ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5875/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 20 mai 2011, reclamanta SC N.I. SRL București a solicitat ca în temeiul dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, să se dispună suspendarea executării deciziei din 30 septembrie 2010 emisă de Ministerul Finanțelor Publice, comisia pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate și comunicată la data de 7 octombrie 2010 de Autoritatea Națională a Vămilor, Direcția municipiului București pentru accize și operațiuni vamale.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, prin decizia contestată s-a dispus în mod nelegal revocarea autorizației din 24 martie 2004 de antrepozit fiscal de producție produse energetice, în baza dispozițiilor art. 206 28 din C. fisc., care nu au caracter imperativ, lăsând la latitudinea autorității competente aprecierea asupra necesității revocării autorizației, în funcție de situația concretă a fiecărei societăți comerciale și de cauzele care au determinat neplata accizelor la bugetul de stat. Reclamanta a susținut existența în cauză a unui caz bine justificat, întrucât debitele pretinse sunt în litigiu și nu au caracter executoriu, ceea ce are drept consecință o îndoială puternică asupra prezumției de legalitate a actului administrativ contestat în procedura prevăzută de art. 204 și urm. Din C. proc.

fisc. Un alt argument pentru îndeplinirea acestei cerințe impuse de lege pentru măsura de suspendare solicitată a fost invocat de reclamantă față de fundamentarea deciziei contestate pe dispozițiile art. 206 28 alin. (2) lit. f) din C. fisc., care au intrat în vigoare după 3 ani de la pretinsa exigibilitate a debitelor restante, astfel că autorizația sa a fost revocată printr-o aplicare retroactivă a legii, cu încălcarea prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituția României. Reclamanta a susținut că suspendarea executării deciziei nr. 270 din 30 septembrie 2010 se justifică și prin gravele prejudicii aduse activității societății, autorizată în principal pentru producția și comercializarea de produse energetice (petroliere).

Prin revocarea autorizației de antrepozit fiscal, dispusă exclusiv în considerarea unor pretinse debite către bugetul de stat, reclamanta a arătat că va fi în imposibilitate să-și îndeplinească obligațiile contractuale și o atare situație va determina încetarea activității societății. Prin sentința civilă nr. 4566 din 29 iunie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea reclamantei ca neîntemeiată, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ în perioada soluționării recursului administrativ exercitat conform prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 204 și urm. din C. proc.

fisc. Instanța de fond a considerat că nu reprezintă un caz bine justificat, în sensul unei îndoieli serioase asupra legalității deciziei de revocare, motivarea acesteia prin constatarea unor obligații restante în sumă de 15.442.736 RON, reprezentând accize, TVA și majorări de întârziere, întrucât nu a fost suspendată executarea actelor prin care au fost stabilite debitele respective.

Astfel, s-a avut în vedere că, deși reclamanta a contestat obligațiile fiscale suplimentare calculate prin decizia de impunere din 13 noiembrie 2007 și raportul de inspecție fiscală din 13 noiembrie 2007, nu a fost suspendată executarea silită și nici nu a fost finalizată procedura administrativă de contestare, ca urmare a suspendării soluționării acesteia până la judecarea cauzei penale din Dosarele nr. 215/C1/2006 și nr. 73/D/2006, dispusă de Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția de soluționare a contestațiilor prin decizia din 4 martie 2008. Instanța de fond a considerat că nu este îndeplinită în cauză nici cea de-a doua condiție prevăzută de lege cu privire la riscul producerii unei pagube iminente, pentru că reclamanta nu a dovedit consecințele revocării autorizației de antrepozitar fiscal asupra activității societății , cu atât mai mult cu cât nu rezultă din probele administrate că antrepozitul fiscal de producție produse energetice ar constitui singurul său obiect de activitate pentru care a fost autorizată să funcționeze.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamanta, solicitând ca în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7 și pct. 9 și art. 304 1 din C. proc. civ., să fie modificată hotărârea atacată, în sensul admiterii cererii de suspendare a executării. Recurenta a susținut că hotărârea instanței de fond este sumar motivată, ceea ce echivalează cu nemotivarea, ca nefiind prezentate considerentele pentru care s-a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru suspendarea executării actului administrativ. De asemenea, s-a susținut că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, considerându-se neîntemeiat că nu există în speță un caz bine justificat și o pagubă iminentă datorată executării deciziei contestate.

Recurenta a învederat că existența unui caz bine justificat rezultă din caracterul estimativ al debitelor stabilite prin raportul de inspecție fiscală din 13 noiembrie 2007 și prin decizia de impunere din 13 noiembrie 2007, fără efectuarea unor teste ale produsului livrat și a unor constatări științifice cu privire la caracteristicile unui produs energetic sau cu privire la încadrarea acestuia într-un anumit cod tarifar vamal. Aceleași acte au fost considerate ca având mențiuni false, cum sunt cele referitoare la refuzul recurentei de a prezenta documentele solicitate de organele de inspecție fiscală și la conținutul rapoartelor de încercare făcute pe combustibilul livrat. Recurenta a precizat că debitele suplimentare stabilite prin aceste acte sunt lipsite de temei legal, întrucât pentru livrarea produsului intitulat „combustibil lichid pentru focare tip.

