ÎCCJ, decizie (scj.ro #83499)

Cheltuieli de judecată. Condiții de acordare Potrivit dispozițiilor art.274(1) C.proc.civ. partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Conform art.275 C.proc.civ. pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată. În speță, pârâtul fiind de drept în întârziere din ziua când obligația sa a devenit exigibilă, conform art.43 C.com., s-au aplicat în mod greșit dispozițiile art.275 C.proc.civ. (Secția comercială,decizia nr.2177 din 29 martie 2005) Prin sentința civilă nr.320 pronunțată la data de 15 iunie 2004, Tribunalul Alba, Secția Comercială și de Contencios Administrativ a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C.

R. G. SRL în contradictoriu cu pârâta S.C. U.M. Cugir SA, pe care a obligat-o la plata prețului pentru lucrările executate, reținând că reclamanta a executat o serie de lucrări de construcții la imobilele aparținând pârâtei, contravaloarea acestora fiind achitată parțial, rămânând un rest recunoscut de pârâtă. Criticând sentința numai sub aspectul obligării la plata cheltuielilor de judecată, pârâta a declarat apel. Curtea de Apel Alba Iulia, Secția Comercială și de Contencios Administrativ, prin decizia nr.246 pronunțată la 1 octombrie 2004, a admis apelul, a schimbat în parte sentința atacată în sensul înlăturării obligației pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, cu motivarea că pârâta a recunoscut la primul termen de judecată pretențiile reclamantei iar aceasta din urmă nu a făcut dovada încercării de conciliere sau notificării de punere în întârziere a pârâtei, fiind astfel îndeplinite cerințele art.275 C. proc.

civ. pentru exonerarea pârâtei de la plata cheltuielilor de judecată. Împotriva deciziei, reclamanta a declarat recurs, invocând art.304 pct.9 și 10 C.proc. civ. În dezvoltarea criticilor de nelegalitate, reclamanta a susținut că instanța de apel nu trebuia să rețină lipsa concilierii prealabile sau a notificării de punere în întârziere cu consecința exonerării pârâtei de la plata cheltuielilor de judecată, deoarece pe de o parte anexat cererii de chemare în judecată există dovada convocării la conciliere din data de 15 martie 2004, iar pe de altă parte în cazul obligațiilor comerciale nu este necesară punerea în întârziere, aceasta operând de drept. Recursul este fondat pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art.304 pct.9 C. proc.

civ., hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Potrivit dispozițiilor art.275 C. proc. civ. pârâtul care a recunoscut la prima zi de întârziere pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată. În materie comercială însă, potrivit art.43 C. com. debitorul unei obligații comerciale lichide și plătibile în bani este de drept în întârziere din ziua când obligația a devenit exigibilă. Prin urmare, instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art.275 C. proc. civ.

în cauza de față, întrucât recunoașterea pretențiilor de către pârâtă prin întâmpinarea depusă la prima zi de înfățișare nu este de natură să o exonereze de plata cheltuielilor de judecată, pârâta fiind de drept în întârziere pentru plata diferenței de preț solicitată și a cărei scadență se împlinise anterior chemării în judecată, nefiind necesară notificarea sau comunicarea debitorului asupra neplății creanței. Pe de altă parte, instanța de apel a reținut în mod greșit că reclamanta nu a făcut dovada convocării la conciliere, potrivit art.720 1 C. proc. civ. deși la dosarul de fond există invitația la conciliere și răspunsul pârâtei chiar dacă, așa cum s-a mai arătat, comunicarea debitului pe această cale nu are nici o semnificație în ceea ce privește caracterul exigibil al creanței.

Așa fiind, în temeiul art.312 alin.(1) și (3) raportat la art.304 pct.9 C. proc. civ., I.C.C.J. a admis recursul, a modificat decizia atacată și a respins apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței civile nr.320/15 iunie 2004 a Tribunalului Alba.