 17 ianuarie 1996, republicată, pentru aprobarea Normelor metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, republicată, întrucât acesta adaugă la lege.

Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 810 din 18 noiembrie 2019, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a reiterat argumentele invocate în acțiune cu privire la noțiunea de "teren aferent imobilelor înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995", prin care se înțelege terenul pe care este amplasată construcția, respectiv amprenta construcției, cât și terenul din împrejurimile construcției necesar bunei utilizări a acesteia indiferent de categoria de folosință,

A mai arătat că, din analiza textelor care reglementează materia imobilelor cu destinația de locuințe trecute în proprietatea statului, rezultă că legiuitorul a recunoscut în mod expres, prin dispozițiile art. 9 din Legea nr. 112/1995, posibilitatea pentru chiriași de a dobândi, în proprietate, apartamentele ce nu se restituie în natură foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora, dar nu și a terenurilor aferente acestora.

Așa fiind, a apreciat că art. 37 din Normele metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995 adaugă la lege, deși reprezintă un act normativ cu forță juridică inferioară acesteia, precizări în legătură cu situația juridică a terenului aferent fiind aduse ulterior, prin acest text de lege, în sensul că "în situațiile de vânzare către chiriași a apartamentelor, dreptul de proprietate se dobândește și asupra terenului aferent, cu respectarea dispozițiilor art. 26 alineatul ultim din lege".

Astfel, dispozițiile criticate adaugă la lege întrucât prevăd, în contra și peste dispozițiile Legii nr. 112/1996, dobândirea dreptului de proprietate și asupra terenului aferent apartamentelor vândute, aspect nereglementat și de Legea nr. 112/1995 (art. 3, art. 9 și art. 26 din lege).

Or, o interpretare în sensul că Legea nr. 112/1995 prin reglementarea vânzării apartamentelor către foștii chiriași reglementează implicit și vânzarea terenului aferent acestora este nelegală și excede voinței legiuitorului, care nu a prevăzut o astfel de posibilitate. Orice eroare sau o situație nereglementată de lege nu poate fi îndreptată printr-un act juridic secundar, astfel se încălcă dispozițiile constituționale și legale, respectiv art. 108 din Constituția României și prevederilor art. 4 din Legea nr. 24/2000.

În ceea ce privește Decizia nr. 3/2017 arată că aceasta nu soluționează aspectul nelegalității H.G. nr. 20/1996, problema nelegalității prevederilor criticate se impunea a fi rezolvată de prima instanță.

În opinia părții, prima instanță, reținând că prevederile criticate nu instituie o altă modalitate de dobândire a dreptului de proprietate de către chiriași, a încălcat dispozițiile legale prin extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică, făcând o aplicare eronată a acestora printr-o greșită interpretare a lor, cu reținerea eronată a situației de fapt, cu încălcarea principiului constituțional al ierarhiei actelor juridice.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Guvernul României a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea art. 37 din Hotărârea Guvernului nr. 20 din 17 ianuarie 1996, republicată, pentru aprobarea Normelor metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, republicată, întrucât acesta adaugă la lege.

Curtea de apel a respins acțiunea formulată de reclamantă ca neîntemeiată.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

Înalta Curte constată că nu poate primi criticile recurentei, care, în esență, sunt centrate pe faptul că Legea nr. 112/1995 reglementează vânzarea către chiriași a apartamentelor care nu au fost restituite foștilor proprietari, nu și vânzarea terenului aferent acestora, și deci nici normele de aplicare a legii nu pot stabili altfel, acestea fiind de rang inferior legii.

În opinia părții, prevederile criticate reprezentate de art. 37 din H.G. nr. 20/1996 adaugă la lege, întrucât reglementează posibilitatea înstrăinării terenului aferent către chiriași.

Potrivit art. 37 din H.G. nr. 20/1996, "În situațiile de vânzare către chiriași a apartamentelor și, când este cazul, a anexelor gospodărești și a garajelor aferente, dreptul de proprietate se dobândește și asupra terenului aferent, cu respectarea dispozițiilor art. 26 alineatul ultim din lege".

Se reține că prevederile art. 37 din H.G. nr. 20/1996 sunt date în executarea dispozițiilor din Legea nr. 112/1995 care reglementează vânzarea către chiriași a apartamentelor, ele nu reglementează o modalitate distinctă de dobândire a proprietății, prin constituirea dreptului de proprietate ori prin alte mijloace, față de Legea nr. 112/1995.

Așadar, legea pentru executarea căreia a fost emis actul administrativ normativ prevede vânzarea ca modalitate de dobândire a proprietății de către chiriași, iar art. 37 din normele metodologice de aplicare a legii explicitează condițiile în care are loc această vânzare.

