ÎCCJ, decizie (scj.ro #81826)

Instanța competentă teritorial să soluționeze un litigiu de muncă. Interpretarea noțiunii de ”domiciliul”. Conflict negativ. Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Competența instanțelor. Competență teritorială. Index alfabetic : competență teritorială - litigiu de muncă - conflict negativ de competență Cod procedură civilă, art. 20, art. 22, art. 85 Codul muncii, art. 284 Noțiunea de domiciliu trebuie interpretată într-un sens larg, interesând nu atât locuința statornică și principală a reclamantului, ci adresa unde locuiește efectiv.

Din punct de vedere procesual, dispozițiile art. 284 alin. 2 din Codul muncii trebuie interpretate în sensul că prin domiciliu se înțelege acela pe care o persoană și l-a stabilit în fapt, în localitatea unde trăiește și muncește deoarece scopul dispozițiilor legale referitoare la domiciliu, așa cum rezultă din conținutul art. 85 și urm. C.proc.civ., este acela ca părțile aflate în litigiu să poată fi înștiințate de existența procesului, pentru a da eficiență dreptului lor la apărare. Mai mult decât atât, normele din Codul muncii care reglementează competența teritorială, potrivit cărora instanța competentă este cea în raza căreia se află domiciliul reclamantului, reprezintă o derogare de la dispozițiile dreptului comun, derogare prin care se urmărește facilitarea accesului la justiție al acestuia.

ICCJ, Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia civilă nr. 4047 din 13 mai 2011 Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea-Secția civilă, contestatoarea N.P. a formulat contestație împotriva deciziei emisă de intimata SC O.R. SA, prin care s-a dispus încetarea contractului său de muncă. La termenul din 14 iulie 2010, instanța a pus în discuția părților situația domiciliului contestatoarei, în sensul că decizia de desfacere a contractului de muncă i-a fost comunicată la domiciliul indicat în actele de identitate, iar în contestație, aceasta a indicat un domiciliu ales. Cu această ocazie, contestatoarea a susținut că, potrivit actelor de identitate, are domiciliul în Comuna Copăceni, însă locuiește fără forme legale în Municipiul Râmnicu Vâlcea.

Față de aceste precizări, instanța a invocat excepția necompetenței teritoriale. Prin sentința civilă nr. 619 din 14 iulie 2010, Tribunalul Vâlcea - Secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Giurgiu. Instanța a reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 284 alin. 2 din Codul muncii, competența teritorială de soluționare a conflictelor de muncă aparține instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul și, întrucât acest text reglementează o competență teritorială absolută, derogatorie de la dreptul comun, trebuie avut în vedere domiciliul stabilit în mod legal, indiferent dacă este definitiv sau temporar.

Astfel investit, Tribunalul Giurgiu, Secția civilă prin sentința civilă nr. 785 LM/AS din 2 noiembrie 2010, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea și, constatând conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție. În considerentele acestei hotărâri s-a reținut că în privința competenței teritoriale, Codul muncii derogă de la dreptul comun, în sensul că s-a prevăzut competența domiciliului sau sediului reclamantului, pentru a se crea salariatului o facilitate și cum, contestatoarea și-a ales un domiciliu ce se află în Râmnicu Vâlcea, competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului Vâlcea.

Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte a constatat că în speță, competent teritorial să soluționeze cauza este Tribunalul Vâlcea, pentru considerentele ce succed: Potrivit dispozițiilor art. 284 din Codul muncii, cererile referitoare la soluționarea conflictelor de muncă sunt de competența instanței în a cărei circumscripție își are domiciliul sau reședința reclamantul. Noțiunea de domiciliu trebuie interpretată într-un sens mai larg, interesând nu atât locuința statornică și principală a reclamantului, ci adresa unde locuiește efectiv. Potrivit dispozițiilor art. 13 din Decretul nr. 31/1954, „domiciliul unei persoane fizice este acolo unde își are locuința statornică sau principală”.

Din punct de vedere procesual, dispozițiile art. 284 alin. 2 din Codul muncii trebuie interpretate în sensul că prin domiciliu se înțelege acela pe care o persoană și l-a stabilit în fapt, în localitatea unde trăiește și muncește deoarece scopul dispozițiilor legale referitoare la domiciliu, așa cum rezultă din conținutul art. 85 și urm. C.proc.civ., este acela ca părțile aflate în litigiu să poată fi înștiințate de existența procesului, pentru a da eficiență dreptului lor la apărare. Mai mult decât atât, normele din Codul muncii care reglementează competența teritorială, potrivit cărora instanța competentă este cea în raza căreia se află domiciliul reclamantului, reprezintă o derogare de la dispozițiile dreptului comun, derogare prin care se urmărește facilitarea accesului la justiție al acestuia.

În speță, în cadrul contestației cu care a investit instanța, reclamanta a indicat un domiciliu ales, iar în fața Tribunalului Vâlcea, la termenul din 14 iulie 2010, a susținut că, potrivit actelor de identitate, are domiciliul în Comuna Copăceni, Județul Giurgiu, însă locuiește efectiv, dar fără forme legale în Municipiul Râmnicu Vâlcea. Față de considerentele expuse, având în vedere că reclamanta locuiește efectiv în Municipiul Râmnicu Vâlcea, în raport cu dispozițiile art. 284 alin. 2 Codul muncii, instanța competentă teritorial este Tribunalul Vâlcea.