ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4083/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4083/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Ședința publică din 13 decembrie 2011
Din
examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin
sentința civilă nr. 1248 din 18 octombrie 2010 a Tribunalului Vaslui, secția civilă, s-a respins excepția netimbrării acțiunii, s-a admis în
parte acțiunea formulată de reclamanții P.V., P.M., P.G. și P.D.Ș. în
contradictoriu cu pârâta A.T.A. SA București și a fost obligată pârâta să
achite reclamantului P.V. suma de 13677,2 lei cu titlu de daune materiale,
reclamanților P.V. și P.M., câte 100.000 lei fiecare, reclamanților P.G. și P.D.Ș.,
câte 50.000 lei fiecare, cu titlu de daune morale. Prin aceeași hotărâre, a
fost obligată pârâta să achite reclamanților P.V. și P.M. suma de 10.000 lei
cheltuieli de judecată.
Pentru
a pronunța această hotărâre, în ceea ce privește cuantumul daunelor morale, s-a
reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 24 alin. (3) din Ordinul CSA 8/2008
a fost stabilit un plafon maxim de despăgubiri în cazul în care din același
accident rezultă mai multe victime, respectiv de 1.500.000 Euro, sumă care va
fi stabilită și repartizată la părțile beneficiare în funcție de cota-parte din
valoarea prejudiciului ce revine fiecărei persoane îndreptățită la despăgubire
pentru prejudiciile suferite în același accident.
În
cauză, s-a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți să fie despăgubiți atât
din punct de vedere material cât și moral, decesul fiului, respectiv fratelui
acestora, prin consecințele ce decurg dintr-un asemenea fapt regretabil,
atrăgând o proporțională și justă compensație bănească.
S-a
reținut că accidentul din data de 16 martie 2009 s-a soldat cu două persoane
decedate, respectiv numiții P.B.V. și P.C., și alte șase persoane rănite, așa
că nu trebuie ignorată această împrejurare de natură a lăsa o marjă, suficientă
pentru a se putea acorda în limita plafonului, despăgubiri și pentru celelalte
persoane îndreptățite la despăgubiri.
Referitor
la daunele materiale, s-a reținut că factura BC VAS nr. 0059311 din 9 iulie 2010
face dovada suportării sumei de 13677,2 lei care a acoperit din cheltuielile de
înmormântare, cel puțin pentru monumentul funerar, celelalte nefiind menționate
și dovedite, astfel încât s-au acordat daune doar în limita a ceea ce s-a
dovedit.
Pentru
daunele morale, a apreciat prima instanță că pentru compensarea traumelor de
ordin psihic, având în vedere că reclamanții sunt membrii aceleiași familii cu
sentimente reciproce, această împrejurare fiind de natură să amplifice aceste
traume, având în vedere că fiecare dintre cei doi părinți și ceilalți doi copii
au suferit pierderea copilului respectiv a fratelui lor, iar acest sentiment
persistă în timp, sunt îndreptățiți la daune morale.
Astfel,
în condițiile în care pârâta nu a făcut dovada acordării în mod proporțional și
celorlalte părți posibile beneficiare a asigurării, s-a constatat că acțiunea
reclamanților este parțial întemeiată, în sensul acordării de despăgubiri
superioare ofertei, dar nu în limitele cerute, apreciind că o justă despăgubire
care să compenseze daunele de ordin moral să fie în limitele stabilite prin
dispozitivul hotărârii.
Împotriva
acestei hotărâri a declarat apel pârâta SC A.T.A. SA solicitând admiterea apelului,
desființarea hotărârii primei instanțe și în rejudecare, reevaluarea
temeiniciei pretențiilor emise de către reclamanți.
Prin
decizia nr. 35/2011 din 25 mai 2011, Curtea de Apel Iași, secția comercială, a
admis apelul pârâtei, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul obligării
pârâtei să achite reclamanților P.V. și P.M., câte 40.000 lei fiecare,
reclamanților P.G. și P.D.Ș., câte 10.000 lei fiecare, cu titlu de daune morale
și a înlăturat dispoziția referitoare la daunele materiale.
