ÎCCJ, decizie (scj.ro #81826)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #81826) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Instanța
competentă teritorial să soluționeze un litigiu de muncă.
Interpretarea noțiunii de ”domiciliul”. Conflict negativ.
Cuprins
pe materii :
Drept procesual civil. Competența instanțelor.
Competență teritorială.
Index
alfabetic :
competență teritorială
- litigiu de muncă
- conflict negativ de competență
Cod procedură civilă, art. 20, art. 22, art. 85
Codul muncii, art. 284
Noțiunea
de domiciliu trebuie interpretată într-un sens larg, interesând nu atât
locuința statornică și principală a reclamantului, ci
adresa unde locuiește efectiv.
Din
punct de vedere procesual, dispozițiile art. 284 alin. 2 din Codul muncii trebuie
interpretate în sensul că prin domiciliu se înțelege acela pe care o
persoană și l-a stabilit în fapt, în localitatea unde
trăiește și muncește deoarece scopul dispozițiilor
legale referitoare la domiciliu, așa cum rezultă din conținutul
art. 85 și urm. C.proc.civ., este acela ca părțile aflate în
litigiu să poată fi înștiințate de existența
procesului, pentru a da eficiență dreptului lor la apărare.
Mai mult decât atât, normele din Codul muncii care reglementează
competența teritorială, potrivit cărora instanța
competentă este cea în raza căreia se află domiciliul
reclamantului, reprezintă o derogare de la dispozițiile dreptului
comun, derogare prin care se urmărește facilitarea accesului la justiție
al acestuia.
ICCJ, Secția civilă și de
proprietate intelectuală, decizia civilă nr. 4047 din 13 mai
2011
Prin
cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea-Secția civilă,
contestatoarea N.P. a formulat contestație împotriva deciziei emisă
de intimata SC O.R. SA, prin care s-a dispus încetarea contractului său de
muncă.
La
termenul din 14 iulie 2010, instanța a pus în discuția
părților situația domiciliului contestatoarei, în sensul că
decizia de desfacere a contractului de muncă i-a fost comunicată la
domiciliul indicat în actele de identitate, iar în contestație, aceasta a
indicat un domiciliu ales.
Cu
această ocazie, contestatoarea a susținut că, potrivit actelor
de identitate, are domiciliul în Comuna Copăceni, însă locuiește
fără forme legale în Municipiul Râmnicu Vâlcea.
Față
de aceste precizări, instanța a invocat excepția
necompetenței teritoriale.
Prin
sentința civilă nr. 619 din 14 iulie 2010, Tribunalul Vâlcea -
Secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale
și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea
Tribunalului Giurgiu.
Instanța a
reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 284 alin. 2 din
Codul muncii, competența teritorială de soluționare a
conflictelor de muncă aparține instanței în a cărei
rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul
și, întrucât acest text reglementează o competență
teritorială absolută, derogatorie de la dreptul comun, trebuie avut
în vedere domiciliul stabilit în mod legal, indiferent dacă este definitiv
sau temporar.
Astfel investit,
Tribunalul Giurgiu, Secția civilă prin sentința civilă nr.
785 LM/AS din 2 noiembrie 2010, a declinat competența de soluționare
a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea și, constatând conflictul negativ
de competență, a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de
Casație
și Justiție.
În considerentele
acestei hotărâri s-a reținut că în privința
competenței teritoriale, Codul muncii derogă de la dreptul comun, în
sensul că s-a prevăzut competența domiciliului sau sediului
reclamantului, pentru a se crea salariatului o facilitate și cum,
contestatoarea și-a ales un domiciliu ce se află în Râmnicu Vâlcea,
competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului Vâlcea.
Examinând conflictul
negativ de competență, Înalta Curte a constatat că în
speță, competent teritorial să soluționeze cauza este
Tribunalul Vâlcea, pentru considerentele ce succed:
Potrivit
dispozițiilor art. 284 din Codul muncii, cererile referitoare la
soluționarea conflictelor de muncă sunt de competența
instanței în a cărei circumscripție își are domiciliul sau reședința
reclamantul.
Noțiunea de
domiciliu trebuie interpretată într-un sens mai larg, interesând nu atât
locuința statornică și principală a reclamantului, ci
adresa unde locuiește efectiv.
Potrivit
dispozițiilor art. 13 din Decretul nr. 31/1954, „domiciliul unei persoane
fizice este acolo unde își are locuința statornică sau
principală”.
Din punct de vedere
procesual, dispozițiile art. 284 alin. 2 din Codul muncii trebuie
interpretate în sensul că prin domiciliu se înțelege acela pe care o
persoană și l-a stabilit în fapt, în localitatea unde
trăiește și muncește deoarece scopul dispozițiilor
legale referitoare la domiciliu, așa cum rezultă din conținutul
art. 85 și urm. C.proc.civ., este acela ca părțile aflate în
litigiu să
poată fi
înștiințate de existența procesului, pentru a da
eficiență dreptului lor la apărare.
Mai mult decât atât, normele din Codul muncii care reglementează
competența teritorială, potrivit cărora instanța
competentă este cea în raza căreia se află domiciliul reclamantului,
reprezintă o derogare de la dispozițiile dreptului comun, derogare
prin care se urmărește facilitarea accesului la justiție al
acestuia.
În speță, în
cadrul contestației cu care a investit instanța, reclamanta a indicat
un domiciliu ales, iar în fața Tribunalului Vâlcea, la termenul din 14
iulie 2010, a susținut că, potrivit actelor de identitate, are
domiciliul în Comuna Copăceni, Județul Giurgiu, însă
locuiește efectiv, dar fără forme legale în Municipiul Râmnicu
Vâlcea.
Față
de considerentele expuse, având în vedere că reclamanta locuiește
efectiv în Municipiul Râmnicu Vâlcea, în raport cu dispozițiile art. 284
alin. 2 Codul muncii, instanța competentă teritorial este Tribunalul
Vâlcea.