ÎCCJ, decizie (scj.ro #83998)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83998) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Schimbarea încadrării juridice. Nulitate relativă
Cuprins pe
materii:
Drept procesual penal.
Partea specială. Judecata. Judecata în primă instanță
Indice
alfabetic:
Drept procesual penal
- schimbarea încadrării juridice
-
nulitate relativă
C.
proc
.
pen
.,
art. 197 alin. (1), art. 334
Dispozițiile
art.
334 C
.
proc
.
pen
. privind
schimbarea încadrării juridice constituie dispoziții legale care reglementează
desfășurarea procesului penal în sensul art. 197 alin. (1) din același cod și,
în consecință, încălcarea dispozițiilor art.
334 C
.
proc
.
pen
., prin omisiunea instanței de a pune în discuția
părților noua încadrare juridică dată faptei, se sancționează cu nulitatea
relativă, în condițiile art. 197 alin. (1) C.
proc
.
pen
., numai atunci când prin omisiunea instanței s-a adus
părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului.
Dacă prima
instanță, constatând existența cazului de indivizibilitate prevăzut în art. 33
lit. c) C.
proc
.
pen
., a
dispus reunirea cauzelor și a reținut în încadrarea juridică dată faptei
dispozițiile art. 41 alin. (2) C.
pen
. privind
infracțiunea continuată, fără a pune în discuția părților în mod formal noua
încadrare juridică, însă apărătorii inculpaților s-au pronunțat asupra cererii
de reunire a cauzelor formulată de procuror și au făcut toate apărările
necesare cu privire la actele materiale care alcătuiesc infracțiunea
continuată, nu există o vătămare și, ca atare, decizia prin care instanța de
apel a desființat sentința și a dispus rejudecarea cauzei de către prima
instanță, este nelegală. Soluția instanței de apel, de a desființa sentința și
de a dispune rejudecarea cauzei de către prima instanță, numai pentru punerea
în discuție, în mod formal, a noii încadrări juridice, situație ce poate fi
remediată în apel cu ocazia
devoluării
fondului
cauzei, ar presupune și o încălcare a dreptului inculpaților la un proces
echitabil, soluționat într-un termen rezonabil.
I.C.C.J., secția penală,
decizia nr. 2423 din 24 iunie 2009
Prin sentința penală nr. 624 din 28 noiembrie 2008
Tribunalul Cluj a condamnat pe inculpații :
-
R.R.
pentru infracțiunea prevăzută în art. 12
alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr.
678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.
pen
. și
pentru infracțiunea prevăzută în art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr.
678/2001, aflate în concurs real;
-
R.S.
pentru infracțiunea prevăzută în art. 12 alin. (1) și alin.
(2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2)
C.
pen
.;
-
V.A.
pentru infracțiunea prevăzută în art. 12 alin. (1) și alin.
(2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 și pentru infracțiunea prevăzută în art. 13
alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001, aflate în concurs real.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1)
lit. c) C.
proc
.
pen
., a
fost achitată inculpata R.S. pentru infracțiunea prevăzută în art. 13 alin.
(1), (2) și (3) din Legea nr. 6798/2001, pentru că fapta nu a fost comisă de
inculpată.
Pentru a pronunța
această soluție, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:
În perioada anilor 2005 - 2006, inculpații R.R. și R.S. au
recrutat un număr de șase părți vătămate, dintre care una minoră, respectiv
B.A., H.A., C.A., B.R., C.M. și B.C. (minoră), promițându-le obținerea unor
locuri de muncă onorabile și bine plătite în Spania, după care le-au
transportat în această țară (pe primele cinci părți vătămate), găzduindu-le în
apartamente închiriate de inculpata R.S., în scopul exploatării lor în
modalitatea obligării la practicarea prostituției.
S-a mai reținut că cei trei inculpați, în perioada iunie -
august 2006, au recrutat-o, transportat-o și cazat-o pe partea vătămată G.J.,
prin inducerea în eroare a acesteia, promițându-i obținerea unui loc de muncă
onorabil în Spania, în scopul exploatării ei prin obligarea la prostituție.
Faptele așa cum au fost descrise au făcut obiectul a două
dosare penale separate, așa încât, prin încheierea din 21 februarie 2007,
pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. 4159/117/2007, s-a hotărât în baza
art. 33 lit. c) C.
proc
.
pen
.
raportat la art.
35 C
.
proc
.
pen
. reunirea
cauzelor ce formează obiectul dosarelor nr. 5521/117/2007 și nr. 4159/117/2007
al aceleiași instanțe, motivată prin aceea că fapta celor trei inculpați față de
partea vătămată G.J. reprezintă un act material al infracțiunii continuate cu
judecarea căreia instanța a fost sesizată prin rechizitoriul Direcției de
Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism din 26
septembrie 2007.
