ÎCCJ, decizie (scj.ro #85031)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #85031) (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Publicitate

înșelătoare. Adrese ale CNA prin care se solicită posturilor de

televiziune și de radio intrarea în legalitate. Caracter.

Legea nr. 148/2000, art.

4 lit. b)

Legea nr. 504/2002

Potrivit art. 4

lit. b) din Legea publicității nr. 148/2000 prin publicitate

înșelătoare se înțelege:

„orice publicitate

care, în orice fel, inclusiv prin modul de prezentare, induce sau poate induce

în eroare orice persoană căreia îi este adresată sau care ia

contact cu aceasta și îi poate afecta comportamentul economic, lezându-i

interesul de consumator, sau care poate leza interesele unui concurent”

Adresele prin

care Consiliul Național al Audiovizualului, constatând caracterul

înșelător al unui clip publicitar a solicitat posturilor de radio

și televiziune ce-l transmiteau, să reintre de îndată în

legalitate cu privire la corectitudinea informației oferită

publicului, au caracterul unor acte administrative susceptibile de a face

obiectul controlului de legalitate al instanței de contencios

administrativ.

Consiliul

Național al Audiovizualului ca unică autoritate națională

de reglementare în domeniul audiovizualului avea dreptul să ia

această măsură chiar și în lipsa unei constatări

prealabile a săvârșirii unei contravenții la legea

publicității, măsura având caracter prealabil, luată tocmai

în scopul evitării aplicării unor sancțiuni.

Î.C.C.J.,

Secția de contencios administrativ și fiscal,

Decizia

nr. 2897 din 6 iunie 2007

Prin sentința  civilă

nr.2917/14.XI.2006,

Curtea de Apel București - Secția

a-

VIII-

a

contencios administrativ și fiscal a admis  acțiunea

completată, formulată de reclamanta SC T SA, în contradictoriu cu

intimatul - pârât Consiliul Național al Audiovizualului și a dispus

anularea  adreselor  cu nr.10243 din 3 iulie 2006 și 10.499 din 6 iulie

2006 emise  de pârât.

Excepția

inadmisibilității acțiunii invocată de  pârât a fost

respinsă ca neîntemeiată.

Instanța a  reținut

calitatea  de  act  administrativ unilateral cu caracter individual al adresei

cu nr.10243 din 3 iulie 2006 emisă de CNA și comunicată tuturor

posturilor de  televiziune și  radio care  difuzau clipul „ZTF” (1000

minute gratuite în rețea pentru totdeauna) și care încorporează

decizia  din ședința publică din data de  3 iulie 2006 de a

solicita acestora intrarea în legalitate de îndată cu privire la

corectitudinea informației difuzată în acest clip, Consiliul,

considerând că afirmația „cele 1000 minute  gratuite” este

incorectă,  acestea fiind incluse în valoarea  abonamentului de 9,25

dolari.

Prin conținutul ei,

reține  instanța  de  fond, această adresă a produs

consecințe juridice, reclamanta  în calitate  de titular al clipului

publicitar  fiind vătămată în drepturile și interesele sale

legitime,  dată fiind oprirea  de la  difuzare  de  către posturile

de radio și televiziune a  acestui clip publicitar.

Pe fondul cauzei,

instanța  a reținut că cele  două adrese nr.10243 din 3

iulie 2006 și respectiv nr.10499 din 6 iulie  2006, prin care  „se

solicită intrarea de îndată în legalitate” cu privire la

corectitudinea unei informații au fost emise cu nerespectarea

dispozițiilor Legii nr.504/2002, a audiovizualului, deoarece decizia de

intrare în legalitate se putea lua doar printr-o decizie prin care  să

adreseze posturilor  de radio și televiziune o somație publică,

cu respectarea condițiilor de formă și fond prevăzute  de

lege, inclusiv  a  motivării și publicității unor asemenea

sancțiuni și cu consecințele pe care legea le atribuie, atât

în  plan procedural cât și substanțial.

