ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1125/2012

Ședința publică de la 1 martie 2012 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Focșani la data de 26 februarie 2009, sub nr. 1787/231/2009 reclamatul P.P. în contradictoriu cu pârâții B.S. și SC A.R.A. SA Focșani, a solicitat obligarea pârâților la plata unei prestații periodice lunare egale cu diferența dintre salariul pe care îl avea la data accidentului, actualizat la zi, și pensia pentru gradul II de invaliditate pe care o primește, de la data introducerii acțiunii și până la împlinirea vârstei standard de pensionare și plata unei despăgubiri în sumă de 100 000 lei reprezentând prejudiciul de agrement, constând din invaliditatea fizică permanentă ca urmare a imposibilității fizice de a presta muncă pe tot timpul vieții, cu cheltuieli de judecată.

La data de 20 mai 2009, pârâta SC A.R.A.V.I.G. SA, prin Sucursala Vrancea, a depus întâmpinare, invocând pe cale de excepție, inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată, autoritatea de lucru judecat, prescrierea dreptului material la acțiune și, pe fondul cauzei, respingerea cererii ca neîntemeiată. Prin sentința nr. 4717 din 4 noiembrie 2009 a Judecătoriei Focșani, s-a admis în parte cererea și a fost obligat pârâtul B.S. alături de pârâta SC A.R.A. SA către reclamant la plata unei sume de 157 lei lunar, reprezentând diferența dintre veniturile pe care le-ar fi primit și pensia încasată, de la data producerii accidentului, 19 noiembrie 2005 și până la încetarea sau modificarea stării de nevoie.

A respins capătul de cerere referitor la plata despăgubirilor în sumă de 100.000 lei, ca nefondat. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamantul P.P. și pârâtul B.S., înregistrat sub nr. 1787/231/2009 pe rolul Tribunalului Vrancea. Prin decizia nr. 111 din 22 iunie 2010, s-au admis apelurile, s-a anulat sentința nr. 4717 din 4 noiembrie 2009 a Judecătoriei Focșani și s-a reținut cauza pentru judecarea fondului la Tribunalul Vrancea, secția comercială. Prin sentința nr. 59 din 17 mai 2011, Tribunalul Vrancea a admis în parte acțiunea. A obligat pârâții, în solidar, să plătească reclamantului suma de 157 lei lunar, reprezentând diferența dintre veniturile pe care le-ar fi obținut din salariu și pensia de invaliditate, de la data producerii accidentului, 19 noiembrie 2005 și până la încetarea sau modificarea stării de incapacitate de muncă.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal au declarat apel atât reclamantul P.P., cât și pârâta S.C. A.R.A.V.I.G. S.A., apeluri înregistrate sub nr. 3309/91/2010 pe rolul Curții de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială, la data de 17 august 2011. Prin decizia nr. 66/A din 16 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială, s-au admis apelurile declarate de către reclamantul P.P. și de pârâta SC A.R.A.V.I.G. SA București prin sucursala împotriva sentinței civile nr. 59 din 17 mai 2011 pronunțată de Tribunalul Vrancea și în consecință: s-a schimbat în parte sentința nr. 59 din 17 mai 2011 a Tribunalului Vrancea, în sensul că: s-a admis acțiunea formulată de reclamantul P.P.

în contradictoriu cu pârâții B.S. și SC A.R.A.V.I.G. SA București; a fost obligată pârâta S.C. A.R.A.V.I.G. S.A. alături de pârâtul B.S. să plătească reclamantului suma de 157 lei lunar, reprezentând diferența dintre veniturile pe care le-ar fi obținut și pensia încasată, de la data de 21 mai 2006, până la încetarea sau modificarea stării de incapacitate de muncă; a fost obligată pârâta-asigurator alături de pârâtul B.S. la plata sumei de 100.000 lei, cu titlu de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului de agrement, s-a menținut dispoziția referitoare la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a se pronunța astfel instanța de apel a reținut în principal că în cauză sunt îndeplinite dispozițiile art. 42 pct. 1 lit. f) din Normele privind aplicarea legii în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse pentru accidente de autovehicule aprobată prin Ordinul nr. 3108 din 10 decembrie 2004 (în vigoare la data producerii accidentului). De asemenea cuantumul daunelor solicitate de reclamant se încadrează în limitele maxime ale despăgubirilor ce pot fi acordate de asiguratorii R.C.A. prevăzut în Anexa 3 – Anul 2005, lit. b) la Normele sus-arătate (până la 1.000.000.000 lei pentru fiecare persoană, dar nu mai mult de 5.000.000.000 lei, indiferent de numărul persoanelor accidentate, în caz de vătămări corporale sau de deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial).

