ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4801/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 1548 din 26 martie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC G.T. SA, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională a Vămilor, și a dispus suspendarea executării, până la pronunțarea instanței de fond, a deciziei nr. 81/ANV din 03 decembrie 2009 emisă de către autoritatea pârâtă. Totodată, instanța de judecată a respins excepțiile inadmisibilității, rămânerii fără obiect și lipsei de interes, ca neîntemeiate. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a apreciat că, în speță, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, reținând următoarele: La data de 21 ianuarie 2004 a fost încheiat între A.V.A.S., în calitate de vânzător, și un consorțiu format din G.E.I.L.

și C. SRL Italia, în calitate de cumpărător, contractul de vânzare cumpărare de acțiuni, având ca obiect pachetul majoritar de acțiuni ale SN T.R. SA (actuala SC G.T. SA), transferul dreptului de proprietate asupra acțiunilor având loc la data de 06 februarie 2004. Contractul de vânzare cumpărare de acțiuni nr. AA/2004 a fost integral executat de cumpărător, împrejurare confirmată de A.V.A.S. prin adresa din 11 decembrie 2006. Cu ocazia privatizării, prin contractul de vânzare cumpărare de acțiuni, s-a convenit ca SN T.R. SA să beneficieze de o serie de facilități fiscale ce vor fi stabilite prin intermediul unui act normativ special. Astfel, reclamanta a beneficiat de înlesnirile la plata obligațiilor bugetare, prevăzute prin O.G.

nr. 45/2004 pentru finalizarea privatizării unor societăți comerciale din portofoliul Autorității pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, aflate în dificultate, și Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării. Înlesnirile la plată prevăzute de cele două acte normative anterior menționate au fost acordate SN T.R. SA (actuala SC G.T. SA) prin Ordinul comun înregistrat la A.V.A.S. sub nr. A din 26 mai 2004 și la Ministerul Finanțelor Publice sub nr. B din 26 mai 2004. Sumele ce fac obiectul înlesnirilor la plată au fost identificate prin certificatul de obligații bugetare din 10 mai 2004 eliberat de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

Dobânzile și penalitățile de întârziere ce fac obiectul înlesnirilor acordate prin ordinul comun au fost calculate până la data transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor, respectiv 06 februarie 2004. Înlesnirile la plată au fost acordate pentru următoarele categorii de obligații bugetare: - obligațiile fiscale principale, cu reținere la sursă, datorate și neachitate în perioada 01 ianuarie 2003 - 31 decembrie 2003 precum și dobânzile, penalitățile de întârziere și penalitățile aferente acestora, pentru care a fost acordată eșalonarea la plată pe 5 ani cu 6 luni perioadă de grație cuprinsă în eșalonare; - obligațiile fiscale principale restante la data de 31 decembrie 2002, pentru care a fost acordată amânarea la plată, în vederea scutirii, până la ultimul termen de plată a sumelor eșalonate; - dobânzi și penalități de orice fel, aferente obligațiilor fiscale principale restante la data de 31 decembrie 2002, pentru care a fost acordată amânarea la plată, în vederea scutirii, până la ultimul termen de plată a sumelor eșalonate; - obligațiile fiscale principale datorate și neachitate în perioada 01 ianuarie 2003 - 31 decembrie 2003, pentru care a fost acordată amânarea la plată, în vederea scutirii, până la ultimul termen de plată a sumelor eșalonate; - dobânzi și penalități de orice fel,

aferente obligațiilor fiscale principale datorate și neachitate în perioada 01 ianuarie 2003 - 31 decembrie 2003, pentru care a fost acordată amânarea la plată, în vederea scutirii, până la ultimul termen de plată a sumelor eșalonate; - obligațiile fiscale principale restante reprezentând vărsăminte din profitul net precum și dobânzile și penalitățile de orice fel aferente acestora, datorate la data de 06 februarie 2004, pentru care a fost acordată amânarea la plată, în vederea scutirii, până la ultimul termen de plată a sumelor eșalonate. Prin nota de constatare din 27 octombrie 2009, întocmită de către Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili s-a constatat „pierderea" înlesnirilor la plată acordate prin ordinul comun, întrucât nu a fost autorizat ajutorul de stat.

