ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4982/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

de fond

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Sect. 1 București, reclamantul C.N.I.P.M.M.R., în contradictoriu

cu pârâtul M.E.C.M.A., a solicitat în temeiul art. 969, 970, 1079 C. civ.,

obligarea pârâtului la plata sumei de 70.000 lei reprezentând cofinanțarea

convenită pentru realizarea C.A. a I.M.M.- urilor din România”, ediția a V- a

2007, conform Protocolului de parteneriat nr. 1505/1403 din 16 octombrie 2007,

cu acordarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a învederat că între reclamant și M.Î.M.M.C.T.P.L. s-a

încheiat Protocolul de parteneriat nr. 1505/1403 din 16 octombrie 2007, având

ca obiect colaborarea părților în vederea coeditării lucrării C.A. a I.M.M.-urilor

din România, ediția a V- a din anul 2007, în limbile română, engleză, franceză,

germană, spaniolă și italiană, iar pentru că pârâtul nu și-a îndeplinit la timp

obligația de plată a sumei convenite potrivit Protocolului, reclamantul a fost

nevoit să achite facturile prin ordinele de plată nr. 156 din 25 aprilie 2008,

respectiv nr. 157 din 5 mai 2008.

Prin Sentința nr. 20789/2010,

Judecătoria Sect. 1 a admis acțiunea având ca obiect pretenții, formulată de

reclamantul C.N.Î.P.M.M.R. în contradictoriu cu pârâtul M.E.C.M.A. și a obligat

pe cel din urmă la plata către cel dintâi a sumei de 70.000 lei, reprezentând

cofinanțare convenită, conform Protocolului de Parteneriat nr. 1505/1403 din 16

octombrie 2007, având ca obiect colaborarea părților în vederea coeditării

lucrării C.A. a I.M.M.-urilor din România, ediția a V- a 2007, în limbile

română, engleză, franceză, germană, spaniolă și italiană.

Prin Sentința nr. 2065

din 30 iunie 2011, Tribunalul București, a admis recursul formulat de M.E.C.M.A.,

a casat sentința Judecătoriei Sect. 1 București și a trimis cauza spre

competenta soluționare la Curtea de Apel București, secția contencios

administrativ.

Prin Sentința nr. 371

din 20 ianuarie 2012, Curtea de Apel București, a admis acțiunea formulată de

reclamantul C.N.Î.P.M.M.R. în contradictoriu cu pârâtul M.E.C.M.A. și a obligat

pârâtul să plătească reclamantului 70.000 lei, reprezentând cofinanțare

convenită, conform Protocolului de Parteneriat nr. 1505/2007, precum și suma de

3016 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că potrivit Protocolului de

Parteneriat nr. 1505/1403 din 16 octombrie 2007, având ca obiect colaborarea

părților în vederea coeditării lucrării C.A. a I.M.M.- urilor din România,

ediția a V- a 2007, în limbile română, engleză, franceză, germană, spaniolă și

italiană, M.Î.M.M.C.T.P.L., îi revenea obligația de plată a sumei de 70.000

lei, cu titlul de cofinanțare.

S-a mai arătat în

considerentele sentinței atacate că potrivit art. 10 din O.U.G. nr. 221/2008

pentru stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice

centrale: “Se înființează M.Î.M.M.C.M.A. prin preluarea activității și

structurilor specializate pe domeniul întreprinderilor mici și mijlocii și

comerțului de la M.Î.M.M.C.T.P.L.

Conform art. 21 din

O.U.G. nr. 221/2008: Ministerele nou - înființate vor prelua, în mod

corespunzător, toate drepturile și obligațiile instituției desființate ori ale

structurii sau activității din domeniile preluate, inclusiv personalul și

bunurile mobile și imobile aflate în administrarea sau, după caz, în

proprietatea acestora”.

De asemenea,

judecătorul fondului a apreciat că prin O.U.G. nr. 221/2008 și O.U.G. nr. 115/2009

s-a realizat un transfer legal de drepturi și obligații către noile ministere

în temeiul articolelor menționate.

