ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4801/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4801/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin sentința nr. 1548

din 26 martie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ

și fiscal,  a admis cererea formulată de reclamanta SC G.T. SA, în contradictoriu

cu pârâta Autoritatea Națională a Vămilor, și a dispus suspendarea executării, până

la pronunțarea instanței de fond, a deciziei nr. 81/ANV din 03 decembrie 2009 emisă

de către autoritatea pârâtă. Totodată, instanța de judecată a respins excepțiile

inadmisibilității, rămânerii fără obiect și lipsei de interes, ca neîntemeiate.

Pentru a pronunța această

soluție, prima instanță a apreciat că, în speță, sunt îndeplinite condițiile prevăzute

de art. 14 din Legea nr. 554/2004, reținând următoarele:

La data de 21

ianuarie 2004 a fost încheiat între A.V.A.S., în calitate de vânzător, și un consorțiu

format din G.E.I.L. și C. SRL Italia, în calitate de cumpărător, contractul de vânzare

cumpărare de acțiuni, având ca obiect pachetul majoritar de acțiuni ale SN T.R.

SA (actuala SC G.T. SA), transferul dreptului de proprietate asupra acțiunilor având

loc la data de 06 februarie 2004.

Contractul de vânzare

cumpărare de acțiuni nr. AA/2004 a fost integral executat de cumpărător, împrejurare

confirmată de A.V.A.S. prin adresa din 11 decembrie 2006.

Cu ocazia privatizării,

prin contractul de vânzare cumpărare de acțiuni, s-a convenit ca SN T.R. SA să beneficieze

de o serie de facilități fiscale ce vor fi stabilite prin intermediul unui act normativ

special.

Astfel, reclamanta a beneficiat

de înlesnirile la plata obligațiilor bugetare, prevăzute prin O.G. nr. 45/2004 pentru

finalizarea privatizării unor societăți comerciale din portofoliul Autorității pentru

Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, aflate în dificultate, și

Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării.

Înlesnirile la plată prevăzute

de cele două acte normative anterior menționate au fost acordate SN T.R. SA (actuala

SC G.T. SA) prin Ordinul comun înregistrat la A.V.A.S. sub nr. A din 26 mai 2004

și la Ministerul Finanțelor Publice sub nr. B din 26 mai 2004. Sumele ce fac obiectul

înlesnirilor la plată au fost identificate prin certificatul de obligații bugetare

din 10 mai 2004 eliberat de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

Dobânzile și penalitățile de întârziere ce fac obiectul înlesnirilor acordate prin

ordinul comun au fost calculate până la data transferului dreptului de proprietate

asupra acțiunilor, respectiv 06 februarie 2004.

Înlesnirile la plată au

fost acordate pentru următoarele categorii de obligații bugetare:

- obligațiile fiscale

principale, cu reținere la sursă, datorate și neachitate în perioada 01

ianuarie 2003 - 31 decembrie 2003 precum și dobânzile, penalitățile de întârziere

și penalitățile aferente acestora, pentru care a fost acordată eșalonarea la plată

pe 5 ani cu 6 luni perioadă de grație cuprinsă în eșalonare;

- obligațiile fiscale

principale restante la data de 31 decembrie 2002, pentru care a fost acordată amânarea

la plată, în vederea scutirii, până la ultimul termen de plată a sumelor eșalonate;

- dobânzi și penalități

de orice fel, aferente obligațiilor fiscale principale restante la data de 31

decembrie 2002, pentru care a fost acordată amânarea la plată, în vederea scutirii,

până la ultimul termen de plată a sumelor eșalonate;

- obligațiile fiscale

principale datorate și neachitate în perioada 01 ianuarie 2003 - 31 decembrie 2003,

pentru care a fost acordată amânarea la plată, în vederea scutirii, până la ultimul

termen de plată a sumelor eșalonate;

- dobânzi și penalități

de orice fel, aferente obligațiilor fiscale principale datorate și neachitate în

perioada 01 ianuarie 2003 - 31 decembrie 2003, pentru care a fost acordată amânarea

la plată, în vederea scutirii, până la ultimul termen de plată a sumelor eșalonate;

- obligațiile fiscale

principale restante reprezentând vărsăminte din profitul net precum și dobânzile

și penalitățile de orice fel aferente acestora, datorate la data de 06

februarie 2004, pentru care a fost acordată amânarea la plată, în vederea scutirii,

până la ultimul termen de plată a sumelor eșalonate.

Prin nota de constatare

din 27 octombrie 2009, întocmită de către Agenția Națională de Administrare Fiscală

- Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili s-a constatat „pierderea"

înlesnirilor la plată acordate prin ordinul comun, întrucât nu a fost autorizat

ajutorul de stat.