Se constată astfel că art. 37 din Norme nu reglementează un caz de constituire a dreptului de proprietate din moment ce situația premisă pe care o stabilește este vânzarea apartamentelor către chiriași.

Din interpretarea sistematică a art. 9, art. 21 și art. 26 alineat ultim din Legea nr. 112/1995 și art. 37 din Normele metodologice reiese că dreptul de proprietate asupra terenului aferent construcției se dobândește în același mod în care a fost dobândit în privința construcției, respectiv prin vânzare. Art. 37 din Norme folosește în mod expres termenul de vânzare, supunând dreptul de proprietate asupra terenului aceluiași mod de dobândire, prin vânzare, la fel ca și dreptul de proprietate asupra construcției.

În aceste condiții, nu se poate susține că art. 37 din H.G. nr. 20/1996 adaugă la lege o modalitate nouă de dobândire a proprietății asupra terenului aferent, acest text de lege având rolul de a stabili cadrul necesar pentru ducerea la îndeplinire a dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 112/1995, care reglementează vânzarea către chiriași a apartamentelor ce nu se restituie foștilor proprietari.

Textul de lege criticat reglementând astfel posibilitatea chiriașilor să dobândească, tot prin vânzare, dreptul de proprietate și asupra terenului aferent apartamentelor, cu respectarea art. 26 alin. (3) din Legea nr. 112/1995, adică fără suprafețele de teren care, potrivit legii, rămân în proprietatea statului, neavând deci ca efect constituirea dreptului de proprietate în patrimoniul chiriașilor.

Se reține că Legea nr. 112/1995 reglementează modalitatea în care chiriașii dobândesc proprietatea, și anume contractul de vânzare, iar H.G. nr. 20/1996 nu derogă de la lege și nici nu adaugă la lege sub acest aspect, cum corect a reținut și prima instanță.

Din această perspectivă, contrar susținerilor recurentei, este relevantă și Decizia nr. 3/2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a statuat că:

"În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 3, art. 9, art. 26 alin. (3) din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, cu modificările ulterioare, coroborate cu art. 37 din Normele metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, stabilite prin Hotărârea Guvernului nr. 20/1996, republicate, stabilește că proprietarul construcției are dreptul să dobândească proprietatea și asupra terenului aferent acesteia și să solicite, în caz de refuz, pe calea acțiunii în justiție, obligarea la perfectarea contractului de vânzare-cumpărare."

Totodată, la par. 53 din decizie se reține faptul că: "Nicio rațiune a legii nu se opune ca aceste terenuri să facă obiectul înstrăinării către proprietarii construcțiilor edificate asupra lor, pentru a se ajunge astfel, la întregirea dreptului de proprietate asupra imobilului teren și construcții " Dimpotrivă, împrejurarea că asemenea terenuri sunt excluse de la restituirea în natură către foștii proprietari (cărora li se acordă măsuri reparatorii prin echivalent) reprezintă un argument suplimentar că ele pot intra în patrimoniul dobânditorului construcției.

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, fără a putea statua asupra conformității actului administrativ atacat cu legea, acesta formând obiectul unei acțiuni în contencios administrativ, așa cum se arată în par. 43 din decizie, a constatat utilitatea adoptării acestei reglementări secundare, reținând:

"44. Adoptarea unei asemenea hotărâri a Guvernului era necesară în contextul unei reglementări a legii care nu permitea, dat fiind caracterul lacunar al dispozițiilor art. 26 alineat ultim din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, să se determine în mod suficient și corect o aplicare unitară a textului. Adică, statuându-se că numai terenul care depășește suprafața de teren aferentă rămâne în proprietatea statului nu rezulta în mod neechivoc situația terenului aferent construcției înstrăinate.

Așa fiind, se observă că dezlegările date prin această decizie confirmă raționamentul la care a ajuns judecătorul fondului, respectiv acela că art. 37 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995 nu instituie o altă modalitate de dobândire a dreptului de proprietate de către chiriași, ci aceștia dobândesc terenul aferent tot în baza contractului de vânzare-cumpărare reglementat de Legea nr. 112/1995.

Așadar, textul de lege criticat nu instituie prin el însuși un drept de proprietate asupra terenului aferent în favoarea chiriașului cumpărător, prin adăugare la lege, ci detaliază doar componentele unității locative supuse vânzării, în acord deplin cu dispozițiile generale ale Legii nr. 112/1995.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluția pronunțată de prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 810 din 18 noiembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 18 noiembrie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.