În fine, prima

instanță a constatat că protocolul de predare-primire prevăzut de art. 21 din O.U.G.

nr. 221/2008 și H.G. nr. 2/2001 nu este o condiție legală pentru transferul

drepturilor și obligațiilor, ci o organizare administrativă de predare-primire,

iar nerealizarea protocolului nu conduce la sancțiunea nulității transferului

legal de drepturi și obligații de la un minister la altul. Astfel, drepturile și

obligațiile se transferă universal, neindividualizat, în baza legii, în lipsa protocolului

de predare-primire.

exercitată

Împotriva sentinței

Curții de Apel București a formulat recurs pârâtul M.E.C.M.A., succesor în

drepturi și obligații al M.E.M.Î.M.M.C.M.A., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C.

proc. civ.

În argumentarea

motivului de recurs de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.,

recurentul menționează că în considerentele hotărârii judecătorești recurate nu

se face referire la proba cu înscrisuri și nu sunt expuse motivele care au

condus la concluzia neîndeplinirii obligației de plată de către minister.

Invocând dispozițiile

art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurentul susține că instanța, interpretând greșit

actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit

neîndoielnic al acestuia.

În esență, se susține

că Protocolul de parteneriat nr. 1505/1403 a fost încheiat de către reclamant

la 16 octombrie 2007 cu M.Î.M.M.C.T.P.L. și nu cu M.Î.M.M.C.M.A. al cărui

succesor este conform O.U.G. nr. 115/ 2009, astfel că nu își poate asuma

obligațiile de plată, nefiind făcută dovada preluării acestei obligații de la

acest minister, prin Protocolul încheiat la 23 decembrie 2009, nefiind inclusă

obligația de plată față de C.N.I.P.M.M.R.

De asemenea, în

conformitate cu dispozițiile Ordinului nr. 1792/ 2002, nu se poate efectua

plata întrucât nu există confirmarea serviciului de specialitate, facturile

nefiind vizate pentru „bun de plată”.

C.N.I.P.M.M.R. a

formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, menținerea

sentinței recurate, apreciată ca legală și temeinică.

Se menționează, în

esență, că în cuprinsul motivelor de recurs s-a formulat doar o singură critică

privind hotărârea instanței de fond și anume neincluderea debitului în

situațiile interne de predare-primire, care nu este întemeiată, întrucât

această eventuală omisiune nu înlătură obligația legală prevăzută de art. 11

din O.U.G. nr. 115/ 2009.

Prin concluzii scrise

depuse la dosar de recurentă s-a solicitat ca în situația respingerii

recursului să se dispună ca obligația de plată a sumei să revină

Departamentului pentru Î.M.M.M.A.T., ca organ de specialitate, cu personalitate

juridică, cu același sediu, date fiind dispozițiile art. 4 alin. (4) și art. 3

4

din O.U.G. nr. 96/2012.

de recurs

Înalta Curte,

analizând recursul formulat, apreciază că acesta este nefondat, pentru

considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Astfel cum rezultă

din expunerea prezentată la pct. 1 al prezentei decizii, competența de

soluționare a cauzei a fost stabilită în mod irevocabil în favoarea instanței de

contencios administrativ și fiscal, prin Decizia civilă nr. 2065/ R din 30

iunie 2011 a Tribunalului București, secția a V- a civilă, astfel că nu mai

poate fi repusă în discuție problema competenței, avându-se în vedere și

dispozițiile art. 159

1

alin. (1), art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

Motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., astfel cum a fost argumentat, este

nefondat.

Analizându-se

sentința recurată, se constată că aceasta cuprinde motivele de fapt și de drept

care au format convingerea instanței și au condus în mod logic și convingător

la soluția din dispozitiv, fiind respectate cerințele prevăzute de art. 261 pct.

5 C. proc. civ.

În ceea ce privește

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia:

„instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura

ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia”, instanța de recurs

apreciată că acesta este nefondat.