În consecință, Agenția

Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor

Contribuabili a repus în sarcina reclamantei toate sumele (atât obligații fiscale

principale cât și obligații fiscale accesorii) care, conform ordinului comun urmau

să facă obiectul scutirii la data achitării ultimei rate din sumele eșalonate la

plată. Pentru aceste sume au fost emise acte de executare silită, respectiv somația

din 09 decembrie 2009 și titlul executoriu din 25 noiembrie 2009.

Tot ca o consecință a

„pierderii" înlesnirilor la plată a fost emisă și decizia nr. 81/ANV din 03

decembrie 2009, prin care Autoritatea Națională a Vămilor, prin direcția de specialitate,

a dispus suspendarea autorizației de antrepozit fiscal nr. RR deținută de SC G.T.

(decizie a cărei suspendare a executării o solicită prin prezenta acțiune).

Prima instanță a respins

excepția inadmisibilității cererii, ca neîntemeiată, reținând că reclamanta a îndeplinit

condiția de a urma procedura prealabilă, chiar dacă acest fapt a avut loc în aceeași

zi cu depunerea cererii de chemare în judecată; art. 14 alin. (1) din Legea nr.

554/2004 nu impune urmarea procedurii prealabile cu un anumit timp înainte de sesizarea

instanței, fiind suficient ca, la momentul sesizării instanței să fi fost depusă

plângerea prealabilă la autoritatea publică respectivă.

De asemenea, prima instanță

a respins, ca neîntemeiate, excepția rămânerii fără obiect a cauzei și a lipsei

de interes, reținând că, prin decizia nr. 86/ANV din 6 februarie 2010, pârâta a

respins contestația reclamantei, astfel încât dispozițiile art. 185 alin. (8) din

Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. (potrivit cărora „Contestarea deciziei de (...)

revocare (...) a autorizației de antrepozit fiscal suspendă efectele juridice ale

acestei decizii pe perioada soluționării contestației în procedura administrativă")

nu mai sunt aplicabile, reclamanta având interes în suspendarea executării deciziei

nr. 81/ANV din 03 decembrie 2009 emisă de către Autoritatea Națională a Vămilor

- Direcția Autorizări, până la pronunțarea instanței de fond asupra legalității

acestui act administrativ.

Cu privire la condițiile

legale vizând existența unui caz bine justificat și prevenirea unei pagube iminente,

prima instanță a reținut următoarele:

Există o îndoială serioasă

asupra legalității deciziei nr. 81/ANV din 03 decembrie 2009 emisă de către Autoritatea

Națională a Vămilor - Direcția Autorizări deoarece:

a) măsura dispusă de organul

vamal cu privire la suspendarea autorizației de antrepozit fiscal este nelegală

având în vedere că exista posibilitatea executării garanțiilor constituite în vederea

recuperării sumei datorate cu titlu de accize, întrucât acesta a fost scopul constituirii

acestora.

Obligația de constituire

a unei garanții în sumă totală de 32.026.614.492 ROL în termen de 60 de zile de

la data intrării în vigoare a ordinului a fost respectată de către G.T., întrucât

nerespectarea acesteia ar fi atras pierderea înlesnirilor acordate, iar după cum

se poate observa din nota de constatare încheiată de către Agenția Națională de

Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili

nu acesta a fost motivul pentru care s-a constatat pierderea înlesnirilor.

Potrivit art. 2 alin.

(3) și (6), garanția constituită urmează a fi utilizată pentru stingerea, atât a

ratelor, cât și a obligațiilor fiscale curente ori în cazul pierderii valabilității

înlesnirilor la plată, a obligațiilor rămase neachitate [art. 2 alin. (3) și (6)].

b) Motivele invocate în

nota de constatare nu erau de natură să atragă pierderea înlesnirilor la plată;

având în vedere că nota de constatare este nelegală și măsura dispusă de organul

vamal cu privire la suspendare a autorizației de antrepozit fiscal de producție

de țigarete deținută de G.T. este nelegală.

Pierderea înlesnirilor

la plată acordate prin ordinul comun, pentru considerentul că nu a fost autorizat

ajutorul de stat (astfel cum s-a reținut prin nota de constatare din 27

octombrie 2009, întocmită de către Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția

Generală de Administrare a Marilor Contribuabili) nu este prevăzută prin ordinul

comun ca o cauză de pierdere a acestor facilități.

Valabilitatea înlesnirilor

la plată acordate prin ordinul comun era condiționată de respectarea de către reclamantă

a unor termene și condiții, și anume:

- constituirea unei garanții

în sumă totală de 32.026.614.492 ROL în termen de 60 de zile de la data intrării

în vigoare a ordinului;

- achitarea ratelor de

eșalonare la termenul stabilit prin graficul de eșalonare;

- obligația de plată a

majorărilor simple (datorate pe perioada eșalonării la plată) împreună cu ratele

de eșalonare;

- achitarea obligațiilor

fiscale curente, în termen de cel mult 90 zile, dar nu mai târziu de data de 20

decembrie a fiecărui an fiscal, împreună cu dobânzile și penalitățile de întârziere

aferente.