În consecință, Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a repus în sarcina reclamantei toate sumele (atât obligații fiscale principale cât și obligații fiscale accesorii) care, conform ordinului comun urmau să facă obiectul scutirii la data achitării ultimei rate din sumele eșalonate la plată. Pentru aceste sume au fost emise acte de executare silită, respectiv somația din 09 decembrie 2009 și titlul executoriu din 25 noiembrie 2009. Tot ca o consecință a „pierderii" înlesnirilor la plată a fost emisă și decizia nr. 81/ANV din 03 decembrie 2009, prin care Autoritatea Națională a Vămilor, prin direcția de specialitate, a dispus suspendarea autorizației de antrepozit fiscal nr. RR deținută de SC G.T.

(decizie a cărei suspendare a executării o solicită prin prezenta acțiune). Prima instanță a respins excepția inadmisibilității cererii, ca neîntemeiată, reținând că reclamanta a îndeplinit condiția de a urma procedura prealabilă, chiar dacă acest fapt a avut loc în aceeași zi cu depunerea cererii de chemare în judecată; art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 nu impune urmarea procedurii prealabile cu un anumit timp înainte de sesizarea instanței, fiind suficient ca, la momentul sesizării instanței să fi fost depusă plângerea prealabilă la autoritatea publică respectivă. De asemenea, prima instanță a respins, ca neîntemeiate, excepția rămânerii fără obiect a cauzei și a lipsei de interes, reținând că, prin decizia nr. 86/ANV din 6 februarie 2010, pârâta a respins contestația reclamantei, astfel încât dispozițiile art. 185 alin. (8) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc.

(potrivit cărora „Contestarea deciziei de (...) revocare (...) a autorizației de antrepozit fiscal suspendă efectele juridice ale acestei decizii pe perioada soluționării contestației în procedura administrativă") nu mai sunt aplicabile, reclamanta având interes în suspendarea executării deciziei nr. 81/ANV din 03 decembrie 2009 emisă de către Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Autorizări, până la pronunțarea instanței de fond asupra legalității acestui act administrativ.

Cu privire la condițiile legale vizând existența unui caz bine justificat și prevenirea unei pagube iminente, prima instanță a reținut următoarele: Există o îndoială serioasă asupra legalității deciziei nr. 81/ANV din 03 decembrie 2009 emisă de către Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Autorizări deoarece: a) măsura dispusă de organul vamal cu privire la suspendarea autorizației de antrepozit fiscal este nelegală având în vedere că exista posibilitatea executării garanțiilor constituite în vederea recuperării sumei datorate cu titlu de accize, întrucât acesta a fost scopul constituirii acestora.

Obligația de constituire a unei garanții în sumă totală de 32.026.614.492 ROL în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a ordinului a fost respectată de către G.T., întrucât nerespectarea acesteia ar fi atras pierderea înlesnirilor acordate, iar după cum se poate observa din nota de constatare încheiată de către Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili nu acesta a fost motivul pentru care s-a constatat pierderea înlesnirilor.

Potrivit art. 2 alin. (3) și (6), garanția constituită urmează a fi utilizată pentru stingerea, atât a ratelor, cât și a obligațiilor fiscale curente ori în cazul pierderii valabilității înlesnirilor la plată, a obligațiilor rămase neachitate [art. 2 alin. (3) și (6)]. b) Motivele invocate în nota de constatare nu erau de natură să atragă pierderea înlesnirilor la plată; având în vedere că nota de constatare este nelegală și măsura dispusă de organul vamal cu privire la suspendare a autorizației de antrepozit fiscal de producție de țigarete deținută de G.T. este nelegală. Pierderea înlesnirilor la plată acordate prin ordinul comun, pentru considerentul că nu a fost autorizat ajutorul de stat (astfel cum s-a reținut prin nota de constatare din 27 octombrie 2009, întocmită de către Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili) nu este prevăzută prin ordinul comun ca o cauză de pierdere a acestor facilități.