A mai reținut

instanța de  fond  că spotul publicitar privind „cele 1000 minute

gratuite” nu se încadrează în dispozițiile prevăzute  de art.4

lit. b)  din Legea nr.148/2000, cu modificările și completările

ulterioare, care definește publicitatea  înșelătoare, pentru

că acesta nu poate induce în eroare  persoanele cărora  le este

adresat și care folosesc rețeaua  de telefonie mobilă din moment

ce se înțelege  ce dacă  plătesc un abonament lunar vor

beneficia și de cele „1000 minute  gratuite”.

Pe de  altă parte,

precizează instanța  de  fond în considerentele sentinței,

conform art.7 din Legea nr.148/2000, sunt  definite caracteristicile

publicității cu caracter înșelător, or  în speța de

față elementele componente  ale acestor caracteristici nu se

regăsesc, elementele  ofertei fiind suficient de  clare, în sensul că

cele „1000 minute  gratuite” nu sunt  incluse  în abonament, fiind însă

numai condiționate  de  plata unui abonament lunar.

C.N.A. a declarat recurs,

susținând  că la  baza adresei ce a  făcut obiectul cererii de

chemare  în judecată și a cărei anulare  s-a  solicitat, a stat

art.111 alin. (1) lit.c)  din Codul audiovizualului și art. 6 lit. a) din

Legea publicității nr.148/2000, texte de lege care prevăd

că informațiile prezentate  în  spoturile publicitare  nu -trebuie

să inducă în eroare  publicul, direct sau prin omisiune, în

privința prețului sau  tarifelor și respectiv faptul că

este interzisă publicitatea  înșelătoare.

Recurentul a solicitat mai

întâi respingerea acțiunii ca fiind inadmisibilă - deci pe cele de

excepție - pentru inexistența unui drept  subiectiv prevăzut

sau  al unui interes legitim, în sensul art.1 alin. (2) coroborat cu art. 2

alin. (1) lit. n) din Legea contenciosului administrativ, întrucât prin

emiterea adreselor  cu nr.10243 din 3 iulie 2006 și respectiv nr.10499 din

6 iulie  2006 C.N.A., nu i-a  vătămat  intimatei nici un drept

subiectiv și nici un interes legitim.

În speță, arată

recurentul, este  vorba despre  o situație în care  se  pune problema

promovării unui interes privat (cel al unui prestator de servicii de

telefonie), care nu este dovedit a fi unul legitim, în dauna unui interes

public, acest din urmă interes, C.N.A.  fiind obligat a-l apăra, în

temeiul Legii nr.504/2002 și al Legii nr.148/2000.

Pe fondul cauzei, recurentul

susține că pronunțând soluția  de admitere  a

acțiunii formulate  de  reclamanta-intimată și de  a dispune

anularea  celor două adrese, instanța de  fond nu a  observat  care

este problema esențială a acestui proces și anume: faptul

că, intenția vădită  a reclamantei intimate  în realizarea

acestui spot publicitar a  fost tocmai aceea de  a  crea confuzie  în ceea ce

privește oferta făcută de prestatorul de servicii de telefonie

către publicul telespectator  și radio-ascultator, căruia i se

transmite informația potrivit  cu care pot beneficia  de cele  1000 de

minute gratuite  în rețea  pe viață, ofertă care nu este

corectă, întrucât  de fapt cele 1000 de minute  sunt incluse în valoarea

abonamentului de 9,52 dolari.

Fiind societate

comercială pe acțiuni, reclamanta-intimată deși

desfășoară  activitatea pe bază de cerere și

ofertă, urmând  în final obținerea de profit și în aceste

condiții orice ofertă făcută de aceasta către public

urmărește, obținerea de profit.

Recursul este fondat.