Instanța de fond a

stabilit în mod corect obligația de plată în sarcina recurentului-pârât în

raport de Protocolul de parteneriat nr. 1505/1403 din 16 octombrie 2007 și

Anexa 1 la acesta, fără a schimba natura juridică sau conținutul acestui act

juridic care a prevăzut la pct. II.1 lit. b) al anexei - „Drepturile și

obligațiile părților” - ca M.Î.M.M.C.T.P.L. să asigure reclamantului o

finanțare de 70.000 lei pentru realizarea și promovarea lucrării C.A. a I.M.M.-

urilor în România.

Prin urmare, clauzele

contractuale din Protocol au fost interpretate în sensul celor convenite de

părțile semnatare ale acestuia, astfel că sunt nefondate criticile recurentei

formulate în argumentarea acestui motiv de recurs.

De asemenea, nici

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel cum a fost

argumentat, nu este fondat.

Este evident că,

potrivit dispozițiilor art. 10 și 21 din O.U.G. nr. 221/2008, art. 1

și 11 din O.U.G. nr. 115/2009, recurentul a preluat toate drepturile și

obligațiile instituției desființate, cu care reclamantul a încheiat Protocolul

de parteneriat nr. 1505/1403 din 16 octombrie 2007, în baza căruia s-a

solicitat în cauza de față, suma de 70.000 lei reprezentând finanțarea

convenită pentru realizarea C.A. a I.M.M.- urilor din România.

Este fără relevanță

faptul că prin Protocolul încheiat ulterior între cele două ministere la data

de 23 decembrie 2009 și semnat de către ministru la 13 ianuarie 2010 nu a fost

menționată expres și această obligație de plată, întrucât măsurile

administrative de predare - primire în cadrul reorganizării sau omisiunile de a

menționa anumite drepturi și obligații nu pot conduce la încălcarea

prevederilor legale menționate anterior, care impun în mod expres preluarea

drepturilor și obligațiilor în integralitate, astfel cum a reținut și instanța

de fond.

Mai mult, la momentul

încheierii acestui Protocol, pe rolul instanțelor de judecată se află litigiul

de față, acțiunea fiind înregistrată la 25 septembrie 2009, Dosar nr. 31247/299/2009

pe rolul Judecătoriei Sect. 1 București, astfel că recurenta nu poate pretinde

nepreluarea acestei obligații, din moment ce în cuprinsul motivelor de recurs a

afirmat că la momentul semnării protocolului la data de 23 decembrie 2009 „s-a

făcut vorbire de situația litigiilor”.

În concluzie, pentru

considerentele expuse, toate susținerile recurentului sunt nefondate în raport

cu situația de fapt și de dispozițiile art. 11 din O.U.G. nr. 115/2009.

În altă ordine, din

înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă îndeplinirea de către reclamant a

obligației asumată prin Protocolul de parteneriat nr. 1505/1403 din 16

octombrie 2007, acest fapt fiind de altfel necontestat. Întrucât obligația de

plată a sumei de 70.000 lei se înscrie printre obligațiile asumate conform

prevederilor art. 6 alin. (1) lit. b) și pct. II. 1 lit. b) din Anexa 1 la

Protocolul de parteneriat nr. 1505/1403 din 16 iulie 2007, iar îndeplinirea

acesteia nu a fost dovedită, în mod corect instanța a admis acțiunea

reclamantului.

Potrivit

dispozițiilor art. 294 alin. (1) coroborat cu art. 316 C. proc. civ., în recurs

nu se poate schimba calitatea părților, nu se pot face alte cereri noi, iar

dispozițiile legale invocate prin concluziile scrise sunt ulterioare sentinței

recurate, nu au fost invocate până la data judecării recursului, astfel că

recunoașterea implicită a obligației de plată, însă în sarcina altei autorități

publice, nu poate conduce la modificarea sentinței recurate.

Mai mult, aspectele privind

executarea obligației stabilită în sarcina recurentei exced cauzei de față.

Față de toate

considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II- a

C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de M.E.C.M.A. împotriva Sentinței nr. 371 din 20 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 aprilie 2013.