Valabilitatea înlesnirilor la plată acordate prin ordinul comun era condiționată de respectarea de către reclamantă a unor termene și condiții, și anume: - constituirea unei garanții în sumă totală de 32.026.614.492 ROL în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a ordinului; - achitarea ratelor de eșalonare la termenul stabilit prin graficul de eșalonare; - obligația de plată a majorărilor simple (datorate pe perioada eșalonării la plată) împreună cu ratele de eșalonare; - achitarea obligațiilor fiscale curente, în termen de cel mult 90 zile, dar nu mai târziu de data de 20 decembrie a fiecărui an fiscal, împreună cu dobânzile și penalitățile de întârziere aferente. Pierderea valabilității înlesnirilor la plată, conform prevederilor art. 4 alin. (1) și alin. (2) din ordinul comun, are loc numai în situația nerespectării contractului de privatizare și a termenelor și condițiilor menționate mai sus.

Nicio altă condiție nu este impusă pentru valabilitatea înlesnirilor la plată, a cărei nerespectare să poată conduce la pierderea înlesnirilor la plată. Toate condițiile impuse prin ordinul comun au fost respectate de reclamantă. În ce privește condiția unei pagube iminente, prima instanță a reținut că, în temeiul art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, prin pagubă iminentă se înțelege un prejudiciu material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public. Potrivit normelor fiscale, producerea, deținerea și comercializarea produselor accizabile se poate efectua numai în cadrul unui antrepozit fiscal în condițiile existenței unei autorizații valabile.

În lipsa unei autorizații este evident că reclamanta nu își mai poate desfășura obiectul de activitate ceea ce va conduce la consecințe extreme, respectiv întreruperea relațiilor comerciale cu partenerii de afaceri, imposibilitatea onorării de către societate a obligațiilor asumate față de clienți și furnizori; de asemenea, reclamanta va fi în imposibilitatea de a-și plăti obligațiile curente. În fine, se arată în considerentele sentinței atacate, măsura executării deciziei nr. 81/ANV din 03 decembrie 2009 emisă de către Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Autorizări poate conduce la posibilitatea ca societatea să intre în incapacitate de plată, existând riscul apariției stării de insolvabilitate.

2. Recursul exercitat de pârâtă Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta, formulând critici pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a invocat, în primul rând, nelegalitatea soluției de respingere a excepției inadmisibilității cererii, pe care a motivat-o, în esență, prin împrejurarea că, la data pronunțării sentinței, pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, fusese deja înregistrată acțiunea în anularea deciziei nr. 81/ANV din 3 decembrie 2009, astfel că reclamanta nu mai putea invoca prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, ci pe cele ale art. 15 din aceeași lege.

În ceea ce privește excepțiile lipsei de obiect și lipsei de interes a acțiunii, recurenta-pârâtă nu a formulat critici, dar a amintit că acestea au fost invocate anterior soluționării contestației administrative, când executarea deciziei de suspendare a autorizației de antrepozit fiscal era, la rândul său, suspendată în temeiul art. 185 alin. (8) C. fisc., argumentele fiind valabile în acel context juridic. Cu privire la fondul cererii de suspendare a executării, recurenta-pârâtă a arătat că soluția instanței de fond este contrară prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru că, în speță, nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru admiterea cererii. A adăugat, cu referire la cazul bine justificat, că existența unor debite constând în accize neachitate la bugetul de stat atrage suspendarea autorizației de antrepozit fiscal, potrivit art. 244 C. fisc.

și pct. 12 1 alin. (4) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 44/2004. Din această perspectivă, nici considerentele privind posibilitatea executării garanțiilor, nici analiza legalității notei de constatare, emise de o altă autoritate publică, nu au relevanță în cauză, făcând obiectul unui litigiu separat. Cât privește paguba iminentă, recurenta-pârâtă a arătat că hotărârea instanței de fond nu se bazează pe dovezi concrete. 3. Apărările intimatei-reclamante Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-reclamantă a răspuns tuturor criticilor formulate în recurs, arătând că sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate și de fond pentru suspendarea executării deciziei contestate și expunând pe larg împrejurările care configurează, în opinia sa, cazul bine justificat și paguba iminentă.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenta-pârâtă și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare. 1. Argumentele de fapt și de drept relevante Cu privire la soluția de respingere a excepțiilor Actul administrativ a cărui suspendare de executare a solicitat-o intimata-reclamantă este decizia nr. 81/ANV din 3 decembrie 2009, prin care Autoritatea Națională a Vămilor a dispus suspendarea autorizației de antrepozit fiscal nr. RR, având ca titular pe SC G.T. SA, până la plata sumelor restante reprezentând accize.

