ÎCCJ, decizie (scj.ro #83998)

Schimbarea încadrării juridice. Nulitate relativă Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Judecata în primă instanță Indice alfabetic: Drept procesual penal - schimbarea încadrării juridice - nulitate relativă C. proc . pen ., art. 197 alin. (1), art. 334 Dispozițiile art. 334 C . proc . pen . privind schimbarea încadrării juridice constituie dispoziții legale care reglementează desfășurarea procesului penal în sensul art. 197 alin. (1) din același cod și, în consecință, încălcarea dispozițiilor art. 334 C . proc . pen ., prin omisiunea instanței de a pune în discuția părților noua încadrare juridică dată faptei, se sancționează cu nulitatea relativă, în condițiile art. 197 alin. (1) C. proc . pen ., numai atunci când prin omisiunea instanței s-a adus părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului.

Dacă prima instanță, constatând existența cazului de indivizibilitate prevăzut în art. 33 lit. c) C. proc . pen ., a dispus reunirea cauzelor și a reținut în încadrarea juridică dată faptei dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen . privind infracțiunea continuată, fără a pune în discuția părților în mod formal noua încadrare juridică, însă apărătorii inculpaților s-au pronunțat asupra cererii de reunire a cauzelor formulată de procuror și au făcut toate apărările necesare cu privire la actele materiale care alcătuiesc infracțiunea continuată, nu există o vătămare și, ca atare, decizia prin care instanța de apel a desființat sentința și a dispus rejudecarea cauzei de către prima instanță, este nelegală.

Soluția instanței de apel, de a desființa sentința și de a dispune rejudecarea cauzei de către prima instanță, numai pentru punerea în discuție, în mod formal, a noii încadrări juridice, situație ce poate fi remediată în apel cu ocazia devoluării fondului cauzei, ar presupune și o încălcare a dreptului inculpaților la un proces echitabil, soluționat într-un termen rezonabil. I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 2423 din 24 iunie 2009 Prin sentința penală nr. 624 din 28 noiembrie 2008 Tribunalul Cluj a condamnat pe inculpații : - R.R. pentru infracțiunea prevăzută în art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen . și pentru infracțiunea prevăzută în art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001, aflate în concurs real; - R.S.

pentru infracțiunea prevăzută în art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen .; - V.A. pentru infracțiunea prevăzută în art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 și pentru infracțiunea prevăzută în art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001, aflate în concurs real. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc . pen ., a fost achitată inculpata R.S. pentru infracțiunea prevăzută în art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 6798/2001, pentru că fapta nu a fost comisă de inculpată. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt: În perioada anilor 2005 - 2006, inculpații R.R.

și R.S. au recrutat un număr de șase părți vătămate, dintre care una minoră, respectiv B.A., H.A., C.A., B.R., C.M. și B.C. (minoră), promițându-le obținerea unor locuri de muncă onorabile și bine plătite în Spania, după care le-au transportat în această țară (pe primele cinci părți vătămate), găzduindu-le în apartamente închiriate de inculpata R.S., în scopul exploatării lor în modalitatea obligării la practicarea prostituției. S-a mai reținut că cei trei inculpați, în perioada iunie - august 2006, au recrutat-o, transportat-o și cazat-o pe partea vătămată G.J., prin inducerea în eroare a acesteia, promițându-i obținerea unui loc de muncă onorabil în Spania, în scopul exploatării ei prin obligarea la prostituție.

Faptele așa cum au fost descrise au făcut obiectul a două dosare penale separate, așa încât, prin încheierea din 21 februarie 2007, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. 4159/117/2007, s-a hotărât în baza art. 33 lit. c) C. proc . pen . raportat la art. 35 C . proc . pen . reunirea cauzelor ce formează obiectul dosarelor nr. 5521/117/2007 și nr. 4159/117/2007 al aceleiași instanțe, motivată prin aceea că fapta celor trei inculpați față de partea vătămată G.J. reprezintă un act material al infracțiunii continuate cu judecarea căreia instanța a fost sesizată prin rechizitoriul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism din 26 septembrie 2007. Cu privire la traficarea minorei B.C., prima instanță, hotărând condamnarea inculpaților R.R.