Pierderea valabilității

înlesnirilor la plată, conform prevederilor art. 4 alin. (1) și alin. (2) din ordinul

comun, are loc numai în situația nerespectării contractului de privatizare și a

termenelor și condițiilor menționate mai sus.

Nicio altă condiție nu

este impusă pentru valabilitatea înlesnirilor la plată, a cărei nerespectare să

poată conduce la pierderea înlesnirilor la plată.

Toate condițiile impuse

prin ordinul comun au fost respectate de reclamantă.

În ce privește condiția

unei pagube iminente, prima instanță a reținut că, în temeiul art. 2 alin. (1) lit.

ș) din Legea nr. 554/2004, prin pagubă iminentă se înțelege un prejudiciu material

viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării

unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Potrivit normelor fiscale,

producerea, deținerea și comercializarea produselor accizabile se poate efectua

numai în cadrul unui antrepozit fiscal în condițiile existenței unei autorizații

valabile.

În lipsa unei autorizații

este evident că reclamanta nu își mai poate desfășura obiectul de activitate ceea

ce va conduce la consecințe extreme, respectiv întreruperea relațiilor comerciale

cu partenerii de afaceri, imposibilitatea onorării de către societate a obligațiilor

asumate față de clienți și furnizori; de asemenea, reclamanta va fi în imposibilitatea

de a-și plăti obligațiile curente.

În fine, se arată în considerentele

sentinței atacate, măsura executării deciziei nr. 81/ANV din 03 decembrie 2009 emisă

de către Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Autorizări poate conduce la

posibilitatea ca societatea să intre în incapacitate de plată, existând riscul apariției

stării de insolvabilitate.

de pârâtă

Împotriva acestei sentințe,

considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta, formulând critici

pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac,

recurenta-pârâtă a invocat, în primul rând, nelegalitatea soluției de respingere

a excepției inadmisibilității cererii, pe care a motivat-o, în esență, prin împrejurarea

că, la data pronunțării sentinței, pe rolul Curții de Apel București, secția contencios

administrativ și fiscal, fusese deja înregistrată acțiunea în anularea deciziei

nr. 81/ANV din 3 decembrie 2009, astfel că reclamanta nu mai putea invoca prevederile

art. 14 din Legea nr. 554/2004, ci pe cele ale art. 15 din aceeași lege.

În ceea ce privește excepțiile

lipsei de obiect și lipsei de interes a acțiunii, recurenta-pârâtă nu a formulat

critici, dar a amintit că acestea au fost invocate anterior soluționării contestației

administrative, când executarea deciziei de suspendare a autorizației de antrepozit

fiscal era, la rândul său, suspendată în temeiul art. 185 alin. (8) C. fisc., argumentele

fiind valabile în acel context juridic.

Cu privire la fondul cererii

de suspendare a executării, recurenta-pârâtă a arătat că soluția instanței de fond

este contrară prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru că, în speță,

nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru admiterea cererii.

A adăugat, cu referire

la cazul bine justificat, că existența unor debite constând în accize neachitate

la bugetul de stat atrage suspendarea autorizației de antrepozit fiscal, potrivit

art. 244 C. fisc. și pct. 12

1

alin. (4) din Normele metodologice aprobate

prin H.G. nr. 44/2004. Din această perspectivă, nici considerentele privind posibilitatea

executării garanțiilor, nici analiza legalității notei de constatare, emise de o

altă autoritate publică, nu au relevanță în cauză, făcând obiectul unui litigiu

separat.

Cât privește paguba iminentă,

recurenta-pârâtă a arătat că hotărârea instanței de fond nu se bazează pe dovezi

concrete.

Prin întâmpinarea depusă

la dosar, intimata-reclamantă a răspuns tuturor criticilor formulate în recurs,

arătând că sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate și de fond pentru

suspendarea executării deciziei contestate și expunând pe larg împrejurările care

configurează, în opinia sa, cazul bine justificat și paguba iminentă.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând cauza prin prisma

motivelor invocate de recurenta-pârâtă și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele

ce vor fi prezentate în continuare.

și de drept relevante

Cu privire la soluția

de respingere a excepțiilor

Actul administrativ a

cărui suspendare de executare a solicitat-o intimata-reclamantă este decizia

nr. 81/ANV din 3 decembrie 2009, prin care Autoritatea Națională a Vămilor a dispus

suspendarea autorizației de antrepozit fiscal nr. RR, având ca titular pe SC G.T.