Referitor la primul motiv de

recurs  formulat, cel al respingerii excepției de inadmisibilitate  a

acțiunii, invocate în fața instanței de fond, recurentul

susținând  greșita  soluționare a acestei excepții, se

constată că este  nefondat rezolvarea dată de prima

instanță fiind una corectă, în concordanță cu

dispozițiile legale aplicabile.

Art. 2 lit.c) din Legea

nr.554/2004 a  contenciosului administrativ, definește actul administrativ

ca  fiind actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o

autoritate  publică în vederea executării  ori a organizării

executării legii, dând naștere, modificând sau stingând  raporturi

juridice.

Adresa cu nr.10243 din 3

iulie 2006  emisă de C.N.A, comunicată tuturor  posturilor de

televiziune și radio, are caracteristicile unui act administrativ,

așa cum corect a reținut și instanța  de  fond, câtă

vreme în conținutul  ei este  incorporată și decizia  din

ședința publică din  3 iulie 2006, de  a  se  solicita acestora

intrarea în legalitate de îndată cu privire la corectitudinea

informației difuzată  în clipul  respectiv, CNA considerând  că

acele informații au caracter înșelător.

Reclamanta-intimată, a

invocat vătămarea unui drept și a unor interese legitime,

astfel  încât  pentru a  se stabili dacă afirmațiile sale  sunt

întemeiate  sau nu, este necesar analizarea acestei adrese-act  administrativ -

fiind deci supusă cenzurii legii contenciosului administrativ.

În privința dezlegării

date fondului pricinii, se  constată,  însă, că sunt  întemeiate

criticile formulate de recurentul C.N.A.

Astfel, potrivit  art.3  alin.

(2) din Legea  audiovizualului nr.504/2002, în calitatea sa de  garant al

interesului public în domeniul audiovizualului, Consiliul Național al

Audiovizualului este abilitat  să  intervină pentru ca orice

radiodifuzor să ofere publicului telespectator sau radio-ascultător o

informație pe care acesta  să o poată folosi în forma  ce i-a

fost prezentată.

Având în vedere

dispozițiile art.114 alin. (1) lit. c)  din Codul audiovizualului, conform

cărora „informațiile - prezentate  în spoturile de publicitate nu

trebuie  să inducă în eroare publicul, direct sau prin omisiune, în

privința prețului sau tarifului;  cât și prevederile art.6 lit.

a) din Legea publicității nr.148/2000, care interzic publicitatea

înșelătoare și constatând că publicitatea difuzată de

posturile de radio și televiziune referitoare la serviciile de telefonie

mobile pe care le oferă intimata, nu respectă aceste dispoziții

legale, informațiile cu privire la tarifele  aplicate nefiind clare

și corecte, prin aceasta publicul fiind dezinformat, cu privire la costul

real practicat  în această rețea, Consiliul în mod corect a decis

că acestea să fie difuzate numai cu respectarea dispozițiilor

legale în materie de publicitate.

Instanța de fond, numai

printr-o interpretare greșită a  actului juridic dedus

judecății și a legislației aplicabilă în materie,

admițând contestația  formulată de intimata-reclamantă a

dispus anularea celor două adrese emise de recurentă.

Art.4 din Legea

publicității nr.148/2000, definește publicitatea

înșelătoare, ca fiind „orice publicitate care, în orice fel, inclusiv

prin  modul de prezentare, induce  sau poate induce  în eroare orice

persoană căreia îi este adresată  sau care   ia contact cu

aceasta  și  îi  poate afecta comportamentul economic, lezându-i interesul

de consumator, sau care poate leza interesele unui concurent”.

În speță,

însăși modul de prezentare al spotului publicitar, în  sensul

afișării  simultane a informației legate de cele „1000 minute

gratuite”, cu cea referitoare la 9,52 USD, pentru abonamentul lunar, induce în

eroare cu privire la  cele  1000 de minute gratuite, pentru că prima

condiție impusă de prestatorul de servicii era aceea de a plăti

un abonament de 9,52 USD, în costul acestui abonament fiind incluse și

cele  „1000 de minute gratuite”.

