ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5875/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 20 mai 2011,

reclamanta SC N.I. SRL București a solicitat ca în temeiul dispozițiilor art.

14 din Legea nr. 554/2004, să se dispună suspendarea executării deciziei din 30

septembrie 2010 emisă de Ministerul Finanțelor Publice, comisia pentru

autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate și comunicată

la data de 7 octombrie 2010 de Autoritatea Națională a Vămilor, Direcția

municipiului București pentru accize și operațiuni vamale.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că, prin decizia contestată s-a dispus în mod nelegal revocarea

autorizației din 24 martie 2004 de antrepozit fiscal de producție produse energetice,

în baza dispozițiilor art. 206

28

din C. fisc., care nu au caracter imperativ,

lăsând la latitudinea autorității competente aprecierea asupra necesității revocării

autorizației, în funcție de situația concretă a fiecărei societăți comerciale și

de cauzele care au determinat neplata accizelor la bugetul de stat.

Reclamanta a susținut

existența în cauză a unui caz bine justificat, întrucât debitele pretinse sunt în

litigiu și nu au caracter executoriu, ceea ce are drept consecință o îndoială puternică

asupra prezumției de legalitate a actului administrativ contestat în procedura prevăzută

de art. 204 și urm. Din C. proc. fisc.

Un alt argument pentru

îndeplinirea acestei cerințe impuse de lege pentru măsura de suspendare solicitată

a fost invocat de reclamantă față de fundamentarea deciziei contestate pe dispozițiile

art. 206

28

alin. (2) lit. f) din C. fisc., care au intrat în vigoare

după 3 ani de la pretinsa exigibilitate a debitelor restante, astfel că autorizația

sa a fost revocată printr-o aplicare retroactivă a legii, cu încălcarea prevederilor

art. 15 alin. (2) din Constituția României.

Reclamanta a susținut

că suspendarea executării deciziei nr. 270 din 30 septembrie 2010 se justifică și

prin gravele prejudicii aduse activității societății, autorizată în principal pentru

producția și comercializarea de produse energetice (petroliere). Prin revocarea

autorizației de antrepozit fiscal, dispusă exclusiv în considerarea unor pretinse

debite către bugetul de stat, reclamanta a arătat că va fi în imposibilitate să-și

îndeplinească obligațiile contractuale și o atare situație va determina încetarea

activității societății.

Prin sentința civilă

nr. 4566 din 29 iunie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins cererea reclamantei ca neîntemeiată, constatând

că nu sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ

în perioada soluționării recursului administrativ exercitat conform prevederilor

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 204 și urm. din C. proc. fisc.

Instanța de fond a considerat

că nu reprezintă un caz bine justificat, în sensul unei îndoieli serioase asupra

legalității deciziei de revocare, motivarea acesteia prin constatarea unor obligații

restante în sumă de 15.442.736 RON, reprezentând accize, TVA și majorări de întârziere,

întrucât nu a fost suspendată executarea actelor prin care au fost stabilite debitele

respective.

Astfel, s-a avut în vedere

că, deși reclamanta a contestat obligațiile fiscale suplimentare calculate prin

decizia de impunere din 13 noiembrie 2007 și raportul de inspecție fiscală din 13

noiembrie 2007, nu a fost suspendată executarea silită și nici nu a fost finalizată

procedura administrativă de contestare, ca urmare a suspendării soluționării acesteia

până la judecarea cauzei penale din Dosarele nr. 215/C1/2006 și nr. 73/D/2006, dispusă

de Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția de soluționare a contestațiilor

prin decizia din 4 martie 2008.

Instanța de fond a considerat

că nu este îndeplinită în cauză nici cea de-a doua condiție prevăzută de lege cu

privire la riscul producerii unei pagube iminente, pentru că reclamanta nu a dovedit

consecințele revocării autorizației de antrepozitar fiscal asupra activității societății

, cu atât mai mult cu cât nu rezultă din probele administrate că antrepozitul fiscal

de producție produse energetice ar constitui singurul său obiect de activitate pentru

care a fost autorizată să funcționeze.

Împotriva acestei sentințe,

a declarat recurs reclamanta, solicitând ca în temeiul dispozițiilor art. 304

pct. 7 și pct. 9 și art. 304

1

din C. proc. civ., să fie modificată hotărârea

atacată, în sensul admiterii cererii de suspendare a executării.

Recurenta a susținut că

hotărârea instanței de fond este sumar motivată, ceea ce echivalează cu nemotivarea,

ca nefiind prezentate considerentele pentru care s-a apreciat că nu sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de lege pentru suspendarea executării actului administrativ.

De asemenea, s-a susținut

că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii,

considerându-se neîntemeiat că nu există în speță un caz bine justificat și o pagubă

iminentă datorată executării deciziei contestate.

Recurenta a învederat

că existența unui caz bine justificat rezultă din caracterul estimativ al debitelor

stabilite prin raportul de inspecție fiscală din 13 noiembrie 2007 și prin decizia

de impunere din 13 noiembrie 2007, fără efectuarea unor teste ale produsului livrat

și a unor constatări științifice cu privire la caracteristicile unui produs energetic

sau cu privire la încadrarea acestuia într-un anumit cod tarifar vamal. Aceleași

acte au fost considerate ca având mențiuni false, cum sunt cele referitoare la refuzul

recurentei de a prezenta documentele solicitate de organele de inspecție fiscală

și la conținutul rapoartelor de încercare făcute pe combustibilul livrat.