În
argumentarea soluției pronunțate, s-a reținut că la stabilirea cuantumului
daunelor morale trebuie să se aibă în vedere pe de o parte dreptul
reclamanților de a primi o compensație materială față de prejudiciul moral
suferit, iar pe de altă parte, această compensație materială să nu ducă la o
îmbogățire fără justă cauză.
Având
în vedere că nu este posibilă identificarea unor criterii științifice corecte
pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, aprecierea prejudiciului moral
nu se rezumă la determinarea prețului suferinței fizice și psihice care sunt
inestimabile, ci înseamnă aprecierea multilaterală a tuturor evenimentelor
negative ale prejudiciului și implicația acestuia, pe toate planurile sociale
ale reclamanților.
În
acest context, s-a reținut că suferința provocată reclamanților prin pierderea
în urma accidentului de circulație a copilului, respectiv fratelui lor este
permanentă, iar la stabilirea daunelor morale, trebuie avut în vedere pe de o
parte prejudiciul moral ireparabil cauzat pe plan psihic, dar și consecințele
pe plan social, profesional și familial.
În
aceste condiții, s-a constatat că nu s-a probat faptul că victima ar fi avut o
contribuție materială decisivă, la traiul zilnic al reclamanților, prin urmare,
instanța a analizat cuantumul daunelor morale în principal sub aspectul
prejudiciului moral legat de pierderea copilului respectiv a fratelui lor.
S-a
mai reținut și împrejurarea în care s-a produs accidentul, respectiv, că atât
victima cât și șoferul care a provocat accidentul erau în relații apropiate și
deplasându-se cu autoturismul condus de acesta și-a asumat ca orice pasager un
risc cu privire la posibilitatea producerii pe timpul deplasării a unui
eveniment rutier, lucru care s-a și întâmplat.
Față
de aceste considerente, s-a apreciat că suma de 100.000 lei pentru părinți și
suma de 50.000 lei pentru frați stabilită de prima instanță este prea mare,
având în vedere și faptul că accidentul a produs mai multe victime ce urmează
să fie despăgubite. Astfel, a apreciat instanța că suma de 40.000 lei pentru
fiecare părinte și suma de 10.000 lei pentru fiecare frate reprezintă o
compensație materială suficientă pentru suferințele psihice cauzate de moartea
fiului respectiv fratelui acestora.
În
ceea ce privește daunele materiale, s-a considerat că nu au fost dovedite, în
condițiile în care deși la dosarul cauzei se află o factură din care rezultă
suma achitată cu titlu de cost monument funerar, în același dosar există
declarația tatălui victimei dată ulterior emiterii acestei facturi din care rezultă
că la data de 1 martie 2011 la mormânt nu există decât o centură de beton armat
și nu se făcuse comandă pentru un monument funerar, prin urmare s-a înlăturat
dispoziția referitoare la acordarea acestor daune.
Împotriva
deciziei sus menționate, au declarat recurs reclamanții P.D.Ș., P.G., P.M. și P.V.,
invocând dispozițiile art. 304 pct.8 și 9 C. proc. civ., în temeiul cărora au
solicitat casarea deciziei atacate, iar în rejudecare, menținerea sentinței
primei instanțe, ca fiind temeinică și legală.
În
argumentarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc.
civ., recurenții au arătat că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus
judecății, în sensul că fundamentul drepturilor și obligațiilor sunt prevăzute
de Legea nr. 136/1995, iar polița de asigurare reprezintă dovada încheierii
contractului de asigurare RCA.
În
ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.
civ., recurenții au susținut că instanța a reținut doar incidența dispozițiilor
art. 25 din Ordinul CSA nr. 20/2008, ignorând dispozițiile art. 24 pct. 1 și 3
din același ordin. Au mai susținut recurenții că potrivit art. 26 pct. 1 din
Ordinul CSA nr. 20/2008, pretențiile persoanelor prejudiciate pot fi dovedite
prin orice mijloc de probă și deși la dosar s-a depus o factură din care
rezultă că s-au cumpărat materiale pentru construirea unui monument funerar,
instanța nu a ținut cont de acest înscris.