La data înregistrării cererii de suspendare a executării pe rolul Curții de Apel, intimata-reclamantă a învestit și autoritatea emitentă cu o contestație administrativă, înregistrată cu nr. 70097 din 24 decembrie 2009, fapt ce a avut ca efect suspendarea de drept a efectelor juridice ale deciziei contestate pe perioada derulării procedurii administrative, conform art. 185 alin. (8) C. fisc. Contestația administrativă a fost însă respinsă anterior pronunțării, de către instanța de judecată, a hotărârii asupra cererii de suspendare a executării întemeiate inițial pe prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, prin decizia nr. 86/ANV din 16 februarie 2010, dată la care a încetat și efectul suspensiv de executare prevăzut de norma juridică menționată mai sus.

Critica referitoare la inadmisibilitatea cererii de suspendare a executării este, lipsită de fundament, atâta vreme cât, prin cererea precizatoare depusă la dosarul primei instanțe la data de 19 martie 2010, intimata-reclamantă a solicitat suspendarea executării până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii în anulare înregistrate la aceeași instanță cu nr. 2004/2/2010, în temeiul prevederilor art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Este adevărat că, prin acel demers procesual, intimata-reclamantă și-a modificat temeiul de drept al cererii de suspendare a executării, dar din moment ce legea impune aceleași condiții de fond, prin trimiterea pe care art. 15 alin. (1) o face la art. 14 din Legea nr. 554/2004, respingerea cererii inițiale întemeiate pe art. 14 și judecarea separată a celei modificatoare ar fi fost caracterizată de un formalism excesiv și ar fi fost lipsită de eficiență practică, prelungind în mod nejustificat procedura de soluționare a unei cereri privind o măsură provizorie de protecție a contribuabilului. Prin urmare, instanța de fond a respins în mod corect excepțiile inadmisibilității, lipsei de interes și pe cea a lipsei de obiect, luând în considerare raportul juridic procesual fiscal în evoluția lui, iar nu raportându-se la data înregistrării cererii la Curtea de Apel, privită în mod izolat, scoasă din context, așa cum tindea recurenta-pârâtă.

Cu privire la îndeplinirea condițiilor legale pentru suspendarea executării Cazul bine justificat este definit în art. 1 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, prin raportare la împrejurări legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului, iar paguba iminentă, conform lit. ș) a aceluiași art., constă în prejudiciul material, viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Instanța de fond a constatat corect îndeplinirea cumulativă a celor două condiții, reținând, cu o motivare amplă și detaliată, o aparență de nelegalitate în ceea ce privește pierderea înlesnirilor la plată în situația în care societatea reclamantă și-a îndeplinit obligațiile, iar sumele datorate cu titlu de accize puteau fi recuperate prin executarea garanțiilor constituite potrivit art. 2 din Ordinul comun înregistrat cu nr. A din 26 mai 2004 și la Ministerul Finanțelor Publice cu nr. B din 26 mai 2004, și totodată, iminența unei pagube constând în imposibilitatea exercitării obiectului de activitate, cu consecința întreruperii relațiilor comerciale cu clienții și furnizorii și a imposibilității plății obligațiilor curente.

Contrar susținerilor recurentei-pârâte, în sensul că examinarea aparenței de nelegalitate a notei de constatare din 27 octombrie 2009 nu ar avea relevanță în cauză, Înalta Curte constată că, de vreme ce în motivarea deciziei de suspendare a autorizației de antrepozit fiscal s-a făcut trimitere la nota de constatare privind pierderea facilităților de plată, era firesc ca, în verificarea existenței cazului bine justificat, Curtea de Apel să se refere și la acel act. Suspendarea executării actului administrativ este o măsură provizorie dispusă în cadrul unei proceduri sumare, în care nu este permisă prejudecarea fondului raportului juridic litigios, astfel că îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege poate fi examinată pe baza unui probatoriu care nu este necesar să aibă amploarea și consistența probelor ce ar urma să fie administrate în vederea soluționării acțiunii în anularea actului.

2. Temeiul de drept al soluției adoptate în recurs Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat potrivit art. 15 alin. (2), raportat la art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea Națională a Vămilor împotriva sentinței nr. 1548 din 26 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 5 noiembrie 2010.