Recurenta a precizat că

debitele suplimentare stabilite prin aceste acte sunt lipsite de temei legal, întrucât

pentru livrarea produsului intitulat „combustibil lichid pentru focare tip. II”

a achitat acciza datorată în conformitate cu prevederile art. 175 și art. 206

16

alin. (3) lit. g) din C. fisc., așa după cum rezultă și din punctul de vedere al

Ministerului Finanțelor Publice, Direcția generală legislație, impozite directe

din 9 octombrie 2006.

Un alt argument pentru

existența cazului bine justificat a fost invocat față de înlăturarea prezumției

de legalitate a deciziei atacate prin caracterul incert al debitelor aflate în litigiu

și prin aplicarea retroactivă a prevederilor art. 206

28

alin. (2)

lit. f) din C. fisc., cu încălcarea principiului constituțional al neretroactivității

legii, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.

Recurenta a arătat că

a dovedit și condiția pagubei iminente, deoarece lipsa autorizației de antrepozit

fiscal, care reprezintă baza activității societății, poate determina daune ireparabile,

constând în imposibilitatea onorării contractelor în curs, pierderea pieței de desfacere

și a forței de muncă și pe cale de consecință, intrarea în incapacitate de plată

și chiar intrarea în faliment.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304

1

din C. proc. civ.,

Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente:

Hotărârea pronunțată în

cauză cuprinde considerentele de fapt și de drept care au format convingerea instanței,

cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților și fiind motivată în conformitate

cu prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., se dovedește a fi nefondată

prima critică formulată în recurs în baza art. 304 pct. 7 din C. proc. civ.

Din conținutul hotărârii

atacate rezultă că instanța de fond a analizat și s-a pronunțat asupra tuturor argumentelor

invocate în susținerea cererii de chemare în judecată și în consecință, a fost respectată

condiția procedurală de motivare a soluției pronunțate în litigiu.

Nefondată este și critica

formulată prin motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., constatându-se

că instanța de fond a aplicat corect prevederile art. 14 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004 în raport cu situația de fapt dovedită în cauză și dispozițiile legale

, care au constituit temeiul juridic a cererii formulate de recurenta-reclamantă.

Potrivit dispozițiilor

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea

unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7 din aceeași lege, a autorității

publice emitentă a actului, persoana vătămată poate să ceară instanței competente

să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea

instanței de fond.

Judecătorul fondului a

procedat la evaluarea celor două condiții cumulative prevăzute de acest text de

lege, constatând întemeiat că recurenta–reclamantă nu a dovedit existența cazului

bine justificat și riscul producerii unei pagube iminente, astfel că nu se justifică

admiterea măsurii provizorii solicitate.

Din motivarea cererii

de chemare în judecată și din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă îndeplinirea

primei condiții impuse de lege cu privire la existența unor cazuri bine justificate,

în sensul definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind împrejurări

legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă

în privința legalității actului administrativ. Prin susținerile din recurs privind

îndeplinirea acestei cerințe legale s-a invocat în realitate nelegalitatea deciziei

de impunere din 13 noiembrie 2007 și a raportului de inspecție fiscală din 13 noiembrie

2007, contestate în procedura administrativă prevăzută de art. 204 și urm. din C.

proc. fisc. și care nu constituie obiectul judecății în prezenta cauză.

Pe de altă parte, se reține

că motivele de nelegalitate invocate de recurentă pentru dovedirea unui caz bine

justificat de suspendare a executării deciziei nr. 270 din 30 septembrie 2010 vizează

fondul pricinii, care nu poate fi examinat decât în cadrul acțiunii în anulare și

nu în procedura judiciară prevăzută de dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004.

Cum actul administrativ

beneficiază de prezumția de legalitate, instanța de fond a constatat corect că în

cauză nu s-au administrat probe concludente care să evidențieze elemente de natură

să constituie indicii temeinice de nelegalitate, pentru a fi îndeplinită cerința

existenței unui caz bine justificat.

Măsura de suspendare a

executării actului administrativ contestat nu se impune a fi dispusă și față de

neîndeplinirea celei de-a doua condiții prevăzute de lege cu privire la necesitatea

de a se preveni producerea unei pagube iminente, definitivă în art. 2 alin. (1)

lit. ș) din Legea nr. 554/2004, ca prejudiciul material viitor și previzibil.

În același sens, se are

în vedere Recomandarea nr. R(89)8 a Comitetului de Miniștri către Statele membre

privind protecția judiciară provizorie în materie de contencios administrativ, adoptată

la 13 septembrie 1989, conform căreia, măsurile de protecție provizorie, cum este

cazul suspendării executării actului administrativ, pot fi îndeosebi acordate dacă

executarea actului este de natură să cauzeze grave prejudicii, reparabile doar cu

dificultate și sub condiția unui caz justificat împotriva valabilității actului

respectiv.

Contrar susținerilor din

recurs, nu a fost dovedită paguba iminentă care s-ar produce recurentei prin executarea

deciziei contestate anterior pronunțării instanței de fond și aceasta cu atât mai

mult cu cât se constată că, la data emiterii deciziei de revocare a autorizației

de antrepozit fiscal, era deja suspendată autorizația respectivă prin decizia din

9 septembrie 2010 și în consecință, nu mai erau îndeplinite cerințele prevăzute

de art. 206

22

din C. fisc. pentru funcționarea unui antrepozit fiscal.

Pentru considerentele

care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare

a hotărârii pronunțate de instanța de fond, în baza dispozițiilor art. 312

alin. (1) din C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge

prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC N.I. SRL împotriva

sentinței nr. 4566 din 29 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 decembrie

2011.