ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4083/2011

Ședința publică din 13 decembrie 2011 Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1248 din 18 octombrie 2010 a Tribunalului Vaslui, secția civilă, s-a respins excepția netimbrării acțiunii, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții P.V., P.M., P.G. și P.D.Ș. în contradictoriu cu pârâta A.T.A. SA București și a fost obligată pârâta să achite reclamantului P.V. suma de 13677,2 lei cu titlu de daune materiale, reclamanților P.V. și P.M., câte 100.000 lei fiecare, reclamanților P.G. și P.D.Ș., câte 50.000 lei fiecare, cu titlu de daune morale. Prin aceeași hotărâre, a fost obligată pârâta să achite reclamanților P.V. și P.M. suma de 10.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, în ceea ce privește cuantumul daunelor morale, s-a reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 24 alin. (3) din Ordinul CSA 8/2008 a fost stabilit un plafon maxim de despăgubiri în cazul în care din același accident rezultă mai multe victime, respectiv de 1.500.000 Euro, sumă care va fi stabilită și repartizată la părțile beneficiare în funcție de cota-parte din valoarea prejudiciului ce revine fiecărei persoane îndreptățită la despăgubire pentru prejudiciile suferite în același accident. În cauză, s-a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți să fie despăgubiți atât din punct de vedere material cât și moral, decesul fiului, respectiv fratelui acestora, prin consecințele ce decurg dintr-un asemenea fapt regretabil, atrăgând o proporțională și justă compensație bănească.

S-a reținut că accidentul din data de 16 martie 2009 s-a soldat cu două persoane decedate, respectiv numiții P.B.V. și P.C., și alte șase persoane rănite, așa că nu trebuie ignorată această împrejurare de natură a lăsa o marjă, suficientă pentru a se putea acorda în limita plafonului, despăgubiri și pentru celelalte persoane îndreptățite la despăgubiri. Referitor la daunele materiale, s-a reținut că factura BC VAS nr. 0059311 din 9 iulie 2010 face dovada suportării sumei de 13677,2 lei care a acoperit din cheltuielile de înmormântare, cel puțin pentru monumentul funerar, celelalte nefiind menționate și dovedite, astfel încât s-au acordat daune doar în limita a ceea ce s-a dovedit.

Pentru daunele morale, a apreciat prima instanță că pentru compensarea traumelor de ordin psihic, având în vedere că reclamanții sunt membrii aceleiași familii cu sentimente reciproce, această împrejurare fiind de natură să amplifice aceste traume, având în vedere că fiecare dintre cei doi părinți și ceilalți doi copii au suferit pierderea copilului respectiv a fratelui lor, iar acest sentiment persistă în timp, sunt îndreptățiți la daune morale. Astfel, în condițiile în care pârâta nu a făcut dovada acordării în mod proporțional și celorlalte părți posibile beneficiare a asigurării, s-a constatat că acțiunea reclamanților este parțial întemeiată, în sensul acordării de despăgubiri superioare ofertei, dar nu în limitele cerute, apreciind că o justă despăgubire care să compenseze daunele de ordin moral să fie în limitele stabilite prin dispozitivul hotărârii.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta SC A.T.A. SA solicitând admiterea apelului, desființarea hotărârii primei instanțe și în rejudecare, reevaluarea temeiniciei pretențiilor emise de către reclamanți. Prin decizia nr. 35/2011 din 25 mai 2011, Curtea de Apel Iași, secția comercială, a admis apelul pârâtei, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul obligării pârâtei să achite reclamanților P.V. și P.M., câte 40.000 lei fiecare, reclamanților P.G. și P.D.Ș., câte 10.000 lei fiecare, cu titlu de daune morale și a înlăturat dispoziția referitoare la daunele materiale. În argumentarea soluției pronunțate, s-a reținut că la stabilirea cuantumului daunelor morale trebuie să se aibă în vedere pe de o parte dreptul reclamanților de a primi o compensație materială față de prejudiciul moral suferit, iar pe de altă parte, această compensație materială să nu ducă la o îmbogățire fără justă cauză.

Având în vedere că nu este posibilă identificarea unor criterii științifice corecte pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, aprecierea prejudiciului moral nu se rezumă la determinarea prețului suferinței fizice și psihice care sunt inestimabile, ci înseamnă aprecierea multilaterală a tuturor evenimentelor negative ale prejudiciului și implicația acestuia, pe toate planurile sociale ale reclamanților. În acest context, s-a reținut că suferința provocată reclamanților prin pierderea în urma accidentului de circulație a copilului, respectiv fratelui lor este permanentă, iar la stabilirea daunelor morale, trebuie avut în vedere pe de o parte prejudiciul moral ireparabil cauzat pe plan psihic, dar și consecințele pe plan social, profesional și familial.

În aceste condiții, s-a constatat că nu s-a probat faptul că victima ar fi avut o contribuție materială decisivă, la traiul zilnic al reclamanților, prin urmare, instanța a analizat cuantumul daunelor morale în principal sub aspectul prejudiciului moral legat de pierderea copilului respectiv a fratelui lor. S-a mai reținut și împrejurarea în care s-a produs accidentul, respectiv, că atât victima cât și șoferul care a provocat accidentul erau în relații apropiate și deplasându-se cu autoturismul condus de acesta și-a asumat ca orice pasager un risc cu privire la posibilitatea producerii pe timpul deplasării a unui eveniment rutier, lucru care s-a și întâmplat. Față de aceste considerente, s-a apreciat că suma de 100.000 lei pentru părinți și suma de 50.000 lei pentru frați stabilită de prima instanță este prea mare, având în vedere și faptul că accidentul a produs mai multe victime ce urmează să fie despăgubite.

