ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4982/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Sentința instanței de fond Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sect. 1 București, reclamantul C.N.I.P.M.M.R., în contradictoriu cu pârâtul M.E.C.M.A., a solicitat în temeiul art. 969, 970, 1079 C. civ., obligarea pârâtului la plata sumei de 70.000 lei reprezentând cofinanțarea convenită pentru realizarea C.A. a I.M.M.- urilor din România”, ediția a V- a 2007, conform Protocolului de parteneriat nr. 1505/1403 din 16 octombrie 2007, cu acordarea cheltuielilor de judecată. În motivarea acțiunii, reclamantul a învederat că între reclamant și M.Î.M.M.C.T.P.L. s-a încheiat Protocolul de parteneriat nr. 1505/1403 din 16 octombrie 2007, având ca obiect colaborarea părților în vederea coeditării lucrării C.A.

a I.M.M.-urilor din România, ediția a V- a din anul 2007, în limbile română, engleză, franceză, germană, spaniolă și italiană, iar pentru că pârâtul nu și-a îndeplinit la timp obligația de plată a sumei convenite potrivit Protocolului, reclamantul a fost nevoit să achite facturile prin ordinele de plată nr. 156 din 25 aprilie 2008, respectiv nr. 157 din 5 mai 2008. Prin Sentința nr. 20789/2010, Judecătoria Sect. 1 a admis acțiunea având ca obiect pretenții, formulată de reclamantul C.N.Î.P.M.M.R. în contradictoriu cu pârâtul M.E.C.M.A. și a obligat pe cel din urmă la plata către cel dintâi a sumei de 70.000 lei, reprezentând cofinanțare convenită, conform Protocolului de Parteneriat nr. 1505/1403 din 16 octombrie 2007, având ca obiect colaborarea părților în vederea coeditării lucrării C.A.

a I.M.M.-urilor din România, ediția a V- a 2007, în limbile română, engleză, franceză, germană, spaniolă și italiană. Prin Sentința nr. 2065 din 30 iunie 2011, Tribunalul București, a admis recursul formulat de M.E.C.M.A., a casat sentința Judecătoriei Sect. 1 București și a trimis cauza spre competenta soluționare la Curtea de Apel București, secția contencios administrativ. Prin Sentința nr. 371 din 20 ianuarie 2012, Curtea de Apel București, a admis acțiunea formulată de reclamantul C.N.Î.P.M.M.R. în contradictoriu cu pârâtul M.E.C.M.A. și a obligat pârâtul să plătească reclamantului 70.000 lei, reprezentând cofinanțare convenită, conform Protocolului de Parteneriat nr. 1505/2007, precum și suma de 3016 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că potrivit Protocolului de Parteneriat nr. 1505/1403 din 16 octombrie 2007, având ca obiect colaborarea părților în vederea coeditării lucrării C.A. a I.M.M.- urilor din România, ediția a V- a 2007, în limbile română, engleză, franceză, germană, spaniolă și italiană, M.Î.M.M.C.T.P.L., îi revenea obligația de plată a sumei de 70.000 lei, cu titlul de cofinanțare. S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că potrivit art. 10 din O.U.G. nr. 221/2008 pentru stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale: “Se înființează M.Î.M.M.C.M.A. prin preluarea activității și structurilor specializate pe domeniul întreprinderilor mici și mijlocii și comerțului de la M.Î.M.M.C.T.P.L.

Conform art. 21 din O.U.G. nr. 221/2008: Ministerele nou - înființate vor prelua, în mod corespunzător, toate drepturile și obligațiile instituției desființate ori ale structurii sau activității din domeniile preluate, inclusiv personalul și bunurile mobile și imobile aflate în administrarea sau, după caz, în proprietatea acestora”. De asemenea, judecătorul fondului a apreciat că prin O.U.G. nr. 221/2008 și O.U.G. nr. 115/2009 s-a realizat un transfer legal de drepturi și obligații către noile ministere în temeiul articolelor menționate. În fine, prima instanță a constatat că protocolul de predare-primire prevăzut de art. 21 din O.U.G. nr. 221/2008 și H.G. nr. 2/2001 nu este o condiție legală pentru transferul drepturilor și obligațiilor, ci o organizare administrativă de predare-primire, iar nerealizarea protocolului nu conduce la sancțiunea nulității transferului legal de drepturi și obligații de la un minister la altul.

Astfel, drepturile și obligațiile se transferă universal, neindividualizat, în baza legii, în lipsa protocolului de predare-primire. 2. Calea de atac exercitată Împotriva sentinței Curții de Apel București a formulat recurs pârâtul M.E.C.M.A., succesor în drepturi și obligații al M.E.M.Î.M.M.C.M.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. În argumentarea motivului de recurs de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurentul menționează că în considerentele hotărârii judecătorești recurate nu se face referire la proba cu înscrisuri și nu sunt expuse motivele care au condus la concluzia neîndeplinirii obligației de plată de către minister.

Invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurentul susține că instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. În esență, se susține că Protocolul de parteneriat nr. 1505/1403 a fost încheiat de către reclamant la 16 octombrie 2007 cu M.Î.M.M.C.T.P.L. și nu cu M.Î.M.M.C.M.A. al cărui succesor este conform O.U.G. nr. 115/ 2009, astfel că nu își poate asuma obligațiile de plată, nefiind făcută dovada preluării acestei obligații de la acest minister, prin Protocolul încheiat la 23 decembrie 2009, nefiind inclusă obligația de plată față de C.N.I.P.M.M.R. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile Ordinului nr. 1792/ 2002, nu se poate efectua plata întrucât nu există confirmarea serviciului de specialitate, facturile nefiind vizate pentru „bun de plată”.