și V.A., a dispus achitarea inculpatei R.S., pe considerentul că la dosar nu sunt probe că această inculpată a realizat acte concrete de recrutare a acestei părți vătămate, iar pe de altă parte s-a dat eficiență principiului „ in dubio pro reo ” în raport cu conținutul diferit al declarației dată de această parte vătămată pe parcursul procesului penal. Împotriva acestei soluții au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Cluj și inculpații. Prin decizia nr. 46 din 28 aprilie 2009 Curtea de Apel Cluj, Secția penală și de minori, a admis apelurile declarate de parchet și de inculpați, a desființat hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond, respectiv Tribunalul Cluj.

În principal, instanța de apel a motivat soluția de desființare și trimitere a cauzei spre rejudecare la instanța de fond prin existența unei nulități, constând în omisiunea punerii în discuția părților a schimbării încadrării juridice din două infracțiuni de trafic de persoane într-o singură infracțiune continuată, prin aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen ., ceea ce în fapt și drept constituie o încălcare a principiului contradictorialității și al dreptului la apărare al părților.

În termen legal, împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs inculpatul R.R., care nu a motivat în scris recursul declarat, dar, oral, a criticat hotărârea de condamnare, solicitând reducerea pedepsei aplicate, sens în care au fost invocate dispozițiile cazului de casare înscris în art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C . proc . pen . Examinând hotărârile atacate în raport cu critica formulată, dar și din oficiu, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc . pen ., se constată că hotărârea instanței de apel este supusă casării, nu pentru motivul invocat de recurent, ci pentru nesoluționarea pe fond a cererilor de apel formulate în cauză și cu care această instanță a fost corect învestită; nesoluționarea apelurilor, în acest caz, constituie în sensul dispozițiilor art. 385 9 alin. (1) pct. 10 C . proc . pen . o nepronunțare asupra unor cereri esențiale pentru inculpați de natură să garanteze drepturile părților și să influențeze soluția procesului penal și, în consecință, un caz de casare în recurs.

Instanța de apel, acceptând în condițiile date că instanța de fond, procedând la condamnarea inculpaților pentru o infracțiune continuată de trafic de persoane, prevăzută în art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen . (6 acte materiale), fără a pune în discuție schimbarea încadrării juridice, a încălcat prevederile art. 334 C . proc . pen . și a pronunțat, în acest fel, o hotărâre afectată de nulitate, a ignorat modul de acțiune al nulităților, așa cum acestea sunt reglementate prin lege, consecințele și efectele lor juridice și, prin aceasta, a încălcat dispozițiile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, cu privire la dreptul la un proces echitabil al părților, așa cum se va arăta.

Astfel, prin conținutul art. 197 C . proc . pen . se reglementează expres încălcările care atrag nulitatea absolută sau relativă în procesul penal, după cum și distincția referitoare la modul lor de acțiune asupra actelor procesuale afectate. Vorbind despre nulitățile relative, art. 197 alin. (1) C. proc . pen . stabilește că încălcarea dispozițiilor legale ce reglementează desfășurarea procesului penal (altele decât cele enumerate expres prin alin. 2 al aceluiași text) atrage nulitatea actului numai atunci când s-a adus o vătămare părții care nu putea fi înlăturată în alt mod.

Nerespectarea dispozițiilor art. 334 C . proc . pen ., nefiind arătată expres prin art. 197 alin. (2) C. proc . pen ., este sancționată cu o nulitate relativă și, în consecință, conform art. 197 alin. (1) C. proc . pen ., ea nu poate determina desființarea hotărârii atacate atâta timp cât inculpații nu învederează instanței de control judiciar că prin încălcarea acestor prevederi li s-au creat vătămări. În cauză, inculpații nu numai că nu au invocat vătămări rezultate din nerespectarea dispozițiilor art. 334 C . proc . pen ., instanța de apel din oficiu punând în discuție această chestiune, dar, pentru considerațiunile ce urmează, în cauză nu au existat vătămări ale drepturilor părților rezultate din nediscutarea schimbării de încadrare juridică arătată.

Mai întâi, la cererea procurorului, în prezența apărătorilor aleși, în ședința publică din 21 februarie 2007, s-a cerut reunirea cauzelor ce au format obiectul dosarelor nr. 5521/117/2007 și nr. 4159/117/2007 ale Tribunalului Cluj, fiind incidente atât dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen . în privința infracțiunii de trafic de persoane, cât și cele ale art. 33 lit. c) C. proc . pen ., existând unul din cazurile de indivizibilitate prevăzute de norma procesual penală. Ca atare, prin încheierea din aceeași dată, pronunțată în dosarul nr. 4159/117/2007, Tribunalul Cluj a dispus reunirea dosarelor, existând cazul de indivizibilitate prevăzut în art. 33 lit. c) C. proc . pen ., respectiv cazul infracțiunii continuate, când două sau mai multe acte materiale alcătuiesc o singură infracțiune.