S-a mai reținut că pârâții vor fi obligați alături, iar nu în solidar, la plata despăgubirilor periodice de la data emiterii deciziei de pensionare, iar nu de la data producerii accidentului. Împotriva deciziei nr. 66/A/2011 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială, a declarat recurs SC A.R.A.V.I.G. SA invocând ca motiv de nelegalitate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivului de recurs se arată că: 1. în cauză există autoritate de lucru judecat în ceea ce privește obligarea sa la plata sumei de 100.000 lei reprezentând prejudiciul de agrement față de titlul executoriu penal nr. 245/2007; 2. au fost încălcate dispozițiile art. 720 1 și art. 109 alin. (2) C. proc.

civ.; au fost încălcate dispozițiile art. 53 din Legea nr. 136/1995. Intimatul P.P. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei civile nr. 66/A din 16 septembrie 2011 a Curții de Apel Galați ca fiind temeinică și legală. Analizând actele și lucrările dosarului în funcție de criticile recurentei subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Înalta Curte reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. modificarea hotărârii se poate cere când aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Literatura juridică a statuat că hotărârea este lipsită de temei legal atunci când din modul în care aceasta a fost redactată nu se poate determina dacă legea a fost corect sau nu aplicată ceea ce înseamnă că lipsa de temei legal nu trebuie confundată cu încălcarea legii.

Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii înseamnă că instanța a cărei hotărâre se atacă a recurs la aplicarea dispozițiilor legale aplicabile speței, însă fie le-a încălcat fie le-a aplicat greșit. Din această perspectivă precum și din criticile deciziei recurate subsumate așa cum am arătat deja motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține că hotărârea instanței de apel a fost pronunțată în temeiul dispozițiilor legale aplicabile speței. Astfel, în prezenta cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 1201 C. civ. din moment ce în sentința penală nr. 245 din 2 februarie 2007 pronunțată de Judecătoria Focșani s-a reținut că în ceea ce privește prejudiciul de agrement pretins referitor la concretizarea infirmității fizice permanente poate fi stabilit numai după o nouă reexaminare după epuizarea tuturor procedurilor medico-chirurgicale și balneo-fizio-terapeutice.

Cu alte cuvinte problema prejudiciului de agrement nu a fost tranșată prin sentința penală nr.245 din 2 februarie 2007 din moment ce s-a reținut că acesta poate fi stabilit după efectuarea unei noi reexaminări după epuizarea tuturor procedurilor medico-chirurgicale și balneo-fizio-terapeutice. Față de cele arătate sub acest aspect reiese că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 1201 C. civ. În ceea ce privește critica recurentei referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 720 1 și art. 109 alin. (2) C. proc. civ. Înalta Curte reține că nu este întemeiată având în vedere că pornirea acțiunii civile în prezenta cauză derivă din aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. (3) C. proc. civ. care prevăd că persoana vătămată se poate adresa cu acțiune civilă pentru repararea pagubelor materiale și a daunelor morale care s-au născut ori s-au descoperit după pronunțarea hotărârii penale de primă instanță.

Referitor la critica referitoare la încălcarea art. 53 din Legea nr. 136/1995 Înalta Curte reține că este neîntemeiată deoarece prin decizia recurată instanța de apel în mod corect a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 42 pct. 1 lit. f) din Normele privind aplicarea legii în domeniul asigurărilor obligatorii aprobată prin Ordinul nr. 3108 din 10 decembrie 2004 ( în vigoare la data producerii accidentului). Potrivit art. 42 pct. 1 lit. f) din Normele privind aplicarea legii în domeniul asigurărilor, la stabilirea despăgubirilor pe baza convenției dintre asigurați, persoanele păgubite și asigurătorii R.C.A., în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se au în vedere daune morale în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.

Nu este lipsit de relevanță de a sublinia în acest context că dispozițiile art. 998-999 C. civ. nu disting între prejudiciul patrimonial și cel moral ceea ce înseamnă că obligațiile de reparații prevăzute de acestea se referă la ambele categorii de prejudicii, iar cuantumul daunelor acordate de instanța de apel reprezentând diferența dintre veniturile pe care le-ar fi obținut reclamantul și pensia încasată până la încetarea sau modificarea stării de incapacitate și despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului de agrement se încadrează în limitele maxime ale despăgubirilor ce pot fi acordate de asigurătorii R.C.A. prevăzute în Anexa 3 - anul 2005 - lit. b) la Normele privind aplicarea legii în domeniul asigurărilor.

Având în vedere considerentele arătate Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC A.R.A.V.I.G. SA București prin sucursala Vrancea împotriva deciziei nr. 66/A din 16 septembrie 2011 a Curții de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 martie 2012.