II” a achitat acciza datorată în conformitate cu prevederile art. 175 și art. 206 16 alin. (3) lit. g) din C. fisc., așa după cum rezultă și din punctul de vedere al Ministerului Finanțelor Publice, Direcția generală legislație, impozite directe din 9 octombrie 2006. Un alt argument pentru existența cazului bine justificat a fost invocat față de înlăturarea prezumției de legalitate a deciziei atacate prin caracterul incert al debitelor aflate în litigiu și prin aplicarea retroactivă a prevederilor art. 206 28 alin. (2) lit. f) din C. fisc., cu încălcarea principiului constituțional al neretroactivității legii, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.

Recurenta a arătat că a dovedit și condiția pagubei iminente, deoarece lipsa autorizației de antrepozit fiscal, care reprezintă baza activității societății, poate determina daune ireparabile, constând în imposibilitatea onorării contractelor în curs, pierderea pieței de desfacere și a forței de muncă și pe cale de consecință, intrarea în incapacitate de plată și chiar intrarea în faliment. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 1 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente: Hotărârea pronunțată în cauză cuprinde considerentele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților și fiind motivată în conformitate cu prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 din C. proc.

civ., se dovedește a fi nefondată prima critică formulată în recurs în baza art. 304 pct. 7 din C. proc. civ. Din conținutul hotărârii atacate rezultă că instanța de fond a analizat și s-a pronunțat asupra tuturor argumentelor invocate în susținerea cererii de chemare în judecată și în consecință, a fost respectată condiția procedurală de motivare a soluției pronunțate în litigiu. Nefondată este și critica formulată prin motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., constatându-se că instanța de fond a aplicat corect prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în raport cu situația de fapt dovedită în cauză și dispozițiile legale , care au constituit temeiul juridic a cererii formulate de recurenta-reclamantă.

Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7 din aceeași lege, a autorității publice emitentă a actului, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. Judecătorul fondului a procedat la evaluarea celor două condiții cumulative prevăzute de acest text de lege, constatând întemeiat că recurenta–reclamantă nu a dovedit existența cazului bine justificat și riscul producerii unei pagube iminente, astfel că nu se justifică admiterea măsurii provizorii solicitate.

Din motivarea cererii de chemare în judecată și din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă îndeplinirea primei condiții impuse de lege cu privire la existența unor cazuri bine justificate, în sensul definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Prin susținerile din recurs privind îndeplinirea acestei cerințe legale s-a invocat în realitate nelegalitatea deciziei de impunere din 13 noiembrie 2007 și a raportului de inspecție fiscală din 13 noiembrie 2007, contestate în procedura administrativă prevăzută de art. 204 și urm. din C. proc.

fisc. și care nu constituie obiectul judecății în prezenta cauză. Pe de altă parte, se reține că motivele de nelegalitate invocate de recurentă pentru dovedirea unui caz bine justificat de suspendare a executării deciziei nr. 270 din 30 septembrie 2010 vizează fondul pricinii, care nu poate fi examinat decât în cadrul acțiunii în anulare și nu în procedura judiciară prevăzută de dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Cum actul administrativ beneficiază de prezumția de legalitate, instanța de fond a constatat corect că în cauză nu s-au administrat probe concludente care să evidențieze elemente de natură să constituie indicii temeinice de nelegalitate, pentru a fi îndeplinită cerința existenței unui caz bine justificat.

Măsura de suspendare a executării actului administrativ contestat nu se impune a fi dispusă și față de neîndeplinirea celei de-a doua condiții prevăzute de lege cu privire la necesitatea de a se preveni producerea unei pagube iminente, definitivă în art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, ca prejudiciul material viitor și previzibil. În același sens, se are în vedere Recomandarea nr. R(89)8 a Comitetului de Miniștri către Statele membre privind protecția judiciară provizorie în materie de contencios administrativ, adoptată la 13 septembrie 1989, conform căreia, măsurile de protecție provizorie, cum este cazul suspendării executării actului administrativ, pot fi îndeosebi acordate dacă executarea actului este de natură să cauzeze grave prejudicii, reparabile doar cu dificultate și sub condiția unui caz justificat împotriva valabilității actului respectiv.

Contrar susținerilor din recurs, nu a fost dovedită paguba iminentă care s-ar produce recurentei prin executarea deciziei contestate anterior pronunțării instanței de fond și aceasta cu atât mai mult cu cât se constată că, la data emiterii deciziei de revocare a autorizației de antrepozit fiscal, era deja suspendată autorizația respectivă prin decizia din 9 septembrie 2010 și în consecință, nu mai erau îndeplinite cerințele prevăzute de art. 206 22 din C. fisc. pentru funcționarea unui antrepozit fiscal. Pentru considerentele care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) din C. proc.

civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC N.I. SRL împotriva sentinței nr. 4566 din 29 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 decembrie 2011.