Referitor
la daunele morale, s-a susținut că soluția dată de instanța de apel are un
caracter derizoriu, reprezentând 1,5% din limita minimă la care asiguratorul
trebuia obligat în temeiul contractului RCA.
Recursul
reclamanților este nefondat, pentru considerentele ce urmează:
Motivul
prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. vizează schimbarea înțelesului
lămurit și vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecății prin
interpretarea greșită a acestuia. Critica este nefondată întrucât acest motiv
vizează situațiile când se denaturează înțelesul actului prin interpretare, iar
această interpretare a actului este contrazisă de sensul clar și vădit
neîndoielnic al temeiurilor și conținutul actului interpretat. Pe lângă faptul
că nu s-a demonstrat în cadrul acestei critici care sunt termenii care prin
interpretare au lezat conținutul actului, din examinarea considerentelor
deciziei atacate nu rezultă a fi fost interpretat greșit actul juridic dedus
judecății, astfel că motivul invocat se reduce la o simplă afirmație bazată pe
o interpretare proprie ce nu are fundament în argumentarea soluției instanței
de apel.
În
ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.
civ., Înalta Curte constată că instanța de apel a făcut o corectă interpretare
și aplicare a dispozițiilor art. 24 și art. 25 din Ordinul CSA nr. 20/2008.
Astfel,
potrivit art. 24 alin. (1) din actul normativ menționat, limitele minime de
despăgubire sunt stabilite de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, iar
alin. (3) al aceluiași articol stabilește limita de despăgubire la un nivel de
cel puțin 1.500.000 Euro echivalent în lei la data producerii accidentului. În
strânsă legătură cu dispozițiile legale menționate sunt însă prevederile art.25
din Ordinul CSA nr. 20/2008, potrivit cărora în cazul în care în unul și
același eveniment au fost prejudiciate mai multe persoane și valoarea totală a
prejudiciului depășește limitele de despăgubire specificate în polița RCA,
despăgubirea va fi stabilită în funcție de cota-parte din valoarea
prejudiciului ce revine fiecărei persoane îndreptățite la despăgubire.
Revenind
la criticile recurenților cu privire la daunele acordate, Înalta Curte constată
că instanța de apel a reținut în mod corect că reclamanții sunt îndreptățiți să
solicite daune morale, potrivit dispozițiilor legale mai sus evocate.
În
ceea ce privește însă cuantumul daunelor morale, în lipsa unor criterii legale
obiective, stabilirea acestuia rămâne la aprecierea instanței, astfel cum în
mod corect s-a reținut. Este de observat totuși că instanța s-a raportat la
limita de despăgubire prevăzută de legiuitor și menționată în polița de
asigurare, ceea ce constituie un criteriu obiectiv, precum și la împrejurarea
că în urma evenimentului rutier au rezultat mai multe victime ce urmează a fi
despăgubite, potrivit dispozițiilor art. 25 din Ordinul CSA nr. 20/2008.
În
ceea ce privește criticile referitoare la daunele materiale, prin raportare la
probele administrate în cauză (factura de achiziționare a materialelor pentru
monumentul funerar), precum și susținerile referitoare la cheltuielile
efectuate cu înmormântarea victimei și îndeplinirea ritualurilor religioase,
acestea nu pot face obiectul analizei instanței de recurs, vizând eventuale
aspecte de netemeinicie și nu de nelegalitate ale deciziei atacate. Ceea ce
trebuie însă precizat este faptul că potrivit art. 49 pct. 2 din Ordinul CSA
nr. 20/2008, în adevăr, la stabilirea despăgubirilor se au în vedere
cheltuielile efectuate, pe baza documentelor justificative, dispoziții ce nu
contravin prevederilor art. 26 pct. 1 din același ordin, astfel cum susțin
recurenții, întrucât acestea reglementează cadrul general al stabilirii
cuantumului despăgubirilor, ce includ atât latura materială cât și cea morală.
În
raport de aceste considerente, Înalta Curte, constatând legalitatea deciziei
recurate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge
recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat
recursul declarat de reclamanții P.D.Ș., P.G., P.M. și P.V. împotriva deciziei
nr. 35/2011 din 25 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția comercială.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 13 decembrie 2011.