Cu privire la traficarea minorei B.C., prima instanță,
hotărând condamnarea inculpaților R.R. și V.A., a dispus achitarea
inculpatei R.S., pe considerentul că la dosar nu sunt probe că această
inculpată a realizat acte concrete de recrutare a acestei părți vătămate, iar
pe de altă parte s-a dat eficiență principiului „
in
dubio
pro
reo
”
în raport cu conținutul diferit al declarației dată de această parte vătămată
pe parcursul procesului penal.
Împotriva acestei soluții au declarat apel Parchetul de pe
lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a
Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial
Cluj și inculpații.
Prin decizia nr. 46 din 28 aprilie 2009 Curtea de Apel Cluj,
Secția penală și de minori, a admis apelurile declarate de parchet și de
inculpați, a desființat hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecare la
aceeași instanță de fond, respectiv Tribunalul Cluj.
În principal, instanța de apel a motivat soluția de
desființare și trimitere a cauzei spre rejudecare la instanța de fond prin
existența unei nulități, constând în omisiunea punerii în discuția părților a schimbării
încadrării juridice din două infracțiuni de trafic de persoane într-o singură
infracțiune continuată, prin aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C.
pen
., ceea ce în fapt și drept constituie o încălcare a
principiului contradictorialității și al dreptului la apărare al părților.
În termen legal, împotriva acestei ultime hotărâri a
declarat recurs inculpatul R.R., care nu a motivat în scris recursul declarat,
dar, oral, a criticat hotărârea de condamnare, solicitând reducerea pedepsei
aplicate, sens în care au fost invocate dispozițiile cazului de casare înscris
în art. 385
9
alin. (1) pct.
14 C
.
proc
.
pen
.
Examinând hotărârile atacate în raport cu critica formulată,
dar și din oficiu, potrivit art. 385
9
alin. (3) C.
proc
.
pen
., se constată că
hotărârea instanței de apel este supusă casării, nu pentru motivul invocat de
recurent, ci pentru nesoluționarea pe fond a cererilor de apel formulate în
cauză și cu care această instanță a fost corect învestită; nesoluționarea
apelurilor, în acest caz, constituie în sensul dispozițiilor art. 385
9
alin. (1) pct.
10 C
.
proc
.
pen
. o
nepronunțare
asupra unor cereri esențiale pentru inculpați
de natură să garanteze drepturile părților și să influențeze soluția procesului
penal și, în consecință, un caz de casare în recurs.
Instanța de apel, acceptând în condițiile date că instanța
de fond, procedând la condamnarea inculpaților pentru o infracțiune continuată
de trafic de persoane, prevăzută în art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din
Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.
pen
.
(6 acte materiale), fără a pune în discuție schimbarea încadrării juridice, a
încălcat prevederile art.
334
C
.
proc
.
pen
.
și a pronunțat, în acest fel, o hotărâre afectată de nulitate, a ignorat modul
de acțiune al nulităților, așa cum acestea sunt reglementate prin lege,
consecințele și efectele lor juridice și, prin aceasta, a încălcat dispozițiile
art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților
fundamentale, cu privire la dreptul la un proces
echitabil al părților, așa cum se va arăta.
Astfel, prin conținutul art.
197 C
.
proc
.
pen
. se reglementează expres
încălcările care atrag nulitatea absolută sau
relativă în procesul penal, după cum și distincția referitoare la modul lor de
acțiune asupra actelor procesuale afectate.
Vorbind despre nulitățile relative, art. 197 alin. (1) C.
proc
.
pen
. stabilește că
încălcarea dispozițiilor legale ce reglementează desfășurarea procesului penal
(altele decât cele enumerate expres prin alin. 2 al aceluiași text) atrage
nulitatea actului numai atunci când s-a adus o vătămare părții care nu putea fi
înlăturată în alt mod.
Nerespectarea dispozițiilor art.
334 C
.
proc
.
pen
., nefiind arătată expres prin art. 197 alin. (2)
C.
proc
.
pen
., este
sancționată cu o nulitate relativă și, în
consecință, conform art. 197 alin. (1) C.
proc
.
pen
., ea nu poate determina desființarea hotărârii
atacate atâta timp cât inculpații nu învederează instanței de control judiciar
că prin încălcarea acestor prevederi li s-au creat vătămări.
În cauză, inculpații nu numai că nu au invocat vătămări rezultate
din nerespectarea dispozițiilor art.
334 C
.
proc
.
pen
., instanța de apel din oficiu punând în discuție
această chestiune, dar, pentru considerațiunile ce urmează, în cauză nu au
existat vătămări ale drepturilor părților rezultate din nediscutarea schimbării
de încadrare juridică arătată.
Mai întâi, la cererea procurorului, în prezența apărătorilor
aleși, în ședința publică din 21 februarie 2007, s-a cerut reunirea cauzelor ce
au format obiectul dosarelor nr. 5521/117/2007 și nr. 4159/117/2007 ale
Tribunalului Cluj, fiind incidente atât dispozițiile art. 41 alin. (2) C.
pen
. în privința infracțiunii de trafic de persoane, cât și
cele ale art. 33 lit. c) C.
proc
.
pen
.,
existând unul din cazurile de indivizibilitate prevăzute de norma procesual
penală.