C.N.I.P.M.M.R. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, menținerea sentinței recurate, apreciată ca legală și temeinică. Se menționează, în esență, că în cuprinsul motivelor de recurs s-a formulat doar o singură critică privind hotărârea instanței de fond și anume neincluderea debitului în situațiile interne de predare-primire, care nu este întemeiată, întrucât această eventuală omisiune nu înlătură obligația legală prevăzută de art. 11 din O.U.G. nr. 115/ 2009. Prin concluzii scrise depuse la dosar de recurentă s-a solicitat ca în situația respingerii recursului să se dispună ca obligația de plată a sumei să revină Departamentului pentru Î.M.M.M.A.T., ca organ de specialitate, cu personalitate juridică, cu același sediu, date fiind dispozițiile art. 4 alin. (4) și art. 3 4 din O.U.G.

nr. 96/2012. 3. Soluția instanței de recurs Înalta Curte, analizând recursul formulat, apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Astfel cum rezultă din expunerea prezentată la pct. 1 al prezentei decizii, competența de soluționare a cauzei a fost stabilită în mod irevocabil în favoarea instanței de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia civilă nr. 2065/ R din 30 iunie 2011 a Tribunalului București, secția a V- a civilă, astfel că nu mai poate fi repusă în discuție problema competenței, avându-se în vedere și dispozițiile art. 159 1 alin. (1), art. 304 pct. 3 C. proc. civ. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., astfel cum a fost argumentat, este nefondat.

Analizându-se sentința recurată, se constată că aceasta cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și au condus în mod logic și convingător la soluția din dispozitiv, fiind respectate cerințele prevăzute de art. 261 pct. 5 C. proc. civ. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia: „instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia”, instanța de recurs apreciată că acesta este nefondat. Instanța de fond a stabilit în mod corect obligația de plată în sarcina recurentului-pârât în raport de Protocolul de parteneriat nr. 1505/1403 din 16 octombrie 2007 și Anexa 1 la acesta, fără a schimba natura juridică sau conținutul acestui act juridic care a prevăzut la pct. II.1 lit. b) al anexei - „Drepturile și obligațiile părților” - ca M.Î.M.M.C.T.P.L.

să asigure reclamantului o finanțare de 70.000 lei pentru realizarea și promovarea lucrării C.A. a I.M.M.- urilor în România. Prin urmare, clauzele contractuale din Protocol au fost interpretate în sensul celor convenite de părțile semnatare ale acestuia, astfel că sunt nefondate criticile recurentei formulate în argumentarea acestui motiv de recurs. De asemenea, nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel cum a fost argumentat, nu este fondat. Este evident că, potrivit dispozițiilor art. 10 și 21 din O.U.G. nr. 221/2008, art. 1 și 11 din O.U.G. nr. 115/2009, recurentul a preluat toate drepturile și obligațiile instituției desființate, cu care reclamantul a încheiat Protocolul de parteneriat nr. 1505/1403 din 16 octombrie 2007, în baza căruia s-a solicitat în cauza de față, suma de 70.000 lei reprezentând finanțarea convenită pentru realizarea C.A.

a I.M.M.- urilor din România. Este fără relevanță faptul că prin Protocolul încheiat ulterior între cele două ministere la data de 23 decembrie 2009 și semnat de către ministru la 13 ianuarie 2010 nu a fost menționată expres și această obligație de plată, întrucât măsurile administrative de predare - primire în cadrul reorganizării sau omisiunile de a menționa anumite drepturi și obligații nu pot conduce la încălcarea prevederilor legale menționate anterior, care impun în mod expres preluarea drepturilor și obligațiilor în integralitate, astfel cum a reținut și instanța de fond. Mai mult, la momentul încheierii acestui Protocol, pe rolul instanțelor de judecată se află litigiul de față, acțiunea fiind înregistrată la 25 septembrie 2009, Dosar nr. 31247/299/2009 pe rolul Judecătoriei Sect.

1 București, astfel că recurenta nu poate pretinde nepreluarea acestei obligații, din moment ce în cuprinsul motivelor de recurs a afirmat că la momentul semnării protocolului la data de 23 decembrie 2009 „s-a făcut vorbire de situația litigiilor”. În concluzie, pentru considerentele expuse, toate susținerile recurentului sunt nefondate în raport cu situația de fapt și de dispozițiile art. 11 din O.U.G. nr. 115/2009. În altă ordine, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă îndeplinirea de către reclamant a obligației asumată prin Protocolul de parteneriat nr. 1505/1403 din 16 octombrie 2007, acest fapt fiind de altfel necontestat. Întrucât obligația de plată a sumei de 70.000 lei se înscrie printre obligațiile asumate conform prevederilor art. 6 alin. (1) lit. b) și pct. II.

1 lit. b) din Anexa 1 la Protocolul de parteneriat nr. 1505/1403 din 16 iulie 2007, iar îndeplinirea acesteia nu a fost dovedită, în mod corect instanța a admis acțiunea reclamantului. Potrivit dispozițiilor art. 294 alin. (1) coroborat cu art. 316 C. proc. civ., în recurs nu se poate schimba calitatea părților, nu se pot face alte cereri noi, iar dispozițiile legale invocate prin concluziile scrise sunt ulterioare sentinței recurate, nu au fost invocate până la data judecării recursului, astfel că recunoașterea implicită a obligației de plată, însă în sarcina altei autorități publice, nu poate conduce la modificarea sentinței recurate. Mai mult, aspectele privind executarea obligației stabilită în sarcina recurentei exced cauzei de față.

Față de toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II- a C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.E.C.M.A. împotriva Sentinței nr. 371 din 20 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 aprilie 2013.