Astfel, a apreciat instanța că suma de 40.000 lei pentru fiecare părinte și suma de 10.000 lei pentru fiecare frate reprezintă o compensație materială suficientă pentru suferințele psihice cauzate de moartea fiului respectiv fratelui acestora. În ceea ce privește daunele materiale, s-a considerat că nu au fost dovedite, în condițiile în care deși la dosarul cauzei se află o factură din care rezultă suma achitată cu titlu de cost monument funerar, în același dosar există declarația tatălui victimei dată ulterior emiterii acestei facturi din care rezultă că la data de 1 martie 2011 la mormânt nu există decât o centură de beton armat și nu se făcuse comandă pentru un monument funerar, prin urmare s-a înlăturat dispoziția referitoare la acordarea acestor daune.

Împotriva deciziei sus menționate, au declarat recurs reclamanții P.D.Ș., P.G., P.M. și P.V., invocând dispozițiile art. 304 pct.8 și 9 C. proc. civ., în temeiul cărora au solicitat casarea deciziei atacate, iar în rejudecare, menținerea sentinței primei instanțe, ca fiind temeinică și legală. În argumentarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenții au arătat că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, în sensul că fundamentul drepturilor și obligațiilor sunt prevăzute de Legea nr. 136/1995, iar polița de asigurare reprezintă dovada încheierii contractului de asigurare RCA. În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., recurenții au susținut că instanța a reținut doar incidența dispozițiilor art. 25 din Ordinul CSA nr. 20/2008, ignorând dispozițiile art. 24 pct. 1 și 3 din același ordin. Au mai susținut recurenții că potrivit art. 26 pct. 1 din Ordinul CSA nr. 20/2008, pretențiile persoanelor prejudiciate pot fi dovedite prin orice mijloc de probă și deși la dosar s-a depus o factură din care rezultă că s-au cumpărat materiale pentru construirea unui monument funerar, instanța nu a ținut cont de acest înscris. Referitor la daunele morale, s-a susținut că soluția dată de instanța de apel are un caracter derizoriu, reprezentând 1,5% din limita minimă la care asiguratorul trebuia obligat în temeiul contractului RCA.

Recursul reclamanților este nefondat, pentru considerentele ce urmează: Motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. vizează schimbarea înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecății prin interpretarea greșită a acestuia. Critica este nefondată întrucât acest motiv vizează situațiile când se denaturează înțelesul actului prin interpretare, iar această interpretare a actului este contrazisă de sensul clar și vădit neîndoielnic al temeiurilor și conținutul actului interpretat. Pe lângă faptul că nu s-a demonstrat în cadrul acestei critici care sunt termenii care prin interpretare au lezat conținutul actului, din examinarea considerentelor deciziei atacate nu rezultă a fi fost interpretat greșit actul juridic dedus judecății, astfel că motivul invocat se reduce la o simplă afirmație bazată pe o interpretare proprie ce nu are fundament în argumentarea soluției instanței de apel.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanța de apel a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 24 și art. 25 din Ordinul CSA nr. 20/2008. Astfel, potrivit art. 24 alin. (1) din actul normativ menționat, limitele minime de despăgubire sunt stabilite de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, iar alin. (3) al aceluiași articol stabilește limita de despăgubire la un nivel de cel puțin 1.500.000 Euro echivalent în lei la data producerii accidentului.

În strânsă legătură cu dispozițiile legale menționate sunt însă prevederile art.25 din Ordinul CSA nr. 20/2008, potrivit cărora în cazul în care în unul și același eveniment au fost prejudiciate mai multe persoane și valoarea totală a prejudiciului depășește limitele de despăgubire specificate în polița RCA, despăgubirea va fi stabilită în funcție de cota-parte din valoarea prejudiciului ce revine fiecărei persoane îndreptățite la despăgubire. Revenind la criticile recurenților cu privire la daunele acordate, Înalta Curte constată că instanța de apel a reținut în mod corect că reclamanții sunt îndreptățiți să solicite daune morale, potrivit dispozițiilor legale mai sus evocate. În ceea ce privește însă cuantumul daunelor morale, în lipsa unor criterii legale obiective, stabilirea acestuia rămâne la aprecierea instanței, astfel cum în mod corect s-a reținut.

Este de observat totuși că instanța s-a raportat la limita de despăgubire prevăzută de legiuitor și menționată în polița de asigurare, ceea ce constituie un criteriu obiectiv, precum și la împrejurarea că în urma evenimentului rutier au rezultat mai multe victime ce urmează a fi despăgubite, potrivit dispozițiilor art. 25 din Ordinul CSA nr. 20/2008. În ceea ce privește criticile referitoare la daunele materiale, prin raportare la probele administrate în cauză (factura de achiziționare a materialelor pentru monumentul funerar), precum și susținerile referitoare la cheltuielile efectuate cu înmormântarea victimei și îndeplinirea ritualurilor religioase, acestea nu pot face obiectul analizei instanței de recurs, vizând eventuale aspecte de netemeinicie și nu de nelegalitate ale deciziei atacate.

Ceea ce trebuie însă precizat este faptul că potrivit art. 49 pct. 2 din Ordinul CSA nr. 20/2008, în adevăr, la stabilirea despăgubirilor se au în vedere cheltuielile efectuate, pe baza documentelor justificative, dispoziții ce nu contravin prevederilor art. 26 pct. 1 din același ordin, astfel cum susțin recurenții, întrucât acestea reglementează cadrul general al stabilirii cuantumului despăgubirilor, ce includ atât latura materială cât și cea morală. În raport de aceste considerente, Înalta Curte, constatând legalitatea deciziei recurate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții P.D.Ș., P.G., P.M. și P.V. împotriva deciziei nr. 35/2011 din 25 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 decembrie 2011.