De la acest moment procesual, respectiv 21 februarie 2007, și până la 28 noiembrie 2008, când cauza s-a judecat în fond, inculpații au fost asistați de apărători aleși care au făcut apărările necesare cu privire la cauzele reunite și actele materiale care compun infracțiunea de trafic de persoane prevăzută în art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen ., pentru care au fost condamnați cei trei inculpați. Apărătorii aleși ai inculpaților au avut posibilitatea legală să se pronunțe asupra fiecărei probe care s-a administrat nemijlocit în fața instanței, iar în ședința din 19 noiembrie 2008 apărătorii au declarat că nu mai au probe de cerut și administrat, iar inculpata prezentă a declarat că este de acord cu judecarea în fond a cauzei.

Or, este adevărat că potrivit art. 334 C . proc . pen ., dacă în cursul judecății se constată că încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare urmează a fi schimbată, instanța are o dublă obligație: aceea de a pune în discuție noua încadrare și de a atrage atenția inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau eventual amânarea pentru a-și pregăti apărarea. De asemenea, este exact că încălcarea acestei obligații atrage nulitatea actului astfel efectuat, dar, fiind vorba de o nulitate relativă, ea nu operează decât în condițiile existenței unei vătămări.

Or, nu poate exista vătămare și, pe cale de consecință, nulitate, atunci când noua încadrare juridică (într-o singură infracțiune continuată de trafic de persoane din două infracțiuni de trafic de persoane) dată faptelor prin hotărârea primei instanțe a fost cerută de procuror cu ocazia reunirii cauzelor la 21 februarie 2007, iar apărătorii aleși ai inculpaților s-au pronunțat asupra acestei cereri la acel moment și, ulterior, pe parcursul judecății și administrării probelor până la 19 noiembrie 2008, când cauza s-a judecat în fond, aceștia au avut posibilitatea să invoce obiecțiuni sau apărări în acest sens; și, mai mult, nici cu ocazia dezbaterilor apărătorii inculpaților, referindu-se la existența unei infracțiuni de trafic de persoane continuată, nu au ridicat obiecțiuni privitoare la posibilitatea de a susține apărarea.

În această situație, pe de o parte, noua încadrare juridică a făcut, în mod efectiv, obiectul discuției, iar pe de altă parte, lăsarea cauzei mai la urmă sau amânarea judecății pentru pregătirea apărării - care nu este obligatorie - s-a învederat a nu fi fost necesară în condițiile date. A accepta formalismul excesiv, adoptat de instanța de apel în soluția recurată , care a dispus trimiterea cauzei și reluarea judecății doar pentru o punere în discuție formală a încadrării juridice dată numai faptelor de trafic de persoane, situație ce putea fi remediată chiar și în apel cu ocazia devoluării fondului cauzei, ar presupune și o încălcare a dreptului inculpaților la un proces echitabil, soluționat într-un termen rezonabil.

Cu privire la acest ultim aspect se impune a se arăta că faptele s-au comis începând din anul 2005, prima instanță a fost sesizată cu judecarea faptelor la 26 septembrie 2007, prima instanță s-a pronunțat la 28 noiembrie 2008, iar ciclul procesual s-ar fi prelungit cu mult în timp dacă pentru un motiv excesiv de formal s-ar fi produs rejudecarea cauzei la instanța de fond. Pentru considerațiunile expuse, hotărârea instanței de apel încalcă drepturi esențiale ale inculpaților care impun, în conformitate cu art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc . pen ., admiterea recursului declarat de inculpat, casarea hotărârii pronunțate de instanța de apel și trimiterea cauzei la Curtea de Apel Cluj pentru continuarea judecății în apel.

În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de inculpatul R.R. împotriva deciziei nr. 46 din 28 aprilie 2009 a Curții de Apel Cluj, Secția penală și de minori, a casat decizia penală atacată și a trimis cauza pentru continuarea judecății în apel la Curtea de Apel Cluj.