Ca atare, prin încheierea din aceeași dată, pronunțată în
dosarul nr. 4159/117/2007, Tribunalul Cluj a dispus reunirea dosarelor,
existând cazul de indivizibilitate prevăzut în art. 33 lit. c) C.
proc
.
pen
., respectiv cazul
infracțiunii continuate, când două sau mai multe acte materiale alcătuiesc o
singură infracțiune.
De la acest moment procesual, respectiv 21 februarie 2007,
și până la 28 noiembrie 2008, când cauza s-a judecat în fond, inculpații au
fost asistați de apărători aleși care au făcut apărările necesare cu privire la
cauzele reunite și actele materiale care compun infracțiunea de trafic de
persoane prevăzută în art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr.
678/2001, cu aplicarea
art. 41 alin. (2)
C.
pen
., pentru care au fost condamnați cei trei
inculpați.
Apărătorii aleși ai inculpaților au avut posibilitatea
legală să se pronunțe asupra fiecărei probe care s-a administrat nemijlocit în
fața instanței, iar în ședința din 19 noiembrie 2008 apărătorii au declarat că
nu mai au probe de cerut și administrat, iar inculpata prezentă a declarat că
este de acord cu judecarea în fond a cauzei.
Or, este adevărat că potrivit art.
334 C
.
proc
.
pen
., dacă în cursul judecății se constată că
încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare urmează a fi schimbată,
instanța are o dublă obligație: aceea de a pune în discuție noua încadrare și
de a atrage atenția inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la
urmă sau eventual amânarea pentru a-și pregăti apărarea.
De asemenea, este exact că încălcarea acestei obligații
atrage nulitatea actului astfel efectuat, dar, fiind vorba de o nulitate
relativă, ea nu operează decât în condițiile existenței unei vătămări.
Or, nu poate exista vătămare și, pe cale de consecință,
nulitate, atunci când noua încadrare juridică (într-o singură infracțiune
continuată de trafic de persoane din două infracțiuni de trafic de persoane)
dată faptelor prin hotărârea primei instanțe a fost cerută de procuror cu
ocazia reunirii cauzelor la 21 februarie 2007, iar apărătorii aleși ai
inculpaților s-au pronunțat asupra acestei cereri la acel moment și, ulterior,
pe parcursul judecății și administrării probelor până la 19 noiembrie 2008,
când cauza s-a judecat în fond, aceștia au avut posibilitatea să invoce
obiecțiuni sau apărări în acest sens; și, mai mult, nici cu ocazia dezbaterilor
apărătorii inculpaților, referindu-se la existența unei infracțiuni de trafic
de persoane continuată, nu au ridicat obiecțiuni privitoare la posibilitatea de
a susține apărarea.
În această situație, pe de o parte, noua încadrare juridică
a făcut, în mod efectiv, obiectul discuției, iar pe de altă parte, lăsarea
cauzei mai la urmă sau amânarea judecății pentru pregătirea apărării - care nu
este obligatorie - s-a
învederat a nu fi
fost necesară în condițiile date.
A accepta formalismul excesiv, adoptat de instanța de apel
în soluția
recurată
, care a dispus trimiterea cauzei
și reluarea judecății doar pentru o punere în discuție formală a încadrării
juridice dată numai faptelor de trafic de persoane, situație ce putea fi
remediată chiar și în apel cu ocazia
devoluării
fondului cauzei, ar presupune și o încălcare a dreptului inculpaților la un
proces echitabil, soluționat într-un termen rezonabil.
Cu privire la acest ultim aspect se impune a se arăta că
faptele s-au comis începând din anul 2005, prima instanță a fost sesizată cu
judecarea faptelor la 26 septembrie 2007, prima instanță s-a pronunțat la 28
noiembrie 2008, iar ciclul procesual s-ar fi prelungit cu mult în timp dacă
pentru un motiv excesiv de formal s-ar fi produs rejudecarea cauzei la instanța
de fond.
Pentru
considerațiunile expuse, hotărârea instanței de
apel
încalcă drepturi esențiale
ale inculpaților care impun, în conformitate cu art. 385
15
pct. 2
lit. c) C.
proc
.
pen
.,
admiterea recursului declarat de inculpat, casarea hotărârii pronunțate de
instanța de apel și trimiterea cauzei la Curtea de Apel Cluj pentru continuarea
judecății în apel.
În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis
recursul declarat de inculpatul
R.R.
împotriva deciziei nr. 46 din 28
aprilie
2009 a
Curții de Apel Cluj, Secția penală și de minori, a casat decizia penală atacată
și a trimis cauza pentru continuarea judecății în apel la Curtea de Apel Cluj.