Dar, chiar

intimata-reclamantă, prin acțiunea introductivă, precizează

că mergând pe  raționamentul CNA și considerând că decizia

acestuia ar fi corectă, tot nu s-ar cauza un prejudiciu real

consumatorilor, pentru că aceștia nu ar putea  face diferența

între „1000 minute gratuite” pentru un abonament de  9,52 dolari și „1000

minute incluse  într-un abonament de  9,52 dolari” .

Deci, reclamanta

recunoaște că spotul publicitar respectiv prin modul în care este

prezentat, creează confuzii și prin aceasta este indus în eroare

consumatorul, consecința firească fiind lezarea interesului de

consumator, care în cele din urmă este unul de natură economică.

Este adevărat, ceea ce

susține intimata-reclamantă, cum că  are dreptul de  a-și

promova  bunurile sau serviciile prin diverse forme de publicitate, inclusiv

prin intermediul mijloacelor audio-vizuale,  numai că acest drept trebuie

să-l  exercite  cu respectarea dispozițiilor legale în materie

și nu prin înfrângerea acestor drepturi, inducând în eroare pe

consumatorul de  bună-credință.

Printre elementele componente

ale caracteristicilor ce determină caracterul înșelător al

publicității, art.7 lit. b) din Legea nr.148/2000, este  enumerat

„prețul sau modul de calcul al prețului, precum și

condițiile în care sunt distribuite produsele sau sunt prestate

serviciile”…, acesta fiind în mod  evident avut în vedere de C.N.A. când a

calificat  spotul publicitar ca fiind înșelător.

Susținerea

intimatei-reclamantei, în sensul că în situația în care recurenta –

pârâtă ar fi considerat  că există un act de publicitate

înșelătoare, ar fi trebuit în mod obligatoriu să constate săvârșirea

unei contravenții la legea publicității, să

sancționeze  contravențional agentul economic SC T SA și

eventual să aplice măsura complementară a interzicerii

publicității și nicidecum să transmită cele două

adrese către radiodifuzori pentru a intra în legalitate, nu este

fondată.

Potrivit Legii nr.504/2002,

Consiliul Național al Audiovizualului este unica autoritate de

reglementare în domeniul audiovizualului, printre atribuțiile sale  fiind

și, aceea de emitere a unor adrese cu caracter de recomandare, cum este

cazul în speță, acestea  nefiind  emise ca decizii de

sancționare (somație  de intrare  în legalitate sau amendă),

posturilor de radio și de  televiziune  comunicându-li-se punctul de

vedere al Consiliului cu privire la  spotul în cauză.

Această practică a

Consiliului, are un caracter prealabil și ea are rolul tocmai de  a

evita  aplicarea unor sancțiuni.

Așa fiind, în

situația  în care de C.N.A. a constatat în mod corect  că spotul

publicitar „ZTF” (1000 minute gratuite în rețea pentru totdeauna)”, a

fost  difuzat  cu încălcarea prevederilor legale din domeniul

audiovizualului,  caz în care  s-a  impus transmiterea către posturile de

radio și televiziune a unor adrese prin care li s-a solicitat „intrarea de

îndată în legalitate” intimata-reclamantă, nu mai poate  susține

că a fost vătămată într-un drept  al său ori într-un

interes legitim, prin cele  două adrese ce i-au fost  înaintate, și

deci nu este aplicabil în speță art.1  din Legea nr.554/2004, a

contenciosului administrativ.

Ca atare, sentința

instanței de  fond prin care au fost anulate  adresele cu nr.10243 din 3

iulie 2006 și respectiv  nr.10499 din 6 iulie  2006, ambele emise  de

recurentul - pârât este nelegală și netemeinică fapt pentru care

recursul a fost apreciat ca fondat, fiind astfel admis.