SA, până la plata sumelor restante reprezentând accize.

La data înregistrării

cererii de suspendare a executării pe rolul Curții de Apel, intimata-reclamantă

a învestit și autoritatea emitentă cu o contestație administrativă, înregistrată

cu nr. 70097 din 24 decembrie 2009, fapt ce a avut ca efect suspendarea de drept

a efectelor juridice ale deciziei contestate pe perioada derulării procedurii administrative,

conform art. 185 alin. (8) C. fisc.

Contestația administrativă

a fost însă respinsă anterior pronunțării, de către instanța de judecată, a hotărârii

asupra cererii de suspendare a executării întemeiate inițial pe prevederile

art. 14 din Legea nr. 554/2004, prin decizia nr. 86/ANV din 16 februarie 2010, dată

la care a încetat și efectul suspensiv de executare prevăzut de norma juridică menționată

mai sus.

Critica referitoare la

inadmisibilitatea cererii de suspendare a executării este, lipsită de fundament,

atâta vreme cât, prin cererea precizatoare depusă la dosarul primei instanțe la

data de 19 martie 2010, intimata-reclamantă a solicitat suspendarea executării până

la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii în anulare înregistrate la

aceeași instanță cu nr. 2004/2/2010, în temeiul prevederilor art. 15 din Legea

nr. 554/2004.

Este adevărat că, prin

acel demers procesual, intimata-reclamantă și-a modificat temeiul de drept al cererii

de suspendare a executării, dar din moment ce legea impune aceleași condiții de

fond, prin trimiterea pe care art. 15 alin. (1) o face la art. 14 din Legea nr.

554/2004, respingerea cererii inițiale întemeiate pe art. 14 și judecarea separată

a celei modificatoare ar fi fost caracterizată de un formalism excesiv și ar fi

fost lipsită de eficiență practică, prelungind în mod nejustificat procedura de

soluționare a unei cereri privind o măsură provizorie de protecție a contribuabilului.

Prin urmare, instanța

de fond a respins în mod corect excepțiile inadmisibilității, lipsei de interes

și pe cea a lipsei de obiect, luând în considerare raportul juridic procesual fiscal

în evoluția lui, iar nu raportându-se la data înregistrării cererii la Curtea de

Apel, privită în mod izolat, scoasă din context, așa cum tindea recurenta-pârâtă.

Cu privire la îndeplinirea

condițiilor legale pentru suspendarea executării

Cazul bine justificat

este definit în art. 1 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, prin raportare

la împrejurări legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială

serioasă asupra legalității actului, iar paguba iminentă, conform lit. ș) a aceluiași

art., constă în prejudiciul material, viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea

previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Instanța de fond a constatat

corect îndeplinirea cumulativă a celor două condiții, reținând, cu o motivare amplă

și detaliată, o aparență de nelegalitate în ceea ce privește pierderea înlesnirilor

la plată în situația în care societatea reclamantă și-a îndeplinit obligațiile,

iar sumele datorate cu titlu de accize puteau fi recuperate prin executarea garanțiilor

constituite potrivit art. 2 din Ordinul comun înregistrat cu nr. A din 26 mai 2004

și la Ministerul Finanțelor Publice cu nr. B din 26 mai 2004, și totodată, iminența

unei pagube constând în imposibilitatea exercitării obiectului de activitate, cu

consecința întreruperii relațiilor comerciale cu clienții și furnizorii și a imposibilității

plății obligațiilor curente.

Contrar susținerilor recurentei-pârâte,

în sensul că examinarea aparenței de nelegalitate a notei de constatare din 27 octombrie

2009 nu ar avea relevanță în cauză, Înalta Curte constată că, de vreme ce în motivarea

deciziei de suspendare a autorizației de antrepozit fiscal s-a făcut trimitere la

nota de constatare privind pierderea facilităților de plată, era firesc ca, în verificarea

existenței cazului bine justificat, Curtea de Apel să se refere și la acel act.

Suspendarea executării

actului administrativ este o măsură provizorie dispusă în cadrul unei proceduri

sumare, în care nu este permisă prejudecarea fondului raportului juridic litigios,

astfel că îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege poate fi examinată pe baza

unui probatoriu care nu este necesar să aibă amploarea și consistența probelor ce

ar urma să fie administrate în vederea soluționării acțiunii în anularea actului.

soluției adoptate în recurs

Având în vedere toate

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte

va respinge recursul formulat potrivit art. 15 alin. (2), raportat la art. 14

alin. (4) din Legea nr. 554/2004, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta Autoritatea Națională a Vămilor împotriva sentinței nr. 1548 din 26 martie

2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 5 noiembrie 2010.